Ne vedem duminică! (ultima strigare)


Prieteni,

A rămas bătut în cuie – ne vedem duminică, 22 mai, ora 13, la intrarea în Parcul Tineretului (sect. 4), la arteziana de lângă standul cu biciclete de închiriat. Duminică-dimineaţă, voi face rezervare la Cafeneaua actorilor, aşadar vă rog, din nou, să confirmaţi prezenţa. Pe cei care mi-au răspuns în postarea anterioară i-am notat deja, dar nu strică să bifeze şi aici. 😉 După cum am mai spus, trebuie să ştiu un număr aproximativ de persoane, asta dacă nu doriţi să stăm în parc pe iarbă şi să poştim o bere la 2 litri… 🙂 Oricum voi rezerva două-trei locuri în plus pentru cei care, până la ora asta, nu mi-au dat un răspuns ferm. Dacă însă veniţi neanunţaţi, o să vă rog să vă aduceţi de acasă şi un scăunel pliant. 😀

Prietenul Mişuk o să mă ajute la “contabilizare”, dar din primele estimări suntem cel puţin 20, deci n-o să ne plictisim, asta-i clar.

Dacă mai sunt doritori, printre prietenii recenţi, bloggeri sau cititori, vă aşteptăm cu plăcere. Chiar dacă ne cunoaştem între noi doar din mediul online, o să fie o experienţă faină, vă garantez (dau şi scris!) că ne vom distra.

Pentru confirmări (până mâine-seară încă nu e târziu) sunt de găsit aici, dar şi la adresa de mail: opantazi@yahoo.com. Ne vedem duminică!

Oana

Anunțuri

44 de comentarii

    • Multumim! O sa am grija sa-ti indeplinesc dorinta, doar sa vii! 🙂
      Nici pe mine nu m-ar deranja deloc perspectiva, insa unii dintre noi vin de la peste 200 de km distanta (nu ca mine, de la 10 minute de casa) si in mod sigur n-o sa-i satisfaca, la pranz, o punguta cu popcorn. 🙂

      Apreciat de 2 persoane

  1. Va doresc sa aveti parte doar de surprize placute,sa va bucurati si sa ne bucurati si pe noi cei îndepartati,dar apropiati sufleteste,uniti de IUBIREA CUVINTELOR ADEVARATE,care elibereaza fiinta dându-i noi perspective,noi perceptii sentimentale elevate,dincolo de materia efemara,trecatoare,limitata,în dimensiunea spirituala,eterna,ce învinge timpul si sptiul,strabatând mileniile evolutiei spre desavârsirea eternitatii fiintei,spre contopirea finala cu …Cel Ce Este ..***.CUVÂNTUL***
    O seara binecuvântata.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Sărut mâna! Abia azi am revenit și eu pe aici. Încă o dată mulțumesc pentru invitație, dar pârdalnicul de program mă împiedică să dau curs cu bucurie la o asemenea frumoasă întâlnire. De data asta! Dar când voi vedea pozele și relatările celor care au reușit să ajungă, voi fi și mai doritor pentru data viitoare.
    Numai bine și o întâlnire plină de bucurii și voie bună! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. LA MULTI ANI! Tuturor de Sf. Constantin si Elena
    Fie ca această zi să va deschidă poarta unui viitor plin de succese, Dumnezeu să va dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, sănătate, împliniri şi multă iubire! La mulţi ani!
    Un sfârşit de primăvară şi un început de vară deosebit, cu multe bucurii!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Mă bucură să aflu de această inițiativă. Mă întristez că nu sunt în „Țara Muntenească”, ci tocmai pe Jii, așa că nu voi putea fi și eu alături de voi, decât cu gândul bun pe care-l trimit către voi.
    Distracți frumoasă!

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumim mult, Mugur! Îmi pare rău că distanţa ne împiedică să ne vedem… Dar o să ne gândim la voi, prietenii de departe. Când ai drum pe-aici, pe la Mitici, să nu ne ocoleşti!

      Apreciază

  5. Daca aceasta initiativa,va crea valori (autentice),relatii de prietenie sincera,bazata pe iubire (autentica),si daca se va naste un nucleu,o (celula vie) ce-si va absorbi energia din Cuvântul Vietii,ar putea fi un prim pas spre cer,spre eliberarea fiintei prin cunoasterea Adevarului Eliberator de pamântul ce constitue greutatea apasatoare care împiedica (înaltarea). Numai Adevarul va învinge fortza gravitationala a pamântului,eliberând sufletul spre seninul cerului,gustând si savurând noi senzatii, perceptii, ale dimensiunii infinitei IUBIRI …
    Sper ca urmatoarea întâlnire de acest gen se va transmite ‘en live” si va fi urmarita cu mult interes de cei ce iubesc ADEVARUL…. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s