Parenting la supermarket


RoscovanCanicula naşte violenţă, asta-i clar. Ieri, era cât pe ce s-o iau pe coajă în autobuz, unde am încercat să mediez un conflict spontan, iniţiat de un tinerel aflat în pragul deshidratării. Spre deosebire de doamnele septuagenare dotate cu evantaie, care beneficiau de aer condiţionat de mişcarea din poignet, privat de oxigen, tipu’ n-a mai ţinut cont de faptul că rezervele de aer erau şi-aşa limitate şi s-a dus glonţ spre cabina şoferului, cerându-i explicaţii pentru asfixierea mecanică la care eram supuşi. Când a realizat că omu’ de la covrig se lăfăia la 21 de grade în cabina lui, a fost cât pe ce să-i ia locul. Vigilente, bravele pensionare au constituit imediat o barieră de protecţie în jurul bietului şofer şi l-au luat pe tânăr la omor. Iniţial, verbal, mai apoi, cu evantaiele. Conciliantă cum sunt, am încercat să dezamorsez situaţia, dar, în urma intervenţiei mele lucrurile s-au agravat. Atât de mult, încât, la prima staţie, am coborât şi eu, şi tânărul recalcitrant, urmăriţi de urările de bine ale pasagerilor, urări care se întindeau de-a lungul şi de-a latul întregului nostru arbore genealogic.

Surescitată, dar şi leşinată de căldură, ce mi-am zis? Ia să intru eu undeva la răcoare, să-mi revin. Proastă idee, pentru că m-am refugiat în Carrefour, şi nu în oricare, ci în ăla de la Unirii. Dacă n-aţi fost în el, mai bine vă duceţi la un… RMN, senzaţia e aceeaşi. E atât de înghesuit totul şi atât de prost aşezat, încât, odată poziţionat pe traiectorie, trebuie să te duci şi să te întorci cu valul, într-o cadenţă de zombi. La final, nici nu mai contează că n-ai luat aproape nimic, zici bogdaproste dacă reuşeşti să ieşi.

Cum spuneam, canicula mi-a luat minţile şi am intrat. Ghinion! Era arhiplin. În miezul zilei, eu şi alţi o mie de oameni cu IQ liminal încercam să ne aerisim în hipermarketul cu pricina. Tot cu aceeaşi ocazie, am realizat că au luat copiii vacanţă. Bănuiesc că asta trebuie să fi fost, pentru că erau cu toţii în acest Disneyland de Dâmboviţa. Ăia care nu se tamponau cu cărucioarele erau ca în merry-go-round, într-un du-te-vino continuu. Ce să zic? Unul dintre rarele momente în care m-am felicitat că n-am copii. Fix în momentul ăla, am primit o lovitură la fluierul piciorului. Am văzut stele verzi. M-am întors, gata de o ripostă usturătoare. Peste o secundă, mi-am regretat gândurile… Cel mai dulce puşti pe care l-am văzut vreodată îmi zâmbea până şi cu ochii, iar feţişoara aia plină de pistrui m-a dezarmat. Taică-său, sesizând un potenţial pericol, i-a zis:

David, cum îi spui doamnei?

Vă log sssssă mă ssssscuzasi!

Pam-pam! M-a făcut praf. În clipa aia, aş mai fi primit o lovitură, chiar cu plăcere. Din păcate, lanţul de iubire s-a rupt mai repede decât aş fi crezut. Cei doi erau de fapt trei, dar mama era mai în faţă, părând cumva jenată de companie. Băieţii erau îmbrăcaţi sport, în timp ce ea era din alt film. Cu tocurile ei de 12, cu poşetuţa pe antebraţ, parfumată excesiv şi cu toate etichetele la vedere, femeia venise să facă furori pe-acolo, nu să fie văzută cu odrasla. A luat-o înainte şi s-a îndreptat spre cosmeticale. Tatăl, disperat, cu lista în mâna stângă şi împingând de cărucior cu dreapta, striga încontinuu după copil. Ăla deja înhăţase o ciocolată, îi sfâşiase ambalajul şi muşca din ea cu poftă. După aia, lovit de sugar rush, a început să ia tot ce găsea pe rafturi şi să pună în coş. Darnic, mi-a pus şi mie nişte biscuiţi. Lipsită complet de empatie faţă de năpăstuitul tată, am început să râd. Omul nu mai prididea să aşeze marfa la loc în rafturi. Când am ajuns la jucării, copilul a luat un roboţel de pe raft şi l-a strâns atât de tare, încât i-a făcut praf cutia. Taică-său a acţionat cu calm, exact ca la carte.

