Marţi, trei ceasuri rele


Neiniţiaţii într-ale superstiţiilor ar trebui să afle că o zi cu ghinion nu te loveşte chiar aşa, direct, în moalele capului. Întotdeauna există nişte semne premergătoare dezastrului, totul e să ştii să le decriptezi. La mine, e simplu, fiindcă eu merg cu ghinionul la braţ, astfel încât, în timp, am învăţat nu să-l evit, fiindcă asta nu se poate, ci să anticipez când urmează să se abată asupra mea şi să-l primesc cvasi-resemnată. Zic “cvasi”, pentru că nu mă las nici eu cu una, cu două şi îl cam iau peste picior, chestie care am observat că nu-i place deloc. Din momentul în care am acceptat ca pe un fel de blazon personal sintagma “Când vrea Domnu’ cu săracu’, dintr-o bubă-i umple capu’”, viaţa mea a devenit mult mai bună. Şi ca să înţelegeţi la ce mă refer, iată şi un mic exemplu…

Duminica trecută, mă întorceam cu prietenele mele de la mare. Când am intrat pe A2, m-a fulgerat următorul gând: “Oano, fato, pregăteşte-te, fiindcă prea ţi-a fost bine la mare! De data asta, toate ţi-au mers şnur. N-ai mai făcut alergie la soare, nu te-ai întors cu arsuri de gradul doi, ca de obicei, nici măcar vreo toxiinfecţie alimentară nu s-a lipit de tine, în plus, prietenii din Constanţa ţi-au făcut o surpriză de zile mari şi te-ai distrat mai bine ca niciodată. Unde mai pui că ai stat şi la un hotel mişto, fix pe plajă… E clar, o să plăteşti scump toate astea, ca să nu mai zic de faptul că ai mâncat Nutella la micul dejun!”. Recunosc că am intrat pe uşă pregătită pentru un dezastru – ţevi sparte, prize încinse… Dar nu, ghinionul meu, în timp, şi-a rafinat metodele de tortură.

Oarecum liniştită, mi-am zis s-o sun pe maică-mea. Telefonul meu, blocat! Îi scot bateria, o pun la loc şi reuşesc s-o prind. Schimbăm trei vorbe, după care se întrerupe. Fixul, mort şi el. La al cinşpelea apel, aflu de la maică-mea că i s-a stricat mobilul! Mă duc la calculator, îi dau drumul şi… mi se întunecă ecranul. De trei ori dau restart. Într-un final, renunţ. Iau o pastilă de-aia de somn uşor şi adorm… pe la 5 dimineaţa. La 7 mă trezesc, decisă să merg să-mi iau un telefon nou. Pe drum, vorbesc cu o prietenă şi îmi spune că are ea pentru maică-mea un telefon din ăla cu butoane, octogenar-style, nou-nouţ, aşa că încep să mă agit din nou, fiindcă mi se pare nefiresc şi dubios un asemenea noroc pe mine. Ei bine, nu m-am înşelat…

Intru pe uşă la Orange, în Mall Vitan, făcându-mi cruci mici şi multe cu limba în cerul gurii. Mă aşez pe scaun în faţa unui tânăr amabil. Deja era prea mult… Nu trec două minute şi-l văd schimbându-se la faţă, dar sunt pregătită:

Ştiţi, avem o…

O problemă, ştiu! Mă aşteptam.

Se uită la mine puţin ciudat, după care continuă:

Dacă veneaţi cu zece minute mai devreme… A căzut sistemul. Dar sper să se remedieze curând.

O oră şi cinci ţigări mai târziu, făceam bulbuci cu paiul într-un frappuccino, la Starbucks, aşteptând să se remedieze problema. Nu s-a remediat. Eu şi tânărul de la Orange ne dăm întâlnire din nou peste două ore. Îşi cere scuze şi-mi spune că sunt ghinionistă. Ca să vezi! Plec şi mă întorc… Cinci ore mai târziu, ies de acolo cu un abonament mai scump, cu un telefon pe care nu mi-l doream neapărat şi cu o mie de gadgeturi (ca să iasă rata). Mă simt ca un copil la Disneyland. Îmi lipseşte doar bentiţa cu morişti. Evident, şi husa telefonului. Mai pierd degeaba trei ore prin oraş căutând una. La două noaptea mă culc, nu înainte de a-mi seta alarma. A doua zi, urma să plec la ţară, mai aveam patru zile mirifice de concediu.

