Ziua bună se cunoaşte… la alţii


PloaieÎmpărţiţi tabla-n trei! Să vedem dacă aţi înţeles ceva despre integrala definită”, am auzit şi au început să mă treacă nişte transpiraţii reci. În următorul minut, deja mă sufocam. M-am auzit strigată şi m-am ridicat din bancă. Am pornit spre tablă cu entuziasmul condamnatului care parcurge pentru ultima oară culoarul morţii şi… Atunci m-am trezit. Cu faţa la cearşaf, e adevărat, dar ce mai conta?, eram acasă, în patul meu, nu la ora de matematică, o biată candidată la corigenţă. Ziua se anunţa din start minunată.

M-am târât spre bucătărie, am pus ibricul pe foc, după care am constatat că mai aveam fix două linguriţe de cafea şi tot atâtea ţigări. Pe prima am aprins-o invers şi am împuţit bucătăria cu un miros insuportabil. Gustul din gură, inegalabil! Cafeaua a ieşit chioară şi mi-am zis să o îmbunătăţesc cu puţin lapte. După ce am luat prima gură, am realizat că laptele ăla era în frigider din vremuri imemoriale, dar cine era să-i mai simtă duhoarea, când deja puţea peste tot a filtru ars?! Am aruncat mizeria la chiuvetă şi mi-am fumat ultima ţigară, încet şi trist, cu nişte suc de portocale… cred, că şi ăla era de săptămâna trecută. Am deschis geamul larg, în speranţa că o să mă înviorez puţin. Afară, minunat, sezonul toamnă-iarnă era în plină afirmare. Totul, cenuşiu, iar ploaia… cred că nici Bacovia n-a avut parte de aşa ceva la viaţa lui. Cu siguranţă n-a avut parte nici de duhoarea aia de zeamă de varză, venită prin scurgerea de la chiuvetă, care mi-a umplut instant bucătăria, semn totuşi că iarna e pe ducă şi că blocatarii îşi golesc putinile cu murături… Am tulit-o spre baie, cu stomacul cât o stafidă. Acolo, acelaşi miros, că, na, fiecare scapă de zoaiele de saramură pe ce gaură poate… Am ieşit repede, dar n-aş putea spune că şi mai curată, pentru că, la fiecare mişcare, părul meu împrăştia un miros discret de gogoşari umpluţi cu varză…

Frate, să mor dacă mă las! În pofida startului prost, azi o să fie o zi bună. Dixit!” M-am îmbrăcat, mi-am luat haina de ploaie galbenă, cizmele mov de cauciuc, umbrela colorată şi sacoşa cu papagali, şi am ieşit din casă. Trebuie să recunosc că, pe lângă toţi cenuşiii din jurul meu, eram o apariţie. Eram decisă să am o zi bună şi nimic nu mi-ar fi putut-o strica, nici măcar dobitocul ăla cu 4×4 care mi-a aruncat un val de apă direct în faţă. Şi nici următorii trei care m-au botezat din cap până în picioare… până am reuşit să mă feresc din calea lor.

Într-un final, eu, fâşul meu galben şi cizmele mele mov am ajuns la Mega. Am făcut impresie, jur! Toată lumea îmi zâmbea, complice parcă, şi-mi făcea loc să trec. Deja mi se urcase la cap. Cine mai era ca mine, o primăvară ambulantă? Evident, îmi uitasem lista acasă, iar asta m-a făcut să cumpăr toate prostiile de care nu aveam nevoie, dar parcă o sută de lei în plus m-au făcut pe mine? Important era că toată lumea era amabilă cu mine şi simţeam aşa un val de simpatie ca niciodată. Nici măcar cele cinci persoane din faţa mea de la casă, cu coşuri pline până la refuz, nu m-au făcut să-mi schimb dispoziţia.

