Poveste cu final neaşteptat


Urmăresc cu privirea, hipnotizată parcă, dunga aceea sinuoasă, cu sclipiri argintii, lăsată de melc şi mă uit în jur, încercând să descopăr cât de departe o fi ajuns cu toate acareturile în spinare. Uit imediat de el, fiindcă dau cu ochii de bujorii roşii şi cărnoşi, apăraţi de umbra protectoare a socului, şi, ceva mai încolo, de galbena luminiţă de seară, care abia aşteaptă apusul ca să-şi etaleze cu mândrie petalele. Miroase a fum, a fân proaspăt cosit şi a struguri de căpşunică, semn că toamna şi-a intrat în drepturi. Pe drum se aud tălăngile vacilor şi ale oilor, ciurdele se întorc acasă. Se apropie ora mulsului. Zâmbesc unei amintiri cu mustăţi de smântână şi, fix în momentul ăla, îl văd: un trifoi cu patru foi. Norocul e chiar în faţa mea şi eu nu pot să-l ating! Povestea vieţii mele… Disperată, îmi adun puterile şi strig cât mă ţin bojocii: “Ajutooooooor!”.

Cu un sfert de oră mai devreme, eram în curte, la masă, cu familia şi câţiva prieteni şi mă bucuram de ceea ce se anunţa o zi excelentă. Asta până am auzit venind din partea opusă a casei un miorlăit disperat. M-am ridicat de pe scaun şi m-am dus după sunet. Părea un puiuţ, nu-l puteam lăsa de izbelişte. Şi aşa am intrat în buda proaspăt dezafectată a casei. Nu era acolo. Se strecurase printr-o gaură şi ieşise deja pe drum. Oarecum mai liniştită, am făcut stânga-mprejur, iar atunci s-a auzit un pârâit îngrozitor şi o scândură putrezită a cedat. În secunda imediat următoare, am căzut în budă. Din fericire, nu de tot… Pe partea stângă, până la brâu, cu celălalt picior ghemuit sub mine. Rămăsesem cu mâinile în şolduri, pregătită parcă de cazacioc. Spectacolul, pe cât de grotesc, ar fi fost chiar amuzant, însă nu pentru mine, care încă mă întrebam cât de adâncă era groapa aia şi dacă nu vâsleam deja în rahat.

Vreo zece minute, vrând-nevrând, am admirat natura. Mi se părea sub demnitatea mea să strig după cineva. Hai, dacă aş fi aterizat cu avionul pe un vârf de munte, dacă mi s-ar fi îmbrobodit paraşuta într-un copac, dacă aş fi fost într-un teatru de război, sub ploaia de gloanţe, aş fi zis să mai strig după ajutor, dar aşa… într-un veceu, înotând în rahat? Era sub demnitatea mea. În următorul sfert de oră, însă îmi schimbasem total părerea. De la un timid “Hei! Mă aude cineva?” trecusem la un “Ajutoooooor!” din toţi rărunchii. Culmea e că eu îi auzeam pe ei, dar se pare că vântul nu bătea din direcţia potrivită, fiindcă urlam degeaba. La un moment dat, am auzit cuvintele salvatoare:

Puiule, unde eşti? Îngeraşu’ lu’ tata, unde eşti?

Aiiiiiici, în veceu, am răcnit eu, cu lacrimi de recunoştinţă şi uşurare brăzdându-mi faţa.

Peste două secunde aud iar:

Snoopy, păi unde a fost băiatu’ lu’ tata, cucule? Ia uite, ţi-a făcut tata copănel la grătar!

Atunci mi-a dat prin cap să strig câinele, măcar avea auzul mai bun, m-ar fi găsit cu siguranţă. Nicio şansă, ăla rodea zgârciuri la ora aia.

M-am gândit că se va opri muzica la un moment dat şi că voi reuşi să mă fac auzită măcar atunci, dar nu, era integrala Smokie, deci riscam să văd luminiţa de seară nu doar înflorind, ci şi ofilindu-se…

În timp ce lumea râdea, spunea bancuri şi halea friptane la grătar, în cealaltă parte a curţii, într-o budă de lemn, a cărei uşă ţinea morţiş să mă lovească în cap de câte ori mă străduiam să o dau de perete, eu, susţinută doar de mâini, încercam să ies din rahat. Cinci minute mai târziu, eram pe burtă şi mă târam afară, cu viteza melcului. Recunosc, m-am uitat în spate, sperând să nu las urme, fiindcă ale mele n-ar fi sclipit în soare cu siguranţă. Doamne, multumescu-ţi Ţie că a fost groapa adâncă!

