Caietu’, unde e caietu’?


Acu’ vreo trei zile, la un magazin dintr-o comună vasluiană a avut loc jaful secolului, deşi din toată abundenţa aia de pufuleţi, ciungă, gumari, ţigări en gros sau en detail şi beutură n-a dispărut nimic, auzi, dom’le! Chestia aia care s-a volatilizat riscă să-i scoată însă pe patroni din circulaţie, fiindcă vorbim aici de caietul de datorii! Păi ştiţi voi ce-nseamnă asta? Înseamnă că toată populaţia creditată, respectiv întreaga comună, s-a trezit peste noapte cu datoriile şterse! În plus, e imposibil să faci plângere la Poliţie, fiindcă trebuşoara asta nu e legală…

Caietul ăla de datorii e mai ceva ca un letopiseţ al comunei, găseşti acolo toată suflarea, de la mic la mare. Dacă vrei să faci un recensământ sau un studiu despre preferinţele consumatorilor români din mediul rural, nu trebuie decât să studiezi chestiunea cu pricina din scoarţă-n scoarţă. Vrea fiică-ta să se mărite cu Vasile, te duci la magazin şi-i afli apucăturile împricinatului în doi timpi şi trei mişcări. Ia uite, al naibii, când s-a prezentat să-i ceară mâna lu’ Floricica, n-a băut nici cafea, iar pă caiet are 300 de lei datorie doar la bere şi alte 300 la ţigări. Nu e bun! Nici Costică nu e mai breaz, că ăla o arde pă Stalinskaia, şi unde mai pui că bea cot la cot cu mă-sa şi tac-su. Gică, alt degenerat! Păi Floricica are nevoie de unu’ care-şi dă tot salaru’ pă prezervative? Poate doar Mişu’, da’ ăla, de când a dat în boala îngheţăţilor la cornet, a depăşit suta de kile şi nu mai e bun de prăsilă…

Cu femeile e la fel. Vrei să ştii cât de gospodină e Gigica? Te uiţi în caietul de datorii. Ia uite, afurisita, s-a făcut cocoană mare! Are grădina în paragină, da’ s-a dat pă legume congelate şi cartofi d-ăia franţuzeştii, vaca a schimbat-o pă laptele la cutie şi porcu’… Nu, p-ăla l-a păstrat încă la uşă, că iote ce datorii are şi-ăla la coneac! Cât despre Marinela, aia o să rămână fată bătrână cu siguranţă – numa’ smacuri d-alea scumpele bulgăreşti a cumpărat, că ea crede că, dacă se alifiază şi-şi dă cu negreală pă la ochi şi roşu pă la bot, să uită vreun bărbat serios la ea! Şi-apăi cin’ să vadă, că-n comuna aia toţi umblă cu ochii împăienjeniţi de dimineaţa până seara?! Poate doar un viol, în buna tradiţie a zonei, s-o mai salveze.

Chestia asta m-a făcut să-mi amintesc de glorioşii ani 2000, când şi în Bucureşti, la parterul fiecărui bloc, era un astfel de magazin “universal”. Am avut şi noi unul, mai în lateralul blocului, dotat şi cu terasă. Patroana era vecină cu noi, deci creditul era nelimitat, doar nu degeaba îi dăduserăm toţi semnătură şi suportam beţivii, care, pe la 2 noaptea, după ce se încălzeau bine, se luau la bătaie. Şi, nene, pe vremea aia lumea se înfierbânta rău când venea vorba de politică, lua atitudine pe loc, ce internet şi facebook, ce petiţii.ro? Doar pumni-şi-picioare-n-gură-punct.

Cum spuneam, aveam credit nelimitat, deşi, sinceră să fiu, nu aveam nevoie. Nu pentru că mă dădeau banii afară din casă, ci, pur şi simplu, deoarece caramelele gumate moi şi ouăle cu surprize nu făceau parte din “target-ul” meu. Vecina noastră, altfel mare comerciantă de felul ei, a sesizat repede potenţialul şi a înfiinţat metoda “caietul”. Ideea că nu aveai niciun ban de dat pe loc te făcea să cumperi toate prostiile, că cine naiba stătea să contabilizeze sumele? Doar la sfârşit de lună te lua cu ameţeală. Eu am fost una dintre victimele acestui sistem, dar cel puţin, cu mândrie pot spune, am sprijinit din plin un IMM. Mă gândesc că ar fi putut să-mi dea măcar nişte acţiuni… Nu mi-au dat decât caietul cu datorii să-l consult, fiindcă se adunase o sumă astronomică.

Oana, mamă, ia vino puţin, te rog!

Da, doamna C., s-a întâmplat ceva?

Mamă, tu când iei banii, că ia uite ce sumă s-a strâns?!

Într-adevăr, când am văzut suma, să cad din picioare. Ţigări, sucuri, pufuleţi, popcorn… Pe listă însă mai erau nişte produse pe care nu le-am recunoscut şi care umflau nota substanţial.

Păi… pe-astea le recunosc, dar, nu vă supăraţi, eu n-am cumpărat Jack Daniel’s şi nici coniac de aici. Sunt vreo două milioane în plus… Când mi-aţi dat mie aşa ceva?

A, păi nu ţi-am dat ţie, mamă! A venit sâmbătă-seară un băiat înalt, blond şi frumuşel. Îl ştiu de prin cartier… Mi-a zis că e petrecere la tine şi că l-ai trimis tu după băutură. Într-adevăr, când m-am uitat în sus, era animaţie mare la tine acasă, muzică…

Păi şi dumneavoastră daţi oricui aşa băutură, pe încredere, în numele meu?

