Au mai rămas trei încercări…

Nu cred ca, în ultima lună, să-mi mai fi închis mobilul, însă aseară, după ce devenise aproape incandescent, am făcut-o. La prima oră, cu ochii cârpiţi de somn, îl pornesc şi… Introduceţi PIN-ul. Panică… Mă uit la el cu ochi străini şi goi. Gol îmi era şi capul. Au mai rămas trei încercări. “Hai, adună-te, că nu e mare brânză! Ştii că ai o memorie jalnică, deci nu poate fi decât o combinaţie simplă, un an important pentru tine.” Da, dar când ai prins extincţia dinozaurilor, Marea Schismă şi Revoluţia de la 1848 plus toată istoria recentă, variantele sunt fără număr. Nu era anul naşterii… Mă panichez şi mai tare. “O fi anul ăla în care am slăbit 20 de kile?” Nu era nici ăla! Mai rămăsese o singură încercare şi aveam la dispoziţie 10.000 de combinaţii. Nu puteam să pun şi eu 0000 sau 1234, ca oamenii normali, nuuuu, mie mi-a trebuit o chestie complicată! Încep să-i invidiez sincer până şi pe ăia care-şi scriu codul PIN pe spatele cardului… Cum singura dată pe care o mai ţin minte e anul naşterii lui Eminescu, mă pregătesc să risc. În momentul ăla, primesc un mesaj pe facebook.
— Ce faci, dom’le, nu trebuia să mă suni?
— Bună dimineaţa!
— Nicio bună dimineaţa! Ai telefonul închis!
— Spune-mi ceva ce nu ştiu… Cum ar fi codul PIN…
— Auzi, da’ cum te cheamă mai ştii?!
Ador ironiile şi întrebările retorice, aşa că răspund prompt:
— OA-NA! OA-NA! OA-NA! OA-NA!
Continui fericită:
— Zisă şi 62-62…