Fii mireasa vieţii mele!

Vorbeam deunăzi, la o cafea şi niscaiva stimulente bahice, cu prietenele mele despre aşteptările lor de la viaţă în general, şi-am fost surprinsă să aflu că ultimul lucru pe care şi-l mai doresc e un partener cu acte. “Ai înnebunit, fetiţă? N-am spălat izmene o viaţă? N-am gătit vagoane de tocăniţe şi cisterne de ciorbe? Şi unde-am ajuns? El – la amantă, eu – la tribunal! Păi nu mai bine stau eu în banca mea? Şi când o apărea vreunu’ în viaţa mea, să vină la mine spălat, mâncat şi dichisit, iar când îi arăt uşa, s-o întindă! Putem să îmbătrânim frumos împreună… fiecare la casa lui!”. Mi-a fost clar că celula de baza a societăţii s-a dus pe apa sâmbetei, cel puţin din punctul de vedere al femeilor trecute deja prin fascinanta experienţă matrimonială. În ceea ce-i priveşte pe bărbaţi, lucrurile stau puţin altfel, că nu-i de ici, de colo să ai o roboţică all-in-one la uşă, una care calcă, spală, găteşte şi căreia poţi să-i programezi cum vrei tu funcţia de sex.

Acum trebuie să recunosc că, prin natura meseriei, sunt în temă cu subiectul, de aproape zece ani îmi trec prin faţa ochilor, printre altele, şi anunţuri matrimoniale, iar din punctul asta de vedere, lumea printului e de-a dreptul fascinantă. Dacă în online nu prea mai duci pe nimeni de nas cu un cont fals, anunţurile tipărite sunt o poezie. Aşadar, în urma unui studiu amănunţit (atât cantitativ, cât şi calitativ), s-au evidenţiat următoarele genuri:

Pretenţiosul: Neapărat intelectual, singura lui posesie este mintea sclipitoare. E pasionat de artă, politică, teatru, literatură, modă, astronomie, astrologie, gastronomie şi sudoku (toate astea şi le-a însuşit dintr-un ziar gratuit, de la pagina de divertisment). E obligatoriu ca ea să aibă serviciu, studii, să fie suplă, până în 30 de ani, inteligentă, ambiţioasă şi să aibă casă, pentru că, după căsătorie, el şi mămica lui vor sta la ea. Intelectualii merită o soartă mai bună!

Piosul: Pretendentul este cunoscător din scoarţă-n scoarţă al Noului şi Vechiului Testament. Nu bea, nu fumează, nu preacurveşte, nu aruncă sudălmi. El nu vrea aventuri, ci o bună creştină, alături de care să citească psalmi, înainte de culcare. Sexul e opţional şi doar în scop de procreere, dar se poate şi fără. În curând, nu va mai fi nevoie deloc, dă deja anunţ de zece ani.

Rănitul: În 90% din cazuri, a fost trădat în dragoste de o nemernică, deşi el nu are niciun viciu şi nicio vină. Îşi caută o soţie fidelă (nu ca stricata aia!), care să fi suferit din dragoste, la fel ca el, şi să ştie să respecte bărbatul cu adevărat. Ea trebuie să fie brunetă, cu ochii albaştri şi să o cheme Marcela. Materialistele, prefăcutele, femeile care au probleme cu legea şi cele cu studii superioare (ca fosta lui iubită) sunt rugate să se abţină. Se pare că astea cu studii superioare sunt cele mai parşive.

Pragmaticul: Tânăr de 47 de ani, niciodată însurat, caută domnişoară între 20 şi 26 de ani, aptă de muncă, eventual cu unul, doi sau trei copii. Lui îi plac mult copiii. Ea trebuie să fie nefumătoare, nebăutoare, slabă (să mănânce puţin), bună gospodină, obişnuită cu viaţa la curte, cu animalele şi cu muncile câmpului. Copiii, la fel. Ea se poate numi şi Gloria (combina Gloria).

Onestul: Bărbat de vârsta a doua, fără obligaţii, sărac, urât, cu burtă şi chelie, cu potenţă redusă, supus, cu ochelari de vedere, cu venit mic, nu are pretenţii. Eventual, i-ar plăcea ca ea să fie puţin plinuţă. Şansele lui sunt minime. Femeile care s-ar încadra deja au unul ca el la uşă…

Disperatul: Ea poate avea între 20 şi 60 de ani, poate fi divorţată sau văduvă, cu copii (cât de mulţi) sau fără, cu serviciu sau fără, cu casă sau fără, de la ţară sau de la oraş, din România sau din UE. El e dispus să se mute la ea, să-i înfieze copiii şi, eventual, o acceptă şi cu amantul. Un singur lucru nu acceptă: fumatul. Toate au o limită!

Optimistul: N-are bani, n-are şcoală, n-are serviciu, n-are casă, are doar zile şi o inimă maaaare, plină de iubire de dăruit. În inima lui va fi EA, pe care el o vrea tânără, frumoasă, responsabilă şi, dacă se poate, cu serviciu la stat şi casă la curte. Doritoarele sunt rugate să-l sune la cele cinci numere de mobil de care dispune. Bipurile sunt excluse, nu are credit să sune înapoi.

Mă rog, ar mai fi câteva categorii, dar sunt total irelevante, în mare am atins tot. Ce concluzionăm de aici? Că băieţii buni n-are noroc! E clar, femeilor nu le plac bărbaţii culţi, de casă, fideli, nonviolenti, care nu beau, nu fumează, n-au niciun fel de viciu şi recită psalmi înainte de culcare. Naiba să ne mai înţeleagă! În schimb, doamnele care dau anunţuri matrimoniale (doar 10%) sunt mult mai pragmatice decât candidaţii la însurătoare. Ce atâtea floricele pe câmpii? Pentru ele, bărbatul perfect trebuie să aibă casă, serviciu (fie, merge şi un pensionar militar!), maşină, iar dacă tot e să-i lipsească ceva, alea să fie burta, chelia şi cazierul.

Cu toate astea, sunt oameni care reuşesc să-şi găsească sufletul-pereche prin intermediul matrimonialelor, cel mai bun exemplu fiind o cunoştinţă de-a mea, care e deja la un pas de măritiş. Acum ceva timp, mi-a povestit că Gigel ăsta al ei e un tip foarte atent şi iubitor, exact aşa cum se descrisese în anunţ, dar că are nişte ciudăţenii: doarme cu actele şi banii sub pernă, se culcă şi se trezeşte, inclusiv în weekend, la oră fixă, nu-şi lasă niciodată săpunul la duş, la micul dejun mănâncă biscuiţi cu margarină şi bea ceai, iar când ea îi spune că e gata prânzul, se înfiinţează în bucătărie, în faţa aragazului, cu farfuria în mână. Când i-am spus că Gigel al ei prezintă toate “simptomele” unui absolvent de penitenciar, mi-a răspuns senină: “Păi tu crezi că eu nu m-am gândit la asta? Da’ acum le-am pus şi eu pe toate în balanţă… La vârsta mea, ce pretenţii să mai am? Ăsta măcar îşi face patul în fiecare dimineaţă şi nu părăseşte incinta fără permisiune.”.