David, tati, pune ăla la loc, te rog! Mai ai unul la fel acasă.

Atunci s-au dezlănţuit stihiile iadului.

Oaaaaaaaaaaaaaaa! Ahahahahahahaaaa! Nu vleaaaaaaaau!

A reuşit să i-l smulgă din mâini. În momentul următor, copilul a fost pe jos. Se tăvălea, în crize. Am rămas locului, stupefiată. O bătrână s-a oprit lângă noi şi, păcălită de faptul că puştiul era la fel de roşcovan şi pistruiat ca mine, mi s-a adresat:

Doamnă, de ce-i permiteţi, doamnă, să facă în halul ăsta? Păi dacă acum nu-l puteţi ţine-n frâu, ce-o să faceţi când va creşte? Diavolu’ ăsta împieliţat o să vă dea în cap la amândoi mai târziu.

Eu şi proaspătul meu soţ am rămas perplecşi. Fiul meu s-a oprit brusc din convulsii şi a răcnit la femeie:

Babooooo, tu ce vlei? Pleacă de-aici, ulâto!

Femeia a plecat făcându-şi cruce. Copilul, devenit din nou punctul de atracţie, şi-a reluat zvârcoleala. Taică-său a reuşit cu greu să-l ridice de jos, dar urla fără oprire şi dădea din mâini şi din picioare spasmodic. Atunci mi-am amintit de o metodă care nu dă greş. M-am postat în faţa lui şi am scos limba. Repede, aşa, sopârleşte, cât să nu fie sigur dacă ce-a văzut era real sau nu. A continuat să plângă, dar cu mai puţină convingere. Iar am scos limba. S-a prins, dar nu-i venea să creadă. A tăcut instantaneu. Am repetat mişcarea. Între timp, taică-său l-a lăsat jos. Puştiul s-a apropiat şi a scos la mine o limbă cât toate zilele. Pe urmă, a început să facă semnul ăla spre mine (“eşti nebună”). Dacă a văzut că nu reacţionez, a devenit vocal:

Nie, nie, nie, nie, nie, nieeeee, nie! Eşti sisi, sisi, sisi!

Taică-său, cu nervii la pământ:

David, încetează! Nu ţi-e ruşine să te strâmbi aşa la doamna?

Da’ ea a început plimaaaaaa! Ea s-a stlâmbat la mineeeeeee!

M-am uitat înspre ei siderată, jignită şi uşor indignată de cele auzite. Se pare că am fost destul de convingătoare. În momentul următor, am auzit un “jap-jap” scurt şi am văzut un David mut şi cu ochii bulbucaţi de uimire.

Să taci, auzi? Să nu îndrăzneşti să deschizi pliscul, că te las aici! Nu puteai să iei şi de la mine ceva?! De mic eşti mincinos şi parşiv ca mă-ta!

Între timp, a apărut şi mami, cu plinul de cosmeticale făcut. S-au nimerit în spatele meu la casă. În timp ce casiera îmi dădea restul, m-am mai uitat o dată spre ei. Mama hăhăia cu mobilul la ureche, copilul se lupta cu restul de ciocolată, iar tatăl privea cu interes spre cutiile de prezervative din rastelul de lângă banda rulantă. Doar o secundă mi-a trebuit ca să mă strâmb din nou la micul meu prieten.

Atât am mai apucat să mai aud, de la distanţă:

Oaaaaaaaaaaaaaa! De ce dai? Ea s-a stlâmbat la mine. Nu miiiiint!

P.S. Ajunsă acasă, toată seara am trăit cu impresia că parcă am mai văzut chestia asta undeva. Apoi, mi-am amintit: https://www.youtube.com/watch?v=aaKUzKLK48A

Iete că viata bate filmul… 🙂

 

Sursa foto: pinterest.com

Anunțuri

72 de comentarii

  1. Uite asa patesc si eu! Dulce dulce da’al dlacului de obraznicut! Iar am ris cu lacrimi , dar cind ma gindesc ca exista o mare sansa sa nimeresc vre-un David in clasa……sa vezi ce lacrimi pe mine acasa!

