Suge-ţi burta, fetiţo!

Ieri m-am apucat să-mi fac ordine în şifonier. Totul a durat cinci minute, atât mi-a luat să-mi inventariez colecţia de bluze şi tricouri, toate în dungi, şi să închid uşa la loc. La naiba!, lucrez de o mie de ani într-o zonă populată de reviste glamuroase, unde toată lumea se îmbracă de la Prada, sunt flancată de beauty şi fashion editori, şi eu nu ies din jeanşii mei bootcut şi tricourile vărgate. Pe scurt, n-am învăţat nimic de la alţii. Atât mă duce capul, la atât mă rezum. Dar aş putea, în schimb, să scriu o adevărată epopee, din care cel puţin cinci capitole ar fi dedicate doar dungilor care îngraşă mai puţin.

Şi dacă tot am recunoscut că am o problemă netratabilă (prietena mea psiholog m-a refuzat pe motiv că are prea mulţi dereglaţi în terapie şi, în plus, preferă schizofrenicii), ieri, ieşind de la job mai devreme, ce mi-am zis? Ia să mă duc eu, frăţie, să dau o tură prin Unirii, că tocmai ce văzusem la… mă rog, văzusem un tricou mişto. În dungi, evident. Oi mai fi având cel puţin 300 pe-acasă, da’ alea n-au fermoare în părţi şi ce e mişto e că, dacă te aşezi, le dai drumul şi nu mai trebuie să-ţi sugi burta. Zis şi făcut!

Din fericire, nu aveam nici cvasipermanenta sacoşică în mână, deci eram o semi-doamnă. Nu ştiu de ce, dar magazinul asta mă intimidează. E o foială pe-acolo de tipese care debordează de suficienţă, dar şi de parfum d-ăla scumpu’, că te simţi mai ceva ca la Galeriile Lafayette. Totul e să fii miop şi să nu te uiţi cu atenţie la haine sau să nu te pricepi la materiale, ori, ca mine, la modă. De ce o avea atâta căutare nu ştiu, probabil că damele astea sunt atrase de preţurile mari ca fluturii de lampă, doar nu poţi să-ţi iei aşa orice cârpă, dacă nu costă de zece ori mai mult decât în Dragonul Roşu…

În fine, m-am învârtit pe-acolo ce m-am învârtit, dar n-am găsit tricoul ăla care să-mi permită să şi respir când stau pe scaun, însă în final tot mi s-a lipit de mână unul. Cu dungi, în caz că se mai întreabă cineva. Şi ieftin. Ultima oară când mi-am luat un tricou de acolo, ajunsă acasă, am constatat că, deşi nu-mi acoperea nici măcar buricul, avea mânecile până la genunchi, aşa că am admis că am o imagine deformată despre mine şi că ar fi cazul să şi probez înainte ce cumpăr. Zis şi făcut! La cabine, era o coadăăăăă mai ceva ca de Black Friday. Lângă mine, proţăpiţi în drum, doi puştani. Ea, blondă, cu extensii – la păr, la gene, la bust –, cu botul ca un cur de maimuţă (genul “ziua şi rujul”), slabă ca o scândură, cu cizme lungi şi pantaloni scurţi, rupţi pe ici, pe colo. El… Nike tot. Se pare că am nimerit în plin ritual de curtare, fiindcă el era umflat în pene ca un curcan, iar ea clipea frenetic din gene şi îşi tot pierdea echilibrul – ce convenabil! –, lipindu-se de el ca folia protectoare de ecranul mobilului (era să zic ca marca de scrisoare, ce demodat!). Din când în când, ea îi mai aranja câte o şuviţă rebelă, îi adulmeca parfumul sau îi pipăia muşchii admirativ. Uitându-mă la faţa lui tâmpă şi la ochii lui cu pupile dilatate, am realizat că îl dăduse gata. Oricât aş fi vrut să aflu deznodământul, din păcate a trebuit să mă îndepărtez de ei, îmi venea rândul la cabină.

Dinăuntru se auzeau nişte icnete înfundate, de la un moment dat m-am gândit că persoana nu era singură… După vreo câteva secunde, s-a auzit un sunet fâsâit şi prelung pe care în mod sigur nu-l scosese nimeni pe gură. Ce era să fac? Am început să tuşesc, că se mai uitau şi alţii. În momentul ăla, s-a întredeschis uşa şi am auzit o voce tremurătoare:

— Vreţi să veniţi puţin?

— Da… Ce s-a întâmplat?!

Când a deschis uşa şi mai mult, m-am panicat. N-avea cap! În schimb, avea blugii în vine. După voce, părea o puştoaică, faţa nu i se vedea, îi era acoperită de ceva ce părea a fi o rochie din dantelă.

— Va rog eu mult, ajutaţi-mă! Stau aici de 20 de minute. Nici nu ştiu cum am reuşit să-mi trag pe mine rochia asta mărimea S. Ştiţi, eu sunt de M, dar eram cu iubitul… Suntem la început şi n-am vrut să… mă creadă o grasă.

Într-adevăr, nu ştiu cum reuşise. Cert e că, de la atâta agitaţie, transpirase şi rochiţa părea lipită cu superglue. Şi avea şi mânecă lungă. Dacă îşi încrucişa mâinile să o tragă peste cap, îi pocnea în spate. Am intrat în cabină cu ea, am pus-o să ridice mâinile şi…

— Fetiţo, suge-ţi burta şi ţine-ţi respiraţia, că altfel îmbătrânim aici împreună! Şi zi şi Doamne ajută de trei ori!

Am icnit împreună vreo cinci minute, dar am reuşit să-i scot treanţa din dantelă. Abia atunci am văzut-o. Era minionă, puţin pufoasă, dar cu un corp armonios, bine proporţionat. Era frumoasă şi la faţă. Şi-a pus repede tricoul, însă era un dezastru. Transpirată, ciufulită, cu machiajul întins pe toată faţa… Şi pentru ce? Pentru iubi al ei, pe care voia să-l impresioneze.

— Vă mulţumesc muuuuult! Şi iertaţi-mă, vă rog! Nu ştiu ce-a fost în capul meu… De fapt, ştiu! Sunt îndrăgostită lulea şi, de data asta, sentimentul e reciproc. Iubitul meu m-a ajutat să depăşesc nişte momente groaznice. Abia mă despărţisem de fostul, care m-a înşelat ca un nemernic…

Am ieşit împreună din cabină. S-a uitat mirată la mine.

— Păi ce faceţi, nu mai probaţi tricoul?

— Nu, mulţumesc, mi-a ajuns pe ziua de azi!

— Aaaa, păi atunci haideţi să vă fac cunoştinţă cu iubitul meu şi cu prietena mea cea mai bună!

În drum spre ieşire, eu, tânărul Nike şi blonda botoxată ne-am strâns mâinile cordial. Pentru prima dată în viaţa mea am renunţat la un tricou în dungi…