Ora 8 dimineaţa. Sunt în stradă şi fac cu mâna la taxiuri. Apoi sun la toate firmele. Caut maşini libere şi cu aplicaţia. Singurul care a oprit, un nemernic de la Cristaxi, mă refuză pe motiv că e cursa prea scurtă. 6 kilometri! Cum de nu m-am gândit să merg pe jos?! Prind, în cele din urmă, un taximetrist dispus să se deplaseze, dar pierd trenul. O mai lălăi o oră şi ceva în gară şi am nefericita idee să-mi iau un frappé. Mă urc în tren cu amigdalele mai voluminoase ca bagajele. Ajung în sfârşit la Ploieşti. Acolo constat că am o legătură spre Slănic abia peste două ore. La naiba, şi cafeaua e diuretică! Mă interesez cum se ajunge la autogară. Lumea mă îndrumă spre tramvai. Străbat tot Ploieştiul cu gura căscată, dar nu de mirare, ci de la amigdale… Când credeam că o să îmbătrânesc şi o să mor pe scăunelul ăla meschin tapisat cu mochetă în buline, aud vocea salvatoare:

Ăăăăăă, doamnă, am uitat de dumneavoastră. Trebuia să coborâti la staţia trecută! Dar nu vă faceţi griji, n-aveţi mult de mers…

Decisă s-o pomenesc pe baba aia forever în rugăciunile mele, cobor terminată. În zece minute, ajung în staţia de microbuze. Aflu că am pierdut maşina şi mai am o jumătate de oră de aşteptat. O oră şi ceva mai târziu, văd în sfârşit plăcuţa indicatoare cu Aluniş în faţa ochilor. La câţiva metri de casă, mă întâlnesc cu o prietenă şi stăm de vorbă vreo cinci minute. Eu, cu una dintre genţi pe umăr… Dar nu mai contează, sunt aproape acasă! Ne despărţim şi, cu ultimele puteri, mă târăsc spre poartă. Exact când pun mâna pe clanţă, din dreapta mea se aude o voce:

Aţi mutat gardul ăla, mi-aţi furat pământul! Să puneţi gardul la loc!

Mă uit la gard. E în acelaşi loc de 90 de ani… Cu toate astea, vecinul nostru din dreapta insistă că o să se p..e pe gardul nostru. Aş vrea să-i zic lui… Zambil că, la nervii pe care-i am, riscă să devină Zam dacă îndrăzneşte, dar nu reuşesc decât să horcăi neinteligibil şi intru în sfârşit în curte.

Patru zile au trecut repede. Am plecat aşa cum m-am întors – cu amigdalele cât pepenii. Dar asta nu m-a împiedicat să mă văd cu prietenii şi să mă simt bine. Ghinionul meu proverbial a avut de suferit, dar nu s-a lăsat. La plecare, mi-a dat emoţii clipă de clipă. Mi-a întârziat microbuzul. Am ajuns în staţie exact când venea trenul. Din Ploieşti, m-am dus iar la microbuz, unde am mai aşteptat o oră, jucând bătuta pe loc. Băusem cafea… Ajunsă în Piaţa Victoriei, era cât pe ce să pup pământul, dar nu de bucurie, ci pentru ca m-am împiedicat. În sfârşit, în 381… Ce să fac, ce să fac? Ia să-mi verific mailurile! Îmi atrage atenţia unul de la ING. Începe cu “Dragă Oana-Roxana”… Nu e de bine! Mă anunţă că, din cauza unei situaţii tehnice neprevăzute, atât reţeaua de ATM-uri, cât şi plăţile cu carduri au devenit indisponibile. Mă uit în portofel. Mai nimic! Acasă, frigiderul gol. Mai am trei ţigări. Ce naiba să fac?! La o adică, aş putea s-o prestez p-aia cu “Mamelor din lumea-ntreagă”, să scot măcar de-un Sobranie. În momentul ăla, aud concurenţa din spatele autobuzului: “Coboară-n jos, luceafăr blând…”. N-aveam nicio şansă. Am coborât, ce dracu era să mai fac?!