Când am ajuns în faţa casei, eram plină de praf, cu hainele în dezordine şi mă durea tot corpul. Nu voiam decât să mă duc să mă spăl, dar îmi tremurau prea tare picioarele, aşa că m-am aşezat pe scaun. Nimeni, dar absolut nimeni nu-mi observase lipsa, nici măcar câinele nu s-a bucurat să mă vadă, era prea ghiftuit. Cineva îmi strânsese şi farfuria, nu că mi-ar mai fi ars de mâncat ceva. Lumea râdea în continuare de o glumă… mă feresc să mai zic de căcat. Brusc, am simţit cum mi se ridică tensiunea şi mă pregăteam să mă înfig în toată populaţia, când, ce noroc!, mi s-a adresat cineva:

Oana…

Fericită că, în sfârşit, sunt băgată în seamă, răspund cu o voce moale şi binevoitoare:

Daaaaaa…

Auzi, ţie nu ţi se pare că miroase a rahat?!

Morala 1: Când intri singur în rahat, nu te aştepta să te scoată alţii!

Morala 2: Când intri în rahat, nu te pierde cu firea, o să te afunzi şi mai tare. Şi, mai ales, nu-i lăsa pe alţii să te bage în rahat.

Morala 3: Du-te la vot! Dacă tot e să te zbaţi în rahat, măcar să nu fie al altora…

Anunțuri

32 de comentarii

    • Ana, asa cum spuneam, eu nu ma pierd cu Firea. 😉 Oarecum, suntem iar in postura de a da mai mult voturi negative, din pacate. Tu voteaza cu cine simti tu, pana la urma, asa cum spuneam, daca tot gresim, macar sa o facem asumat. 🙂 Cu cine nu votez eu ti-am sugerat deja…
      Bafta maine tuturor! Avem nevoie. 🙂

      Apreciază

  1. Iar votăm. Sau iar se votează speranțe deşarte, oameni-neoameni, visuri care nu se vor îndeplini niciodată, proiecte fantasmagorice, platforme ridicole etc. Sau iar se „fotează”, vorba lui Stephen King („Povestea lui Lisey”). Îmi plac textele cu final neaşteptat. ☺☺☺

    Apreciat de 1 persoană

    • Oooof! La revolutie aveam 21 de ani, deci am deja un munte de sperante desarte si de asteptari inselate. Cu toate astea, inca nu pot sa zic: „Faceti, ma, ce vreti, ca eu nu ma mai bag!”. Ca in cele din urma ajung sa ma simt tot inselata si abandoanta, ca sa n-o zic p-aia cu… banii luati, e alta poveste. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. Moamăă, Oana!! Deci: la început am fost aşa… pluteam prin natură şi printre imaginile descrise de tine, eram nostaligă şi romantică în acelaşi timp. După aia era să mă înec de râs, m-am oprit din citit să îmi şterg lacrimile. La final.. am rămas mută şi am mai citit o dată şi am înţeles total altfel şi am rămas pe gânduri. Fain, fain!

    Apreciat de 1 persoană

      • Oana, pentru mine, melcul din povestea ta e un simbol care imi da sperante, pentru ca, asa cu viteza lui, tarandu-se cu casa in spate, poate ajunge departe! Nu uita, tu insati ai iesit din rahat tarandu-te pe burta cu viteza melcului, dar te-ai salvat! Ce scriitura magistrala ai facut tu din intamplarea asta traumatizanta! Am citit-o de mai multe ori si am zis de fiecare data… wow!!! ❤ 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  3. Aoleu, ce întâmplare! Doamne-ferește de așa… „noroc”! Cât despre votare și despre politica de pe la noi…. E o treabă mai puturoasă decât o cădere în hazna! Să vedem ce-o să iasă și de data asta….
    O săptămână nouă cât mai bună! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • La momentul asta, vazuram deja ce-a iesit la alegeri… E clar, chestia asta cu cazutul in hazna si cu norocul e un mit. Cel putin in cazul meu. 😀 Dar mai facuram un pas inainte, chit ca e doar urmarea unui sut in posterior.
      Ei poftim, „vazuram, facuram”, ma gasi vorbitul pe olteneste! Usor, usor, incep sa ma delimitez de Bucuresti. 😀

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s