    Apreciat de 1 persoană

  2. 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😋😂 pe bune de nu m-ai uns la inimă😂😂😂😂😂 pai cu copiii cam așa trebuie „lucrat”! Nu dai in mintea lor, te calcă-n picioare cu tot cu facultațile tale(inclusiv alea mintale😉). Zii tu când te strâmbai(over and over again în ciuda kinderului, că na! tu poți și el n-are voie😈) că te-ai simțit mai fericită decât atunci când furai nuci/ce vrei tu de prin vecini😊(reacțiile kinderilor sunt bestiale și oricâte trăznăi ar fi făcut, te mai pufnește și râsul…ai pus-o😉) Deeeeeeci te-ai facut cu bărbat și copil din Carefură???? Tareeeeee👍 Păi mă-sa era la șoping, tac-su era la piață, gen😁 kinderul era sport că l-a imbrăcat tac-su așa😂

    Apreciat de 1 persoană

  3. M-am holbat la puştiulică ăla din poză câteva minute bune că nu mă puteam dezlipi, e genială!
    Păi bine, Oana, din astea faci? Încasează copchilu’ palme şi el total nevinovat. Vai! 😀
    Nu mai bine scoteai limba în autobuz? Poate aşa le încasa una din protagonistele seriei Furios şi iute-n eventai. Chiar, cum ar fi fost să le mai scoţi şi limba după ce ai pus gaz pe foc?
    Şi când te gândeşti că putea să plouă…. 😀 😀

    Apreciat de 2 persoane

  4. Deci ești tare, Oana! Nu cred că mi-ar fi dat prin cap să scot limba la copil. :)))
    Mi-am amintit că am văzut un filmuleț pe Youtube cu o mamă ingenioasă, al cărei copil făcea figuri de genul ăsta prin supermarket. S-a trântit și ea pe jos, a început să dea din picioare și să țipe. Să vezi ce s-a calmat puștiul, instantaneu! :))
    Și cum zice Potecuța, roșcovanul din poză e mortal, nu-mi pot dezlipi privirea de el. 😀

    Apreciat de 1 persoană

  5. Eu sunt atat de bagata in povestea asta cu crescutul copiilor incat, dupa inceputul care mi-a adus imediat zambete pe fata, m-am intristat citind si restul. Ma doare sufletul de fiecare copilas care este „stricat” de catre proprii parinti, cu educatie proasta si abuzuri. Si sunt multi… Procentul celor care isi cresc frumos copiii este cam la fel de mic ca al celor care isi doresc sa respire intr-un mijloc de transport in comun: unu’, doi, cei mult, la un autobuz arhiplin. Iar aia nu pot schimba si mentalitatea masei abrutizate, ci sunt obligati sa coboare ei, la prima statie 😦

    Apreciat de 1 persoană

    • Ai perfecta dreptate, mama Lunei! Eu nu prea-mi permit sa comentez din postura de ne-parinte, mai ales ca nu o data m-am gandit cum as fi reactionat daca as fi fost pusa de copilul meu intr-o astfel de situatie…
      O imbratisare mare-mare pentru Luna din partea mea! ❤

      Apreciat de 1 persoană

      • Nu e necesar sa ai copil pentru a sti sa cresti unul. Parenting-ul asta nu e o chiar asa de mare smecherie, dar sunt multi smecheri care isi castiga existenta din carti de parenting si au interesul sa il faca sa para complicat. Eu scriu despre asta, mai mult sau mai putin voalat, in articolasele mele. Incerc sa arat cat de putin iti trebuie pentru a fi parinte bun. Pe (foarte) scurt, e suficient sa ai bun simt ca sa educi frumos un copil. Dar la intelepciunea asta am ajuns abia dupa ce am studiat serios psihologia educatiei 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  6. Modelul meu de parenting vis-a-vis de tăvălitul pe jos, când erau fetele mici: „dacă vă vine ideea genială să faceţi gimnastică pe jos, în secunda doi eu am plecat”. N-au îndrăznit niciodată, nici măcar să încerce, de frică să nu vină pe jos. În Constanţa, Carrefour e la ieşire din oraş. Iar de strâmbat sau scos limba am experimentat şi eu odată, doar fiindcă am fost provocată. Era un puşti simpatic, a început să râdă. I-a plăcut.

