MX şi LMA la tot poporu’!

 

Stau şi mă întreb dacă doamna Şerbănescu, învăţătoarea mea, o mai fi în viaţă. Nici nu-şi închipuie biata ce s-a ales de mine… Cu siguranţă habar n-are cât de mult mi-a schimbat destinul nota aia maximă luată, în clasa I, la prima mea compunere. Am scris, plină de mândrie, despre familie. Creaţia mea literară începea aşa: “Buci mei sunt bătrâni”… însă doamna pur şi simplu nu a observat şi mi-a dat un 10 curat! Pentru asta însă am plătit cu o muncă de Sisif, douăzeci de ani mai târziu, când am devenit corector la un cotidian şi am avut de-a face cu mii de… “buci”, pentru că cei mai mulţi dintre autorii articolelor scriau ca nişte cururi.

Cel mai mare şoc l-am avut însă când în viaţa mea a pătruns tehnologia şi am fost obligată să ţin pasul. Probabil că sunt singura nebună care scrie până şi pe Whatsapp cu diacritice, dar nu mă pot abţine, chiar dacă asta durează o veşnicie. Din păcate, nici abrevierile nu s-au lipit de mine şi nici cu literă mică nu prea-mi vine să scriu, chestie care-i scoate din pepeni pe toţi prietenii mei, care îmbătrânesc asteptând să scriu eu după normele Academiei. Pe de altă parte, mi-e jenă că nu sunt cool (pardon, kewl) şi mă străduiesc să mă pun la curent cu noutăţile. Uneori însă, sunt complet depăşită de situaţie.

Într-o zi, încercam să încropesc un act de comunicare cu cineva pe messenger, dar răspunsurile mele durau de trei ori mai mult, fiindcă nu înţelegeam mai nimic, în afara rarelor semne de punctuaţie. Nu sufăr de mania persecuţiei, însă în momentele alea trăiam cu impresia că individul ăla klingonian avea ceva cu mine, dar încă nu mi-era clar ce. Prin faţa ochilor mi se derulau nişte cuvinte de origine necunoscută – knd, kre, n2, stp, tr, pn, kewl –, iar eu aruncam la întâmplare: ei na!, pffff, pe bune? Printr-un noroc chior, m-am descurcat, până la… brb. Am răspuns OK şi am înţepenit cu ochii în ecran. După vreo zece minute, deja mă frământam. “Băi, dacă nu e de bine şi eu i-am zis OK?” Peste o oră, deja scosesem toate cuvintele cu b şi r din DEX şi făcusem vreo mie de combinaţii posibile, unele deloc măgulitoare. La un moment dat, am realizat că n-am descoperit noi, românii, gaura din macaroană şi că prescurtarea trebuie să vină din engleză. Trecuseră trei ore (m-am încăpăţânat să nu caut pe net, doar nu mă dovedea pe mine o nenorocită de abreviere!) când mi-a picat fisa că brb înseamnă… be right back!

Şi pentru că aceeaşi persoană mi-a trimis de ziua mea, dar şi acum, de Crăciun, un mesaj foarte inspirat, LMA!, m-am gândit să-i răspund pe măsură. Cum să abreviezi, mai cretinoidule, trei amărâte de cuvinte, cât de greu e să-i scrii cuiva “La mulţi ani!”?

Când şi-a deschis chatul, sub LMA-ul ăla meschin, klingonianul meu a văzut:

lma. mx. pwp. c.f?

cmz? ejti bn?

knd n vdm f2f? irl adik? can’t w8!

mplk… dk vii p la mn, byob!

:))) j/k

g2g. cu l8r

 

De atunci, nu m-a mai căutat… Oare de ce?

Profit de ocazie acum şi, pentru că tot se apropie S.S. (Sfintele Sărbători), îi urez un sincer LMA şi MX (Merry Christmas)! Vouă, prietenilor mei neatinşi de microbul abrevierii şi nevorbitori ai limbii messengereze, vă doresc din suflet Crăciun fericit şi La mulţi ani! Să ne vedem sănătoşi şi să avem cu toţii un an mai bun!

 

🙂 Iată şi traducerea în romgleză pentru neiniţiaţi:

La mulţi ani! Merry Christmas! Pup! Ce faci?

Ce mai zici? Eşti bine?

Când ne vedem face to face? In real life adică. I can’t wait.

Mă plictisesc… Dacă vii pe la mine, bring your own beer!

:))) Just kidding!

Got to go. See you later!