Ora prânzului. Soarele aruncă în noi cu suliţe de foc. Eu şi cei o sută de pasageri din staţie, asudaţi şi leşinaţi de căldură, ne precipităm spre uşile deschise ale autobuzului ce tocmai a sosit la capăt de linie. Toţi avem acelaşi gând – să ne aruncăm pe câte un scaun şi, de acolo, să ne uităm cu satisfacţie la femeile gravide şi bătrânii ghinionişti care nu s-au mişcat îndeajuns de repede. Pentru unii dintre noi, e singura realizare a zilei, pentru alţii, a vieţii. Pentru mine, un loc pe scaun în autobuz e “once in a lifetime”, aşadar consider că cele două coate în gură primite sunt o plată rezonabilă pentru un asemenea lux. Lângă mine se aşază o doamnă între două vârste care scoate precipitată din geantă o cărţulie, ca şi cum ar avea o normă de îndeplinit, şi începe să citească. Trag cu coada ochiului şi silabisesc “i-co-sul 3, con-da-cul 2”. Văzute de la distanţă, părem din acelaşi film: aproape de aceeaşi vârstă, ambele cu capetele plecate într-o postură cucernică şi dând mărunt din buze. Doar că ea citeşte Acatistul Sfântului Ciprian şi eu… Crezul lui Zuckerberg. Din când în când, îşi împreunează trei degete şi-şi face cruci largi. Eu mă folosesc de unul singur – thumbs up! La un moment dat, mă aude râzând şi se uită la mine uşor contrariată (“Ia uite, dom’le, ce repede a fericit-o Ăl de Sus pe asta!”). Devin curioasă, aşa că-l gugălesc pe Sf. Ciprian. Aaaaa, păi cred şi eu, nenică, la el în ogradă sunt amorurile, problemele în căsnicie (inclusiv secţiunea izbăvire de vrăji şi blesteme), deci trebuie să te zbaţi ceva, doar nu-ţi iese-n cale Făt-Frumos aşa, în autobuz, să-ţi ceară biletul la control, să te dea jos că te-a prins trăgând RATB-u’ în piept, tu să-l momeşti cu o savarină şi apoi să trăiţi fericiţi până la adânci bătrâneţi… Ştiu eu vreo câţiva care bat mătănii în scopul ăsta de douăzeci de ani şi tot degeaba.
Între timp, atenţia îmi e distrasă de cele două pasagere din faţa mea, care depăşesc cu mult norma maximă admisă de poluare fonică. Au în jur de 30 de ani, haine cu două numere mai mici sau busturi cu două numere mai mari, depinde de perspectivă, toate bijuteriile din casă pe ele şi un limbaj previzibil – îşi vorbesc cu fă. Cumva încearcă să-şi justifice prezenţa, absolut accidentală, într-un autobuz, total nepotrivită pentru două doamne ca ele.
— Fă, să mor dacă mai am mers cu autobuzu’ dă zece ani. Da’ n-am găsit un taxi neam să neamu’ lui… Parcă erea intraţi în pământ, ai dreacu’!
— Păi bine, fă, n-ai telefonu’ ăsta jmecher, dă ce naiba nu-ţi tragi o aplicaţie d-aia?
— Gino, tu înnebunişi, fă? Păi tu nu ştii că aplicaţiile alea îţi cere toate datele dân telefon? Ce vrei, să mă monitorizeze ăştia non-stop, să ştie pă unde mă deplasez minut dă minut?! Nu, mersi, fă, îl am pă Gicu şi mi-e de ajuns.
— Aoleo, tot aşa dă gelos e, fă Antoanelo? Credeam că i-a mai trecut după atâţia ani.
— Ginuţo, dacă-ţi spun! O clipă nu mă lasă să respir. Mă sună la serviciu ceas dă ceas, de-a zis şi şefu’ că mă dă afară dacă mai stau mult la telefon. Tre’ să-i dau raportu’ clipă dă clipă, că, altfel, jar mănânc. Na, poftim! Taci din gură, că mă sună iar şi l-am minţit că sunt la muncă… Dacă-i spuneam că am fost la o cafea cu…
Trei staţii mai târziu, ne pregătim de coborâre. Ele, în faţa mea. Înainte de a opri autobuzul în staţie, o văd pe Ginuţa că se albeşte la faţă şi-i zice în şoaptă amicei sale:
— Antoanelo, fă, ţ-a venit… GPS-u’!
