Nu mai urez în viaţa mea!


Şi a trecut şi Paştele… Mult prea repede, cel puţin după gustul unora, care s-au pregătit temeinic, încă din martie, pentru marea sărbătoare. Mă rog, importanţa religioasă păleşte în faţa celei… gastrointestinale, fiindcă, nu-i aşa?, e important şi ce băgăm pe gură, nu doar ce scoatem… Pentru secţiunea “păcate” se activează postul, şi uite-aşa, în doar câteva săptămâni de consumat tofu, cârnaţi de soia, sarmale cu quinoa şi cartofi prăjiţi în cantităţi industriale, poţi să-ţi ştergi ca prin farmec toate greşalele şi, curăţat trupeşte şi, by default, sufleteşte, s-o iei de la capăt. Doamne ajută! În timpul ăsta, nu-ţi rămâne decât să visezi frumos la miei, sarmale, cozonaci, ouă roşii, salate boeuf şi alte mizilicuri, pe care, până se dă marele start, te mulţumeşti să le postezi pe facebook, spre înciudarea celorlalţi creştini, că, na, trebuie să mai saliveze şi alţii!

Pe urmă, stai trei zile la televizor şi te minunezi, pe rând, de coloanele de maşini de pe Valea Prahovei sau de pe Autostrada Soarelui, urmăreşti slujba de Înviere pe repede-nainte, după care, dacă tot s-a dat liber la distracţie, dai o raită prin cluburi, tot din fotoliu, şi le admiri posterioarele animatoarelor (Doamne, ce ţi-e şi cu tehnica asta de filmare, cu ocazia asta descoperi detalii anatomice feminine pe care doar le bănuiai!). În timpul asta, mănânci şi compulsiv, că doar nu te-ai pregătit degeaba, după care constaţi câţi dobitoci au ajuns la spitale cu încurcătură de maţe şi te bucuri în secret că n-ai fost printre ei. La final, te îmbeţi, tot în faţa televizorului, urmărind un reportaj din Vamă, în timp ce-ţi plângi tinereţile apuse. Sigur, puţin-puţin te bucuri şi că a înviat Christos, dar cu măsură, că mai e Paşte şi la anul…

Ah, şi mai e ceva, foarte important: mesajele. Mesajele nu trebuie neglijate sub nicio formă. Oamenii trebuie să ştie că te gândeşti la ei. Ce dacă pe cei mai mulţi nu i-ai mai căutat de la Crăciun, când le-ai scris tot despre Isus Christos?! Ce te costă? Nimic! În plus, acum ai opţiunea, dintr-o mişcare, să le trimiţi tuturor celor care-ţi populează agenda telefonică acelaşi mesaj impersonal. E foarte important să le arăţi oamenilor că-ţi pasă de ei, mai ales dacă în lista ta de contacte se află şi dentistul, instalatorul, electricianul şi soacră-ta… Ca să nu mai zic că nici nu trebuie să te agiţi prea tare, poţi folosi mesajul de anul trecut, parcă nu poate să-ţi intre în suflet şi să-ţi încălzească viaţa, casa, familia & co. tot lumina de la Paştele din 2015?

Recunosc că am scris asta din pură invidie. În viaţa mea n-am fost în stare să fac o urare ca lumea, jur! Nu pot şi pace. Dar ştiu unii care au aşa un talent de a împleti cuvintele şi de a mişca în mine resorturi nebănuite, că-mi dau şi lacrimile, nu alta… Tot din aceeaşi invidie, nu scriu mesaje sau, dacă le scriu, ale mele sunt seci şi la obiect, n-au niciun pic de fior liric. Mi-e cam ruşine să scriu că Isus a înviat şi punct, aşa… fără efecte de lumini, fără binecuvântări, fără ouă roşii, pască şi cozonac, fără pace în suflet, dar şi intergalactică, şi, în general, fără tot arsenalul urătorilor profi, dar asta e! Ca atare, mă feresc să scriu mesaje, prefer să sun lumea. Anul asta însă m-am cam lenevit şi ce mi-am zis? Hai că n-o fi foc să le trimit şi eu câteva mesaje la miezul nopţii măcar celor pe care n-o să apuc să-i sun. Ceasul rău…

A doua zi, mă sună un prieten. Suspect! Nu el, ci faptul că m-a sunat la 10 dimineaţa. După urările de rigoare, intră direct în subiect:

Nu mă aşteptam să-mi trimiţi mesaj la miezul nopţii…

Ei, m-am gândit să… Oricum te sunam sau mă sunai azi.

