Scrisoare deschisă către mine


Eşti o blazată, ştii asta, nu? Pe de o parte, ţin să-ţi dau dreptate, fiindcă ai şi de ce. Pe de altă parte… Mai ţii minte cum erai acum 26 de ani? Mai ştii ce-ai simţit când ai văzut pentru prima oară tancurile pe străzile Bucureştiului şi când ai auzit şuieratul gloanţelor care secerau oameni în jurul tău pe stradă? Oameni care au murit strigând “Jos comunismul!”. Peste 1.000. Apoi, pentru 53 de zile, Piaţa Universităţii a devenit casa ta şi a cel puţin 50.000 de oameni, în fiecare seară. Nişte “golani” cu toţii! “Libertate, te iubim/Ori învingem, ori murim!” “Mai bine haimana decât trădător/Mai bine golan decât dictator!” se auzea din piepturile unei mulţimi impresionante, care la vremea aceea credea cu adevărat într-un viitor mai bun.
13-15 iunie… Revolta antisistem a fost înăbuşită. “Fraţii” noştri mineri din Valea Jiului, secondaţi de muncitori de la IMGB, au făcut “ordine”. Peste 700 de răniţi şi 6 morţi. Agora anticomunistă de la kilometrul zero a devenit o amintire, un imens ghiveci cu panseluţe, iar sloganurile golanilor au fost înlocuite de unul mult mai potrivit cu intelectul agresorilor, “Noi muncim, nu gândim!”, şi de politica răngii. Cu toate astea, tu şi cei ca tine nu aţi capitulat şi aţi continuat să speraţi că vinovaţii vor fi pedepsiţi. Reparaţia morală a venit însă mult prea târziu…
Lucrurile nu puteau rămâne aşa, nu te puteai declara învinsă, nu puteai admite că nu-ţi vei face un viitor în ţara ta. Te-ai înscris într-un partid istoric, ai fost la mitinguri, te-ai implicat în procesul electiv, ai numărat voturi, ai sperat până în ultima secundă… Degeaba. În 1996, chiar ai crezut că lucrurile se vor schimba, că societatea civilă va reuşi să se impună, dar opoziţia democratică s-a dovedit, în timp, doar o himeră şi ai luat-o de la capăt.
25 ani ai asistat la cristalizarea unei clase politice fără orientare, dar al cărei unic scop este parvenirea. Partidul tău istoric te-a pierdut pe drum, aşa cum s-a pierdut şi pe sine, odată cu dispariţia membrilor marcanţi. Totul s-a transformat într-un uriaş Mary go round, un carusel în care traseismul politic a devenit un mod de viaţă. În timpul asta, poporul fusese înghesuit cu forţa într-un montagne russe şi obligat să subziste cu sufletul la gură şi cu teama zilei de mâine…
Ţi-ai consumat tinereţea şi speranţele zbătându-te pentru ce? Ca să ajungi să trăieşti într-o ţară în care domneşte corupţia, în care şpaga e cheia care deschide toate uşile, în care guvernul şi parlamentul sunt pepiniere de infractori şi chiar de criminali, în care învăţământul şi sistemul sanitar sunt la pământ? Cel mai tare te deranjează însă suficienţa acestor nemernici şi sfidarea, opulenţa pe care o afişează cu fiecare ocazie, în timp ce aproape toţi oamenii care muncesc cinstit în ţara asta sunt muritori de foame. Nu ţi-a mai rămas decât să te rogi, dar acasă, în intimitatea căminului tău, fiindcă nici Biserica nu ţi se mai pare o instituţie credibilă. Şi cum să ţi se pară, când însuşi patriarhul umblă mai împopoţonat ca un manelist, iar preoţii parohiali îşi fac apariţia doar de sărbători, după pomeni? Şi banii aia de pe catedrală… chiar că ne-ar fi mântuit neamul dacă ar fi fost folosiţi în alte scopuri!
Repet, ştiu că eşti blazată, ai toate motivele, dar nu cred că ar trebui să capitulezi, nu încă! Tu şi toţi ceilalţi le sunteţi datori tinerilor care au murit nevinovaţi, vinerea trecută, într-un club din Bucureşti, în ţara lui “las’ că merge şi aşa”. Nişte tineri care aveau viitorul în faţă au plătit cu viaţa pentru că, în aceşti 26 de ani, noi toţi am permis ca în ţara asta să se instaureze corupţia şi dictatura şpăgii generalizate.
Aşa că, Oana, îţi propun să nu capitulezi, nu atât timp cât speranţa nu a murit de tot. Şi după cum ai simţit zilele astea pulsul străzii, e cazul să te mobilizezi încă o dată. Doar efortul Colectiv o să ne ajute să scăpăm ţara de pesta asta politică mizerabilă care s-a cronicizat.

Anunțuri

4 comentarii

  1. Oana, mai avem o sansa! Oamenii din strada, din ce in ce mai multi, vor opri caruselul cu politicieni, pe care lacomia lor fara margini si nepasarea fata de noi i-au transformat in calaii nostri. Si nu vor pleca acasa, pana cand nu-i vor da jos de acolo pe toti, pana la ultimul. “Curatenie generala!” strigam cu totii, pentru ca avem dreptul la demnitate si siguranta in propria tara!
    Te rog, DOAMNE, da-ne intelepciune, apara-ne si ajuta-ne pe noi, romanii, sa gasim calea cea buna!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ete ca te-ai inselat si de data asta! Nu ca ar fi prima si ultima… Ce suntem noi in Europa si in lume? O colonie si o statie finala a deseurilor alimentare, expuse tentant in rafturile mall-urilor gigantice, suprasaturate cu fructe si legume seci, insipide si, nu in rare cazuri, cancerigene. De unde vrei sa sara iepurele bunastarii, in conditiile unei industrii romanesti rase cu totul de pe suprafata pamantului si ale unei agriculturi in aceeasi situatie? Asa sperai tu, himeric, intr-o noua viata decenta, creata doar de o miscare stradala aidoma unui foc de paie…? Suntem complet cotropiti si colonizati economic si politic. Insa nu strainii ne ucid, ci noi insine, prin naivitate, nepasare, ignoranta, resemnare. ,,O natiune nu moare cucerita, ci prin sinucidere. ,,

    Apreciază

  3. Da, Christian, m-am inselat… Nu e nici prima si probabil nici ultima oara. La Revolutie, aveam 21 de ani si, sincer, am sperat ca viitorul meu va fi altul. La vremea aia, nu mi-am imaginat nicio secunda unde vom ajunge. Au trecut 26 de ani. Cei care la vremea aia nici macar nu erau in plan sau care tocmai descopereau pipilica la olita, dar care acum isi judeca parintii, au devenit la randul lor adulti si cetateni cu drept de vot, si ce sa vezi? Spera intr-un viitor mai bun… La fel ca noi, tinerii de atunci. Viitorul ne va demonstra daca a meritat sau nu sa ne zbatem pentru tara asta, dar in niciun caz nu mi se pare o solutie sa stam pe margine si sa-i criticam pe altii. Sau, si mai rau, sa adoptam atitudinea ciobanului din Miorita, chiar daca resemnarea ne cam reprezinta ca popor…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s