Un blind date mind-blowing


blind date

S-ar zice că lumea virtuală e o mană cerească pentru oamenii singuri, că în era internetului e mult mai uşor să socializezi, să-ţi găseşti jumătatea sau, cel puţin, măcar câţiva prieteni care să-ţi alimenteze iluzia că nu eşti al nimănui şi că, în caz de moarte subită, chiar dacă o să fii găsit peste o lună şi te va îngropa primăria, măcar o să-ţi aprindă şi ţie cineva o lumânare pe facebook. Dar cum speranţa moare ultima, o mulţime de oameni singuri, cu mii de prieteni mai mult sau mai puţin reali, plutesc în derivă într-un ocean de avataruri, riscând să devină nişte Robinsoni izolaţi pe insula Paştelui mă-sii de viaţă. Pe de altă parte, teama de singurătate e justificată, doar nu degeaba suntem nişte animale sociale – e musai să mergem cu turma. Ca bărbat, mai treacă-meargă, dar dacă eşti femeie şi eşti singură, situaţia e naşpa de-a binelea.

La 20 de ani, te interesează doar să te distrezi şi singura ta grijă e să nu-ţi pierzi sponsorizarea de la babaci. Ai o mie de prieteni, la fel de isteţi sau de tembeli ca tine, şi sunteţi puşi doar pe distracţie. Ai sau n-ai pe cineva, nici nu contează, la grămadă nu se bagă de seamă. Mult mai târziu o să-ţi dai seama, cu ciudă, că tutele alea care stăteau numa’ cu nasu-n carte l-au ridicat exact la timp ca să se mărite…

Pe la 25, începi să te cam panichezi dacă nu l-ai găsit încă pe Făt-Frumos. Lupta e acerbă şi băieţii de bani gata sunt puţini şi deja luaţi de piţi alea din ultimul an care s-au săturat să stea câte patru în camera de cămin, să mănânce pâine cu margarină şi să se combine cu pârliţii lor de colegi care poştesc berea, ţigările şi… pe ele.

La 30, deja e groasă. Ţi-a sunat de mult ceasul biologic, dar bărbaţii mişto din jurul tău sunt deja luaţi. Continui să te vezi cu gaşca ta de prietene, dar nimeni nu mai vorbeşte despre masculi şi despre aventuri, ci despre tocăniţe şi supe-creme. În scurt timp, devii o Wikipedia ambulantă pentru sugari. Ce-i drept, nu strică să fii pusă la punct cu bolile copilăriei, laptele Humana şi sterilizarea biberoanelor. În plus, nu se ştie niciodată când îţi vor folosi informaţiile despre căcuţa verde şi pompa de sân electrică. Bărbaţilor pe care ţi-i prezintă prietenele, din milă, numai de însurătoare nu le arde. Ori plătesc deja trei pensii alimentare, ori trăiesc din pensia părinţilor… Nu-ţi pierzi speranţa şi începi să frecventezi medii intelectuale, în ideea că te loveşte norocul. Din păcate pentru tine, intelectualii trecuţi de 40 de ani nu mai frecventează biblioteca, ci stabilimentul cu acelaşi nume din Cişmigiu.

După 45 de ani, singurul loc pe care-l mai poţi frecventa în speranţa că îţi vei găsi şi tu în sfârşit sortitul e… cimitirul. Acolo ai toate şansele să dai peste un văduv de perspectivă, proaspăt pensionat. E de preferat să mergi însă în cimitirele militare, ăia au pensii babane şi sunt lăsaţi la vatră mai devreme, deci o să ai şanse să-l prinzi în viaţă măcar vreo doi-trei ani. Copii? O să te mulţumeşti cu ai lui.

Paradoxal, viaţa începe abia după 65 de ani, când deja te-ai resemnat şi începi să profiţi de ofertele de vacanţă pentru “seniori”. Acolo nu e exclus să-l întâlneşti în sfârşit pe EL şi, cu puţin noroc, protezele voastre o să stea alături în paharele cu apă de pe noptieră până ce moartea sau demenţa senilă vă va despărţi. THE END.