Auzi, şi ai trimis multe mesaje?

Ei, nu chiar aşa de multe, vreo 20… în prima fază. După aia mi s-a descărcat telefonul şi…

Aha! Şi cum le-ai trimis? Ai selectat destinatarii şi… send la toată lumea?

Da, dom’le! Hai că mă enervezi! Ce tot mă chestionezi atât? Ce contează cum le-am trimis? Parcă oamenii aia ştiu că le-am trimis acelaşi mesaj! Şi nici n-am scris mare lucru.

Păi contează, o să vezi!

Ce, am făcut vreo greşeală? Tocmai, fiind târziu, m-am folosit de sugestiile telefonului. Bă ce chestie deşteaptă să găseşti cuvintele alea gata scrise! Ca să nu mai zic de autocorrectul ăla…

Slavă Domnului, Oana! Am crezut că ai dat-o pe băutură…

Hai că m-ai fiert destul! Spune-mi, omule, ce am greşit, poate mai repar ceva!

Mă îndoiesc… Nu te agita, că nu e atât de rău, o să vezi! Ţi-l trimit înapoi şi mai vorbim. Te-am pupat!

Pe această cale, aş dori să le cer scuze prietenilor cărora le-am scris: Christian a înviat! Peşte fericit! Aşa e când vrei să fii original şi te abaţi de la clasicul Fie ca…

Anunțuri

69 de comentarii

  1. Tu ai transmis acolo un mesaj subliminal in legatura cu un meniu ideal pentru masa de peste, scuze Paste :))) recunosc partea cu urarile inspide, ca si ale mele sunt total lipsite de fior liric. Hai sa ne fie de bine si Hristos a inviat!

    Apreciază

  2. Pe mine mă cuprinde o greaţă când văd acele romane sub formă de mesaje… Numa’ urări de bine, floricele pe câmpii, pupicei cât pentru tot corpul şi multe steluţe verzi – în restul anului, respectivul/respectivii nu te sună, iar pe stradă abia dacă te văd. Sper să le rămână drobul în gât. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Bestiaaaaalll 😂😂😂 mă și gândeam la săracul „Christian”(am un prieten cu acest nume) și m-a umflat râsul mai tare😂😂😂 ăla săracul a sunat in ziua de Paște și după uzualele cu „Paște fericit” și răspunsul „paște tu măăă”😂, intreabă:”auzi, mâine(luni recte) e liber de la stat sau liber de la noi putere?”… Pauză… După râsetele și ghionturi se aude „zii domle că mă grabesc!”… Alte râsete… După elucidarea de rigoare a rămas intrebarea de baraj rămasă fără răspuns: Unde se grabea???

    Apreciat de 1 persoană

    • 😀 😀 😀 Sa stii ca eu ii invidiez pe oamenii astia grabiti, care par permanent ocupati. Chestia asta le da un aer oarecum important, nu oricui ii reuseste asta. Ma gandesc tot mai serios sa mi-o insusesc si eu. :)))

      Apreciază

  4. Onuț, eu am renunțat de mult la trimis mesaje de sărbători și, Doamne ajută, încet încet m-au sărit și alții pe mine…

    Sper să fiu iertat de chestia asta, chiar dacă am mâncat ca un apucat doar de dulce când trebuia să postim în formă continuată vreo 50 de zile…!

    Așa că, îți mai transmit odată – prin viu grai nu merge…prin viu net? – „Hristos a-nviat”!

    Apreciat de 1 persoană

    • Adevărat a înviat! (Am verificat de două ori dacă am scris bine 😃)
      Postul nu e nici de mine, și-așa sunt de când mă știu restricționată de la mâncare… Cât despre mesaje, nu știu ce m-a apucat, și eu prefer metoda „voce”. 😊
      Mă bucur mult că mi-ai scris, mi-ar plăcea să ne vedem într-o zi… 😊

      Apreciază

  5. Hai ca Peștele a ieșit bine în povestea asta 😄😄. Fericit să fie! Iar Christian cred ca nici el încă nu și-a dat seama ce noroc a dat peste el. Hihi.
    Ca o completare. N-am dat nici un mesaj anul asta. Am primit unul firav in schimb si atat m-am chinuit sa scot ceva filozofic in urare ca sa i-o trimit inapoi, ca am uitat si inca e neraspunsa urarea de duminica.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Poti sa mergi mai adanc in simboluri: pestele a fost unul din primele semne prin care se recunosteau crestinii intre ei… iar Christian – varianta in engleza pentru crestin, deci reinvie crestinismul. Simbolic si international. Adevarat a inviat!

