Un weekend de pomină


Aş vrea să mă laud că sunt o tipă cool, relaxată, că iau decizii într-o clipită, că mă las purtată de val, că nu trec tot ceea ce fac pe sub lupă, dar… oricât de tare aş iubi ficţiunea, în ceea ce mă priveşte, ar fi prea de tot. De ce? Pentru că sunt exact invers, uneori cu uşoare accente de control freak. Şi ca să înţelegeţi mai bine ce vreau să spun, o să încerc să vă explic, pe scurt, cam despre ce e vorba. Anul trecut, de exemplu, mi-am făcut bagajele pentru vacanţă cu atâta timp înainte, încât mi s-au demodat hainele de trei ori până să plec. Liste, listuţe, pungi, punguţe, cutii, cutiuţe, genţi, gentuţe, totul era organizat ca la carte şi, cu toate astea, tot aveam coşmaruri noaptea, cel mai prezent fiind cel în care îmi uitam costumul de baie acasă şi apoi constatam (obligatoriu la malul mării) că aveam păr pe picioare mai ceva ca strămoşii mei de la Smithsonian. Vă închipuiţi, aşadar, că spontaneitatea nu e deloc la ea acasă in my twisted mind. Evident, e exclus să fac, aşa, o nebunie şi să plec undeva de azi pe mâine, doar cu hainele de pe mine. Cum să n-am eu gentuţa mea cu prostioare, trusa de medicamente, sfoara de întins costume de baie şi un fier mic-mic de călcat la mine? Cu toate astea, am făcut la viaţa mea şi câteva excepţii – dar asta numai fiindcă am fost luată practic pe sus şi pusă în faţa faptului împlinit. Cea mai recentă experienţă m-a convins însă că nu trebuie să ai grijă doar cu ce pleci la drum, ci şi cu cine pleci.

Oano, mi-ai promis! Îmi eşti datoare, ştii tu de când… Hai că nu e mare brânză! Mergem aici aproape, pe Valea Prahovei… Bă, nu mă lăsa singură, că omu’ meu are nu’ş ce întâlniri de afaceri şi o să mă plictisesc. Dormim o noapte la hotel şi mâine suntem înapoi.

Offff, dar eu trebuie să mă pregătesc şi…

Nicio pregătire! Ţinută de munte, adidaşi şi-un rucsăcel. Într-o oră să fii la mine în faţa blocului. Hai, pa!

N-am mai avut timp să mă gândesc la nimic… Peste 55 de minute, eram în faţa unui gipan ultimul răcnet şi-i făceam semne discrete şoferului. A închis brusc geamul. Am realizat că nu eram îmbrăcată corespunzător, altfel nu s-ar fi baricadat în maşină. În fine, prietena mea s-a dat jos, a făcut prezentările şi mi-a făcut loc în spate. Ceva nu se potrivea în povestea asta. Cei doi erau îmbrăcaţi ca pentru balul operei, în timp ce mie îmi lipseau doar pioleţii…

Fetiţă, scuză-ne! Iubi a avut o întâlnire de afaceri importantă şi n-am avut timp să ne schimbăm, am venit direct, dar avem şi haine de munte, să ştii…

Pe drum ne-am mai relaxat şi am reuşit chiar să-i smulg lui Iubi vreo două vorbe. Între timp, prietena mea a conchis că avem nevoie de o cafea, aşa că, la prima benzinărie, ne-am luat câte un illy şi am pornit la drum. Nu ştiu cum, dar Iubi reuşea să conducă, să fumeze, să bea cafea şi să vorbească la telefon în acelaşi timp. Evident, nu avea hands free, am bănuit că-şi dăduse deja toţi banii pe maşină… Şi pentru că nu mai dispunea de o mână şi pentru scrumieră, ce s-a gândit Iubi? Să arunce chiştocul pe geam, la 130 la oră… Evident, ăla s-a întors cu aceeaşi viteză (Dumnezeu nu doarme!) şi, găsind o breşă, i-a intrat direct în pantaloni, între curea şi cămaşă. În momentul ăla, s-a auzit un răcnet inuman.

Aaaaaaaaaaa! Ţigara, ţigaraaaaaaa! Mă ardeeeeeeee!

Unde?, a întrebat prietena mea, impacientată.

Unde dracu? În cur!, a strigat domnul stilat din stânga ei.

