Mai vrea cineva o aventură cu mine?

Are şi insomnia avantajele ei… Ce poate fi mai mişto decât să stai, în creierii nopţii, într-o linişte deplină, în faţa calculatorului şi să te pui la curent cu nebunia de peste zi? Poate doar să stai în faţa calculatorului, în creierii nopţii, într-o linişte deplină, şi să nu te doară stomacul îngrozitor. “Ai nervi la stomac, mamaie”, ar fi zis bunică-mea, şi acum tind să-i dau dreptate, fiindcă pumnii ăştia pe care-i iau din interior mă fac să mă cocoşez, şi-mi descopăr, cu îngrijorare, o atitudine neobişnuită: combativitatea. Asta eufemistic vorbind, fiindcă, de fapt, am draci pe mine şi-mi vine să sar la beregată. Ca să nu sar la beregata proprie, mi-am găsit de lucru cu gâţii altora. “Ia să mă mai uit pe facebook, poate mai fac niţică ordine pe aici!”. Şi cum sunt o persoană extrem de riguroasă, i-am luat pe rând la unfollow:

• Amorezii care-şi caută, neconsolaţi, sufletul-pereche. Le-am zis “adio” lui Mahmud, Sayet, Josef, Amwar, Raied, Omar şi unui oarecare Mobutu Sese Seko Koko Ngbendu Wa Za Banga sau cam aşa ceva. De ultimul chiar mi-a părut rău, că era văduv prin divorţ…

• Narcisiştii – respectiv ăia care mi-au cerut prietenia doar ca să le dau like-uri la postările lor de cacao şi la miile de selfie-uri. Consider că relaţia devenise adictivă şi nesănătoasă, cu atât mai mult cu cât implica variaţiuni pe aceeaşi temă: Natură moartă cu… popândăi.

• Comercianţii de… de toate. Aici chiar mi-a părut rău c-a trebuit să ne despărţim, că vreo câţiva mi-erau simpatici. Interesul unora m-a flatat, ce să zic?, iar faptul că, în momentul în care prietenia noastră se consolidase cam de 30 de secunde, mi-au cerut să le apreciez pagina, blogul sau să le cumpăr “bullshit-urile” m-a câştigat pe loc.

• Grupurile. Nici nu ştiam că fac parte din atâtea grupuri, majoritatea închise. Culmea, fără invitaţie şi fără acordul meu. Sunt două care mi-au plăcut însă în mod special: Îngeraşii te iubesc şi Bucuria dragostei. Băi frate, e o bucurie să-ţi clăteşti ochii pe acolo, pe bune! E aşa un Babilon, ceva de nedescris. Buci, ţâţe, craci, muşchi, tauri care coţăie motociclete, veveriţe care cântă la muzicuţă (da, iar am dat peste ele!), citate motivaţionale adânci şi, din când în când, câte un îndemn la smerenie din partea Domnului Nostru Iisus Cristos. Pe scurt, sunt într-o companie selectă şi chiar mă bate gândul să postez ceva pe-acolo, asta dacă primesc undă verde de la unul dintre admini, care mi se pare destul de pretenţios. Domnul Angels se descrie pe sine ca “Futăcios la Taur comunal” şi sigur n-aş vrea să-l supăr… Recunosc, există şi un grup în care m-am băgat singură, fără să ştiu că unica lui legătură cu limba română e numele paginii. Băăăă, acolo e şi mai mişto! O gaşcă de intelectuali fini vânează postări de-ale unor nefericiţi care au cu două clase mai mult ca trenu’, le postează şi pe urmă se pişă cu toţii pe ei de râs. Sau pe ceilalţi, depinde. E un fel de “băh, noi suntem culţi în cap, nouă nu ne plac manelele. Ia ascultaţi şi voi aici vreo cinci ore ce naşpa sunt!”. E şi ăsta un mod de a da frenetic din buric având o scuză-beton pentru asta. Ca atare, o să zic pas!