Despre această perspectivă profund îngrijorătoare discutam recent cu o prietenă, care, de felul ei, e fată de casă. Deşi a trecut deja prin două mariaje care ar fi descurajat pe oricine, ea continuă să spere că nu va îmbătrâni singură. De curând, nişte prieteni binevoitori i-au propus un blind date, recte o întâlnire pe neve, chestie care mie mi s-a părut cam riscantă, că ştiţi cum e… În poză îl vezi pe Alain Delon şi-n realitate e mumia lui Tutankamon. Iar partea fizică e cea mai mică dintre probleme. M-a asigurat că nu se va duce singură, ci cu grupul de amici, fiindcă tipul îi invitase la masă. Peste vreo trei zile, frisonând de curiozitate, am sunat-o.

Ce faci, păpuşe? Gata, ţi-ai găsit l’âme soeur?

Mă îndoiesc…

De ce, dragă? Te-aşteptai la Gregory Peck şi dăduşi de Shreck?

Hai, că mă enervezi! Nu e chiar aşa de jalnic. Şi e şi mai tânăr ca mine cu vreo 7 ani…

Şi în loc să zici bogdaproste… Hmmm! Simt că e ceva la mijloc.

S-a apucat să-mi povestească. Când au intrat la el în casă, au trăit cu senzaţia că e nelocuită. Totul, la linie, nimic nu părea mişcat. Nici el! Vreun sfert de oră omu’ a fost şocat fiindcă musafirii au ignorat papucii aliniaţi frumos în hol, de la mare la mic. Primul lucru pe care l-a făcut după ce s-au cunoscut a fost să-i culeagă amicei mele un firicel minuscul de pe bluză, după care i-a povestit zece minute cât de nociv e părul de pisică şi ce paraziţi poţi să înghiţi odată cu el… După ce i-a servit cu cafea şi ceva de băut, a tăcut un sfert de oră, uitându-se fix la ea.

Păi şi e rău, fetiţă? L-ai fascinat…

L-am fascinat pe dracu’! Aveam o frunză lipită pe talpa cizmei şi nu şi-a luat ochii de la ea. După ce m-am dus la baie, a venit în urma mea şi a aranjat prosoapele la dungă. La un moment dat, mi-a scăpat nişte scrum pe masă şi atunci am crezut că-l pierdem… Să nu-ţi mai zic cum era bucătăria, laborator! Când a deschis congelatorul, mi-a căzut faţa. Acu’, etichete pun şi eu pe pachete, dar ale lui erau aranjate şi pe culori şi mărimi. Pe trei culori! Da’ ştii de ce mă tem cel mai tare? M-a plăcut! Şi ieri m-a sunat de zece ori cred. Nu lasă telefonul să sune decât de trei ori, cică să nu deranjeze. După care sună iar…

Well, fetiţă, te-ai ales cu un obsesiv-compulsiv. Hai, că de-ăsta n-ai avut. Cum să-i spun eu că nu vreau să fiu cu el?

Spune-i de trei ori!

Bine că mă iei peste picior! De fapt, o merit… Acum ce mă fac?

Sună-ţi-l pe ălălalt, că mai aveai un pretendent. Ăla ce-avea, că nu-mi mai amintesc?

Ăla era beţiv…

Fetiţă, io zic că beţivu’ e… parfum. Am aşa un feeling că obsesivu’ tău n-avea în congelator pacheţele de primăvară în punguţele tricolore, ci ultimele trei iubite…

Sursa foto: chatelaine.com

Anunțuri

84 de comentarii

  1. nu este rau tipul :)) parca ma atrage si pe mine :))) ce are ? te rog sa-mi dai numarul lui de telefon :))
    parca era si un film cu un obsedat de aliniat prosoapele , nu ? astia sunt cei mai buni la casa omului, nu stie ce pierde prietena ta 🙂 vrea sa faca sex cu el ? numai preludiul va fi de treizeci de minute fara o secunda mai mult sau mai putin. Vrea sa continue ? O sa-si cronometreze susul , la fel cum o sa-si cronometreze josul :))) de vis , crede-ma :))) barbat ca asta mai rar 😉

    Apreciat de 1 persoană

    • :)))))) Da, imi aduc aminte de faza cu prosoapele… Parca „In pat cu dusmanul” se numeste filmul. Ceva cu Julia Roberts. Daca te atrage, iti fac rost de numarul lui, da’ sa nu te puna naiba sa-mi trimiti dup-aia fiecare mesaj de trei ori! 😀 La chestia cu sexu’ nu ma bag, treaba voastra! 😀 😀 😀

