Mihăiță dintr-a VI-a


PetrutaDeși mi-am început studiile în ’74 și le-am terminat prin 2012, n-aș vrea să fac acum apologia sistemului de învățământ ante- sau postrevoluționar. Din punctul meu de vedere, din păcate, nu s-au schimbat prea multe… Mi se pare că elevii din ziua de azi ies din școală cel puțin la fel de debusolați ca mine, care am început un liceu de filologie-istorie și am terminat unul industrial (același). Drept urmare, am devenit un prelucrător prin așchiere cu veleități de filolog sau invers. Singurul lucru bun, după părerea mea, în istoria recentă e accesul la informație, și afirm asta din perspectiva cuiva care a folosit și stiloul, și creta, dar și markerul, și computerul la școală. Acum, oricine e la un clic distanță de orice informație, nu mai trebuie să faci kilometri întregi până la bibliotecă pentru o carte sau un articol, sau să-ți tragi paginile la xerox, găsești totul de-a gata. Un copy/paste te poate ajuta să-ți termini liceul, dar și să-ți iei doctoratul peste noapte, nu-i așa? Dar nu despre asta vreau să vă povestesc acum, ci despre școala de tip nou și despre unul dintre avantajele evidente pe care “internetizarea” excesiva li le dă nu numai elevilor, ci și părinților.

Aseară am râs cum n-am mai râs de mult, iar pentru asta trebuie să-i mulțumesc unei prietene de-ale mele, mamă de copil școlar, sus-numitul (să-i zicem) Mihăiță. O să încep cu partea bună (pentru ea).

Fetiță, sunt cam supărată! Mihăiță al meu a luat ieri un șapte la fizică. Abia aștept să vină de la școală, să…

Păi ce, te-a sunat înainte, ca să te pregătească?, am râs eu.

Nu, dragă! Stai să vezi… Ăștia de la sectorul 3 au implementat o platformă, e-catalog îi zice, intri acolo și vezi tot: note, absențe nemotivate…

Asta-i tare!

Şi mai tare e că, de câte ori copilul ia o notă, primești SMS pe loc. Dacă absentează, la fel. Deocamdată n-am probleme cu el, că e abia în clasa a șasea, dar tu îți dai seama că ăsta n-o să chiulească în viața lui… până s-o angaja?

Bietul Mihăiță învață într-o școală asemănătoare cu o închisoare de maximă securitate, unde sunt camere de luat vederi în clase, pe coridoare, în curte… Pe de o parte, nu-i rău, fiindcă trăim vremuri tulburi, dar, pe de alta, e trist să fii copil și să nu poți și tu să-i dai un bobârnac peste ureche colegului din față, să-i tragi după ceafă, la nesfârșit, cu o gumă prinsă cu elastic sau să-i sufli în cap orez cu țeava de la pix, că e Big Brother cu ochii pe tine…

Cât privește școala de tip nou, partea cea mai tristă pentru bietul Mihăiță abia acum începe însă. Recent, profesoara de română le-a dat copiilor să citească opera epică (sic!) “Petruța”, a lui Mircea Cărtărescu. Lectura era din categoria “recomandate”, deci obligatorie. Mihăiță, copil conștiincios, s-a executat. Apoi…

Dragă, tu ai citit “Petruța”? Aia a lui Mircea Cărtărescu?, m-a întrebat maica-sa.

Spre rușinea mea, nu, nici n-am auzit de ea…

Las’ c-o să auzi acum! A citit-o fiu-meu. De două ori! I-a dat-o doamna de română. Lectură obligatorie.

Şi? (Am ezitat, fiindcă din tonul ei am realizat că nu era de bine.)

Şi… mi-a recitat și o poezie din ea. Stai să ți-o spun!

(Recunosc, în momentul ăla, m-am gândit că prietena mea a cam luat-o razna.)

Iat-o redată cu grafia originală, preluată cu copy/paste, dar cenzurată, fiindcă ne aflăm înainte de 12 noaptea. 🙂

P…a măti-ntre copaci!

Măta are cinci gândaci:

Unul mișcă,

Altul pișcă,

Altu-nvârte la morișcă,

Unul face tăiței

și-altu-și bagă p..a-n ei!”

În momentul de față, în afara faptului că e musai să-și mărească nota aia “rusinoasă” la fizică, Mihăiță trebuie convins și că nu e cazul ca, de acum înainte, să recite poezia aia la toate serbările școlare sau ori de câte ori au musafiri… Şi pentru că băiatul și-a însușit și toate cuvintele noi pe care le-a citit, mămica lui a încercat să-i explice cu duhul blândeții și de ce nu e frumos să-i zici vlăjganului din ultima bancă: “Să te f…t, băi tebecistule!” și nici doamnei de română: “Fă, ești o p…a proastă!”… Deși, în ceea ce privește ultima propoziție, îi dau dreptate lui Mihăiță.

P.S. În caz că vor exista persoane care vor pune la îndoială autenticitatea povestirii, Mihăiță este un personaj cât se poate de real, însă am preferat să nu-i dau numele, fiindcă nu doresc să-l prindă majoratul tot în clasa a VI-a. Deși poate n-ar fi rău, că la 18 ani l-ar înțelege altfel pe Cărtărescu.

Anunțuri

4 comentarii

  1. Iti mulțumesc din suflet că noroc cu tine mai rîd și eu!
    Tare relatarea de azi, ehe pe vremea noastră ne puneau să citim alte „bune” ca
    La medeleni- nu mai îmi aduc aminte nici de cine e, nici măcar dacă am citit-o. Cît despre prelucrătorii prin așchiere, merită altă poveste…
    Aștept cu nerăbdare o nouă poveste. Te pup si pi curînd.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s