Living next door to Malice


Ieri nu mi-am citit horoscopul. Dacă aş fi făcut-o, poate aş fi stat naibii în casă şi ziua mea proastă n-ar fi devenit catastrofală. Dar uneori astrele nu îţi surâd, ci pur şi simplu se pişă pe ele de râs jucându-ţi feste, în timp ce tu îţi accepţi cu resemnare soarta, convins că ţi-a fost scrisă-n stele. Trebuie să fie aşa, altfel ce m-ar fi împins să ies din bârlog la 9 seara, după nişte cumpărături de care n-aveam neapărată nevoie? Şi am ieşit…

În timp ce o lălăiam printre rafturi fără nicio ţintă, în Mega, târând după mine coşul de cumpărături, un damf puternic de parfum (singurul de la Givenchy pe care nu-l suport) m-a trezit din amorţeală şi mi-a declanşat toate sistemele de apărare. Sesizând pericolul, am luat-o la picior fără să mă uit în spate, dar era prea târziu. M-am auzit strigată:

Oana! Tu eşti?!

Aş fi vrut s-o privesc în faţă şi să-i spun că e mă-sa, dar n-am avut tupeu. Am zâmbit timid şi am dat aprobator din cap. Era ultima persoană pe care mi-aş fi dorit s-o întâlnesc. Rea, invidioasă, meschină, genul de femeie-ventuză, o plăcere…

Mua, mua!, m-a ţucat ea zgomotos. Era să nu te recunosc!

M-am gândit că, de la o vreme, nici eu nu mă mai recunosc, dar nu era să-i dau satisfacţie. Brusc, am realizat că mai rău de-atât nu se putea… Nefardată, cu părul vâlvoi, încercănată şi îmbrăcată cel puţin îndoielnic, arătam un pic mai bine ca cele două gravide în halate de prosop, cu papuci de plastic şi şosete flauşate, fugite de la maternitatea din apropiere să-şi cumpere ceva de-ale gurii. În schimb, ea, Alice (zisă şi Malice), era ca scoasă din cutie şi, la naiba!, cu vreo 10 kile mai slabă. Ea, care tot timpul mă “admira” şi se plângea că e grasă! Ea, pe faţa căreia se citea invidia de câte ori mă vedea. Am înghiţit în sec şi am aşteptat artileria grea.

Mmmm, parcă te-ai mai ro…

Nu i-am lăsat plăcerea să încheie propoziţia.

Nu, dragă, ţi se pare. Am geaca asta cu puf… Ah, şi nici la faţă nu sunt aşa, de fapt. Iau pastile antiinflamatoare şi am mâncat sărat…

Ei, hai, că puţin, puţin ai mai pus pe tine!, nu s-a lăsat scorpia.

Dragă, eu am rămas la fel, cred că e din cauză că ai slăbit tu…

Am regretat ce-am zis în clipa următoare, pentru că i-am plasat mingea la fileu. Un sfert de oră mi-a vorbit despre dieta per-so-na-li-za-tă pe care a ţinut-o şi apoi mi-a împărtăşit-o (cât altruism din partea ei!) în detaliu, pe săptămâni, zile, ore, mese… Când începusem să mă uit tot mai insistent spre sticla cu detartrant pe care tocmai o luasem, decisă să pun capăt chinului, s-a oprit şi a schimbat tactica.

Auzi, ce faci de Crăciun?

Ce se face…

Nu vrei să vii pe la mine? O să avem un meniu dietetic grozav.

Pfuai, de asta mă temeam!

Dragă, eu nu mai mănânc carne… am zis eu, convinsă că am pus-o în încurcătură.

Nici eu! Ce potriveală! O să fac o salată à la russe, dar fără cartofi, cu năut şi maioneză fără ou, o minune, sărmăluţe cu orez, nuci şi stafide, un aspic cu legume şi ciuperci la grătar. Ah, şi avem şi şampanie fără alcool, ca să nu ne îngrăşăm, mai ales tu!

Nu, nu pot, îmi pare rău! Dacă îmi spuneai mai din timp…

Hai, te rooog! Hai, că sunt doar eu cu tanti-mea şi ştii că ea, săraca, nu mai vede şi nici nu mai aude bine.

Ce binecuvântare pe biata femeie”, m-am gândit.

Auzi, dar soţul tău…

Cine, nemernicul ăla? Nu mai suntem împreună.

Sper că a fugit cu o grasă”, mi-a trecut mie prin cap, reuşind cu greu să-mi maschez zâmbetul. Începeam să mă simt mai bine.

Oana, nu poţi să mă laşi aşa… Ştiu că-ţi plac dulciurile. Îţi promit că-ţi fac ceva bun şi dulce! Şi de regim. Am o reţetă de cozonac fără ouă. Nici măcar nu pun zahăr, e cu miere.

Atunci, mi-am jucat ultima carte.

Aaaaa, îmi pare rău, nu mănânc miere. De juma’ de an sunt raw vegană.

Păi şi ce legătură are asta cu mierea?

Are, băăăi, că exploataţi amărâtele astea de albine!

Exact când să fac stânga-mprejur, s-a uitat în coşul meu, unde aruncasem numai chestii raw vegane: carne, ouă, unt, ciocolată şi, la naiba!, un borcan cu miere.

Auzi, dar chestiile alea din coşul tău…

Dragă, nu sunt ale mele! Ajut o doamnă în vârstă şi pe fiica ei… Hai că nu mai am timp, trebuie să plec!

În timp ce mă îndreptam spre casă, am mai auzit în urma mea:

Păi şi fiica ei cine e, de-i faci tu aşa un serviciu?

Fiica ei sunt eu, dobitoaco! Sper să te faci de o sută de kile!, i-am urat, dar era prea departe ca să mă mai audă…

 

Anunțuri

9 comentarii

  1. Mi-a placut sa vad ca si tu poti sa fii ca Malice daca vrei, pentru ca ti-au iesit niste chestii foarte misto in acest sens. 🙂 Pacat ca nu le-a si auzit, ca ar fi meritat, dragalasa… Hai, pa!, ca iubi a mea e pe cantar si vrea sa vad ca a slabit 200 de grame! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. O avea Malice talie de viespe si venin, da’ ea nu stie care-i treaba cu acu’, si il foloseste de prea multe ori… Inevitabil, o va parasi si el la un moment dat, fatal pentru o viespe! Poate asa ar scapa de M-ul ala pe care il Merita… 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s