Vorba-i vorbă!


N-aş putea spune că, în copilărie, am primit o educaţie spartană, ba chiar dimpotrivă. Fiind unica odraslă a familiei, în consecinţă şi răzgâiată, mi-am adus bunicii la disperare, fiindcă nicio măsură coercitivă n-a avut efect. Dragii de ei, m-au iubit ca pe ochii din cap (şi eu la fel), dar i-am chinuit ca pe hoţii de cai… Pe vremea aia, bătaia încă era ruptă din rai, nu apăruse parentingul şi nici despre ADHD nu se auzise. Mamaie avea ea totuşi o idee despre tulburările de comportament, fiindcă, de cele mai multe ori, mi se adresa cu “ghiavol împieliţat” şi mă mai şi articula din când în când. Mă rog, ulterior metoda a fost considerată complet nepotrivită de către psihologi, dar se practică şi acum pe scară largă, însă doar pe şest.

Mama şi tata erau prea ocupaţi, aşa că micile drame se petreceau până la venirea lor acasă, iar seara eram cu toţii a big happy family. Cumva însă, educaţia pe care am primit-o, şi care iniţial nu părea a se lipi de mine, a găsit o breşă şi mi s-a insinuat discret în minte şi în suflet. Ideea să scriu despre asta mi-a venit recent, pentru că cineva m-a rugat să-i enumăr, fără să stau pe gânduri, trei calităţi de-ale mele. Poftim?! Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost: “Oare să fii stângaci e o calitate?”. Dacă să tai pâinea cu stânga nu e o calitate, apăi alta nu mai ştiam să am… Şi-aşa a început zbuciumul meu.

În cele din urmă, am reuşit totuşi să adun trei calităţi; mă rog, erau calităţi pe vremea când mi le-au insuflat părinţii mei, în ziua de azi cine le posedă pe toate trei ajunge ca mine. Adică rău. Deci…

1. Nu mint;

2. Nu spun nu;

3. Mă ţin întotdeauna de cuvânt (“Ein Mann, ein Wort”, cum zicea tata).

Trebuie să recunosc că, în timp, primele două s-au mai nuanţat, dar asta numai după ce mi-au dat viaţa peste cap. Şi pentru că nu prea puteam să refuz pe nimeni (cum să spun că mă doare capul, dacă nu-i aşa?), nu m-am eschivat niciodată de la nimic. Am participat, aşadar, plină de entuziasm, la piese de teatru cu 5 spectatori în sală, la concerte de oboi, la sute de sondaje online, la concursuri de plantat panseluţe, de cusut pe etamină şi de mâncat ardei iuţi, la demonstraţii de gătit fără ulei, de wrestling, la cursuri de CPR (pe post de victimă), am fost martoră la procese de divorţ, de partaj şi, în restul timpului, invitată permanentă la parastase. Asta evident când nu făceam schimb de ture sau chiar de perioade de concediu cu colegii şi când nu lucram duminicile, în locul altora. De atunci, au trecut vreo 15 ani şi, cum spuneam, am învăţat ce înseamnă minciuna albă. Totuşi, de la punctul 3 nu am abdicat niciodată, deci, dacă apuc să promit, nu dau înapoi. Exact asta am făcut şi alaltăieri, am promis cuiva care avea niscaiva necazuri medicale minore că-i voi fi alături. Singura mea problemă era ora de trezire – 6 dimineaţa. Ştiind că o să-mi fie greu, mi-am propus să mă culc mai devreme ca de obicei, ceea ce am şi făcut. La 1.30 fix eram în pat. Mi-am setat alarma de la mobil la ora 6 şi am stins lumina.

Am auzit alarma sunând. Nu o dată, ci de trei ori. Bipurile alea mi-au sfâşiat creierii. M-am dat jos din pat pe trei cărări, cu impresia că dormisem 5 minute. Afară, beznă. Am dat drumul la aragaz şi am umplut ibricul. Am pus cinci linguriţe cu vârf şi am băut două căni de cafea tare ca naiba pe nerăsuflate. Speriată că o să-ntârzii, m-am uitat la ceas. 02.30. M-am mai uitat o dată. La fel. Am întors mobilul invers. Nu mi-a ajutat la nimic. Bântuită de cele mai negre presimţiri, am verificat alarma. Evident, nu sunase. Dar ce bipăise atunci? La naiba, era chat-ul de facebook! Pe el, trei mesaje, primite la 2.15:

Oana, dormi?

