Cu sarmaua-n gât şi ţuica-n nas


27 decembrie. Zac într-un fotoliu, cu telefonul într-o mână şi cu flaconul de antiacide în cealaltă. Îmi citesc SMS-urile. Cele mai multe conţin urări stupide, în rime şchioape, pe care le ştiu deja pe dinafară, le-am primit şi anul trecut. Celelalte au ca laitmotiv cozonacul şi sarmaua. Mulţi dintre prietenii mei mă invită la masă, deşi tocmai m-am ridicat de la propria masă, unde, ce să vezi?, am mâncat fix aceleaşi chestii şi mă simt ghiftuită. Mă gândesc cu nostalgie la vremurile când aveam stomacul lipit de şira spinării. Acum aş putea face asta doar dacă m-aş lipi de şira spinării altcuiva… Foamea continuă e o stare de graţie, foamea îţi ascute simţurile şi mintea, dar ce mai ştiu eu despre asta, când în loc de creier mi-a crescut o bucată de caltaboş? Drept urmare, fac greşeala să accept invitaţia unor cunoştinţe pe care nu le mai văzusem de multişor. Nimic fancy, o băută între prieteni, mi s-a zis…

Ajung la locul faptei şi sunt primită cu entuziasm, poate cu prea mult entuziasm, dar mă gândesc că e euforia sărbătorilor sau poate emoţia revederii. Constat că nu cunosc aproape pe nimeni, în afară de gazde, aşa că mi-e totuna unde mă aşez la masă. Lor nu, fiindcă mă plasează strategic între soţul gazdei şi o tanti care emană snobism prin toţi porii. Exact oamenii lângă care nu vrea să stea nimeni, dar de asta o să mă prind mai târziu… Toată lumea vorbeşte tare, se râde, se spun bancuri fără perdea şi la fel de fumate ca Vacanţa Mare. Din punctul meu de vedere, sunt în plus pe-acolo. Între timp, copilul gazdelor, vizibil afectat de ADHD, se învârte ca un titirez prin cameră, secondat de câinele familiei, un metis cu mutră şi comportament de diavol tazmanian, pe nume Porky. Odată contactul vizual stabilit, nu mai scap de ei. Ceilalţi răsuflă uşuraţi. După nici cinci minute, sunt în genunchi, pe covor, şi mă apuc de puzzle-ul pe care am avut proasta inspiraţie să i-l aduc puradelului. Un puzzle cu 1.000 de piese! Cu o mână fixez piesele, cu cealaltă îi arunc câinelui mingiuţa. Al naibii mi-o aduce înapoi de fiecare dată. Între timp, odrasla se plictiseşte şi mă lasă singură în mijlocul casei. Câinele, nu. Continuă să-mi aducă afurisita aia de minge. Aş vrea să mă ridic, dar n-am mai stat de mult în genunchi atâta timp, aşa că nu reuşesc… Cineva realizează în sfârşit şi mă întreabă:

Oana, ce faci, dragă, acolo, în genunchi?

Îmi vine să-i spun că mă rog înainte de masă, dar renunţ şi îi cer ajutorul. Ajung la locul meu şchiopătând discret şi mă aşez în sfârşit. Madama de lângă mine povesteşte cu emfază cum ea şi Bazil al ei tocmai au făcut un tur al cafenelelor din Paris. Până mai ieri, pe Bazil al ei îl chema Vasile, dar atunci încă nu descoperiseră Parisul. Margot, fostă Margareta, se întoarce şi spre mine şi mă chestionează, franţuzită toată, de parcă ne-am cunoaşte de când lumea:

Oana, chérie, qu’est-ce que tu fais? Ai mai fost pe undeva recent?

Pur şi simplu nu mă pot abţine…

Ce ma plume să fac? Binişor… Săptămâna trecută am fost la o gratitude du porc. S-a lăsat cu un égorgement teribil. Ce-i drept, nu la Paris, la Periş. Cât despre tururi, am senzaţia că o să fac curând un tur al farmaciilor. Ăştia nu dau Xanax la liber.

Şi-a dat seama snoaba, că nu-i şi proastă, şi m-a lăsat în pace.