În clipa aia, mi-am adus aminte că în trusa mea de medicamente aveam şi-un Hemoroeasy. Ce păcat că n-o luasem… Prietena mea însă nu s-a pierdut cu firea. I-a smuls lui Iubi cafeaua fierbinte din mână şi i-a turnat-o pe toată în pantaloni. Cinci minute mai târziu, eram la marginea unei păduri, pentru că Iubi, opărit şi la propriu, şi la figurat, nu mai era în stare nici să se mişte, darmite să conducă, iar noi două trebuia să ne terminăm cafelele…

Am ajuns la munte fără alte incidente majore şi ne-am cazat la un hotel de cinci stele, deşi în momentul ăla arătam cu toţii a clienţi de, cel mult, două margarete. Din fericire, Iubi mai avea un costum la el pentru întâlnirea din după-amiaza aceea. Între timp, noi două ne-am apucat să inspectăm camerele. Cel mai mult ne-au plăcut băile. Ce să zic, duşuri cu hidromasaj, o mie de butoane şi butonele, radio, de-astea… Prietena mea chiar a insistat să afle cum merg toate. Avea să afle, dar ceva mai târziu. Noi eram deja în restaurant, la fel şi italienii cu care se întâlnea Iubi, doar el nu mai venea.

Unde e, fetiţă, Iubi al tău? Nu ziceai că s-a îmbrăcat şi trebuie să coboare?

Ba da, dragă. Nu ştiu ce-i cu el…

Peste două clipe, prietenei mele îi sună telefonul. Puteam doar să bănuiesc ce zicea el.

Ce să fac, dragă? N-am făcut nimic… Ce duş? N-am dereglat nimic. Şi tu ce trebuia să-ţi cureţi ochelarii la duş, la chiuvetă nu puteai?! Cum?! Pantalonii de sus până jos? Şi pantofii?! Păi n-ai un foehn acolo?! Găseşti tu ceva de îmbrăcat, nu mai fi aşa de înţepat!

Apoi, către mine:

Oano, pregăteşte-te să părăsim incinta, e groasă!

N-am mai apucat să întreb ce s-a întâmplat, că în momentul ăla s-a apropiat de noi un… cocalar între două vârste: cu sacou şi cămaşă, pantaloni de trening şi pantofi sport. Dungile alea de pe trening îi dădeau însă un aer aparte, avea cumva prestanţa unui portar de hotel. Ne-am ridicat cu toţii în picioare, iar noi două ne-am scuzat.

Va lăsăm acum să vă vedeţi de afaceri! Noi mergem până la… Mânăstirea Caraiman.

Şi ne-am dus. Ne-am rugat pe-acolo până spre seară. Eu pentru sănătate, prietena mea, cu siguranţă, şi pentru integritatea ei corporală. După ce ne-am scuturat de păcate, ne-am distrat prin oraş. A doua zi dimineaţă, eram din nou în maşină, în drum spre casă, într-o tăcere mormântală. Când am ajuns pe la Otopeni, s-a auzit Iubi:

Dragă, dă-mi, te rog, portofelul din borsetă! Vreau să fac plinul, că suntem pe sponci, şi să-mi iau nişte ţigări.

Pauză…

Tu mă auzi? Tot tu faci pe supărata, după ce m-ai opărit cu cafea şi aproape mi-ai compromis întâlnirea de afaceri? Hai să uităm ce-a fost! Eu sunt dispus… Te rog, dă-mi borseta!

Ce-ai păţit? Ţi-ai înghiţit limba acum? Unde e borseta mea?

Aia în care ai portofelul, actele şi cheile de la casă?, a glăsuit ea suav, fluturând cochet din gene.

Daaaaaa, aia! Ce-i atât de greu de înţeles? Unde e?

În camera de hotel, pe noptieră…

Anunțuri

47 de comentarii

  1. ..ce-ți ziceam? Rad ca apucata. Daca eram acasa, și radeam asa mă lătrau ai mei catei de mă alungau din casa. Cica..fara zgomote puternice ca sigur e cu..scandal. N-ar știi ei ca tot scandalul e la tine in articol. Asa cevaaaaaaaaa. Delicioasa esti..

    Apreciat de 1 persoană

  2. Râd și acuma 😂😂😂 deci nu numai mie mi se poate intampla😏 yeeeeey nu sunt singura blondăăăă😫 cei drept mi-am uitat cheile de la casă și cand m-am intors cu fie-mea, am stat in curte in foisorul doar din stâlpi si atât… 3 ore(soțul n-avea cum ajunge sub nicio formă😢)eu am rucsac in dotare(copil de 2 ani deh😏) cu: Lapte/iaurt/smantana, biscuiti,lingura, un fruct, servetele umede-uscate, pampi, haine de schimb copil, crema all use, pix, creioane color, hartie scris+igienica, pungulițe, sacosa, stick si lista poate continua😂 noroc ca n-a plouat, n-a batut vantul si a fost cald…umpic😉😢 vai steaua mea😫