P.S. Era să uit, ceva bun tot mi s-a întâmplat. Mă rog, insist să cred că e de bine. În timp ce aşteptam trenul, pe peron, o doamnă, care mă fixa zâmbind de ceva vreme, nu s-a mai abţinut: “Ca să vă fac un compliment, parcă aveţi ochii de sticlă!”.

Anunțuri

93 comments

  1. Mi-ai lipsit, Oana, chiar aveam nevoie azi de o porție bună de râs 😆 . Bine ai revenit! Și eu mă consider ghinionistă. Recunosc, multe situații sunt provocate de însăși timiditatea/stângăcia/aiureala mea.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Bine ai revenit, dragă Oana! Aoleu, dar ce articol despre ghinioane ai scris! Dar îți dau mare dreptate: când încep ghinioanele…se țin lanț, cu precizie matematică. Am ajuns să zic că atunci când nimic nu merge, mai bine las totul baltă și nu mai fac nimic. Mă bucur din suflet că ești bine, după toate aceste pățanii incredibile, cu care bați de departe orice film! Atâtea coincidențe… greu de crezut că e posibil, dar uite că sunt! Și mă bucur că nu ți-ai pierdut simțul umorului, căci modul cum ne-ai povestit ne stârnește atât de multe zâmbete. Îmi și închipui cum ți-ar sta cu bentița cu moriști pe cap. Iar „complimentul” cu ochii de sticlă… e mortal! Să cazi pe spate de încântare, la asemenea compliment! Cu telefoanele… e bine să te aștepți de la ce e mai rău, când crezi mai puțin că o să se întâmple. De-asta păstrez în casă și telefoane mai vechi, dar funcționale, pentru situații de-astea.
    Mă bucur că a fost faină vacanța la mare și abia aștept să ne povestești cum a fost acolo.
    Să ai o duminică minunată și plină de bucurii! Gânduri bune, cu mult drag! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Desi nu prea cred în superstitii,totusi,cred ca într-o oarecare masura ‘astrele’ ne influenteaza viata. Cred ca noi oamenii suntem ‘programati’ de la nastere cu o precizie perfecta,absoluta,însa acest ‘program’ îl putem ‘reseta’ prin cunoasterea de sine,si/sau alegerile personale – liberul arbitru – ,prin ‘metamorfoza’ ,asemanatoare larvei,ce se transforma în fluture,trecând prin procesele (fazele) cunoscute.:)

    Apreciat de 1 persoană

    • Iosif, si eu cred ca suntem programati, chiar din viata intrauterina. Chestia asta cu resetarea mi-am insusit-o intr-o oarecare masura… Daca eram o tipa prapastioasa, viata mea ar fi fost acum mult mai neagra. 🙂

      Apreciază

  4. O lume minunată, cu posibilități nebănuite. O singură problemă mi se pare mai puțin amuzantă, cea cu vecinul. Un cunoscut de-al meu care se ocupă cu topografia a fost fugărit cu topoarele prin pădure de o trupă de săteni; pentru că măsurătorile nu au ieșit cum au vrut dacii.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Bine ai revenit întreagă! Chiar și cu amigdalele inflamate… Și dacă belledimagination îți recomandă un tratament empiric, îți recomand eu unul și mai bun; gargară cu petrol lampant. Cu condiția să-l mai găsești…
    Și după atâtea belele, ce s-a întâmplat cu ecranul negru? A murit ori nu placa video? 