    Apreciat de 1 persoană

    • Cred ca e foarte important, de la bun inceput, sa stii sa te impui. Vorba lui Cesar Millan (nenea ala cu cainii), copilul trebuie sa fie constient cine e… pack leader. 🙂 Altfel, in afara faptului ca tu esti o mama grozava, ai noroc si de doi copii senzationali.
      Apropo, mai tii minte cand te-am intrebat daca nu vrei sa ma infiezi? 😀 😀 😀 N-ai vrut… Sa stii ca nici macar nu ma tavalesc prin magazine. 😉

      Apreciază

  7. Buna treaba, am schimbat niste strambaturi cu un pusti in metrou dar dupa aceea ne-am zambit doar pentru ca mama lui era destul de vigilenta. Zici de Carrefour Unirii? Vino in Auchan Titan sa vezi Funland in actiune, alearga pustimea printre rafturi cu si fara carucioare de mama-mama. Norocul este ca magazinul este mare insa pericolele te pandesc, se simti ca Indiana Jones in Templul Blestemat, intotdeauna pregatit de atat…

    Apreciat de 1 persoană

  8. Oaaauuu, ce mult timp a trecut de cand am avut copiii mici:)))) Dar jur ca niciodata nu le-am permis o cat de mica scena nicaieri. Cand vroiau ceva le spuneam ca nu avem bani acum, si le promiteam ca le voi lua cand voi avea bani. Intotdeauna m-am tinut de cuvant.Nici cand mergeam cu ei in vizita la prieteni nu le permiteam sa ia jucarii sau alte obiecte, decat atunci cand li se dadea voie. Au invata asa de bine lectia ca nici acum cand sunt mari nu cer nimic, nici macar de la mine :))))

    Apreciat de 1 persoană

  9. Ma bucur ca eu nu am patit asa ceva cu ai mei…dar niciodata nu- tarziu…Doamne ferste, ce prosii vorbesc si eu!!!! 🙂 Am vazut astfel de scene cand eram impreuna cu ei sinu au fost prea impresionati. Cel mic, tin mite ca avea vreo 3 ani, cand a vazut prima dat o astfel de scena…” e bolnav baietelul?” exact asa m-a intrebat. Apoi cel mare l-a lamurit : „Face pe prostul! Crede ca obtine jucaria…dar nu are sanse!” „Aha! Deci eu sa nu fac asa” „Cu tata nu iti merge” zice cel mare” e posibil la mama…” 🙂 Cel mic a cugetat un pic si a spus: „Lasa ca nu-mi trebuie…” 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  10. Ahahahahaaaaaa! Oana, esti de-a mea! Pai asta cu scosu’ limbii e mortala… Venita de la un adult socheaza, te ia lumea drept „sisi” (chiar si un copil, vezi bine!), 😀 da’ dezamorseaza orice situatie! 🙂 Daca ti-ar fi venit ideea asta si-n autobuz, n-ar mai fi trebuit sa cobori la prima, si s-ar fi facut mai mult loc in jurul tau. 😉 Poate data viitoare… 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • Sisi… Ce misto! Nici macar nu te poti simti jignit(a) daca ti se zice pe nume. 😀
      Sa stii ca o sa incerc sa fac asta si cu alte grupe de varsta, dar ma indoiesc ca as obtine rezultatul scontat. Tu, in schimb, fiind deja Sisi, ai putea sa incerci. 😉 Pana la urma ce se poate intampla decat sa primesti vreo doua-trei posete sau sacose de rafie in cap?

      Apreciază

  11. Ha, ha! Grozavă zi ai avut. Dacă ai scăpat cu bine din autobuzul cu cucuvele bătrâne, ai nimerit-o taman bine cu micul Goe de la Carrfour. Pe cât sunt de drăgălași, pe atât sunt de „escroci sentimentali”, gata să te fraierească cu „rolurile” bine jucate, atunci când socotesc ei că e nevoie. Filmulețul din final este „mortal” ! Unii, săracii, cred că se întreabă cu adevărat de ce n-au folosit „baloane”! 😀
    Numai bine și o zi minunată, dragă Oana!

    Apreciat de 1 persoană

  12. De obicei mă înțeleg cu fiu-meu ce luăm și ce nu luăm înainte de a intra în magazin. Și le ia mereu pe ale lui (suc de mere, ciocolata Milkinis), nu îl prea rețin de la asta. La ciocolată avem restricție, gen 🙂 două cubulețe mici/zi, maxim.

    Oamenii sunt în general foarte puțin dispuși să audă copii zbierând, mai ales când nu le aparțin.