Cu Margot am rezolvat, deci mă întorc satisfăcută spre soţul gazdei. Omu’ e matrafoxat puternic, dar iniţial nu mă prind. În schimb, mă prinde el de antebraţ şi nu-mi mai dă drumul. Mă place, sunt singura care-l ascultă şi nici nu-l contrazice. E primul beţiv pe care-l aud vorbind în şoaptă. Pentru că nu înţeleg mai nimic din ce-mi spune, mă apropii mult de el şi-l urmăresc cu atenţie. Curând încep să mă simt ca Mowgli în faţa lui Kaa… Între timp, apar din nou în peisaj ADHD-ul şi câinele lui. Brusc îmi amintesc de o vorbă pe care am auzit-o recent, dar o înţeleg pe deplin abia acum: “Copiii sunt ca băşinile, le suporţi doar pe ale tale”. Din păcate, eu trebuie să le suport şi pe ale altora…

În următoarea oră, n-am băut nimic, pentru că de o mână mă ţineam cu beţivul, iar cu cealaltă îi aruncam câinelui mingea plină de bale. Cumva, la insistenţele gazdei, am mâncat o sarma. Nu vreau să-mi amintesc cum… Eram totuşi fericită, copilul mă lăsase în pace. La momentul ăla, n-aveam de unde să ştiu – urma să constat abia acasă – că îşi găsise de lucru cu talpa cizmei mele nr. 40, care i s-a părut mult mai ofertantă decât tăbliţa pentru scris cu markerul… Câinele şi soţul gazdei erau însă neobosiţi. Atunci am luat cea mai bună decizie cu putinţă. Mi-am smuls mâna stângă din strânsoarea matrafoxatului şi am dat peste cap două pahare cu ţuică. Urmarea? Pe copil l-a dus mă-sa urlând la el în cameră, câinele s-a ascuns schelălăind sub vitrină, iar cu beţivul m-am certat la cuţite pe o chestiune geopolitică, ceva despre noua ordine mondială…

A trecut un an de atunci… E tot 27 decembrie. Stau în acelaşi fotoliu şi sunt la fel de ghiftuită. Telefonul mă anunţă că am primit un mesaj. Îl deschid şi citesc doar primele patru cuvinte: “Nu vrei să vii…”. Închid telefonul, mă duc la bucătărie şi îmi torn un păhărel de ţuică. Merg la culcare liniştită. Noua ordine mondială mai poate să aştepte!

 

Anunțuri

31 de comentarii

  1. Tocmai am scapat de sarmale, te-as invita la o salata, dar stiu ca ai oroare de dieta raw-vegana, sunt gata sa-ti ofer una lacto-vegetariana daca te simti in stare. Imi dau seama ca ai fi foarte dezamagita, copilul e mare, n-o sa te bage in seama mai mult de 20 de minute, asta in caz ca-i esti simpatica, si nu am caine, doar un acvariu, pe care probabil ca ar trebui sa-l vezi stand pe un scaunel cu genunchii la gura. Toate acestea ar conduce la o criza de sciatica si ai ajunge la medic de sarbatori din alte motive decat acelea de digestie, adica acelea comune. Asta ar insemna sa fii o ciudatenie, iar eu o afurisita de gazda care te-a chinuit pe X decembrie 2015. Desi e adevarat ca nu m-ai uita niciodata, ma gandesc ca n-as vrea sa raman in analele memoriei doar prin aceasta nefericita reuniune. Si uite asa, nu ne vedem nici anul asta, dar te pup, iti urez sarbatori fericite, iar tu ramai cu sentimente frumoase fata de mine, cu spatele drept si cu satisfactia ca i-ai fentat pe medici si anul asta. La multi ani!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Dacă haleam sarmale în timp ce citeam textul tău, mi-ar fi sărit, dracului, din gură hăpt’ în parbriz… şi după aia îţi ziceam numa’ dă bine, că fix spălatul geamurilor mi-ar fi lipsit! Am râs cu spasme şi răgete imaginându-mi scena în care ai ras alea două ţuici, ai pocnit javra, ai aruncat pe geam copilu’, ai trimis mingea la ea în cameră şi l-ai făcut pe beţivu’ ăla să priceapă că life’s a bitch, mama lor de…hâc!… bilderbergi…!
    Copiii sunt ceva de vis, îmi plac şi mie, bine făcuţi şi cu măsline, vorba aia… cât despre beţivi, Sfinte Sisoe, cred că ăsta a fost, până după 30 de ani (pe bune!), blestemul meu, pentru naiba ştie ce păcate reportate dintr-o viaţă anterioară: oriunde mă duceam şi era vreunul lovit în aripă pe-acolo, drept la mine venea, că nu’j de ce, păream eu cel mai dispus să-l ascult şi să-i înţeleg gravele probleme existenţiale. Era ceva dă groază… până când mi-am dat seama că mai dă-o-n ma plume de politeţe e o bună metodă de-a scăpa de ei – prin invitaţii subtile gen “ia cară-te, bă, de-aici, şi ia-ţi şi retardu’ cu tine, până nu ţi-l fac permanent!”, care erau aproape instantaneu puse în practică de respectivii, măcar că unora le lua ceva până făceau doi-trei metri, pe o traiectorie faţă de care pişatu’ boului era segment de dreaptă curat, frate!
    Blestematele astea de convenienţe sociale, este?
    Dă urat aş mai ura, da’ tre’ să plec, că mai am ceva distanţă de acoperit până acasă.