    Apreciat de 1 persoană

    • Bine te-am regăsit, Nick! Auzi, n-ar fi mai bun un Faringosept sau un Strepsils? Nu de alta, dar umblu prea mult cu bricheta ca să nu mă sperie petrolul lampant! 😁
      Din fericire, ecranul meu și-a revenit de la sine și sper ca așa să rămână. Dacă nu, petrol lampant!

      Apreciat de 1 persoană

      • Bineînțeles că, actualmente, petrolul lampant e o glumă. Însă să știi că prin anii’60, până să ajungă lumea la tetraciclină, mulți făceau garagară cu petrol… De medicamente nu zic nimic fiindcă nu sunt unul dintre cei care se omoară cu ele! Așa că mă feresc să le recomand… 😁

        Apreciat de 1 persoană

      • Stiu de petrolul lampant, doar m-am nascut pe la finele anilor ’60. Singura mea amintire dureroasa la propriu legata de metodele empirice are miros de gaz. Am avut paduchi. De doua ori. 😀
        P.S. Tu esti singurul de pe aici care chiar ar putea sa recomande medicamente, dar se fereste de ele, in schimb, noi, toti ceilalti, facem abuz… Si de ele, si de sfaturi. Doar ne pricepem, am facut Medicina la ID, pe Google! 😀

        Apreciat de 1 persoană

      • Acum la modul ff serios. Nu pot să recomand ceva pentru ceea ce nu văd. Nu este deloc indicat să faci recomandări, mai cu seamă de tratament, prin telefon, net, FB etc. Insă dacă amigdalele te chinuie mai mult de trei-patru zile este indicat să faci un exudat faringian, cu antibiogramă, iar tratamentul să fie făcut cu antibioticul cel mai eficient.
        Multă sănătate!

        Apreciat de 1 persoană

  6. 😀 😀 😀 “Mamelor din lumea-ntreagă”?! M-ai daramat de ras cu asta… Si m-ai convins ca e musai sa stiu si eu „Luceafarul” in intregime, ca fata aia din autobuz, pe care am intalnit-o si eu de cateva ori, si am cinstit-o, de fiecare data, pentru efortul ei, si nu am fost singura… Doar ca, la o adica, io va trebui sa prestez pe alt traseu. 🙂 Pana atunci, am mare nevoie de… lecitina! 😀

    Apreciat de 1 persoană

  7. Cred că marea greșeală a fost noul abonament de telefonie mobilă. Păi există în România, rețea de telefonie mobilă care îți oferă abonament cu minute nelimitate în toate rețelele. Și mai mult de atât, de ziua ta primești bonus la nelimitat, 20 de minute. După care, lunar. până la următoarea ta zi de naștere, primești mesaj în care te dojenesc că încă nu ai consumat cele 20 de minute, primite cado’! Că nu se face să primești cado’ și să le ignori. Dar, pentru-că ei sunt oameni, (nu ca tine abonat insensibil) vei primi și anul următor 20 de minute. Care se cumulează, duh?. Și așa ajungi să ai abonament nelimitat + 40 de minute! Cado’!

    Apreciat de 1 persoană

    • :))))) Daaaaaa! Am primit si io d-alea, Serbane, si sa stii cam am luat treaba foarte in serios, adica ma straduiesc din rasputeri sa consum „nelimitatele”, ca sa pot beneficia de cado’. La cat vorbesc la telefon, cred ca nu mai am mult. Daca o mai tin umpic asa, la anu’, de ziua mea, cred ca o sa primesc de la astia un abonament nelimitat la alta firma de telefonie mobila. Cado’! 😀

      Apreciază

  8. Da’ ce karma zbârlită ai… probabil că un drum cu tine la munte ar aduna în zonă toți prădătorii de pe-o rază de 25 de kilometri, din spatele fiecărui copac s-ar iți câte un urs, pe fiecare cracă câte un râs, viperele cu corn ar face covor pe potecă iar stâncile aflate în echilibru precar s-ar disloca discret, pândind momentul în care vei trece pe sub ele. Să nu uit de lupii care, probabil, ar sta cuminți pe labele din față, cu răbdare, așteptând… așteptând…Brrr!
    Dar calculatorul, ce face calculatorul?

