Siropelul


SiropelV-am spus cât de mult mă enervează diminutivele? Că mi se pare că sunt ca râia? Că nu le văd rostul, cel puţin nu în discuţiile între adulţi? Mă rog, mai fac şi eu excepţii, una dintre ele fiind în privinţa maică-mii, care, atunci când vorbeşte despre mine la telefon, zice “fetiţa mea”. Întotdeauna aştept urmarea cu nerăbdare, fiindcă invariabil aud: “Să vă trăiască! Da’ câţi anişori are fetiţa?”. Îi suflu: “Zi 47! Şi 1.73. Zi şi câte kile am!”. Dar mamele sunt mame şi noi rămânem copilaşii lor pe vecie, aşa că peste asta pot trece, oarecum cu duioşie. Altfel, încerc zi de zi să-mi păstrez cumpătul, dar nu reuşesc întotdeauna, pentru că mă lovesc încontinuu de diminutive. De exemplu, cu cât e mai nasoală chestia cu care urmează să te confrunţi, cu atât se încearcă îndulcirea situaţiei: “Azi o să vă scoatem măseluţa cu cleştişorul ăsta. Vă facem întâi o injecţiuţă… Şi cu ocazia asta mai umblăm şi la celelalte căriuţe”; “Vai de mine! Nu vă încap pantalonaşii ăştia?! Staţi să vă aduc unii XXXL!”… Şi exemplele pot continua.
Singura dată când am încercat o glumă pe tema asta am avut parte de un fiasco total. Eram, dacă nu mă înşel, în restaurantul “La mama”, iar ospătarul a venit să ne ofere mai întâi o trataţie din partea casei: “o farfurioară cu brânzică, slăninuţă, măslinuţe şi o ţuiculiţă”. Nu m-am putut abţine şi l-am întrebat: “Cepuţă roşie aveţi?”. Din cauza zgomotului de fond, întrebarea mea s-a transformat în afirmaţie şi, din momentul ăla, omu’ nu mi-a mai aruncat decât priviri criminale. Şi în ziua de azi mă mai bântuie gândul că mi-a scuipat în… cafeluţă.
De toate astea mi-am adus aminte ieri, când, din cauza unei tuse rebele, încă făceam de planton prin casă pe la 12 trecute noaptea. Din fericire, mi-am găsit repede partener de discuţie şi am încins telefonul vreo oră şi ceva. În scurt timp însă, m-a lăsat vocea şi am început să şi tuşesc. Prietenul meu, îmi permit să-i zic Nicuşor, s-a îngrijorat pe loc cu privire la soarta amigdalelor mele şi mi-a recomandat un sirop care cică în cazul lui şi-a făcut efectul instantaneu. M-am interesat imediat cum se numeşte. Şi-atunci m-a lovit în plin:
– Gâtuleţ fericit.
– Mai zi o dată cum se numeşte, te rog!, am sperat eu că n-am auzit bine.
– Gâtuleţ fericit, spray cu propolis…
Deşi prietenul ăsta al meu e un tip cât se poate de serios, a trebuit să-l pun să-mi trimită poza ca să-l cred pe cuvânt. Zis şi făcut!
Dimineaţă, primul drum l-am făcut la Plafar. De cum am intrat, m-am şi intimidat. Doamna care vinde acolo arată ca un boxer recent retras din activitate şi ştiu din experienţele anterioare că nu e indicat să te pierzi în prea multe amănunte. După ce m-a întrebat ce doresc pe un ton uşor iritat, n-am mai lungit-o:
– Aveţi Gâtuleţ fericit?
– Ce să aaaaam?
M-am pierdut de tot. Dacă nu era aşa?
– Gâtişor fericit? Gâ…tuţ fericit?
Brusc mi-au venit în minte o mulţime de alte combinaţii: gâtuleţ bucuros, spreiuleţ de gâtişor, de gâtuţ, de gâtuleţ… Am ţinut să i le spun pe toate, doar-doar i s-o părea vreuna cunoscută. În cele din urmă, m-a repezit şi aproape că m-a dat pe uşă afară.
În timp ce ieşeam, am mai apucat să aud cum bombănea ceva despre gâţii unor rude de-ale mele de gradul 1.
De atunci, nu mai am linişte… Deci dacă are drum careva prin sectorul 4 şi are curaj să ceară pentru mine de la Plafar un Gâtuleţ fericit, dau recompensă o cafeluţă şi o prăjiturică.
De noua adicţie de diminutive mă va scăpa cu siguranţă Nicuşor, care e psiholog. Sunt sigură de asta, fiindcă Nicuşor, la fel ca mine, urăşte diminutivele…

Va salută pe toţi Oana a.k.a. Onuţa, Onica, Oniţa, Onuţelu, Onişca!