    Apreciat de 1 persoană

    • Drum bun, my friend, să ajungi cu bine acasă! Să știi că și eu am avut chef de râs, drumul a fost lung până la Sibiu, așa că am citit cu voce tare de pe bloguri. La story-ul tău ăla cu Vila 23 am avut nevoie de o benzinărie. Mai râd și acum! Thank you!

      Apreciază

  3. noi am avut noroc , am fost ieri la prieteni la masa si am mancat orez cu legume, chinezisme din astea :). eu le-a m dus totusi salata de buf, ca ne apuca anul nou cu ea :))).
    greu cu mesele astea festive… mai bine șezi in fotoliul matale…

    Apreciat de 2 persoane

      • La multi ani frumosi si sanatosi si tie! Ia, niste orez acolo cu niste legume. sincer sa zic asta am gatit si eu ieri, ptr masa cu rudele. orez si legume la abur, cu carne alaturi. azi am recombinat ce a ramas si gata, am rezolvat o si pe ziua de azi :)))

        Apreciază

  4. E-xcepțional! An râs, am rânjit, am zâmbit fiindcă are toate formele de umor posibil. Observ că,în ziua de azi, dacă țâncul nu suferă de adhd,părinții îl duc la psiholog, că e catatonic.Io zic că sindromul ăsta complicat se prescurtează în răzgâială fără măsură, dar, în fine, nu e treaba mea.
    Acuma, de faptul că-i tot aruncai mingea câinelui nu era cățelul de vină, ci tu. Și el se gândea, în mintea lui cățelească: Băi, asta e retardată? Îi aduc mingea, ea o aruncă pe jos. Iar și iar. Nu știu de ce au invitat-o stăpânii mei, că tare-i puțintică la minte!:)

    Apreciat de 2 persoane

    • Ahahahahaaaa! Am râs în grup de răspunsul tău, Renata, ești teribilă! Iar eu, puțintică la minte cum sunt, am râs cel mai tare, ce, parcă despre mine era vorba?!
      P.S. Salutări tuturor de la Potecuț, în seara asta am băut o cafea împreună la o terasă în centrul Sibiului. 😊

      Apreciat de 1 persoană

  5. Sarbatori fericite, Oana! 😀 Acum am un moment cand ma simt extra inteleapta, ca de sarbatori (Craciun si Paste) refuz toate invitatiile primite. Merg la ai mei si la ai lui, fiinte care nu au impulsul de a ma indopa precum porcul in Ajun. For some twisted kind of reason, majoritatea persoanelor simt o nevoie acerba sa ma hraneasca, eventual cu tot ce e mai greu pentru ficatul meu….Pana cand am luat decizia nu reusisera sa ma bage in spital, dar in cateva zile de 27 si 28 decembrie mi s-a intamplat sa mananc doar salata verde cu zeama de lamaie. Fara ulei de masline, ca pana si ala imi facea greata =))) I survived!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s