      Apreciat de 2 persoane

  2. În primul rând, felicitări! Pentru toate articole!
    Rad in fiecare zi la telefon citind, de mi-e teamă că va suna singur la Balaceanca :))
    Fata trebuia să ia frunza de pe talpă și la plecare s-o…lipească pe vizorul ușii 😀
    Doamne ferește de așa fixisti dezaxati 😐

    Apreciat de 1 persoană

  3. Cel cu alinierea nu era, cumva fiul militarului de la cimitir?
    Hai că se poate şi invers.
    Aveam un pieten, pe vremurile cînd eram mai tineri, care nu prea avea chef să lucreze şi mai mergea la Andreescu-Institutul de Arte Vizuale- să pozeze pentru cîţiva leuţi, dar îl dădeau afară zicînd că nu-i ora de anatomie.Atit era de slab omul ăla.Deci, muuult mai slab decît mine.
    Si-a găsit şi el o doamnă, un pic mai trecută, că cele de vîrsta lui nu-l băgau în seamă, şi s-a retras omul din viaţa publică, să-şi cultive relaţia.Cînd a apărut din nou pe la cafenea era, parcă, mai slab.
    Intrebîndu-l care-i baiul, a zis că ,a lui, ţine cură de slăbire…

    Apreciat de 2 persoane

    • Ahahahahahahaha, asta-i teribila! Ce-mi place cum povestesti! Parca-l si vad… 😀
      Nu stiu fiul cui e, dar nu degeaba omul e singur la 40 de ani fara sa fi fost casatorit vreodata. Eu n-as rezista langa un maniac din asta nici macar cinci minute. Daca i-as trimite o poza cu biroul meu in momentul asta, ar exita pe loc. 😀

      Apreciază

      • Pot sa te ajut cu o poza cu sufrageria mea, in orice moment al zilei… pitica cu toate jucariile + 3 perechi de papuci (ai ei) + milioane de bucatele de servetele si de pungi + framituri de paine, biscuiti, stafide, felii de mandarina… etc. La etc nici nu-ti imaginezi, Oana, cate pot intra…..

        Apreciat de 1 persoană

      • Raluca, „etc-ul” il posed eu, ma uit la el in fiecare zi. Cateodata, e destul de greu sa ma gasesti la mine in casa si unde mai pui ca eu n-am nicio scuza. Cred ca mi-er trebui un copil, macar sa am pe cine sa dau vina. :)))

        Apreciază

  4. Papusa ta, nu ar mai trebui sa se deranjeze in veci cu treburile casnice, ori sa-si tot raceasca gura de pomana cu expresia „iar ti-ai lasat ciorapii aici, draga?” Poate doar sa spuna din cand in cand „mai lasa-ma dracu’ in pace, le pun unde vrea muschii mei!” 🙂 In rest, introducerea mi-a amintit de un film destul de trist, dar foarte bun, Still life (2013)

    Apreciat de 1 persoană

  5. Stupide,stupide mai pot apărea și mai târziu de prima întâlnire.Acum câțiva ani…hă,hă ,o prietenară a fost curtată cu asiduitate de un tip destul de șters,dar ea foarte interesată (probabil material?)o fi avut scăpări de atenție.După vreo 5-6 întâlniri (ajunseseră de la pupături de mână ,la îmbrățișări,cam fără perdea,așa în văzul tuturor) tipul i-a tras clapa.Mai târziu amica mea a aflat ,de la individ,că a fost folosită pentru a o gelozi pe nevastă-sa: un prieten de-al cavalerului le făcuse poze pentru ca acesta să i le trimită propriei soții ,ca din partea unui anonim .

    Apreciat de 1 persoană

  6. Mie mi-ar fi dat de gandit de la invitatia la masa acasa la el. Prima intalnire. Si aranjata. Parca ar fi mers una pe teren neutru. 2 asa. La a treia intalnire hai sa zicem ca ar putea incerca sa te seduca cu un sole meunière stil personal acasa :).