    Apreciat de 1 persoană

      • Într-o camera de hotel cinci stele „borseta” e în siguranta. Mie mi s-a întâmplat sa-mi uit borseta cu toate dovezile identitatii mele de român rezident, într-o toillete dintr-un restaurant de pe Trocadéro. Imagineaza-ti bucuria si fericirea mea,când deznadajduit,lipsit de speranta,pentru ca trecuse mai bine de o ora de la incident, (mai cu seama ca erau si câteva bilete de banca înauntrul borsetei),barmanul scoate de sub bar borseta si-mi spune sa verific daca continutul este intact. Wow! M-am simtit efectiv în al noualea cer.:)

        Apreciat de 1 persoană

      • Chiar pot sa-mi imaginez, am trait chestii similare. Sigur, nu mereu am fost la fel de norocoasa. S-a lasat si cu acte refacute, si cu alergatura…
        Problema in cazul de fata n-a fost faptul ca o uitasera acolo, ci ca erau deja la 150 de kilometri de locul ala, iar in gentuta aia era toata viata omului: carduri, acte, bani cash + cheile de la casa. Restul il deduci. 🙂

        Apreciază

    • Cati, acum si mie imi pare rau, dar parca era prea de tot sa-i mai fac si poza…. 😀
      De ceva timp, m-am mai linistit cu bagajele, iau doar strictul necesar. Sigur, acum fiecare are propria opinie despre ceea ce inseamna „strict”. 😀

      Apreciază

  3. Ha, ha! Ai un umor teribil. Chiar și cele mai aiuritoare întâmplări, emană o doză consistentă de umor și râs copios, așa cum le povestești. Mă recunosc în descrierea de la început, cu grija excesivă pentru organizarea în detaliu a bagajelor pentru o vacanță. Am și acum liste scrise în anii anteriori, cu cele necesare pentru mare…. munte… acasă la părinți. Și tot uit destule, ceea ce mă enervează atunci când văd că nu am nu știu ce nimic care trebuia pus pe listă.
    Cât despre aventura cu prietena și „iubi” al ei…. ai dreptate, e mare lucru să mergi în plimbări cu cine trebuie, căci altfel, iată ce se întâmplă.
    Numai bine și zile frumoase, Oana! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Pfuaaaaa, deci si tu ai liste?! M-am mai linistit putin. 🙂 Acelasi lucru mi se intampla si mie, intotdeauna mai cumpar cate ceva de pe unde ma duc…
      Sincera sa fiu, eu si iubita bietei victime ne-am distrat de minune, dar, totusi, a doua oara nu ma mai incumet la asa ceva. 😉
      O saptamana frumoasa si tie! 🙂

      Apreciază

  4. Am citit şi comentariile şi am decis: io-s de partea lui Iubi că văd e cam beştelit pe aici. Deci io ţin cu iubi că de urs n-ai adus vorba.
    Ia spune tu… frumos e aşa să dea fata aia peste cap toate butoanele alea? Of.
    Eşti belea, Oana, pe cuvânt! 😀 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • Deci tii cu Iubi, da? Pai ia sa-ti fac eu tie un pustiu de bine si sa-ti fac cunostinta cu el, ca e liber acum. 😀 Amica mea chiar s-ar bucura sa-ti dea niste detalii… Nu de alta, dar ca sa stii exact pe ce butoane sa apesi! 😀

      Apreciat de 1 persoană

  5. Io am constant coşmaruri că ajung în vamă şi n-am buletinul la mine.
    În rest n-am apăsări existernţiale.
    Listele le fac şi eu, într-advăr cu 2-3 săpt înainte de plecare, dar de nerăbdare, nu ca să nu uit ceva.
    Dar bagajele se termină cu fix 10 min înainte de marea ieşire pe uşă.

    Apreciat de 1 persoană

  6. 😀 😀 😀 Am murit de raaaaas! Pai Iubi s-a distins cu adevarat la intalnirea de afaceri… Noroc ca si-a bagat repede picioarele sub masa, si presupun ca intrarea si iesirea din scena s-au petrecut in fuga. 😀
    Auzi, da’ imaginatia mea a plecat de la munte la mare… si l-am „vazut” pe Iubi venind la intalnire cu sacou, camasa, bermude inflorate, slapi si… soseteeee! 😀
    Bai, io zic ca ati scapat usor. Macar tu te-ai vazut acasa in siguranta si cu niste amintiiiiri… de inveselit pe toata lumea! 😀

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s