Fiecare cu pokemonii lui


Pokemon

Probabil că, dacă noul joc care a înnebunit planeta nu s-ar fi numit Pokemon Go, aş fi fost acum printre împătimiţii lui. Doar că pe mine, întruparea procrastinării, acel Go nu m-a atras din start. Cum? Asta presupune să ies din casă, să alerg de nebună de colo-colo, să fac mişcare doar aşa ca să prind nişte chestii virtuale sub formă de maimuţoi galbeni? Niciodată! Uite ce bine stau eu în fotoliu, cu laptopul în braţe, cu ţigara şi cafeaua în stânga, cu o ciocolată în dreapta, şi fac o plimbare virtuală într-un magazin virtual, de unde fac cumpărături virtuale, pe care le adaug într-un coş virtual… Apoi, fac o plimbare virtuală prin Tenerife şi, tocmai când mă gândesc ce noroc a dat peste mine să mă relaxez prin ţinutul veşnicei primăveri, sunt trezită brusc din visare… Doar dacă nu o luasem şi pe maică-mea în Tenerife, dar se pare că nu…

Ce faci, dragă, aici? E a treia oară când te strig!

Mă dezmeticesc cu greu.

Da, mama, ce s-a întâmplat?

Auzi, ia zi-mi şi mie ce sunt pokemonii, că m-au înnebunit ăştia cu ei la ştiri şi zău dacă înţeleg ceva. După ce aleargă lumea asta de nebună aşa, că văd că s-au petrecut tot felul de accidente?!

Ei, poftim! Apucă-te, Oano, şi explică-i unei doamne respectabile, de 82 de ani, aşa ceva…

După vreo cinci minute, mă întrerupe.

Deci, din câte înţeleg eu, maimuţoii ăştia mici şi galbeni de fapt nu există, sunt nişte chestii virtuale, ei apar doar pe telefoanele alea ale voastre şmechere. Chiar nu înţeleg ce rost are să alergi după nişte… himere. Să nu spui că joci şi tu aşa ceva!

Ba bine că nu! Toţi alergăm după himere, inclusiv tu!

S-a uitat la mine cu îngrijorare.

Cum adică şi eu?

Uite-aşa bine! Pokemonii ăştia încep să apară aşa cam pe la vârsta de 3-4 ani. Atunci e cel mai mişto, fiindcă îi vezi şi vorbeşti cu ei. Tot atunci le dai şi nume: Zâna Măseluţă, Moş Crăciun, Iepuraşul de Paşte. Pe urmă, din păcate, creşti şi începi să pierzi semnalu’. Nu-i mai vezi, dar începi să alergi după ei.

Să alergi după…

Da, da, să alergi după ei! Ăla pe care-l urmăreşti cel puţin 10 ani e un fel de “must have”. Dacă te duce capul şi pe părinţi buzunarele să-ţi plătească meditaţiile, mai alergi doi ani după el, pe acelaşi drum. Dacă l-ai prins şi p-ăla, s-ar putea să vrei să treci la următoru’, dar asta mai durează între 3 şi 5 ani, iar dacă ai GPS-u’ bun, poţi chiar să traversezi oceanu’. Mai multe nu ştiu despre asta, că nu s-a mai întors nimeni de-acolo.

Şi dacă nu?

Dacă nu, îţi limitezi aria de căutare şi te mulţumeşti cu un pokemon mai amărăştean, pe care-l urmăreşti zilnic de la 9 la 5 într-un open space, prin vreo corporaţie. Mai există şi varianta 8-20, pentru ambiţioşi, dar şi cea de urmărire în aer liber, zisă şi flyer style. Cel mai greu de prins e pokemonu’ ăla sfrijit care apare pe card doar o dată pe lună, uneori o dată la trei luni, iar a doua zi se şi evaporă, al naibii!

Încep să înţeleg…

Aşa, deci după ce ţi-a intrat chestia asta în sânge, nu te mai poţi lăsa de ea. Fugi zi-lumină după pokemonii din capul tău, şi ăştia n-au linişte niciodată. Te aleargă prin mall-uri, prin supermarketuri, prin bănci, prin biserici, prin tribunale, prin spitale, prin cimitire… Din pricina lor ajungi să munceşti ca un negru pe plantaţie, să faci credite, ipoteci, să-ţi vinzi un rinichi ca să-i urmăreşti pe la vreun all inclusive prin Turcia… Ştiu vreo câteva persoane care din cauza asta şi-au pus de trei ori pirostriile şi au aplicat tot de atâtea ori la prima casă. Pe scurt, cam asta e cu pokemonii personali. În comparatie cu asta, jocul e mult mai… soft, aşa că de ce ne-ar speria?