    Apreciat de 2 persoane

  7. Fereasca dumnezeu daca mai intelege cineva femeile:))) Pai daca e prea ordonat, este obsesiv-compulsiv, daca-si arunca sosetele, chilotii, si alte acareturi prin toata casa, este imputit :)))). Saracii barbati care nu mai au ei noroc pe lume :))))

    Apreciat de 2 persoane

    • Acu’, daca prezinti situatia asa, poate ma incumet eu, Adrian. Si cand o sa veniti la noi acasa, o sa va dau la intrare botosi de-aia de plastic ca la spital, o sa va invit sa stati pe canapelele noastre infoliate si o sa va servesc mancarea in farfurii de unica folosinta. De baut nu va dau, ca cine stie pe unde lasati paharele, si-mi faceti urme pe mobila! :))))

      Apreciat de 1 persoană

  8. Aici e chef fără mineeee?
    1. Oana, un comentariu de-al tău mi-a amintit de-o fază dar, dacă am timp şi inspiraţie, scriu mâine o postare. Am voie?
    2. A dat omu’ serveţele dezinfectante la intrare sau n-a dat? Dacă nu, înseamnă că nu a atins ultimul stadiu, mai e timp 😀

    Apreciat de 1 persoană

  9. Oana, o scap io pe prietena ta de maniac daca mai insista… Ii pun la dispozitie casa mea ca sa-i intoarca vizita… si pot sa garantez ca o va „parasi”, pentru ca la mine sunt toate cu fundu’-n sus, ca in orice casa de om normal… Sau nu?, ca nici io nu ma simt prea bine. 😀

    Apreciat de 1 persoană

  10. O retorică aparte, care nu se poate epuiza ușor și mai cu seamă în acest spațiu al tuturor și al nimănui. Sincer mie unul îmi pare tare rău că prietenii tăi n-au luat în serios primele 2/3 ale acestui articol și s-au repezit să-l condamne pe bietul om „obsesiv-compulsiv”. Motivul? Pentru că acele 2/3 conțin o mică dramă a contemporaneității, pe care tinerii nu prea au timp să o remarce. Personal, cunosc nenumărate cazuri care se încadrează mănușă în categoriile de vârstă pe care le-ai descris. Exact așa trăiesc oamenii viața în zilele noastre și nu prea bagă de seamă asta… Eu cred că este o dramă fiindcă sunt tineri, fără familie și fără copii, singurul lor gând fiind „fabricarea de bani și de cariere”. Iar vina nu este a lor ci a părinților, care n-au reușit să-i învețe lecția cu maturitatea și să le dea și responsabilități importante și grele. Multora dintre ei le este teamă să-și asume răspunderea întemeierii unei familii. În atare condiții, n-aș crede că viața mai poate să înceapă după 65 de ani…
    Nu vreau să închei fără să nu mă iau și eu de omul-bășcălie. Sigur că exagerarea împinsă la extrem este dăunătoare și, posibil, patologică. Dar rar mai vezi astăzi oameni ordonați, atenți cu ceea ce fac în jurul lor (acasă, la serviciu, ori aiurea) aș îndrăzni să spun, chiar și spălați. Da, adică să vadă apa și săpunul mai des! Și mai apoi să nu uităm lipsa de respect care o cultivă românul la toate colțurile de stradă. Nu cred că dacă omul suna de 10 ori la telefon și-l lăsa să sune doar de trei ori, era dus cu pluta… E posibil să fie și o urmă ancestrală de bună-creștere, care hai să recunoaștem că s-a cam dus pe apa sâmbetei.
    O zi bună și fără… frunze lipte de talpă!