Anunțuri

49 de comentarii

  1. Oana, draga mea, ceea ce scrii tu e mai savuros decat „Una pe zi de Matty”! Mai ales cand postezi zilnic!!! (asta in ceea ce priveste „una pe zi”). Astept vesti despre cautarile lotiunii miraculoase „Bataturica Fericita”. Si, evident, astept cu nerabdare postarile ce vor fi sa vina! (Dixit, nu gluma…)

    Apreciat de 1 persoană

  2. Onutza sau Onutzule mi se spunea si mie si imi venea sa fug cat mai departe….
    Eu i-am cerut lui maica-mea sa-mi acest „happy throat” mai demult. Saraca, a incurcat numele si se certa cu una la plafar pentru „pieptutz fericit”….
    La soacra-mea am tras un raget de animal isteric in momentul in care am auzit-o intrebandu-si nepotul ” te-ai spalat la putzishoara?”…..

    No comment….

    Apreciat de 2 persoane

  3. Onicuța mamichii dacă găsești să-mi trimiți si mie că am un gâtuleț „fericit”, a.k.a dureros si cand respir😢 diminutivele sunt cu atat mai hilare cu cat sunt scrise pe chestii „doftoricesti”… Ce contine smecheria de-ti face GÂTUL fericit???? Si nu se aplica restului corpului??? Adica tu oricum vei fi bolnava varza, gatul sa fie fericit! Cum face un gât „fericit”??? Ii suspectez de trafic de „fericire”😉

    Apreciat de 1 persoană

    • Kya, sper ca suferinta mea sa nu migreze de le amigdale, desi pentru mine asta e cea mai enervanta durere. Din pacate, la mine e intotdeauna urmata de muci, tuse si-ale alea. Dar cel mai trist e momentul ala cand nu mai simt gustul mancarii. Deja simt ca ma inunda fericirea! 😀
      P.S. Cred ca merge si pe corp, ca are propolis, cu ocazia asta mai capat si eu un pic de lipici, macar la propriu…

      Apreciază

  4. Mi-am adus aminte cand cel mic, dupa o plimbare cam lunga prin padure(la cules de ciuperci) a ajuns acasa si a papat…a spus „Mama, mi-ai facut burticuta fericita!” Am ras cu pofta atunci, rad si acum citind cele scrise de tine… Sa ai parte de o zi frumoasa….cu gatulet fericit! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  5. Nu ştiu cum de am ratat eu articolul ăsta şi de-abia acum îl citesc. Jur că am râs cu lacrimi. Parcă te şi văd… Ştii, eu am ras câteva sticluţe bunicele de siropuţ din ăsta. Pe fetişoarele mele, bineînţeles. Că în gâţii mămicuţei lor, nu le mai trecea odată!

    Apreciat de 1 persoană

    • 😀 😀 😀 E mai vechi, dar mi-am amintit de el fara sa intentionez asta. Durerea in gat e reala, din pacate. Iar pe personajul din ea, Nicusor (a.k.a Nick), l-ai cunoscut duminica. 😉 Astept sa vad daca reactioneaza, ca l-am etichetat si pe facebook. Asa ca o razbunare dupa ce a postat poza aia a mea cu limba scoasa… 😀
      P.S. O sa-l incerc si eu daca zici.
      P.P.S. La ultima propozitie m-ai facut sa rad in hohote si-am dat si in tuse, dar a meritat. 😀

      Apreciat de 1 persoană

  6. Cred ca tanti de la farmacie era suparata pe viata! Sau nu avea simtul umorului.Te-a pierdut de client. Trebuia sa-i spui. Nu ca i-ar fi pasat, dar cine stie…
    Poate iei un pic de miere, sau sa-i spun… miericica, sa fiu in ton! 😀
    O seara frumoasa si fara dureri!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Ha, ha! Am râs cu lacrimi, de m-am înecat de-atâta râs. Ai un umor teribil. Și-ți dau perfectă dreptate. Când e vorba de cei mici, la vârsta preșcolară, mai merg diminutivele. Dar când „băiețelul meu” e ditamai buhaiul de 150 de kile, nu mai are niciun haz. Cine a dat numele acelui „siropel” (desigur, i-a zis așa pentru că sticluța e atât de mică!), cred că a vrut să facă în ciudă celor care detestă aceste izmeneli caraghioase. Iar ospătarii…. ei sunt „campioni” la izmeneală. Păi ce, eu vreau să mănânc doar o ciorbiță? Mie să-mi dea o „ciorboaie” serioasă, la castron și cu o lingură cât polonicul! 😀
    O seară frumoasă și veselă!

    Apreciat de 1 persoană

    • 😃😃😃 Și ciorbița e musai de văcuță sau de purceluș… Chiar, până acum n-am realizat că de puișor, de rățușcă și de iepuraș nu se zice. Se pare că animalele și păsările mici sunt deja considerate… diminutive. 😃

      Apreciază

  8. Hai ca am ras :))
    Cum or fi sa vorbicim numai cu diminutitzele? De genul: buna diminetzuca Onutz, ai dormitacit binisor? te mai doare gatuletul? hai sa iti mai dea mamicutza un piculetz de siropel?
    Eu as face un puiutz de diabetutz :))))

    Apreciat de 1 persoană

    • Bună dimi! Să știi că am tras un nănică pe cinste. Acum beau o cafeluță și pufăi o țigărică. Se anunță o ziulică frumușică, ceea ce îți doresc și ție, scumpico! 😃😃😃
      P.S. Simți cum ți-a crescut glicemiuța?

