Nu mai urez în viaţa mea!

Şi a trecut şi Paştele… Mult prea repede, cel puţin după gustul unora, care s-au pregătit temeinic, încă din martie, pentru marea sărbătoare. Mă rog, importanţa religioasă păleşte în faţa celei… gastrointestinale, fiindcă, nu-i aşa?, e important şi ce băgăm pe gură, nu doar ce scoatem… Pentru secţiunea “păcate” se activează postul, şi uite-aşa, în doar câteva săptămâni de consumat tofu, cârnaţi de soia, sarmale cu quinoa şi cartofi prăjiţi în cantităţi industriale, poţi să-ţi ştergi ca prin farmec toate greşalele şi, curăţat trupeşte şi, by default, sufleteşte, s-o iei de la capăt. Doamne ajută! În timpul ăsta, nu-ţi rămâne decât să visezi frumos la miei, sarmale, cozonaci, ouă roşii, salate boeuf şi alte mizilicuri, pe care, până se dă marele start, te mulţumeşti să le postezi pe facebook, spre înciudarea celorlalţi creştini, că, na, trebuie să mai saliveze şi alţii!

Pe urmă, stai trei zile la televizor şi te minunezi, pe rând, de coloanele de maşini de pe Valea Prahovei sau de pe Autostrada Soarelui, urmăreşti slujba de Înviere pe repede-nainte, după care, dacă tot s-a dat liber la distracţie, dai o raită prin cluburi, tot din fotoliu, şi le admiri posterioarele animatoarelor (Doamne, ce ţi-e şi cu tehnica asta de filmare, cu ocazia asta descoperi detalii anatomice feminine pe care doar le bănuiai!). În timpul asta, mănânci şi compulsiv, că doar nu te-ai pregătit degeaba, după care constaţi câţi dobitoci au ajuns la spitale cu încurcătură de maţe şi te bucuri în secret că n-ai fost printre ei. La final, te îmbeţi, tot în faţa televizorului, urmărind un reportaj din Vamă, în timp ce-ţi plângi tinereţile apuse. Sigur, puţin-puţin te bucuri şi că a înviat Christos, dar cu măsură, că mai e Paşte şi la anul…

Ah, şi mai e ceva, foarte important: mesajele. Mesajele nu trebuie neglijate sub nicio formă. Oamenii trebuie să ştie că te gândeşti la ei. Ce dacă pe cei mai mulţi nu i-ai mai căutat de la Crăciun, când le-ai scris tot despre Isus Christos?! Ce te costă? Nimic! În plus, acum ai opţiunea, dintr-o mişcare, să le trimiţi tuturor celor care-ţi populează agenda telefonică acelaşi mesaj impersonal. E foarte important să le arăţi oamenilor că-ţi pasă de ei, mai ales dacă în lista ta de contacte se află şi dentistul, instalatorul, electricianul şi soacră-ta… Ca să nu mai zic că nici nu trebuie să te agiţi prea tare, poţi folosi mesajul de anul trecut, parcă nu poate să-ţi intre în suflet şi să-ţi încălzească viaţa, casa, familia & co. tot lumina de la Paştele din 2015?

Recunosc că am scris asta din pură invidie. În viaţa mea n-am fost în stare să fac o urare ca lumea, jur! Nu pot şi pace. Dar ştiu unii care au aşa un talent de a împleti cuvintele şi de a mişca în mine resorturi nebănuite, că-mi dau şi lacrimile, nu alta… Tot din aceeaşi invidie, nu scriu mesaje sau, dacă le scriu, ale mele sunt seci şi la obiect, n-au niciun pic de fior liric. Mi-e cam ruşine să scriu că Isus a înviat şi punct, aşa… fără efecte de lumini, fără binecuvântări, fără ouă roşii, pască şi cozonac, fără pace în suflet, dar şi intergalactică, şi, în general, fără tot arsenalul urătorilor profi, dar asta e! Ca atare, mă feresc să scriu mesaje, prefer să sun lumea. Anul asta însă m-am cam lenevit şi ce mi-am zis? Hai că n-o fi foc să le trimit şi eu câteva mesaje la miezul nopţii măcar celor pe care n-o să apuc să-i sun. Ceasul rău…

A doua zi, mă sună un prieten. Suspect! Nu el, ci faptul că m-a sunat la 10 dimineaţa. După urările de rigoare, intră direct în subiect:

— Nu mă aşteptam să-mi trimiţi mesaj la miezul nopţii…

— Ei, m-am gândit să… Oricum te sunam sau mă sunai azi.

— Auzi, şi ai trimis multe mesaje?

— Ei, nu chiar aşa de multe, vreo 20… în prima fază. După aia mi s-a descărcat telefonul şi…

— Aha! Şi cum le-ai trimis? Ai selectat destinatarii şi… send la toată lumea?

— Da, dom’le! Hai că mă enervezi! Ce tot mă chestionezi atât? Ce contează cum le-am trimis? Parcă oamenii aia ştiu că le-am trimis acelaşi mesaj! Şi nici n-am scris mare lucru.

— Păi contează, o să vezi!

— Ce, am făcut vreo greşeală? Tocmai, fiind târziu, m-am folosit de sugestiile telefonului. Bă ce chestie deşteaptă să găseşti cuvintele alea gata scrise! Ca să nu mai zic de autocorrectul ăla…

— Slavă Domnului, Oana! Am crezut că ai dat-o pe băutură…

— Hai că m-ai fiert destul! Spune-mi, omule, ce am greşit, poate mai repar ceva!

— Mă îndoiesc… Nu te agita, că nu e atât de rău, o să vezi! Ţi-l trimit înapoi şi mai vorbim. Te-am pupat!

Pe această cale, aş dori să le cer scuze prietenilor cărora le-am scris: Christian a înviat! Peşte fericit! Aşa e când vrei să fii original şi te abaţi de la clasicul Fie ca…