Antireclama, sufletul clientului


Unul dintre marile mele defecte e persistenţa. În condiţii normale, asta ar fi o calitate, însă eu de obicei mă încăpăţânez să persist în prostie. La fel am făcut şi săptămâna trecută, când m-am lăsat convinsă de mama să le trec din nou pragul celor de la Top Shop. O tenta o mătură electrică, cică ultima găselniţă în materie de curăţenie. După cum arăta, părea asamblată în garajul lui nea Gică de la sculărie, exportată apoi în China şi retrimisă spre comercializare în Românica, la preţ de rachetă cu propulsie. Cu toate astea, am cumpărat-o… Am asamblat-o şi, conform instrucţiunilor, am lăsat acumulatorul la încărcat 8 ore. A doua zi, am pus-o în funcţiune. A mers fix 3 minute. Nu mi-am pierdut speranţa… Am mai ţinut alte 8 ore acumulatorul la încărcat, de data asta în altă priză. Ei bine, acum a mers un minut, după care şi-a dat obştescul sfârşit. N-am stat niciodată bine la matematică, dar nu trebuie să fii Arhimede ca să calculezi câte încărcări la priză ar necesita o curăţenie de, să zicem, o oră.

Drept urmare, m-am întors la magazin plină de draci (nu era prima experienţă de genul ăsta cu ei), dar am avut surpriza să-mi primească fără comentarii rebutul cu baterii, de unde am dedus că nu eram prima clientă isterizată. Şi pentru că nu returnează banii, mi-au dat la schimb o crăticioară. Urăsc diminutivele, dar chiar n-am găsit alt cuvânt pentru acest… ibricel. Încă n-am avut curajul să folosesc noua achiziţie. Nu ştiu de ce, dar tare mă tem că o să-mi ia tot opt ore să fierb un ou. Vă ţin la curent.

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s