Chiloţei XXXL aveţi?

Mă uit prostită la inbox-ul meu de yahoo. 350 de mailuri de aseară până azi, şi niciunul de la vreun cunoscut?! Oferte peste oferte, toate la reduceri. Nu ştiu ce smart ass de marketer a implementat chestia asta cu studiul comportamentului de cumpărare al consumatorului român, dar e clar că eu am fost băgată cu furca la categoria gospodine middle aged cu buzunarele găurite, că nu mai scap, frate, de chilipiruri! Zilnic mi se oferă oale, tigăi, mături electrice, toate după buget, adică reduse cu 70%. O mătură electrică mi-am şi achiziţionat, dar cred că aia era, de fapt, concepută să funcţioneze doar în ziua sabatului vrăjitoarelor, pe baza unei formule magice, că la priză n-a mers. La fel şi “minicomputerul” stepper-ului de la Top Shop, însă ăsta e un subiect despre care nu pot să vorbesc. Adică pot să vorbesc, dar nu civilizat… Altfel, sunt mulţumită. Oamenii îmi trimit oferte pe măsura puterii mele de cumpărare: rochii tip Desigual, brăţări tip Pandora, tenişi tip Converse sau chiar teneşi. Şi mi se adresează frumos, în special cei din zona de beauty: “Dragă posesoare de celulită”. Asta m-a şi convins să încep să târguiesc online. Singura mea problemă e că nu corespund măsurile. La pantofi, de exemplu, după calapoadele lor, port între 25, 25.5, 26 şi 26.5, chestie care mă face să mă tem că, în cel mai scurt timp, o să ajung să mă încalţ de la… geamantane. La haine e şi mai frumos, mă încadrez de la M la X cu mulţi de L. Ei bine, deşi am ajuns să achiziţionez maieuţe până la genunchi şi blugi care-mi intră pe mine tot până acolo, tot nu m-am învăţat minte, fiindcă mă agită ca naiba plimbatul prin magazine şi mai ales contactul cu unele vânzătoare. Ultima experienţă de genul asta am trăit-o acum un an într-un mall, în compania unei prietene.

În timp ce ne plimbam fără rost prin magazinele de lux tixite cu marfă din Dragonul Roşu, ea bombănea nemulţumită:

— Ce moda naibii e asta, fetiţă? Numa’ cârpe găurite… Nuuuu, eu cred că am greşit secolu’, zău aşa! Să fi fost acum la curtea Regelui Soare, să fi avut rochii din alea cu…

— Nu, nu, în niciun caz! Tu sunt convinsă că ai fi avut rochii din tafta şi ţi-ai fi exterminat păduchii de sub perucă cu scărpinătoarea de fildeş, dar eu, la norocul meu, precis aş fi frecat tingiri la bucătărie, în picioarele goale. Lasă că e mai bine acum…

Acestea fiind zise, am intrat în primul magazin ieşit în cale. Vânzătoarea ne-a măsurat din cap până în picioare şi, nemulţumită de rezultat, ne-a întâmpinat politicos:

— Dumneavoastră ce doriţi?

Eu, intimidată:

— Ne uităm puţin…

A dispărut, ofuscată. Cred că în sinea ei exulta doar gândindu-se la ceea ce avea să urmeze.

— Nu vă supăraţi, o jachetă ca asta aveţi şi numere mai mari?

— Jacheţică? Nu… Numai XS.

— Nici măcar un L?

— Nuuuuu, astea se cer.

— Mda, la cât costă deja, nu-şi permit să facă şi numere mai mari…

— Aţi zis ceva?

— Nu, nu, mă întrebam dacă aveţi şi pe bleu cămăşile astea.

— Cămăşuţele? Nuuuu. Poate doar să mai fie un M rătăcit.

Până la urmă, într-un colţ, găsim o geacă roz. O probez. Arătam ca un parizer din ăla rumen, legat cu sfoară. Bine, mă ajuta şi culoarea. Mă pune naiba să mă uit pe etichetă. Intru în hiperventilaţie…

— Cum, domnişoară, XXXXL şi pocneşte pe mine?! Eu sunt de L, hai, cel mult, XL, dar aşa cevaaaaa… Unde mama naibii sunt făcute astea? Staţi, nu-mi răspundeţi, că ştiu! În China, în Indonezia, toate vin de prin Asia. Le luaţi cu trei la zece lei, le schimbaţi etichetele şi…

Prietena mea, văzând că mă apucă pandaliile, a spart discuţia:

— Auziţi, dar altceva, de-astea care se termină în uţe, iţe, aşi şi ţei, nu mai aveţi? Poate nişte… chiloţei.

Îi arată nişte şireturi sau, cel puţin, aşa păreau.

— Bănuiesc că aţele astea două sunt tanga. Vă rog să-mi spuneţi şi mie care e faţa.

A ezitat ceva, dar până la urmă a găsit eticheta şi ne-a arătat victorioasă.

— Îmi pare rău că nu pot să vă ajut (îi părea pe dracu’!), dar S e tot ce avem.

— Auziţi, domnişoară, mie mi s-a pus pata şi vreau chi-lo-ţei de la dumneavoastră, nu din altă parte!, am schimbat eu placa. Vreau să vă notaţi pe ceva şi, când vine patronul, să-i comunicaţi că doresc neapărat un anumit model. Se pare că, la dumneavoastră în magazin, e singurul care s-ar putea să mi se potrivească.

A luat un pix şi mi-a spus, serviabilă:

— Vă ascult!

— Notaţi acolo: chiloţei de sumo! Extra large, că nu se ştie niciodată.

P.S. Şi pentru că tot am vorbit despre haine, trebuie să menţionez aici că prietena mea Teodora, care se ocupă cu fashionu’, şi o face bine de tot, a făcut azi puţină lumină în cazul H&M (ştiţi povestea mea halucinantă cu espadrilele). Ca să vă arăt că sunt echidistantă, enjoy: http://toodear.ro/2016/08/16/ce-merită-să-cumperi-de-la-hm/