Cu inteligenţa la expoziţie


 

Pe vremuri, obişnuiam să mă enervez când aveam de-a face cu persoane complet “paralele” cu limba română şi nu conteneam să mă întreb cum naiba fentează oamenii aia sistemul de învăţământ şi dacă există şcoli unde gramatica e facultativă… Sincer, mă jenam să-i corectez, însă repetam în faţa lor, de câte ori puteam, forma corectă a cuvintelor. Tot ce reuşeam era să sfârşesc prin a vorbi ca ei… După aia, acasă, mă bântuiau toată noaptea frustaţii, excrocii, ghiuvetele, vereghetele, mingiile, ca şi-urile… Ce-i drept, la un moment dat mi-a trecut prin cap că poate oamenii aia care mă aud silabisind cuvintele în preajma lor mă cred mentally challenged şi că s-ar putea ca, într-o zi, să mă înveţe ei pe mine cum se vorbeşte corect, de fapt. Odată cu vârsta însă, m-a lovit înţelepciunea şi am devenit permisivă… spre miserupistă. În definitiv, pana mea!, dacă ne întâlnim la fumoar şi tu fumezi o ţigare, iar eu o ţigară, până la urmă tot nicotină e!

Ultima experienţă de genul asta m-a vindecat complet de suficienţă şi de impresia că sunt, vorba unei prietene care mă ia frecvent peste picior, exagerat de inteligentă. Adevărul e că mă ajutau şi termenii de comparaţie. Să povestesc, zic… Mă pregăteam să dau o tură pe la Mega, când aud, de undeva din spate:

Oana, aici ereai? Stai să transversez şi eu cu tine!

Mi-a căzut faţa, dar am stat, na!

Ce bine că mă aştepţi, că mă dor genuchii rău, eri am lunecat pe ghiaţă când eram să dau colţu’.

Îmi pare rău… Şi? Ai dat colţu’?

S-a făcut că n-aude.

Da’ ce-i cu tine pe-aici? Ah, tot la Mega… Văd că ţi-ai schimbat intineraru’! Te-ai jmecherit, ha?!

Îmi venea să mă tăvălesc pe jos. N-am avut şanse, persoana mă ţinea de braţ. Aşa am intrat şi în magazin, după care a început să vorbească tare:

Să mă aştepţi şi mine! Am de luat decât pâine, nişte ridichii şi două salăţi.

N-am de lucru şi, în timp ce mă îndreptam spre alt raion, îi spun să se uite la ouă, mă interesa termenul de garanţie. Mă strigă pe nume, ca să nu existe confuzii:

Oana, ouălele sunt bune! Jmecherii ăştia le-au pus la fund pe-alea mai proaspete… Vezi, acasă ai grijă să le speli bine la ghiuvetă cu apă şi săpun, că au de-aia, somonela!

Am ajuns acasă plină de draci, convinsă că tot magazinul a râs de mine. După o vreme, mă sună o prietenă şi încep să-i povestesc că aşa şi pe dincolo, că nu e admisibil să fii atât de ignorant şi agramat, că m-am săturat de astfel de specimene şi că aş vrea să se dea o lege care să-i împiedice pe toţi ăştia să se mai înmulţească…

M-a lăsat să-mi vărs amarul, după care mi-a zis o chestie care, la momentul ăla, m-a scos şi mai rău din sărite:

Lasă-i, măi, au şi ei locul lor sub soare! Sunt proştii noştri… Tu crezi că nu eşti proasta nimănui?

Mai curând decât credeam, aveam să constat câtă dreptate avusese. În seara aia, a trebuit să onorez o invitaţie la o expoziţie de pictură abstractă. Acolo, evident, numai lume bună. Exponatele, mai abstracte decât îmi imaginasem eu. Toţi se foiau prin faţa lor şi nu mai conteneau cu laudele. Eu, mută şi cu ochii holbaţi. Pe nişte pânze de dimensiuni impresionante, artistul aruncase câteva găleţi cu vopsea de toate culorile, după care, bănuiesc, se tăvălise peste ele. Asta vedeam eu, profana. Ceilalţi erau de altă părere. De teamă să nu mă abordeze careva, mă plimbam încontinuu, prinzând din zbor comentarii fragmentate: “Dumnezeule, această chietitudine nemărginită a tuşelor de culoare…”, “Permiteţi-mi să vă contrazic! Sub aspect ontologic…”; “Structurările imaginarului său mă fac să simt vibraţia subiacentă a…”; “Nu vi se pare că lucrarea exprimă un hieratism…”; “Ador această reprezentare antropomorfă…”. Mă luase ameţeala. Simţeam cum pendulez între meandrele concretului şi sinergia faptelor… “Despre ce vorbiţi, măi nene, aici? A făcut unu’ o gargară cu vopseluri şi pe urmă le-a scuipat pe o pânză! Ce concepte-cheie, ce paradigme, ce matrici ale memoriei?”. Na, lume subţire, intelectuali de marcă, ce naiba să înţeleg eu, proasta satului, de acolo? În cele din urmă, un domn cu barbă, văzându-mă cam stânjenită, mă abordează.

Ei, ce părere aveţi? Vorbeam despre substitutele…

Da, da, am auzit discuţia, m-am grăbit eu, de teamă să n-o ia de la capăt.