După zece minute, îmi cam pierdusem totuşi răbdarea şi m-am luat de individul din faţa mea, care-şi lăsase coşul în urmă. A motivat că şi ceilalţi făcuseră la fel. Un domn din spate l-a prevenit: “Nu e bine s-o supăraţi pe doamna, că…”. M-am întors şi m-am uitat urât la el, dar, culmea!, mi-a zâmbit şi ăsta. Am început să râdem amândoi, el exagerat de tare, după părerea mea, şi s-a dezamorsat conflictul.

În fine, am ajuns la bloc. Aveam o sacoşă infernal de grea, aşa că am luat liftul. Şi cum mă simţeam o zână, ce mi-am zis? “Ia să mă admir puţin în oglindă, că mai frumoasă ca azi nu m-am simţit niciodată…”. Am întors capul şi… mi-a căzut faţa! Brusc l-am văzut în faţa ochilor pe domnul de la coadă şi-am înţeles ce voia să zică: “Nu e bine s-o supăraţi pe doamna, că… deja a făcut spume!”. În colţurile gurii mi se lăfăiau, mari şi uscate, două urme albe de pastă de dinţi. Mai frumoasă ca azi n-o să mă simt niciodată. Poate doar mai deşteaptă!

Anunțuri

50 de comentarii

  1. Mistooo! Bai, se pare ca azi a plouat cu soare pe unde ai trecut tu cu asa o costumatie vesela… Si dupa cum mirosea in baie, ai scapat usor doar cu doua urme de spume, pardon, de pasta de dinti la gura… si tot frumoasa ai ramas… si desteapta… si simpatica foc! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  2. Eheheiii….spumele de pasta de dinti de la colturile gurii erau de la integrale…. ce, parca numai tu ai cosmare cu scosul la tabla?!
    Apropo! De unde ai luat scurtuta galbena, ca de cind caut asa ceva? Totusi, e o pata psihologic de optimista cind ploua…

    Apreciat de 2 persoane

  3. Da’ ce cunoscut imi e personajul! Parca ma vad pe mine, gratioasa si urmarita de toate privirile pe holul unui hotel unde participam la un curs, mandra ca tinuta mea face furori… Pana mi-am dat seama ca toate privirile erau atrase de fundita de la budigai iesita prin fermoarul pantalonilor. Dar o diva e o diva, indiferent ce spume face sau ce-i atarna! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  4. Ahahahah. Acum rad si mai tare. Trebuia sa completez ziua asta a ta cu maslinele disparute din discutie pe articolul Fetei Vesele. Sa stii ca inca nu iti citisem articolul tau.
    Sssst, nu mai zic zic nimic, sa nu o supar pe doamna :))))

    Apreciat de 1 persoană

    • Ca sa vezi, Monik dear, ca nu fac niciun efort, pur si simplu mi se intampla toate, si atat de firesc, ca ma si sperii uneori. :)))
      Pret de cateva secunde m-am intrebat despre ce doamna vorbesti… Deci cum dracu’ sa ma supar vreodata, cand nici nu ma prind! :)))

      Apreciat de 1 persoană

  5. Nici la capitolul asta nu te pot lasa singura… Imagineaza-ti o Raluca gatita foc, rochie lunga alba, eleganta, pantofi rosii cu toc inalt, poseta tot rosie, la intalnirea cu producatorul spotului radio, care stia ca se intalneste cu „tipa cu casa de moda din Bucuresti”… Imi vorbea cu dumneavoastra si eu eram importanta tare… Pana cand m-am asezat pe scaun si mi-am vazut in poala capetele centimetrului roz de croitorie, ce-mi atarnau de gat, si cateva ace cu gamalie colorata, infipte strategic in rochie, in loc de brosa… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  6. Hahahahahahahahahahahahahaha……..lacrimi taică, nu așa, doar cu gura până la urechi! Deci, de care doamnă e vorba? Că io nu m-am prins. Parol. Și iar râd și de text și de comentarii. Umbrela o vreau și io o tură. Azi eram singura din curtea școlii fără accesoriul indispensabil de azi. Toate erau gri și negre. Îți dai seama ce lovitură dau?