Mă uitam la faţa ei şi mi-era clar că nu mă credea. Era convinsă că băutura aia o făcuserăm poştă eu şi derbedeii ăia de prieteni ai mei.

Păi şi eu acum ce fac? Rămân cu paguba? Nu ştiu… Mi-a zis numele tău şi pe ale prietenilor tăi… Să faceţi cumva!

Ia să vedem… Sunt două milioane de dat, nu? Văd că băiatul ăsta a mai luat şi o pungă de fistic în coajă…

Ei, p-ăla nu l-am mai pus…

Ei bine, în fisticul ăla al dumneavoastră, care mai era şi expirat, mi-am spart eu doi dinţi din faţă. În afară de alea două milioane, o să mai aveţi de dat două… pe lucrarea mea. Duceţi-vă şi vorbiţi cu stomatologul de la parter, că şi el merge tot pe datorie cu vecinii!

Cu toate astea, să mor dacă nu regret caietul de pe vremea aia. Cel puţin, cât consumai (eu sunt o excepţie) atât plăteai la scadenţă. Fără dobândă… Acum îi zice card de cumpărături cu plata în rate, dar despre avantajele acestui mod de a face cumpărături pot să ne povestească toţi amărâţii aia care sunt acum înregistraţi la biroul de credite ca datornici. Eu sunt atât de insolvabilă, că nici nu pot să-mi fac…

 

Anunțuri

30 de comentarii

    • Diana, chestiile astea se intampla pentru ca oamenii sunt saraci. Iar de asta profita si comerciantii, si bancile. Si acolo nimic nu e gratis, la final constati ca ai platit si aerul pe care l-ai respirat in sediul lor…
      Iar posesorii de mici afaceri ajung sa vanda pe caiet fiindca altfel n-ar mai avea musterii. In fine, sunt multe de spus si nu-si au locul aici. Aici doar „ne radem”. :))

      Apreciază

  1. Oana, hai recunoaste ca tu ai luat Jack Daniel’ul :)))). Am si eu market da’sta la bloc, eu cumpar si dupa ce platesc il ia si pe sot la scuturat:))).Si eu cand am citit stirea m-am kkt pe mine de ras.Pacat ca eu cand l-am luat pe sotul din dotare nu erau caietele de-astea, ca ma mai gandeam „umpic”.:)))

    Apreciat de 1 persoană

  2. Baaai, saracii vasluieni… toate li se-ntampla numa’ lor! Da’ pa Marinela chiar o compatimesc. 😀 Daca as fi stiut io la timp de caietul doamnei C., ai fi primit multe ciocolate de la mine, ca altfel, si eu am fost, sunt si voi fi mereu… insolvabila. 😦 Dar cu o tuica tot o sa te cinstesc pentru cat am ras. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Bun asa. Intreprinzatorul de la coltul blocului meu nu ma trecea niciodata la „caiet” si imi dadea mereu tigari (ca doar merg la orice mancare – doar sunt o gospodina) spund: Lasati doamna ca le plateste sotul cand vine. Pana mea, pai mai bine ma trecea la caiet decat sa stie barbatul ca am sarit de 2 pachete.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Castigi, pagubesti,
    Negustor te numesti!
    Parca asa spuneau batranii nostri. In fapt, zicala apartinuse, se pare, comerciantilor evrei. Eh, cu aia nu mergea sa furi caietul, ca dormeau cu el sub cap sau il invatau pe de rost. 😀

    Apreciat de 1 persoană

  5. Pai, man, la ce crezi tu ca as putea eu sa am datorii pe caiet? Unele care sa ma faca sa nadusesc?! La striptease masculin?!
    E un frig cumplit la Bucuresti… e exclus sa transpir, dar nu si sa racesc, ca tocmai ce mi-a stranutat una direct in fata, in metrou! :))

    Apreciază

    • Iosif, nu stiu tu, dar eu am apucat niste vremuri cand nu se gasea mai nimic in magazine, iar lumea facea stoc de… orice. Daca reuseai sa te aprovizionezi la vreo casa de comenzi, pe langa alimentele de pe lista, ti se bagau pe gat si alte o mie de prostii. Ce sa zic, cunosc oameni care inca mai au pliculete cu foi de dafin de prin anii 80′. :)) Indraznesc sa concluzionez ca teama asta de a nu face foamea e atat puternic inradacinata in noi, incat a ajuns sa se transmita genetic… Problema e ca acum avem ce sa luam, dar nu mai avem cu ce… :))

      Apreciază

  6. Am trait si eu acele vremuri,însa mama,niciodata nu facea stocuri,deoarece fiind o familie numeroasa,”ratia” ne era suficienta,mama,fiind o specialista în materie de bucatarie,inventiva si destoinica ,era în masura sa faca o mâncare gustoasa chiar din „buruieni”,si „adidasi”,sau”potroace”.:)))

    Apreciat de 1 persoană

  7. Ah…caietul cu datorii…ce amintiri ai trezit tu acum 😀 Pe vremea cand stateam in aceeasi casa cu izbitul de la acea vreme, lua de la magazinul de la parterul blocului aproape exclusiv pe caiet. Este evident cine ajungea sa achite caietul, nu? Pacat ca nu mi-a trecut prin cap o astfel de idee genial de a fura caietul.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s