Deci?

În momentul ăla, mi-am adus aminte unul dintre cele două cuvinte pe care le mai ţineam minte de pe vremea când făceam rebus Flacăra şi l-am folosit.

Eu cred că, în cazul de faţă, este vorba despre un succedaneu al iubirii… Culoarea roşie, prezentă în partea de sus, sugerează…

Mmmm, dar văd că vă pricepeţi, s-a arătat impresionat bărbosul. Lucraţi în domeniu?

Nu.

Nu s-a lăsat…

În ce domeniu activaţi, dacă nu sunt prea indiscret?

În presă…

Oooo, şi cu ce vă ocupaţi?

M-a luat gura pe dinainte şi i-am răspuns senină:

Cu almanahe…

Apoi, unicul meu gând a fost să o tulesc acasă… că uitasem ouălele în ghiuvetă.

 

Anunțuri

39 de comentarii

  1. Mai Oana, ceeee draguta eeeeesti… Mi-a placut foaaaaarte mult „…sa se dea o lege care sa ii impiedice pe astia sa se inmulteasca”. Si, daaaaaaa…, are dreptate prietena ta…., in anumite circumstante, spun si eu ca este loc sub soare pentru toata lumea… Nu m-am gandit pana acum ca autosuficienta este un pleonasm… Pardon! Comentariile de la expozitia de pictura…, recunosc, pentru mine, sunt intr-o limba straina. Cred ca exista si circumstante: 1. Limba romana ar trebui sa o invete orice persoana care a trecut printr-o scoala generala…. 2. Critica de arta este o chestiune vocationala a celor sau celora care aleg sa studieze acest domeniu. Probabil ca unii vor adresa intrebarea: Atunci, ce cauti acolo? Raspuns: Pentru ca sunt curios…. Pentru ca vreau sa experimentez… Pentru ca vreau sa ma imbogatesc… samd… Esti fenomenala! Te caut zilnic sa vad ce ne mai povestesti. Astept cu nerabdare „povestioarele” tale. SUCCES!

    Apreciat de 1 persoană

    • Nina, asta am vrut sa subliniez si eu. E loc pentru noi toti sub soare. Si trebuie sa recunosc ca am cunoscut oameni de o mie de ori mai inteligenti ca mine care stau cam prost cu gramatica. Asta nu-i face sa scada cu nimic in ochii mei. Si sper ca nici pe mine intr-ai lor… Dar a trebuit sa ajung la o varsta pentru asta. 🙂

      Apreciază

  2. Ai dreptate. Fiind profesoara…, privesc pe toata lumea ca pe posibilii mei elevi si, am tendinta de a corecta …. Am constatat ca este GRESIT. In zilele noastre, valorile sunt asezate altfel…Se pare ca NOI trebuie sa ne adaptam realitatii. Cum se spune in engleza??? Upgrade??? (nu stiu engleza… Maaaaare HANDICAP!!!! Scuze!!!!).

    Apreciat de 1 persoană

  3. Oana, „mai bagat supt masa decat mam ras… Si dintre care, espresile tale miau inbogatit vacabuleru. Da ce abudenta! I-ti foarte multunesc”. 😀
    P.S. Precizarile pe care le-ai facut mai sus mi-au mers la suflet. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

      • „Auleo, sper ca nu ma-m gresit prea tare… din graba, si iluzia nu ie la adresa mea”! 😀
        P.S. Ca si tine, si eu cunosc persoane agramate, pe care le iubesc si le respect, pentru ca am aflat de la ele multe lucruri folositoare care nu se invata la scoala… Pe unele, daca as putea, le-as clona pentru intelepciunea lor. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  4. Aproape ca mi-a venit sa plang in timp ce citeam acest articol. Ma exaspereaza oamenii care vorbesc in asemenea hal. Problema e ca de cele mai multe ori nu reusesc sa imi tin gura, fiindca simt ca ma sufoc daca nu corectez o persoana care poceste limba romana, insa persoana in cauza sfarseste prin a se simti jignita din cauza ca ii fac eu observatie…

    Apreciat de 1 persoană

  5. Oana. tu crezi ca mie imi ardea de gramatica… cand aveam atata treaba pe terenul de fotbal? Si cand unii dintre profesori (nu de limba romana) „mieunau” in scris? Noroc cu urmasii mei, copii constiinciosi, care ma mai lumineaza si pe mine acum, la batranete… 🙂 Am aflat de la ei ca cea mai grava greseala a gramaticii este sa pui virgula intre subiect si predicat. Ma straduiesc eu, da’ nu-mi iese mereu, mai ales cand subiectul este o propozitie subiectiva. Ia, stai sa ma concentrez… „Cine gramatica stie nu greseste pe hartie”. Ei, ce zici? Si asta inseamna ca pe ecran se „acepta” greseli, nu? 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • E foarte simplu, vorba bancului cu examenul la scoala de politie (sa ma ierte politistii, dar asa era).
      Faceti analiza urmatoarei propozitii: „Venea o moara pe Siret”. Sa-mi spuneti care este subiectul si care predicatul.
      Raspuns: Cine o omoara pe Siret? Venea!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s