    În altă ordine de idei, cred că pe 24 septembrie, la cum arată programul pe luna asta, voi fi undeva pe lângă Marsilia însă poți să aprinzi o țigară pentru mine și s-o lași pe marginea scrumierei să se ardă până la capăt 🙂 Nu zic nimic de bere că-i păcat să se trezească…

    Apreciat de 1 persoană

    • :)))))))) Fi-mi-ar karma de ras! Mai bine ma mancau ursii in padure decat sa spui ca nu vii! Pfuaaaaa, si abia te asteptam! Promit ca o sa fumez doar cu gandul la tine! 🙂 Chestia cu lasatul tigarii in scrumiera e cam riscanta in cazul meu, mai ales in spatiile deschise, dar ce nu fac eu pentru tine?!
      Marsilia zici? Sa-mi aduci un magnet de frigider, ca sa te iert. 😉
      P.S. Calculatorul e bine, s-a facut iar lumina, dar nu se stie niciodata… maine e marti, 13. 😉

      Apreciat de 2 persoane

  9. Aproape se insera și o adiere palidă, se chinuia să alunge în munți, căldura acumulată pe parcursul zilei. Mașina, înainta încet, pe drumul pietruit. Pe ambele părți ale drumului, loturile îngrădite, adăposteau case terminate sau in construcție. Zonă cu case de vacanță… În mașină, 5 persoane. Două fete, trei băieți. Subiectul discuției: arhitectura zonei.
    – Ia lasă mai încet aici! Uite ce faină-i cabana asta! Așa-mi place! Rustic, din lemn…
    – Ba uite pe dreapta! Mai degrabă așa: jos piatră și etajul din lemn!
    – Eu zic să ne uităm altă dată! Acum să mergem mai repede să ajungem la pădure!, zice Paul cu vocea oarecum schimbată.
    – Ioi! Stai așa!, interveni una din fete. Ia! ce chioșc super au ăștia! Și legăn …
    – Tu vezi că vecinii își fac piscină?
    – ….. pădureeeee!, se auzi, glasul stins a lui Paul.
    – Moam! Ce de flori, în curtea asta!
    – Opreșteeeee! bubui porunca în mașină.
    Mașina se opri brusc și Paul țâșni efectiv din mașină. Opt perechi de ochi mirați îl urmăreau. Paul, fugi în fața mașinii. Toți patru ocupanții mașinii, se ridicară puțin în scaun și-l priveau cu atenție. O secundă, cei cinci se priviră în ochi. Apoi, brusc, Paul fugi în spatele mașinii. Ca la meciurile de tenis, cei patru fantastici din mașină, rotiră capul și din nou privirile lor se întălniră cu privirea lui Paul. Fața lui Paul era transfigurată, iar în ochii lui se citea disperarea. Își roti privirea, apoi cu un salt agil de antilopă, dispăru în spatele unui gard, a unei case în construcție. Nu trecu mult și Paul reaparu în drum, parcă catapultat. Alergă la mașină. Intră și aproape strigând, spuse:
    – Calc-oooooooooooooo!
    În 10 minute, eram lămuriți: prune în amestec cu lapte… o durere de burtă… prieteni curioși… Saltul peste gard, jos textila, în sunete de fagot, trompeta si clarinet, eliberată sursa disconfortului… Întors privirea spre dreapta! Proprietarii la masă, încremenți cu micul la gură.
    -Șiiiiiiiiiii?
    -Ghinion! Niște săraci! Nu aveau servețele! Așa că am lăsat trandafirul și am plecat fără să-i salut….

    Apreciat de 2 persoane

  10. Oana, eu nu cred în ghinion 😀 Așa trebuia să se întâmple. O să uiți de aceste întâmplări curând, dar știu eu o vorbă care la mine de câteva ori s-a împlinit: „ceea ce gândești, atragi spre tine”. Nu trebuie să te mai gândești la ghinion, dă-l naibii. Gândește-te la lucruri frumoase 🙂 O sătpămână faină!