    Apreciat de 2 persoane

    • Nick, ma bucur ca nu ti-a scapat prima parte a povestirii mele, sunt convinsa ca nici celorlalti nu le-a scapat, dar probabil personajul de la final a fost mult prea „suculent” ca sa nu fie despicat firul in patru. 🙂 Uneori e dificil sa folosesti umorul ca sa vorbesti despre situatii de viata dureroase, pentru ca cele despre care am scris asta sunt, dar eu ma straduiesc s-o fac, fiindca sunt convinsa ca cei mai multi stiu sa citeasca printre randuri si prind mesajul, asa cum ai facut si tu. E greu sa iei viata peste picior, cu tine-n ea ca personaj principal, dar nu e imposibil… :))
      Viata poate sa inceapa la orice varsta, totul e sa vrei asta! Cand aveam 20 de ani, cei de 40 mi se pareau bosorogi, cand am ajuns la varsta asta, ce sa vezi?, am concluzionat ca viata mai are multe sa-mi ofere si probabil asa o sa cred si la 65. 😀 Asa credea si bunicul, care la 95 de ani inca isi facea planuri pentru primavara viitoare… Si a mai apucat vreo doua…
      Cat despre personajul obsesiv-compulsiv, intr-adevar, problema lui e de natura patologica, si imi permit sa afirm asta (nu am profesat meseria de psiholog, dar inca n-am uitat de tot ce-am invatat la scoala). Omul are mult mai multe hibe, insa ar fi trebuit sa scriu un roman ca sa povestesc tot, deci, crede-ma pe cuvant, nu e doar un tip pedant. Iar problemele de natura asta se trateaza la psiholog, doar ca oamenii nu sunt constienti de necesitatea ajutorului specializat in situatii de genul asta. In general, lipsa de educatie ii determina pe cei mai multi sa asocieze mersul la psiholog cu nebunia… Gresit!
      Altfel, n-as iesi in viata mea cu un individ nespalat, neingrijit si cu tinuta in dezordine… Prefer pedantii! Din pacate, asa cum observai si tu, au cam disparut. 🙂
      Sa ai si tu o zi buna si… multumesc mult ca ai scris!

      Apreciat de 1 persoană

      • Absolut de acord. Referitor la tratament, nici eu n-am uitat ce am învățat în școală. Firește că nu aveai de unde să știi… am terminat „Carol Davila” și chiar ceva mai mult decât asta…
        Aceleași mulțumiri,

        Apreciat de 1 persoană

      • Nick, nu aveam de unde sa stiu, dar am simtit si uite ca mi s-a confirmat. Sigur, ar fi fost ceva daca ghiceam si numele facultatii… :)) Spre norocul meu, nu te-am contrazis; asa cum spuneam, in ceea ce priveste psihologia sunt undeva putin mai sus de genunchiul broastei, asa ca nu ma intind niciodata mai mult decat mi-e plapuma… Specializata sunt doar in comunicare, dovada ca nimeni n-a plecat suparat vreodata de pe blogul meu, cu o singura exceptie – o domnita care a tinut sa ma apostrofeze: „Bine ca esti tu desteapta!” :))) Pai sunt, ca uite ce prieteni misto am! Fara comentariile lor spumoase si inteligente blogul meu ar fi muuult mai sarac. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  11. E o exagerare a prietenei tale. Nu cred ca lucrurile au stat exact asa cum ti-a povestit ea… 🙂 Mai plauzibil e ca e cu ea ceva suspect. Sigur, iti trebuie mult curaj sa sustii, dupa doua casnicii ratate, ca barbatii sunt ciudati iar tu, ca femeie, persoana normala. Tot asa cum n-am crezut si nu voi crede niciodata in varianta unui singur vinovat la destramarea unei relatii. Tipa a facut din tantar armasar aspectul firii omului, in loc sa recunoasca cinstit ca nu i-a placut si atat. Si pentru ca nu voia sa para de alea mofturoase, trebuia sa-si ,,justifice,, mai solid renuntarea. Poate omul pur si simplu si-a pus casa la ,,patru ace,, ca sa faca o impresie cat mai buna fata de musafiri. Trebuia sa-l anunte si ea sa o astepte cu casa intoarsa cu susul in jos, ca-i parea mai atragator… Pacat ca si chestia asta a ajuns un criteriu de ,,selectie,, pentru doamnele scrupuloase… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Christian, teoretic, doar teoretic, ai avea dreptate. Practic, esti departe de adevar. Sigur, intr-o relatie destramata nu exista un singur vinovat. Pe de alta parte, judeci o persoana fara sa ai toate datele? De ce ar fi ceva suspect cu ea? Casniciile ei esuate nu au legatura cu ce-am povestit eu. Criteriul ei de selectie nu a fost curatenia sau deranjul din casa. Una e impresia buna pe care te straduiesti sa le-o lasi musafirilor si alta sunt chestiile obsesiv-compulsive. Eu n-am povestit tot… dar erau multe. Femeia n-a sustinut ca tipul e ciudat, dar asta e evidenta, si au confirmat-o si ceilalti. Omul chiar are probleme, pe care sper sa le constientizeze candva si sa si le trateze. Sau poate sa-si gaseasca o iubita pe masura. 🙂