    Apreciat de 1 persoană

    • Adevarat a inviat! Sa stii, Ioana, ca m-am gandit si eu, dar cred ca era putin cam prea profund… 😀 Oricum, sunt multumita, cel putin am scris Christian, si nu Cristian, desi si cel din urma tot de acole se trage… 🙂

      Apreciază


  7. https://polldaddy.com/js/rating/rating.jsAcu’ vreo 4 ani, cred, m-a apucat pe mine fioru’ şi am compus un mesaj. Nu cu fie ca, nu cu cozonaci şi blitzuri. Mai simpluţ, aşa. L-am primit apoi de la vreo două familii pe care, recunosc, le-am evitat. L-am citit, m-am bucurat şi am zis în sinea mea “băăi, ce mesaj frumos, inspirat ăla de l-o scris”😀 De atunci trimit numai de maximă nevoie dar scurt. Gen: mulţumesc, la fel! Păi, ce? Nu-i bun?
    Şi aşa cu Christian…😀😀

    Apreciat de 1 persoană

    • Esti tare, Potecut! Poeta natiunii! Cred ca deja ai intrat in folclor cu mesajul ala. Cine stie daca nu l-oi fi primit si eu candva. :)))
      Ce ciudat… Raspunsul tau se dusese in spam. By the way, daca nu va gasiti comentariile (n-ar fi prima oara), va rog sa-mi spuneti, sa le restabilesc!

      Apreciat de 1 persoană

  8. mie mi-a trimis pana si soacra-mea mesaj :)) aaa? cine mai este ca mine ? dragul meu ginere ! , a inceput ea mesajul. Dumnezeu si alte chestii sa -ti aduca ….. ce sa-ti mai aduca ma ? nu ti-am dat fata de fata ? a incheiat cu Hristos a inviat in coada :))))

    Apreciat de 1 persoană

  9. Simțeam că ești hărțuită între două tendințe: pe de o parte, acceptarea clișeelor pentru a scăpa de complicații și angajamente; pe de alta, acceptarea puterii neuronului personal care face ce face și răzbate la lumină. Drama e devoratoare, dacă te lași.

    Eu – care nu am fondul tău cumsecade și împăciuitor – am abandonat total partea convențională a culturii și am petrecut două zile în pijama, citind și picotind. Fără meniu special, fără urări – ca o agnostică consecventă ce mă aflu. A mai fost și Facebookul, unde trebuie să semnez condica de prezență ca să nu intre unii în panică. Însă azi, a treia zi liberă la Ringier, am lepădat pijamaua și am venit la muncă. Mai întâi, îi voi povesti colaboratoarei mele din Barcelona ce-a fost pe-aici, apoi mă voi apuca de munca propriu-zisă. Am printat, deja, niște chestii.

    See you soon!

    Apreciat de 1 persoană

  10. Oo daa..si eu am patit o de nu mai stiam cum sa ma justific. Numele meu de fam incepe cu I si trimitand eu mes unui colaborator, am inceput cu ” I*** sunt, va rog sa…” la care tel mi a luat IISUS SUNT. Din graba , am trimis dar dupa, cand am vazut OMAGAAAA!! Si de atunci am dezactivat setarea, sa nu dau panica la oameni !! ::)))

    Apreciat de 1 persoană

  11. Dragă Oana, eu n-am scris mesaje, iar de primit am primit vreo două. le-am dat delete înainte de a le deschide. ideea e că (din dorința de a mă lăuda) am avut un paște fericit. în primul rând n-a bătut steaua, motiv pentru care tata nu mi-a răspuns două zile la telefon (pentru a nu fi necăjit). al doilea motiv a fost și mai fain. a înviat jon snow și ăsta e un banal bastard! deci… votez cel mai fain paște din ultimii mei 31de ani!