Vezi că s-a contramandat.

Mergem poimâine. Nu te superi, nu?

Anunțuri

22 de comentarii

  1. Ei, zapada albastra… Paradoxal, dar si umorul asta al meu vine tot din suferinta. Anul trecut, mi-a salvat viata si m-a ajutat sa merg mai departe. E pe blogul meu un story care se numeste Promisiunea e promisiune! Are si o poza, iar sub poza scrie In memoriam. Restul o sa deduci singura… Altfel, cu bune si cu rele, mergem cu totii inainte… God works in mysterious ways!

    Apreciază

  2. :)))) stii, aseară mi-am pus şi eu telefonul să sune. Deh, prima zi de scârbiciu şi şcoală. Numai că am uitat să opresc notificările de la wordpress. Am ţinut-o într-un clopoţel toată noaptea. Soţul m-a întrebat dacă cititorii mei n-au serviciu. La ora 7 nici unul nu mai comenta sau dădea like.:)))

    Apreciat de 1 persoană

  3. Pai da, vorba-i vorba, promisiunea este promisiune si devine datorie. De ce trebuie „sa o ia in freza” tot cel care vrea sa ajute??? Sunt rautacioasa acum si intreb: La 2 noaptea s-a contramandat si s-a reprogramat? Nu putea sa anunte de cand a aflat, avand in vedere ca iti facea program si pentru ziua urmatoare? Sunt foarte razboinica acum, dar de cate ori nu mi-am incasat-o si eu tot pe principiul „am promis”. Dar, pe de alta parte, ma intreb, oare ce ne-ai fi povestit tu atat de frumos daca nu eraaceasta intamplare?

    Apreciat de 1 persoană

    • 😀 Nina, ce sa zic, ai dreptate, dar trebuie sa-mi asum si eu o parte din vina, fiindca mi-am lasat telefonul deschis. In timp, am invatat ca nu e bine sa am asteptari decat de la mine, asta ma scuteste de multe dezamagiri. Si am mai invatat ceva: sa fac misto de tot ce ma deranjeaza, inclusiv de mine. Am devenit atat de relaxata, incat cred ca o sa traiesc o suta de ani. 😀

      Apreciază

  4. Ma iei cu chestii de-astea a la Scarlett O’Hara, gen si maine e o zi. Spune mai bine ca te plictisesc si ar fi cazul sa mai iau o pauza! Poftim, ma duc la culcare! 😀 😀 😀
    Off topic: Numai la mancare ti-e gandul! Auzi, parizer, pate… Tocma acum cand m-am apucat de regim…
    Melcul ala e pe o dala de gresie din aia rotunda si l-am salvat, ca intrase intr-un labirint de sensuri giratorii.

    Apreciază

    • Aici intervine nevoia unei mici diferențieri, Petru. Știu că o să-mi sară în cap ăștia cu parentingul, dar eu nu m-am simțit abuzată fiindcă primeam uneori câte o palmă la fund. Nu m-a bătut nimeni la sânge. Iar asta nu m-ar fi determinat să fac la fel cu odraslele mele, dacă aș fi avut. Apropo de puterea exemplului, am zeci de prieteni, proveniți din familii de oameni simpli, care, spre deosebire de ai lor, au câte două facultăți. Și ăștia au luat-o pe coajă în copilărie, dar n-a simțit niciunul nevoia să facă la fel și uite că nici prelucrători prin așchiere n-au rămas… Pesemne că ceva bun i-or fi învățat și părinții lor. 😊
      Revenind la ce spuneai, dacă eram în Norvegia, și pe mine mă lua statul de mult. Cred că ne lua pe toți. 😁

      Apreciază

  5. Oana, stiu ca esti o altruista si ca oricine, oricand, se poate baza pe tine. Dar, persoanelor care intrec orice masura, ar trebui sa le spui (daca poti!) ca, din cand in cand, trebuie sa mai dormi si tu… Ar merita sa le suni in fiecare noapte… asa ca sa te asiguri ca sunt bine. 😀
    P.S. Sa fii stangaci e o calitate! Deci tu ai 1002 calitati! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s