      Apreciază

    • De ce? Simti ca-l cunosti?! :))))))
      Sa stii ca nu fac misto. Pe pagina mea de fb, la aceeasi postare, trei doamne care NU se cunosc intre ele s-au pomenit povestind despre un individ dus cu pluta… In final, ce sa vezi? Si-au dat seama ca era vorba despre acelasi individ. Ce mica-i lumea… Pam-pam! 😀

      Apreciază

  12. Oana… Nici tu nu crezi ce spui. Daca s-a intamplat de curand, de unde avea frunza pe talpa pantofului? Orice om din automatism si bun simt isi sterge talpile pantofilor de presul din fata usii de la intrare si nu raman chiar frunze pe talpi. Tipa a pigmentat povestirea. Asta am vrut sa spun. Au inceput sa cada frunzele cand abia au terminat de inmugurit copacii? In fine…Ai dreptate, n-o cunosc si nu stiu nimic despre ea. Cred insa ca e un hazard sa crezi ca intotdeauna o prietena iti spune adevarul. Nu mi se aliniaza planetele… Noapte lina! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • :))))) Esti teribil, Cristian! Si daca tot ne jucam de-a Sherlock Holmes si Dr. Watson, o sa-ti raspund.
      1. Frunze moarte exista din abundenta in Bucuresti, in special in parcuri si pe aleile necirculate dintre blocuri, fiindca nu le-a adunat nimeni peste iarna. Mai mult, saptamanile trecute, aici a batut vantul foarte tare si a scuturat toate florile din pomi, de ce sa nu fi cazut si frunze?
      2. Ai omis ceva foarte important, si anume faptul ca femeile poarta si incaltaminte cu toc, deci contact cu podeaua nu are toata talpa. La asta te-ai gandit? Ca e foarte posibil ca ea sa se fi sters pe picioare, iar frunza aia sau ce naiba o fi fost sa fi ramas bine mersi in curbura pantofului (aia numita si glenc)? 🙂
      3. Admit ca e posibil ca ea sa fi exagerat, desi ma indoiesc, fiindca o cunosc pe fata asta de 30 de ani.
      4. Acesta nu este un jurnal personal, ci un blog de umor, deci tu trebuie sa iei in calcul si posibilitatea ca eu sa fi inventat totul, doar asa, for fun. Ce zici de asta?
      5. Asa cum bine a observat Nick mai sus, cei mai multi s-au lasat furati de personajul obsesiv-compulsiv si au scapat din vedere ce am incercat sa evidentiez mai sus, si anume drama omului singur.
      6. Hai sa luam lucrurile asa cum sunt si sa zambim (chiar daca dulce-amar uneori), ca pana la urma asta e scopul acestui blog! De acord? Vanatoarea asta de detalii, care pana la urma nu sunt atat de importante, n-are niciun rost. E mai important ca cei care citesc sa prinda mesajul, fiindca nimic din ceea ce scriu nu e intamplator. 🙂
      7. Cand am vorbit despre alinierea planetelor, nu m-am referit la tine, ci la tipul cu pricina…
      Deci… pace, Sherlock? Noapte buna si tie si iti multumesc ca scrii!

      Apreciază

  13. P. S. O fost soprana de la Opera din Iasi, actualmente decedata, al carei nume, din motive de discretie si respect pentru memoria ei, mi-a spus 4 lucruri pe care sa le tin minte toata viata :
    1) – daca nu poti spune adevarul, macar sa nu spui o minciuna ;
    2) – in viata vei constata ca adevarata jumatate umana care ti se potriveste, se naste ori prea devreme fata de tine, fiind prea in varsta, ori prea tarziu, fiind prea tanara ;
    3) – nu pigmenta niciodata realitatea, pentru ca astfel o ,,bronzezi,, si dracul mereu va parea mai negru decat este.
    4) – daca nu poti face un bine, macar fereste-te sa faci un rau.
    Am invatat si alte legi nescrise ale vietii de la ea. M-am considerat norocos sa locuiesc aproape de Teatrul National si Opera si sa-mi placa sa le frecventez. Dintr-o pura intamplare am castigat simpatia si increderea unei persoane ce imi devenise ca un mentor.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s