    Apreciat de 1 persoană

    • M.P., a trecut furia initiala, dar moda nu s-a dus de tot, inca mai sunt si d-astia „old fasion”, iti garantez. Bunul-simt ma impiedica sa nu postez aici, intru exemplificare, o pagina intreaga de poezii primite acum trei zile, doar oamenii aia s-au chinuit ceva sa dea forward! 😀
      Pe facebook e si mai nasol. De alaltaieri incoace, nu citesc decat urmatoarea litanie: „Si cutare, si cutare, si cutare au apreciat o pagina in care esti etichetata”. Mai mult nu stiu, ca m-au parasit nervii. 🙂

      Apreciază

  12. Si eu aveam s-o patesc cam in acelasi mod, cu singura diferenta că, neexistand sugestii pentru „înviat”, telefonul mi-a propus cuvinte precum: „invitat”, „învăţat”, „venit”, „fost” etc. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  13. „În viaţa mea n-am fost în stare să fac o urare ca lumea, jur! Nu pot şi pace. Dar ştiu unii care au aşa un talent de a împleti cuvintele şi de a mişca în mine resorturi nebănuite, că-mi dau şi lacrimile, nu alta… ” Ar trebui sa ne luam de mana,hahahahahahahahaha. Si mie imi trebuie o buna bucata de timp in incercarile mele de a face o urare ca lumea. In rest, toate cele bune.

    Apreciat de 1 persoană

  14. Hristos a inviat ! Ar fi de preferat daca ne-am propune ca fiecare zi sa fie o sarbatoare, ca fiecare zi care vine sa ne faca mai buni si mai intelepti vs viata noastra si implicit a celor din preajma noastra….s-apoi draga Oana, urarile se pot usor lua de pe internet, eu spun ca sinceritatea ta este suficient de graitoare…sa ai o seara minunata !

    Apreciat de 1 persoană

  15. Ah Doamneeeee, Doamne ! Ce bine dacă laptopul meu se numea Christian și te auzea… fiindcă în ziua când Hristos a înviat, el mi-a… murit! Așa că azi, pe ploaia asta tembelă a trebuit să-l duc la chirurg și după ce i-am dat și pentru reparație, constatare (care cică e gratis…) și șpaga cuvenită (chirurgilor, nu?), l-am făcut bine. Măcar de m-ar mai ține pănă la Paștele următor… dar nu al cailor!

    Apreciat de 1 persoană

  16. Hristos a Inviat ! 🙂

    ” Dacă-ţi vine-aşa în minte un cuvânt rău, de ocară,
    Şi-a ta limbă este gata să îl dea pe el afară,
    Tu gândeşte-te, creştine, cu smerenie firească
    La un mut, ce tot ascultă, dar nu poate să vorbească.

    Când te-apasă neputinţe, când picioarele te dor,
    Când vederea-ţi este slabă, sau auzul nu-i uşor,
    Tu gândeşte-te, creştine, la cei fără de picioare,
    La orbi, surzi şi paralitici, ce trăiesc aşa sub soare”.
    Autor , Radu Iftinoiu.
    Aliosa.

    Apreciat de 1 persoană

    • Adevarat a inviat!
      Multumesc, Aliosa! Sa stii ca eu ma gandesc… Asa am trecut peste multe momente grele din viata mea – realizand, cu jena, ca sunt altii mult mai batuti de soarta si totusi merg cu demnitate si cu speranta inainte. 🙂

      Apreciază

  17. De unde stau eu, aud in fiecare an cum oiţele isi plang mieii… behaie neincetat si zadarnic in timp ce gospodinele deja le spala matele, toata lumea e nervoasa, pentru ca sunt multe de facut si timpul ramas, scurt. In rest, cum ai spus si tu, toti vor sa evadeze pe undeva ca sa mai uite… Pietatea lipseste cu desavarsire. Dar, asta e!

    Apreciat de 1 persoană

  18. Sărut mâna! Era să chem Smurdul, de la atâta râs, că m-am și înecat. Au mai pățit-o și alții cu telefoanele astea „inteligente”. Cineva i-a trimis șefului un mesaj rapid și, în loc de „general”, telefonul a scris… „genital”!! 😀
    Dar urarea cu ”Pește fericit” este absolut mortală!
    O zi frumoasă! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Alex, Doamne ferește! 😃 Dar acum ești bine, da? Nu de alta, dar nu vreau să pierd un prieten nou chiar așa din prima… 😊
      P.S. Nu știu dacă ești din București, dar am pus un anunț pe blog – noi, bloggerii, facem o întâlnire pe 22. Ne-ar plăcea să vii dacă poți.

      Apreciază

      • Târgoveț din Târgoviște! 🙂 Am să mai trec pe aici cu cea mai mare plăcere, căci este rost de voie bună și mult umor, de care avem atâta nevoie. Sărut mâna și o săptămână cât mai frumoasă! 🙂

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s