    Apreciat de 2 persoane

    • Cristian, le-am si uitat, ma crezi? 🙂 Adineauri eram preocupata sa sterg fotoliul si covorul de petele de cafea… M-am impiedicat fix cu ceasca in mana! 😀 E clar ca asa trebuia sa se intample!
      Maine e marti, 13, si eu am de semnat un contract care o sa-mi schimbe oarecum viata. N-am nicio indoiala ca nu va fi bine, dar totusi, preventiv, m-as bucura sa-mi tineti pumnii! 🙂
      O saptamana faina si tie!

      Apreciat de 1 persoană

  11. Bine că te-ai întors, Oana! Mi-a lipsit râsul de la cafea. Am băut-o mofluză, cu gândul la lucruri serioase. Și mai e și Adelina în conced, altă golancă d-asta care când pleacă, uită să se mai întoarcă.
    Dar acum mi-am revenitără.
    Cât îmi dai să nu te strig „Ochi-de-Sticlă” de-aci înainte? 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Bine că am mai găsit drumul, Renata! N-a fost ușor, mai ales cu ochii ăștia ai mei…
      Cât să-ți dau? Jumate din pensia de handicap e bine? 😁
      Oricum, de departe cel mai tare compliment ochii mei verzi-gălbui l-au primit de la un el: „Ai niște ochi așaaaa, cum să zic eu?, ca frunza de ceapă verde când începe să se usuce.”. 😁 Hai, că de aici iese o poreclă cu cel puțin trei cratime!
      Miss you 2! 😊

      Apreciază

      • Juma de pensie de însoțitor de handicapat m-ar aranja. Țigările lunare gratis.
        Nuuu, lasă-mă cu bărbați care descriu culori! Cunosc pe unul care crede că turcoaz e frez. De ce, mă? Că are „z”la sfârșit? -întreb. Și-mi răspunde cu o logică perfectă: „Păi și ce? N-are zed la sfârșit?”

        Apreciat de 1 persoană

      • 😀 😀 😀 Asta cu tigarile e nasoala, ca fumez si io, si inca mult. In situatia data, probabil ca va trebui sa ma schilodesti si de un picior si sa ma lasi pe la vreo statie de metrou…

        Apreciază

  12. Buna Oana !
    In 11 septembrie cand CALCULATORUL tau s-a oprit 😦
    al meu era deja din 8 septembrie DECONECTAT de la INTERNET
    din cauza unei probleme tehnice survenite la ROUTERUL
    care-mi asigura accesul laptopului la………….lumea virtuala ……………..
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2016/09/07/
    comentariul nr.crt.14 ………………….
    In rest, sincer, pe langa sarm, ai si talent de povestitor ! 🙂
    Felicitari ! 🙂
    O saptamana fara GHINIOANE ! 🙂
    Aliosa.

    Apreciat de 1 persoană

  13. Bun,marti 13; ma duc la serviciu la ora 9 dimineata. Primul lucru: tableta mea wireless nu mai merge. Mi-am zis „bun,e-n regula; incerc sa vad ce se intampla pe acasa,ca am o camera de supraveghere si mai „vorbesc” cu pisica. Pauza…Zic,telefonul meu o fi de vina… In sfarsit….Cand sa plec, Nissanul meu nu mai porneste. Caut cabluri sa iau cureent de la altul….Offfff. Am inceput sa injur pe romaneste,dar stii,asa bine de tot. Si ca sa-mi fie ziua cum trebuie,un coleg, (mexican) vine la mine si imi spune: p….matii e mother f…? Ii zic”ma,dar de unde stii tu? Si imi arata pe telefon o aplicatie;speak & translate………Deci,nu esti singura cu zile din astea misto…:) O saptamana buna.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ahahahahaaaaaa! Cătălin, datorită ție îmi încep ziua bine. 😁 E teribilă faza cu mother f…
      Acum, că a trecut ziua de ieri, o să îndrăznesc să spun. Eu am ghinion în general, așa că marți și vineri 13 pentru mine sunt un fel de sărbători. Ieri, de exemplu, am semnat un contract de angajare, so… 😉