Când credeam că m-am răcorit şi mi s-au mai dus puţin nervii de la stomac, surprizăăăă! Un mesaj privat mi-a atras atenţia. Era deja al treilea pe anul ăsta. Pe celelalte două le-am ignorat cu desăvârşire, gândindu-mă că o să renunţe. Dar, na, asta înseamnă să dai accept aproape tuturor pe facebook… La un moment dat, îţi vine şi nota de plată. Omu’ mă ia cu “bună”, deci ne-am tras din start de brăcinari. Înainte să-i răspund, zic să mă uit întâi pe profilul lui. 27 de anişori. Ar fi putut să fie copilul meu fără nicio problemă. Acum trebuie să zic că cine-mi parcurge profilul se prinde imediat cu cine are de-a face. Sunt câteva poze cu mine (neretuşate şi nu toate flatante), anul naşterii şi alte câteva chestii care îţi permit să-ţi faci o vagă idee. Unii însă au concluzionat cred că mă cheamă… Cordelia şi că sunt disperată, altfel nu le înţeleg asaltul. Poate la situaţia amoroasă ar fi trebuit să scriu… “Într-o relaţie cu Cordel” sau măcar “It’s complicated”. Nu ştiu, zic şi eu.

În fine… Îi răspund juniorului. Trec vreo câteva minute, mă şi gândeam că-mi scrie un roman, şi apare şi replica lui: “Cf”. Îi scriu că fac senzaţional, iar asta îl mai blochează o vreme. Mă întreabă apoi dacă sunt măritată. Îl anunţ că nu e treaba lui. Continuă… Numai el înţelege ce-mi scrie. Eu pot doar să bănuiesc… “Poate te cot unde va daia tem în trebat dacă ai”. Îl rog să facă un efort şi să scrie într-o limbă cunoscută mie. Nu se supără, o ţine pe-a lui. Îi trântesc să cut the crap, că n-am timp de prostii. În momentul ăla reuşeşte să-mi spună ce vrea: o aventură!

Auziţi şi voi! Aşa, fără cununie, în picioare-n magazie?! Nu vreţi să ştiţi care a fost răspunsul meu… Recunosc, am fost mârlancă şi i-am spus verde-n faţă că nu e de nasul meu. Mă rog, asta ca să cosmetizez puţin lucrurile. A urmat o pauză destul de lungă, în care mi-am imaginat că face mari eforturi să scrie urări de-alea neaoşe, dar nu, frăţioare… Răspunsul m-a lăsat mască: “Vrei, zi”. Acum, una din două: ori sunt eu exagerat de frumoasă şi de deşteaptă, ori junioru’ e gerontofil. Ştiu, cândva s-ar putea să regret…

P.S. Vă rog să nu înţelegeţi greşit! Nu fac discriminări. Aceasta nu e o invitaţie la chat nici pentru domnii săriţi de patruj’ de anişori care nu mai împart dormitorul cu consoarta şi nici pentru pensionarii cărora le pleacă nevestele la tratament bianual. 🙂

P.P.S. Dacă mă mai bagă careva într-un grup fără să mă întrebe, o să fie tăguit de mine câte zile va avea, promit! Automat, fiecare postare îl va obliga la o distribuire, urmată de un Amin şi cinci mătănii! Vă garantez că, după aia, singurul grup din care va mai face parte va fi unul de terapie. 😉

Ah, şi încă ceva, fiindcă presimt că voi fi întrebată. Da, dau like la poze, la selfie-uri, dar deja cei mai mulţi ştiu asta. Îmi place să-mi văd/cunosc prietenii, să le admir copiii şi animalele de companie. Atât timp cât poza sau textul ăla îmi transmite ceva, primeşte o apreciere. Chiar dacă nu ne cunoaştem personal şi chiar dacă tu nu mă bagi în seamă. În schimb, suficienţa, impertinenţa, agresivitatea şi grobianismul mă dezgustă. Prefer pozele cu câini şi pisici…