Bună ziua ţi-am dat. Păcat!


„Femeie, tu te-ai uitat la tine cum arăţi? Eşti albă ca varu’ şi cu cearcănele alea albăstrii… Ce naiba faci? Filmează ăştia continuarea la True blood şi ai luat castingu’?! Să mor dacă nu era să scot crucifixu’ când te-am văzut! Bine că am mâncat usturoi… Vezi, ai grijă să nu ieşi din oraş, că, dacă ajungi pe la ţară, te aleargă sătenii cu furcile! Mai ieşi, femeie, la soare, mai ia o vitamină, mănâncă şi tu o fructă, că ţi s-a dus naibii… clorofila!”

Şi uite-aşa m-a convins un amic că nu e a bună cu mine şi că ar trebui să iau măsuri. Din păcate, am luat prea multe… M-am gândit să încep cu vitaminizarea, aşadar am mâncat, una după alta, o mandarină, o portocală şi un grapefruit. Mi s-a părut mie că mandarina aia nu e ce trebuie, da’, na, de unde să mai ştiu eu ce gust trebuia să aibă, dacă ultima am mâncat-o când mi-am făcut buletinul?

A doua zi dimineaţă, maţele mele cântau la bucium, dar iniţial nu m-am îngrijorat, doar urma să am un weekend de vis şi să-mi încep ziua mâncând croissante şi bând cafele aburinde – aşa cum mi se urase pe facebook. Bucătăria n-am văzut-o, în schimb am văzut baia, pe dinăuntru, vreo câteva ore. După ce am terminat de citit o carte, două reviste şi toate instrucţiunile de pe cutiile de detergenţi & co., m-am decis că e cazul să iau măsuri. Ştiam eu nişte pastile care sunt Dumnezeul problemelor… apoase şi care opresc instantaneu ştiţi-voi-ce, aşa că, strângând puternic din fund (aş zice cur, dar mă jenez), am ajuns în sufragerie şi am pus mâna pe telefon. Evident, nu-mi aminteam cum se numesc capsulele alea, dar încă îmi aminteam numele amicei care ştia asta. N-aş fi vrut s-o sun, o să vedeţi de ce, dar primeam încontinuu pumni în stomac pe dinăuntru…

Deci, cu ultimele puteri, formez numărul şi…

Aloooo!

Aaaaaaa! Oana, tu eşti? Ce faci, drăguţă? Mai trăieşti? Nu m-ai mai sunat de la Crăciun, când am avut problema aia, ştii tu, hai că ţi-am povestit-o în amănunt…

Da, ştiu, vreo trei ore. Dar altceva vreau să…

Lasă, lasă, că nu m-am supărat! Ştii că sunt fată bună! Frumoasă… nu mai zic. Mai ales de când m-am tuns bob, arăt superb. Coafeza aia a mea, Mary, o ştii, face minuni. Săraca de ea, are nişte probleme groaznice cu soacră-sa şi cu fraţii lu’ al ei, că se luptă de trei ani pentru moştenire. Ştii, au o casă la Azuga, ce zic eu casă?, vilă, şi cred şi eu că vor ăia să-i lase pe dinafară. Pfuaaaa! S-au dus ale naibii cumnatele ei şi pe la vrăjitoare şi să ştii că io cred că are ceva efect, că bărbatu-sau nu o mai…

În momentul ăla am început să tuşesc zgomotos. Mare greşeală, dar ce mai conta?

Auzi, A., iartă-mă, dar te-am sunat din alt motiv…

Păi, sigur, tu numai aşa mă suni, la interes. Mi te plângi – ehe, ce bune sunt sfaturile mele! – şi nici măcar ce fac nu mă întrebi. Că şi al meu a observat asta. Apropo, ţi-am zis că Gigi e pe cale să rămână şomer? Colac peste pupăză, s-a mutat şi mă-sa la noi. Uffff, baborniţa e insuportabilă! Nu scoate o vorba toată ziua, dar îmi urmăreşte orice mişcare cu privirea aia a ei de vultur bătrân. Da’ şi când o crăpa, să vezi atunci trai pe vătrai, că are hoaşca sute dă milioane la ciorap. Apropo de ciorapi…

Cred că vreun sfert de oră am leşinat sau probabil am intrat într-o stare comatoasă; când m-am dezmeticit, eram abulică şi parcă îmi şi cursese puţin din gură… Amica mea era la fel de neobosită.

şi ţi-am zis eu că-l are amant pe văru’ lui Gigi, şi ăla are trei copii, da’, na, are o nevastă urâtă şi grasă, nu ştiu de ce n-o lasă… Hai că o ştii, e aia care am copilărit eu cu ea, de stătea lângă piaţă. Apropo de piaţă…

În momentul ăla, mi-am adunat ultimele puteri şi am strigat la ea.

Îmi e răăăăăău! Ascultă-mă puţin, te roooog!

Stai să termin, că mi-ai luat vorba din gură, şi după aia vorbeşti cât vrei, bine? Cum spuneam, trebuie, dragă, să mă duc la piaţă, că e musai să dau o tură azi pe la cimitire. Cumnăţelele mele, coţohârlele dracu’, nu se duc, da’ îmi ţin mie cont, aşa că trebuie să fiu văzută. Ce voiam să zic? Na, dacă mă tot întrerupi… Ah, da! Trebuie să iau nişte flori, da’ pă frigu’ ăsta îngheaţă bocnă, aşa că mă gândesc să iau unele din alea, ştii tu… Alea, măăăă, care nu se ofilesc niciodată. Hai, Oano, ajută-mă, că tu le ştii pe toate! Florile alea uscate, vopsite în toate culorile… I… Imo… Imooo… Da’ zi ceva, femeie!

Imodium, Imodiuuuuuuum! am răcnit, după care m-am scăpat pe mine.

 

Anunțuri

52 de comentarii

  1. Cand te-oi intalni vreodata cu prietena ta, sa-i transmiti salutari de bine din partea mea :))) pai sa te faca sa suferi atat ? Nu-i este un pic de imodium rusine ? Eu m-as razbuna pe ea. Atunci cand va veni la tine in vizita , serveste-o cu doua mandarine, doua portocale, doua grapefruit si un iaurt ca desert :))) Sa se c….e pe ea :)))

    Apreciat de 1 persoană

    • Ai dreptate, Calatorule. Normal ar fi sa si am in casa anumite medicamente, dar… Candva am primit de la o ruda o punga intreaga de hapuri, asa, preventiv. Ea era usor ipohondra si isi refacea stocul frecvent. I-am zis ca nu-mi trebuie, dar mi-a replicat: „Iale, ia-le, ca nu stii cand ai nevoie!”. Le-am luat, ce era sa fac? Ma crezi sau nu, in urmatoarea saptamana le-am folosit pe toate. :)) Am racit, mi s-au inflamat amigdalele, m-a luat tusea, ma durea capul, mi s-a inflamat maseaua si m-a lovit si spondiloza. De la pastile de supt pana la antibiotic, nimic nu mi-a scapat. Nici macar Xanaxul, fiindca in final am cazut si in depresie. De atunci, am ramas cu un fel de superstitie si mi-e frica sa le pomenesc pana si numele cu voce tare, darmite sa le mai si notez pe undeva. :)))

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s