      Apreciat de 1 persoană

  14. Io nu-s sigur că data sau ziua contează. Dacă este să să întâmple… Astăzi, 14 septembrie. Nu am auzit alarma. Nu aveam cum, telefonul era în mașină. M-am trezit, am vazut ce oră este, dar cred că și sistemul meu de alertă era tot în mașină. Nu reușeam să reacționez. Primul gând a fost să beau apă. Dau drumul la apă, iau o cană din dulap, aștept să se umple și beau cu sete. La fel si cana următoare și următoarea. După șase căni am realizat că am facut diabet insipid și mai am puțin de trăit. Pe la a 8-a cană, am constatat că țineam cana cu gura în jos și umpleam doar partea convexă din cana întoarsă. Deci n-am diabet și mai am de trăit. După un timp, ies din scara blocului, văd autobuzul în stație. Instinctul meu de vânătoare se trezește și cu ochii pe autobuz, traversez strada în fugă. Autobuzul se pune în mișcare, dar refuz să abandonez. Alerg făcând semne și autobuzul oprește. Urc în autobuz, îmi trag sufletul și-mi amintesc: eu la job merg cu mașina de servici în direcție opusă. Aha! Cobor la următaoarea stație. Ajung la servici. Pe Adela o chinuie iar migrena. Eu îmi amintesc că am pe undeva un blister de nurofen. Umplu o cană cu apă de la automat și încep căutările. Sună telefonul, răspund, vorbesc și caut. Gata! am găsit.Scot o pastilă și o beau cu două îngițituri de apă. La a 3-a pastilă, îmi amintesc că nu ie îmi trebuiesc și-i dau Adelei blisterul cu pastile rămase și cana goală. Poate totuși am diabet… Deschid mailul. Nici un răspuns de la doamna M. Și am trimis materialul de 2 zile. Bineee! Sun și întreb scurt: V-a intrat? că noi toți așteptăm să vedem dacă este ok să știm ce avem de făcut! Și este abia ora 14….

    Apreciat de 1 persoană

    • :)))) Ieri, 14… Prima zi la noul job. Sunt doua intr-unu’, prestez in doua locuri in acelasi timp. Seara ajung acasa pe trei carari. Ma apuc de lucru. Mi se stinge lumina la computer. Monitorul e mort. Ma reped la laptop si o iau de la capat. Se blocheaza si ala. Noroc ca mai am unu’. Nici ala nu se simte prea bine. Pe la trei dimineata, termin de lucru. Imi aduc aminte ca n-am mancat nimic toata ziua. Trag cu disperare de o merdenea care fusese buna acum 7 ore. Ma duc in sfarsit la culcare. E 4 dimineata. La 6, mi se pune un carcel d-ala crunt. Ma dau jos din pat si ma jelesc. La 7 sunt in bucatarie, beau cafea. Scot monitorul si ma pregatesc sa chem un taxi. Sa mai fumez o tigara, zic. Pe telefon, vad stirile. Greva transportatorilor in Piata Victoriei… Imi iau adio de la taxi. Ies din casa, cu monitorul intr-o plasa de rafie Vuitton Style, pe care o tin cu eleganta pe umar, si ajung in Pipera cocosata. Si nu e decat ora 11…

      Apreciază

    • 😁😁😁 Nu sunt ghinionistă. Dacă eram, azi-noapte noapte, când mi s-a stricat calculatorul, mi-aș fi pierdut toată munca. N-am pierdut-o nici mai târziu, când mi s-a blocat și laptopul, deci sunt mulțumită. Unde mai pui că am dormit și două ore. Întregi! 😄

      Apreciat de 1 persoană

      • Primul meu calculator s-a prajit tot, inclusiv tastatura si hard disk-ul a fost avariat in totalitate. Aveam destule lucrari ptr. scoala si mi se parea penibil sa spun ca mi-a ars compul, suna ca o minciuna banala, nu mai stiu cum am rezolvat problema…atuci chiar am fost ghinionista!

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s