Popor cucernic, milostiv…

 

Oricât mi-ar displăcea drumul până în Pipera cu metroul, trebuie să recunosc că sunt o favorizată a sorţii. Lume fină, parfumuri aşijderea, ţoale de firmă, tablete, e-book-uri, smartphone-uri, discuţii dăştepte despre chestii musai geniale, corporatişti, deh! Ce să zic, acu’ vreo două zile, când am stat lângă o fetişcană care citea Murakami în original, chiar m-am simţit intelectuală. Dar nu mi-am dat seama cât de norocoasă sunt până ieri, când, la 8 dimineaţa, a trebuit să iau autobuzul 381, în drum spre Piaţa Sf. Gheorghe…

Era plin-ochi, dar eram prea îngheţată ca să mai aştept altul. După ce am primit două coate-n gură şi un dos de palmă peste ochi, am reuşit să mă refugiez undeva la geam, în centrul autobuzului. Mirosea discret a naftalină şi a parizer cu usturoi, ceea ce i-a făcut pe unii pasageri să se simtă imediat în largul lor. Spiritele încinse păreau să se mai fi relaxat după ce, mai cu un ghiont, mai cu un brânci, fiecare îşi găsise locul. Înainte de a intra în pasaj, ca la un semn, au început să se închine toţi cu evlavie şi fervoare, chit că cei mai mulţi erau cu spatele la Biserica Sf. Spiridon. Şi pentru că unora le-a fost imposibil să lase mobilele de la ureche în timp ce-şi făceau cruce, când a frânat şoferul, fiindcă în pasaj era blocaj, au venit cu toţii unii peste alţii. Ţipete, înjurături, afurisenii… Doamne, şi-am stat în pasajul ăla aproape un sfert de oră!

Cel mai tare a avut de suferit o femeie minionă şi rubicondă pe care un individ de vârsta a treia a făcut-o pur şi simplu să urle de durere.

— Ţine-te, dom’le, de ceva, că m-ai nenorociiiit! Aoleu, tocmai pe montul ăla operat m-ai călcat!

Omu’, aşa ca la vreo 65 de primăveri, s-a întors spre ea brusc. După ce l-am scanat repede – căciulă de astrahan, palton şi pantaloni de trening care lăsau să se ghicească şi manşeta nădragilor de pijama –, am ştiut că femeia o să regrete că l-a apostrofat. În momentul ăla, nu mi-am dat seama că o să regretăm cu toţii.

— De ce să mă ţin, cucoană? Poate de şoldurile tale, că iote câtă eşti!

— Nu ţi-e ruşine, măi omule, să mă jigneşti? Ce, m-am îngrăşat la uşa dumitale?

— Ha, la uşa mea?! Păi io, dacă aveam o nevastă ca tine, o băteam de trei ori pe zi. Îi dădeam peste bot până-i trecea pofta de mâncare!

În momentul ăla, au început să protesteze vreo două cucoane.

— Nu ţi-e jenă să vorbeşti aşa, măi nene, că eşti om bătrân?!

— Jenă să vă fie vouă, urâtelor, că nu ştiţi decât să vă văcsuiţi şi dup-aia vă plângeţi că vă lasă bărbaţii. Bine vă fac!

S-a iscat un vacarm general. Culmea, vreo două babe îi ţineau partea istericului. Toată lumea ţipa la toată lumea. Din mulţime s-a evidenţiat tot hateru’ ăl bătrân.

— Ale naibii pupeze, v-aţi emancipat, ha?! Cine dracu v-o fi dat vouă drept de vot? Vouă şi ţiganilor?! Trebuia să rămâneţi naibii la cratiţă şi să faceţi copii, da’ nuuuu, voi vreţi să mergeţi la facultăţi şi să fiţi mari şefe! Şi vă mai băgaţi şi în politică, auzi la ele!

Se aude de undeva din spate:

— Hai, tataie, că eşti dus cu pluta! De la ce pornişi şi la ce ajunseşi!

Moşu’, cu spume la gură:

— Taci, dracu’, băsistule! Sunteţi nişte băsişti cu toţii. Aţi furat ţara asta cu totu’ şi-aţi vândut-o pă bucăţi!

— Du-te, bă moş nebun, de-aici! Când dracu te-ai urcat tu în autobuz, că Băsescu nu mai e de mult preşedinte! Ce naiba crezi că am furat noi, amărâţii ăştia din 381, că n-avem nici bani de bilet?!

— Bă mucosule, tu să taci, că acu’ te-ncing de nu te vezi! Că şi pă copiii mei i-am bătut, şi uite ce bine le-a prins, acum au ajuns oameni mari tocma’ în America!

— Copiii matale au pus un ocean între tine şi ei, tataie, şi cred că tot nu-i de ajuns!, nu s-a abţinut un tinerel de lângă mine.

S-a întors imediat spre el.

— Bă lăţosule, poate vrei şi tu un dos de palmă! Uită-te la tine ce sfrijit şi delicat eşti! Oi fi pă invers… Mâine-poimâine te duci la mă-ta şi la tac-tu şi le spui că te însori cu Mitică!

— Nu sunt pe invers, moşule, dar dac-aş fi nu m-aş jena. Ce, omor pe cineva? E problema mea ce alegeri fac în viaţă…

— Ba e şi a mea, bă puţoiule! Că după ce te însori cu Mitică o să vreţi să înfiaţi copii şi o să-i faceţi pederaşti, la fel ca voi!

— Tataie, copiii mei o să aibă libertatea să-şi decidă singuri viitorul şi orientarea sexuală. Copiii tăi n-au ajuns ca tine nici bătuţi!

— Paştele şi grijania mă-tii de…

Atunci m-a pus naiba să intervin:

— Gata, domnule, ajunge cu jignirile! Adineauri îţi făceai cruci cu duiumul. Ce fel de creştin eşti dumneata?

S-a uitat la mine ca un vultur. Grase, urâte şi văcsuite le făcuse deja pe antevorbitoarele mele. Ce să-mi zică, ce să-mi zică? Pistruii şi părul meu roşcat l-au inspirat.

— Tu ce te bagi în vorbă, jidanco?! Voi, ăştia, şi cu alde Soros aţi nenorocit mapamondu’! Pfuuuuu! Un pic dacă mai trăia Hitler…

În viaţa mea n-am regretat ca atunci că ne apropiam de staţie. În timp ce-mi făceam drum prin mulţime, tânărul cu plete i-a dat replica în locul meu:

— Tataie, hai că eşti caz psihiatric! În viaţa mea n-am văzut pe cineva mai mitocan, misogin, mizantrop şi xenofob ca tine!

Am apucat să mai aud doar:

— Xilofon să-i zici lu’ mă-ta, ţigan găozar!