    Apreciat de 2 persoane

    • Îmi cer scuze anticipat pentru limbaj, dar nu vreau să stric farmecul acestei sintagme, auzită de la un francez: „Copiii sunt ca bășinile, le suporți doar pe ale tale”. Recunosc că eu le mai suport și pe ale altora din când în când. 😊

      Apreciat de 2 persoane

  13. Ai avut o zi destul de plină. Și eu am mai asistat la astfel de parenting-uri la supermarket dar nu m-am băgat niciodată. Tanti avea dreptate, dacă nu poți stăpâni un copil atât timp cât e mic, ce vei face cu el când va fi mare. Nu degeaba se tot amintesc „cei 7 ani de acasă” – în acest timp îl poți forma pe copil. Dar dacă cosmeticele sunt mai importante decât propriul copil, acolo e bai. Să ai o zi liniștită 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • Asa-i, Cristian, nici eu nu ma bag. Nu ma califica nimic sa le dau altora lectii. Recunosc ca, uneori, in sinea mea ii judec, pentru ca ma gandesc ca e imposibil sa nu poti stapani un copil de 3-4 ani. Din cate observ, lucrurile au migrat catre extreme: sunt parinti care-si corecteaza copiii cu nuiaua si parinti care le permit absolut orice, pentru ca asa au citit ei prin cartile de parenting. Total gresit in ambele cazuri…
      O zi linistita si tie! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  14. Mi-a placut filmuletul de pe youtube,hahahahahahahahaha. Sunt diferite metode de a „dresa” un copil, insa nu pot da nici eu lectii pentru ca nu e domeniul meu. Meseria de parinte e poate cea mai grea meserie…

    Apreciat de 1 persoană

  15. Durereeeee! E posibil să te întreci în strâmbături cu un prichindel! 🙂
    Ce n-am înțeles bine, cum e asta? „Eu şi alţi o mie de oameni cu IQ liminal”. Păi dacă tu crezi cumva că ai IQ liminal eu sunt popă catolic! Ori numai mia aceea are?!!
    Cu bine și ai grijă la cucuvele! De aici pleacă totul!

    Apreciat de 1 persoană

    • Pai copilul ala rau din mine, care a fost atatia ani incorsetat, ce crezi ca astepta? Ocazia sa-si ia revansa. 😉
      Stii tu vorba aia cu prostia multa care-si face loc acolo unde e minte multa? 😀 La ora aia, si IQ-ul meu era pe janta, crede-ma, altfel n-as fi iesit din casa pe vipia aia. Cateodata sunt ca Ana lui Manole, nimic nu ma opreste, nici macar gandul ca as putea sa cad pe strada din cauza caniculei. 🙂
      P.S. Care-i faza cu cucuvelele, ca nu m-am prins (vezi, nu m-ai crezut cand ti-am zis ca am IQ liminal!). 😀

      Apreciat de 1 persoană

  16. Am mare noroc ca circul pe jos la si de la servici, ca la ce draci am la intoarcere numai niste babaciuni cu figuri mi-ar lipsi. Cat despre copii razgaiati, cat pot ii evit chiar si pe cei normali. Ca nu se stie cand ii apuca si zau ca n-am nervi pentru urlete de copii degenerati.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ce grozav sa mergi la job pe jos! Eu am si vreo sase statii de metrou, adica timp berechet sa ma crizez… Si pe bune ca nici eu nu mai am nervi. In fiecare zi ma rog sa nu apar la stirile de la ora 5. 😀

      Apreciază

  17. Pe cand fata mea era de varsta lui David, tentatiile pentru copii erau atat de putine si modeste… Cand se intampla sa avem ceva banuti in buzunar traversam strada, pentru ca aveam acolo o cofetarie si o librarie, una langa alta. Invariabil, dupa ce stateam 2-3 secunde in fata cofetariei: „lasa, mami, ca tu faci plajituli mai bune!”, intram in librarie, de unde plecam cu niste carticele de colorat sau de povesti, poezii pentru copilasi. Uneori, voia vreun joc dintr-un carton care care se indoia de sareau aiurea zarurile si pionii. He, he, Oana, alte vlemuli! 😉 Acum, copiii se tavalesc pentru tableta… sau mai stiu eu ce?! 😦
    P.S. Si, ca sa fiu sincera, tare m-as mai tavali si io acu’ pentru o inghetata, iar in autobuz as sta numai cu limba scoasa!!! 😀

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s