Salvaţi consumatorii români!

Ca tot poporul digerator de presă scrisă şi online, în ultima perioadă am urmărit cu sufletul la gură drama copilaşilor care, din cauze necunoscute, s-au îmbolnăvit sau chiar au plătit cu viaţa din cauza bacteriei E.Coli, care, am un presentiment de rău-augur, va continua să facă ravagii atâta vreme cât nu este descoperită sursa contaminării. Şi pentru că, cel mai tare, noi, românii, ne pricepem să arătăm cu degetul, au apărut rapid şi primii vinovaţi. Recunosc, când oamenii aia de la Brădet au fost acuzaţi direct, fără dovezi, am fost indignată. Mi-am zis: “Ia uite, frăţioare, cum îşi pierde omul ăsta afacerea nevinovat şi rămân şi atâţia angajaţi de izbelişte!”. În scurt timp aveam să realizez că, de fapt, antireclama e sufletul comerţului. A fost de ajuns ca patronul să ajungă la Antena 3 în prime time şi, în urma unui mare act de curaj, toţi cei aflaţi acolo să se hrănească, din spirit de frondă, cu caşcaval, că totul s-a întors cu 180 de grade.

Între timp, lumea a uitat aproape cu desăvârşire de drama bieţilor copii şi a familiilor lor şi s-a trecut în extrema cealaltă. S-au reactivat apostolii dreptăţii, răzbunătorii neamului au luat atitudine, iar acum toată lumea e preocupată de salvarea brandurilor româneşti. Se fac petiţii peste petiţii, se face apel la spiritul patriotic, s-a răsculat sângele lu’ Burebista-n toţi şi mă aştept ca, în următoarea perioadă, să dăm buzna ca termitele în magazine şi să golim rafturile cu produse autohtone. Nimic de zis, iniţiativa ar fi lăudabilă, dar nu-mi iese din cap faptul că se profită în cel mai mizerabil mod de pe urma unei tragedii. Nu ştiu de ce, dar cred că, în următoarele zile, vor mai apărea nişte infestatori cu E.Coli, că uite cum te propulsează antireclama în preferinţele consumatorilor.

Acu’ eu nu vreau să fiu cârcotaşă, dar a mâncat cineva produse de-ale firmei Brădet? Dacă n-au E.Coli, înseamnă că sunt şi senzaţionale? Probabil… dacă zice Gâdea la Antena 3. Da’ pe mine, consumatoarea de rând, cine mă salvează? Dumnezeu… că numai El, drăguţu’, a avut grijă să n-o mierlesc când am mâncat pâine cu gândaci, smântână cu aracet, jeleuri cu cuie, bomboane cu sticlă şi ciocolată cu viermi. Sincer, îmi pare rău că pe aia n-am mâncat-o toată, fiindcă viermele ăla era încă în viaţă când am dus ciocolata înapoi la magazin, deci ăsta e cel mai bun semn că era comestibilă. Are mâncarea noastră cea de toate zilele atâţia conservanţi, încât cred că o să ne sanctifice BOR pe toţi după moarte, că şi la 7 ani de la deces o să fim găsiţi intacţi. Parcă mă şi văd… Sfânta Oana de Boromir. O mai ştiţi pe fetiţa aia care făcea reclamă acu’ vreo 15 ani la salamul săsesc? Sincer, eu cred că ăia au plătit-o în produse, că nu s-a schimbat deloc de-atunci. Aţi citit vreodată etichetele de pe mezeluri sau brânzeturi? Toate conţin coloranţi, conservanţi, pirofosfati, citraţi, nitriti, amidon, potenţiatori de gust… Mie, personal, cel mai mult îmi place că nu există salam sau şuncă fără zahăr. Nici măcar muştar fără zahăr nu se găseşte decât de-un singur fel, iar deunăzi am avut plăcerea să mănânc o conservă de fasole cu costiţă îndulcită.

O să mă întrebaţi dacă n-am luat atitudine. Ba am luat. Am cumpărat odată un produs de la Napolact care se numea Cremă de Telemea. În ziua aia, am crezut că mor. Era potroacă, şi când zic potroacă înseamnă de nemâncat. Am reuşit să le scriu celor de la sus-numita firmă abia după o săptămână şi după o folie de Diurex, când mi s-au desumflat mâinile. Ce să vedeţi? Mi-au răspuns. Mi-au explicat că aia e o brânză maturată şi că aşa trebuie să fie. Numai că nu m-au făcut proastă. Cum aşa, mai nene? Să nu poţi s-o bagi în gură? Să omori cardiacii cu ea? Să rămână femeile sterpe? După aia, mi-au recomandat celelalte produse ale lor. M-am bucurat, că am ştiut ce trebuie să evit…

De atunci, mănânc doar pui şi mă simt excelent. În timp, am constatat că mi-a crescut pilozitatea pe faţă, dar ăsta e doar un mic neajuns. Să mor dacă nu sunt mai tare ca Chuck Norris – ştiţi cum dezosez puiul ăla cu mâna?!

Şi ca să vedeţi totuşi că sunt o persoană responsabilă şi, pe deasupra, consumatoare de branduri româneşti, nu mai devreme de alaltăieri am dat o raită prin Mega şi m-am oprit la raionul de mezeluri. Aveam o poftă nebună de salam de Sibiu (brand autohton, da?!).

— N-avem! Da’ avem ceva tip salam de Sibiu.

— Ceva tip… carne n-aveţi?

— Doamnă, luaţi-l p’ăsta, că e bun, e tip salam de vară… Îl mai ştiţi pe ăla de pe timpuri?

— Nu vreau altceva. Crenvurşti de pui aveţi? Din aia de la Meda?

— Nu, avem unii tip Meda… Adică asemănători.

— Nu-mi place deloc cum arată, doamnă. Ăia aveau mai puţin colorant. Măcar să trăiesc cu iluzia că a trecut puiul pe lângă ei…

— Uitaţi, de baconul ăsta ce ziceţi?

— Doamnă, mi-aţi mai dat din ăsta. Am făcut greşeala să-l prăjesc. Cu scamatoria asta o să mă duc la anu’ la Românii au talent, că mi-a dispărut din tigaie.

— Ceva care să nu aibă zahăr în componenţă nu aveţi?

A tăcut mâlc.

— Auziţi, chestia asta tip şorici care costă ŞAPTEZECI şi ceva de lei kilu’ e bună?!

— Haideţi, doamnă, că faceţi mişto de mine! Cum tip şorici, că asta e chiar şorici?!

— Păi, doamnă, dacă era şorici ar fi costat treizeci de lei kilu’. La banii ăştia, trebuie să fie chiar pielea de pe CEO-ul Megaimage-ului!

 

 

P.S. Vă rog io mult, ăia care aveţi de gând să vă luaţi de mine s-o faceţi până la capăt! Abia aştept să cad în dizgraţie, poate aşa îmi fac şi eu puţină reclamă. Parcă mă şi văd invitata lui Gâdea la Antena 3, deşi mă tem că acolo se merge doar pe caşcaval…