      Apreciază

    • Ah, si ce sperante aveam ca o sa zici obrajorii! 😀
      Din cauza textului asta am avut si eu o criza de ras, absolut involuntara. Dupa ce l-am scris, mi-am sunat o prietena… Pur si simplu nu ne-am inteles, pentru ca racnea la telefon (nu pot sa-i zic nici macar hahait). In momentul in care i-a sunat telefonul, pe ecran i-a aparut… Onica. Discutia nu a mai avut loc. 😀

      Apreciat de 1 persoană

  9. Mi-ai făcut-o, ca să zic așa. Acuma sunt pe la Zalău, la o pensiune mișto da’ nu mă pot apuca de halit până când nu scriu asta.
    Așadar, azi dimineață m-am trezit la 7 și primul drum a fost la baie. Cum mă spălam eu pe dinți, așa, din cauza… ăăă… din cauzaaaa… ăăă…con… contextului, na, c-am zis-o! mi-am adus aminte… la naiba, acuma, să-i dau drumul! de faza cu cepuța roșie iar în secunda doi, aveam jumătate de chiuvetă împroșcată cu pastă de dinți iar eu trăgeam, în baie, un adevărati zbieret care s-o fi auzit, probabil, până pe drumul spre Petea.
    A trebuit să mă duc în cameră ca să pot să mă eliberez și cel puțin 10 minute am râs cu convulsii, orăcăind cu voce tare „Cepuță roșie aveți?” Vezi tu, natura m-a înzestrat cu darul de a vizualiza mental scenele și, de câte ori încercam să mă liniștesc, adunându-mi mutra la un loc, îmi venea iar în minte întrebarea (afirmația) ta și mă prăbușeam, efectiv, cu lacrimi în ochi.
    La finalul reprizei mă durea toată fața, aveam lacrimi până pe bărbie și ochii ca și cum jelisem toată noaptea. Și-acum, râd de se scutură masa și ăștia de pe terasă se uită la mine cam dubios da’ nu-mi pasă.
    Textele tale, cele de-aici și cele din Dilema, sunt într-un mare fel dar ăsta cu cepuța e ceva de excepție. Am râs tot drumul de la Satu Mare la Zalău, ca un diliu, și tot ce sper e că/mi voi aduce aminte de el cu 10 secunde înainte să plec de tot – va fi cea mai veselă decolare din istoria Omului…

    Apreciat de 1 persoană

    • Axel, ma bucur ca te-ai amuzat, dar imi pare rau daca ti-am produs prejudicii. La faza asta semanam, si eu vizualizez fazele si mi s-a intamplat nu o data sa rad ca isterica in cele mai nepotrivite situatii din cauza unor asocieri pe care doar my twisted mind putea sa le produca.
      Nu stiu pe unde o sa te duca drumurile prin septembrie, dar iti spun de acum ca noi (bloggerii & friends) ne-am decis sa ne intalnim, asa ca m-as bucura mult daca ai putea sa vii. Probabil ca va fi in jur de 20 septembrie, asa ca m-as bucura sa te avem alaturi. Ne-am vazut si in mai, in Bucuresti, si a iesit foarte misto. Pana atunci, poate o sa reusesti sa te uiti la mine fara sa razi amintindu-ti de ceputa rosie. 😀
      P.S. Drum bun !
      P.P.S. N-am scris pana acum in Dilema, dar ar fi ceva. 😉

      Apreciază

      • Prejudicii???? Să râzi până-ți curg lacrimile pe picioare-n jos la 7 dimineața??? Glumești, pesemne… Ce mod de-ați începe – și continua – ziua!
        Dacă o să fiu în zonă și nu cine știe prin ce pensiune sau parcare, fără discuție că vin.

        … înseamnă că, la faza cu Dilema, e doar o coincidență de nume. Îmi suna cunoscut și i-am dat o căutare, de-aia am ajuns la Dilema.

        Apreciat de 1 persoană

      • Ar fi grozav, mai ales ca, din cate inteleg eu, tu esti mai plimbat ca multi dintre noi, nefericitii pe care ii tine jobul lipiti de scaune, asa ca ai avea ce ne povesti. 🙂

        Apreciază

      • Cu mare plăcere – mi-e teamă, însă, că mă opresc cam greu, odată pornit; știi, când urci în rampă pe serpentine cu 10 la oră, dacă ai dat de drum drept, te duci, frate, măcar din inerție dacă nu din alt motiv.
        Oricum, mulțumesc frumos pentru invitație și te asigur că, dacă voi putea, o voi onora cu plăcere.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s