Auzi, dacă stau bine şi mă gândesc, cred că jocul ăsta nu e chiar aşa de rău; până la urmă, e mai bine să alergi de plăcere, şi nu de nevoie.

Aşa ziceam şi eu… Depinde doar cum priveşti lucrurile.

Oarecum edificată, maică-mea a dat să plece la ea în cameră. Înainte de asta însă, a concluzionat:

Auzi, dragă, tu mai stai mult în casă aşa, nemişcată? Tu te uiţi la tine că eşti galbenă că lămâia? Ai început să semeni cu un pokemon d’ăla. Vrei să mă trezesc, Doamne fereşte!, că-l aduce pe vreunu’ GPS-u’ p-aci şi ne sparge uşa?!

Anunțuri

46 comments

  1. A woman of my kind! 😀 Cand am aflat ce presupune jocul, am decis ca sunt total dezinteresata. Ma stiu cat de bezmetica sunt si fara telefon cu joc in brate si nici nu vreau sa aflu ce se poate intampla in caz contrar. Ajung acasa si revin cu un link funny pe tema aceasta 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. E cel mai reușit articol pro Pokemon Go pe care l-am citit. Eu l-am simțit pro. Mi-a plăcut mult perspectiva… inedită. Un fel de îndemn de a vedea bârna din ochiul tău înaintea paiului din ochiul vecinului. 😆 Că tot a ajuns bietul joc un fel de inamic al binelui universal. Piei, Satană, și nu ne duce în ispită pe noi, mămicile atotștiutoare, și pe copiii noștri nevinovați!
    Acum nu știu cât de activă ești tu, cât e glumă și cât nu în spusele/scrisele tale, dar eu tare l-aș mai juca dacă nu ar fi cu … alergare adevărată, ca o împătimită a jocurilor cu monstruleți ce sunt. Și a statului pe canapea. 😉

    Apreciat de 1 persoană

    • Iti multumesc, Fata Verde! Ai intuit perfect. 😉 In ceea ce priveste lenea, nu prea am exagerat, sunt cam inactiva, dar nu si imposibil de convins sa fac miscare. Cu jocurile stau cam prost, in sensul ca am fost lunga vreme gameaholica. Sunt mai bine de 10 ani de cand m-am lasat si ma tin departe din motive lesne de inteles. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  3. Când am auzit acum ceva timp de „pokemoni”(eram fan când eram mică și mă uitam cu mare plăcere la serial) am crezut că e vreun tip de maneliști😂 pe bune! Apoooooi m-a elucidat soțul :”bine băi fată, cum ți-a trăznit mintea asa asociere???” După explicații cu videoclipuri ca exemplu(curs intensiv😂) m-am lămurit: Alergat pe banii tăi, aruncări virtuale(nu aruncați cu telefonul după pokemoni😂) și umblat creanga până te trezești…unde nu cunoști pe nimeni😂 ca și cum te-ai duce la interviuri de angajare😂

    Apreciat de 1 persoană

  4. In sfarsit… am inteles si eu ce sunt pokemonii astia, pentru ca le-ai facut cea mai misto traducere dulce-amara in fapte! 😀 Si am ajuns la concluzia ca, desi pokemonu’ ala de pe cardul meu este la fel de sfrijit dupa foarte multi ani de alergari, trebuie sa ma declar fericita ca inca mai am in capul meu ceva pokemoni nelinistiti… 😀

    Apreciat de 1 persoană

  5. Am auzit io ca e unu’ – Alzheimer -, care cica are un GPS ultra-ultra performant si le fura pokemonii, asa pe sest, unora ca mine. 😦 Asta trebuie oprit! Pana atunci sa alergam cat putem de mult, fie si din fotoliu, cu puterea gandului… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  6. Ha, ha! Excelenta analogia ta! Astazi am vazut un personaj care cred ca se uita dupa pokemoni!
    Se holba in ecranul telefonului si apoi tresarind brusc a aruncat priviri ratacite stanga – dreapta, „scanand” spatiul. Sigur incerca sa-i urmareasca.
    Asta e tot ce lipsea din ambient… Oare s-a gandit cineva ca oamenii au devenit cam statici? 😀
    O saptamana frumoasa, draga Oana!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Mă aștept la nenumărate feluri de manipulare a oamenilor, dar o chestie mai jalnică decât acest PG nu cred că mai există. Evident că se poate inventa ceva mult mai „serios”, WW III și cu asta, vorba bancului acela idiot, ne punem toți cearșafurile pe cap și ne îndreptăm tiptil spre cimitir…
    P.S. Un amănunt mult mai serios. Mamele noastre au aceeași vârstă. Să-ți trăiască!

