Sunt un exemplu! Unul prost…

Astazi am trait o experienta de care n-am mai avut parte in ultimii 30 de ani. Desi eram aproape de casa, m-am decis ca n-ar strica sa stau putin la umbra, pe o bancuta, si sa profit de liniste si de faptul ca nu era nimeni in jur. Fiind exemplificarea proverbului “Old habits die hard”, desi in cazul meu ar fi mai potrivit “Old habits never die”, mi-am aprins o tigara. Mare greseala! Momentele mele de catharsis au luat sfarsit cam dupa al doilea fum tras cu nesat in piept, deoarece, ca din senin, a aparut EL, justitiarul de cartier. Basca bleumarin, camasa de ilegalist, cu maneca scurta, pantaloni cu o palma deasupra gleznei, sacosa cu Mos Craciun. Nu m-am panicat, asta e portretul-robot al pensionarilor din zona, si poate tocmai asta m-a lasat descoperita in fata asaltului care a urmat. Cand a deschis gura, am intepenit… Cred ca pana si cateaua Sfintei Vineri, Leica-Boldeica, aia cu dinti de otel, ar fi fost invidioasa pe dentitia omului nostru. “Hai, nu fi rea – mi-am zis – bietul om atata si-a permis!” Ulterior am realizat ca dintii aia argintii aveau un scop precis, fiindca individu’ s-a infipt in mine ca-n branza. Intre noi nu s-a purtat un dialog, ci am fost martora unui monolog furibund. “Ar trebui sa va amendez ca fumati. Rusine! Sa va fie rusine! Ce exemplu dati la fetele astea tinere care va iau drept exemplu si nasc copii bolnavi de cancer?! Rusine!” In fine, monologul a fost lung si am fost acuzata de toate relele Pamantului. Uite-asa am aflat ca din cauza mea moare lumea pe capete, ca nu functioneaza economia (?!), ca e saracie in tara si cate si mai cate… Cred ca doua chestii nu mi le-a pus in carca: atentatele de la 11 septembrie si calamitatile naturale, desi eu pentru cea din urma as fi acuzat un fumator. Dupa ce m-a afurisit, CNP-istu’ s-a facut nevazut, de m-am gandit ca asta nu e lucru curat, insa pauza mea a durat doar 5 minute – considerand ca nu mi-a spus destule, s-a intors pe acelasi drum si m-a luat intr-o noua serie. Din pacate, n-a apucat sa se auda vorbind prea mult, pentru ca, revenindu-mi din soc, i-am servit si eu un monolog, asa, pe intelesul lui, numa’ bun sa-l rumege pana acasa cu dintii aia de tabla. Nu stiu de ce, dar cred ca, pe drum, s-a apucat de fumat. Cu toate astea, povestea m-a pus pe ganduri… Deci eu, Oana, sunt un adevarat flagel pentru omenirea asta; daca n-as fi cazut eu in patima tutunului, lumea ar fi fost mult mai buna, iarba mult mai verde si marea mult mai albastra, asa ca ma gandesc serios sa ma las de iarba dracului. Sincera sa fiu insa, nu prea-mi vine, pentru ca atunci n-as mai fi un exemplu pentru nimeni, fie el si prost…
P.S. Please, nu sariti sa faceti campanie antifumat tocmai acum, ca n-aveti sanse. Tocmai ce l-am invins pe mistretul cu colti de argint! :)))