    Apreciat de 1 persoană

  7. Am înţeles că trebuie să stau la coadă pentru umbrelă. Nu-i bai, stau. Deşi, din reacţia celor de care ai spus, am învăţat că dacă ai spume la gură eşti privilegiat. Aşa că-mi încerc şi eu norocu’ şi mă dau cu pastă de dinţi. Că am văst că sunteţi nişte doamne adevărate şi îmi veţi face loc. Estem sau nu?

    P.S. Eu mă hăhăiam aici. Intră şefu’. Eu mă transform în ăl mai serios om ever. Trei secunde. Apoi iar mă pufneşte răsu’. El: „totul în ordine?”. Eu: „ăhăăă, hăhăhăhăh”. „Atunci e bine”, zise el schitând un zâmbet dar cu o privire care spunea „săraca! Numa să nu fie vorba de boală profesională c-am pus-o”

    Apreciat de 1 persoană

  8. Dar dupa aceea ziua ta a fost din ce in ce mai buna. Bunicul meu, director adjunct, profesor de geografie suficient de sever si ironic. Intra in clasa, ia indicatorul si incepe lectia aratand diverse pe harta. In clasa incepe un mic zumzet, se intoarce si se uita, clasa tace. Se intoarce in profil ca sa arate pe harta, iar incepe zumzetul, dupa a doua manevra se uita in jos si sa lesine. Nu isi inchisese bine pantalonii si ii iesea o parte din marginea camesii afara. Iti dai seama cum a fost pentru ca l-a luat si pe el rasul.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Suntem cu totii actori si spectatori,pe scena mondiala,în spectacolul tragi-comediei vietii,în care,în mod paradoxal,independent de vointa noastra,jucam roluri pentru care nu ne-am pregatit,însa tocmai acesasta confera originalitate,devenind celebritati ale întîmplarii.
    Oana,esti o celebritate !…

    Apreciat de 1 persoană

    • Mmmm, daca-mi prezinti lucrurile asa, incep sa ma vad brusc intr-o alta lumina, mult mai buna. Iti multumesc ca mi-ai deschis ochii! 🙂 Acum realizez ca sunt cineva, doar trebuie sa le pateasca cineva si pe-astea… :)))

      Apreciază

      • Rolurile jucate involuntar sunt cele mai originale,naturale.În dorinta ta de a „repara” debutul nefast al zilei,încercând sa evadezi din obscuritate spre lumina,ai constatat la final,ca ceea ce tu însati cautai,ai oferit spectatorilor .

        Apreciat de 1 persoană

  10. cum de-am lipsit la faza cu spumele ? pardon , cu urmele de pasta de dinti :)) Spumele sunt la noi , la barbati, dupa ce ne barbierim. Si mie mi s-a intamplat asemenea tie, cu diferenta ca eu aveam si in urechi :)) de unde stiu? Mi-a spus sotia dupa ce iesisem de la cinema :))

    Apreciat de 1 persoană

  11. Aia nu-i nimic,Oana….Sa uiti pasta de dinti in colturile gurii; eu am alt „obicei”. De cate ori ma grabesc, uit sa-mi inchei fermoarul la…blugi sau dupa caz,nasturii de la pantaloni. Cand imi aduc aminte e prea tarziu si imi crapa obrazul de rusine…Oricum,misto relatarea. Momente din viata de zi cu zi.

    Apreciat de 1 persoană

    • 😃 Cătălin, până te prinzi e mișto, fiindcă privirile holbate ale doamnelor îți creează impresia că în ziua aia ești mai interesant ca de obicei, abia după aia e nasol… Dacă te consolează cu ceva, există și varianta la fel de penibilă pentru dame, cum ar fi să mergi prin oraș convinsă că ești irezistibilă, și tu să ai de fapt doi nasturi descheiați la bluză și sutienul la vedere. 😃

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s