    Apreciat de 1 persoană

    • Nick, pot sa fac pariu ca la anul pe vremea asta lumea o sa fie preocupata de altceva mult mai jalnic, industria asta nu sta pe loc. 😉 Cat despre manipulare, cred ca as putea scrie romane (si nu numai eu), in momentul de fata mi-ar lua 5 minute sa construiesc o adevarata teorie a conspiratiei, atata material am… 😀
      Stii ceva? Ai dreptate. Sa ne traiasca tuturor mamele si sa fie sanatoase, asta-i cel mai important!

      Apreciat de 1 persoană

      • Acest (aparent) joc inocent ce atrage din ce în ce mai multi practicanti din lumea întreaga,nu este decât un ‘preludiu’ la dezastrul pregatit de „Antichrist”care va însela majoritatea umanitatii prin tehnologia de vârf mult mai sofisticata a aparitiilor holografice,înselând masele credule,manipulate de ani buni de aceasta dependenta ,’drog secular virtual !’
        „Fiti întelepti ca serpii si blânzi ca niste porumbei.”

        Apreciază

      • Iosif draga, in privinta tehnologiei de varf e tardiv sa incepem sa ne ingrijoram cu privire la „vrajitoria” asta, cu atat mai mult cu cat suntem dependenti de ea cu totii. Cat despre cei care ar putea fi inselati de aparitiile holografice, ei bine, pe aia poti sa-i fraieresti la fel de bine cu ei de mana, fara sa uzezi de trucuri sofisticate. 😉
        Ce sa mai zic, sper sa nu mor inainte de a ma teleporta si pe mine cineva, asa ca in Star Trek! 😀

        Apreciază

  8. Ha, ha! M-ai amuzat teribil și de astă dată, dragă Oana. Ai un umor teribil dar…. se vede clar de la cine îl moștenești, căci și mama ta le zice cu mult umor. Zi așa, ai început să semeni cu un… pokemon!? 😀
    Sunt tare faine aceste dialoguri dintre generații, căci cei mai tineri tocmai arată că știu mai multe și sunt la curent cu noutățile și cu tehnica…. Dar…. la o confruntare cu cei foarte tineri sau cu adolescenții de azi, ni se pare că suntem niște…. dinozauri ieșiți din istorie, când ne dăm seama câte nu (mai) știm față de ei.
    Îți doresc cu mult drag o zi minunată și numai bucurii. Și…. vezi cu pokemonii pe la ușă, să nu dea năvală! 😀

    Apreciat de 1 persoană

  9. Dacă mă-ntrebi pe mine, mai mult de jumătate din omenire e terminată mental, decerebrată, gata să pună botu’ la orice tâmpenie doar pentru că niște băieți cu cap au reușit să popularizeze idioțenia respectivă pe toate căile posibile. Nu uita și de prostia cu Apple, atât cu MacBook Air cât și cu telefoanele lor iPhone, care se vând doar pentru brand, la niște prețuri de de crucești iar realitatea e că, din punct de vedere tehnic, sunt mai jos decât produse similare pe care le iei la juma’ de preț. Să mă ierte adepții fanatici ai iPhone-ului, dar asta e realitatea…
    Așa și cu prosteala asta cu Pokemon… în State, la țicnelile astea colective li se spune „fads” și sunt tratate ca atare: easy come, easy go.
    Eu, unul, mă îngrozesc, pur și simplu, când văd cât de ușort pot fi manipulați oamenii… și te mai miri că reacționăm visceral la tot felul de simboluri, respectiv turbane, svastici, seceri și ciocane, stele ale lui David… bleah.

    Apreciat de 1 persoană

      • Păi, nu prea mi se pare un paradox; cu cât există mai multă informație „de-a gata”, servită pe tavă, cu atât oamenilor le vine mai greu să gândească pentru ei. Înainte, dacă voiai să afli ceva, căutai prin nenumărate cărți și cărțoaie iar dacă nu găseai din prima, sigur reușeai să faci niște asocieri, conexiuni logice, pe baza celor citite iar în final, în urma unui proces intelectual care se numea „gândire analitică”, să ajungi la ceea ce doreai de fapt. Azi, toți plozii află de pe internet că 1+2=3 și-o iau de bună, fără să pună întrebări… și te mai miri că sfârșesc ca adulți răstigniți în fața televizorului, belind ochii la divele și vedetele cu chiloții-n vine care consideră că vasta lor experiență în oralul protejat (sau ne-) le dă și dreptul de a da sfaturi existențiale (asta a propos de celălalt text al tău).
        Dar, până la urmă, dacă publicul cel tâmpit cere asta… magister dixit, cum se spune.

        Apreciat de 1 persoană

      • Sincera sa fiu, si eu beneficiez cu tot atata bucurie de toate informatiile astea picate din cer, dar, si aici intervine diferenta, mai si raman cu ceva in cap. Probabil ca inca nu m-a parasit gandirea analitica. 😉

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s