Dieta hipopotamică

Trăim vremuri de restrişte, vremuri în care feminina siluetă rubensiană a fost surclasată de cea filiformă, androgină. Cunosc pe cineva care, din dorinţa de a intra în rândul lumii, s-a apucat de cinci regimuri deodată. Chestia asta ar trebui patentată sub denumirea de “Montagne russe diet”, fiindcă în primele zile slăbeşti trei kile (garantat!), apoi, după faza de platou, aia în care, de nervi că stagnezi, începi să haleşti necontrolat, le pui la loc pe-alea date jos şi mai adaugi trei, pe urmă mai slăbeşti două (că, na, iei laxative în draci) şi te îngraşi şapte în următorul weekend, la nunta verişoarei din Urlaţi. De ce e o dietă bună? Pentru că, în final, dacă printr-un noroc chior reuşeşti să ai aceeaşi greutate ca la început, nu poţi decât să-i mulţumeşti lui Dumnezeu şi să te gândeşti, cu recunoştinţă, că putea fi mult mai rău.

În concluzie, unii nu sunt făcuţi, dom’le, să fie slabi, dar nu înţeleg asta. Din conformism sau spirit gregar, ziceţi-i cum doriţi, oamenii ajung să-şi autoflageleze minţile şi trupurile doar ca să arate ca duduile şi duduii ăia fotoşopaţi din reviste. Înşişi duduii şi duduile din reviste fac eforturi ulterior să arate ca-n publicaţiile cu pricina, fiindcă nu-i recunosc fanii pe stradă… Apropo, îşi aminteşte cineva ca, pe vremea când singurele retuşuri din poze erau nişte gene mai lungi şi nişte buze mai roşii, să fi fost aşa o abundenţă de nutriţionişti? Din fericire (sau nu), acum există pe toate drumurile şi ne povăţuiesc, la televizor, în ziare sau în cărţile lor de succes, cum să devenim silfizi fără efort. Problema e că, de cele mai multe ori, sfaturile acestor guru ai slăbitului se bat cap în cap. De ce? Pentru că mai puţin de 1% dintre ei au legătură cu medicina. Ceilalţi o ard în showbiz şi sunt mult mai credibili. Păi, pe bune acum, de ce s-ar arunca lumea la sfaturile nutriţionistei Bilic, când madam Tatoiu ne-a împărtăşit tuturor, gra-tu-it, la o oră de maximă audienţă, dieta balerinei?! Numai când pronunţi numele şi deja începi să te simţi ca Pliseţkaia şi să pluteşti ca o lebădă! Şi unde mai pui că şi slăbeşti, practic peste noapte, vreo 5 kile… Ultima modă însă e acum să-ţi tai stomacul. Recent, am văzut cel puţin cinci persoane la televizor recomandând metoda, evident şi medicii aferenţi. Te-ai îngrăşat zece kile astă-vară la all-inclusive, fiindcă ai mâncat ca scroafa de Mangaliţa şi o săptămână n-ai ieşit din restaurantul complexului? Se rezolvă! Fugi şi-ţi tai stomacu’. Ce nu ţi se spune e că, după aia, toată viaţa, o să bei apă cu pipeta şi, după ce o să mănânci un cartof pai, o să zaci pe fotoliu trei ore, cu ochii-n tavan şi cu fermoarul la nădragi desfăcut… Da, băi nene, dar merită efortul, că pe urmă o să te invidieze toate gagicile din jur, că uite ce bunăciune ai devenit după ce ai slăbit 50 dă kintale. Ce mişto o să fie să ai 40 de kile cu tot cu geantă… E adevărat totuşi că e o provocare să-ţi ascunzi cele o sută de falduri de piele atârnândă, dar ce mai contează? Acestea fiind zise, mă declar obligată să conchid că slăbitul nu e un moft, ci un “must”, dacă nu vrei să mori social, ostracizat din cauza colacilor de grăsime de pe coapse şi abdomen. De acelaşi lucru e convinsă şi prietena mea care, spuneam mai sus, derutată de zecile de diete antagoniste, s-a apucat de toate deodată. Chestia asta însă i-a creat şi o uşoară stare de confuzie, după umila mea părere.

— Oano, te-am sunat să-mi dai o mână de ajutor, că, uite, ţin o dietă de-asta hipoglucidică, dar şi hipolipidică…

— Adică vrei să spui că nu mănânci mai nimic!

— Cam aşa ceva… Aoleu, îmi vine să plâng… Şi de nervi, şi de foame. Tu parcă ţineai ceva mai uman, că te-am văzut mâncând într-o zi. E bun Montignacu’ ăla al tău?

— Bă, la mine merge, dar nu mă bag să dau sfaturi. Tot ce pot să-ţi spun e că nu e OK să cazi pe stradă de foame. Punct!

— Offf, nu ştiu ce se întâmplă, că nu mănânc mult, dar cred că ceva fac greşit în combinaţiile alea ale mele. Ajută-mă, te rog!

— Păi hai să vedem ce ţi-ai propus să mănânci la prânz…

— Varză! Varza e bună, nu?

— Da, e foarte bună. Poţi s-o mănânci crudă, gătită. Merge şi cea murată. Evident, şi cu puţin ulei.

— Pe buneeeee? Şi pot să pun şi roşii sau bulion?

— Bineînţeles! Vezi să n-aibă zahăr bulionul! Poţi s-o mănânci şi cu friptură. De pui, de porc, de vită… Orice.

— Pe buneeeee? Ah, dar nu… Nu îndrăznesc să bag carne aşa, din prima. Măcar un kil să văd că am dat jos.

— La naiba! Ai înnebunit?! Mănânci varză goală?

— Ei, goală! Cu tăiţei!

 

Credit foto: Randy Glasbergen