Împinse de valul de călători, coborâm precipitat, iar biata Antoanela, blocată de mulţime, nu mai poate face un pas. Gicuţă al ei vine din spate, o prinde de cot cu putere şi începe s-o zgâlţâie cu furie:
— Tu-ţi crucea ta dă panaramă, ăsta-i serviciul tău, fă? Să mă sune prietenii, fă rapandulo, să-mi spuie că te-a văzut cu bărbaţii în bar la Aleea Castanilor?! Las’ că te-aduc io pă calea dreaptă!
M-am gândit că n-ar fi stricat ca, în momentul ăla, Antoanela să înalţe o rugă fierbinte către Sfântul Ciprian, dar cred că pe ea n-o mai putea ajuta nici sfântul căruia îi poartă numele, protectorul săracilor. Săraca Antoanela!
Tare trist!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și ăștia sunt doar cei pe care îi vedem, Belle. Chestia asta se întâmplă, de fapt, în toate mediile sociale, doar că e mai bine ascunsă…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Reblogged this on Blogul lui Liviu… and commented:
GPS-u’ şi calea dreaptă. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oana, eu am numai o intrebare de provinciala. Sper sa nu para rautate, caci e numai curiozitate. Asa vorbesc cu toatele prin zona sau erau de o anumita etnie?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😄 Din fericire, nu… Erau, să zicem, de o anumită factură, doar el era de altă etnie. 😉
ApreciazăApreciază
uhh. am inteles.
poate la ei era o iubire de gen: frumoasa si bestia sau incorsetata si mafiotul
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😄😄😄
ApreciazăApreciază
Eu cred că GPS-ul avea…bateria stricată și pe asta s-a bazat Antoanela. Doar că GPS-ul are și el pretenii lui, ca orice GPS care se respectă 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Gipieșii de genul ăsta de obicei sunt dotați și cu acumulatori… 😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eh, acumulatorii nu-s rezistenți la apă…încă. Closetul ar putea fi util 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Inca” asta e relativ… Probabil ca e deja chestie de zile. 😀
ApreciazăApreciază
Cu gps-ul nu i de joacă! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Niciodată, Silvia, niciodată! 😄
ApreciazăApreciază
Cine-a pus-o sa se doteze cu GPS?! :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ivy, eu am convingerea că gipiesu’ a venit pe parcurs, de când ea a început să rătăcească drumul. 😉
ApreciazăApreciază
Ăsta era un gps d-asta de ultimă generație, cu accesorii :)) Acu … Antoanela e devină, că nu știe ce și-a „cumpărat” 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daca ar fi stiut… 😉
ApreciazăApreciază
Birds of a feather… =)))) Potrivirea perfecta: infidela si gipiesul!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai dat metroul pe autobuz? E mai pestriță lumea pe deasupra ce-i drept.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Monik, din cand in cand, mai merg si cu autobuzul. Recunosc, imi place, e o lume mult mai pestrita. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
asta e din gama: manca-te-ar gps-ul sa te manance :))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sa stii ca a mancat-o. De vie! 😀
ApreciazăApreciază
Cred ca urmeaza de acum,sa-si schimbe cafeneaua de pe „Aleea Castanilor”,cautându-i alta cafenea pe Aleea Plopilor fara sot !:)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iosif, asta cu „fara sot” e premonitorie. 😀
ApreciazăApreciază
Depinde de circumstante ! Personal,prefer happy-end-urile,pe toate lanurile, în orice împrejurari !:)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„p”..
ApreciazăApreciază
Cand aud astfel de discutii prin oras, imi vine sa-mi fac valiza si sa ma mut in vaf de munte :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sincer, si mie! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
pfoah :)), nici nu știu: de râs ori de plâns?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bianca, teoretic e de ras, practic e de plans… 🙂
ApreciazăApreciază
Așadar omu’ era cucernic de-i amintea de cruce😉 problema e alta: Cât de rapid a „reperat-o” Gigică e de-a dreptul suspect, gen „te aștept la cotitură”. Problema unor femei e că fac/ nu fac prostii, stau și-ndură, de gura lumii, câte-un Gigel. Violența domestică e de când lumea si pământul din păcate😒
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iar la noi in tara, bataia e traditionala, cred ca deja se mosteneste genetic. 😦
ApreciazăApreciază
Mai demult am fost și eu la o cafea cu niște colege mai îndepărtate, ca să zic așa. Când le-au sunat bărbații la telefon, au plecat ca din pușcă, una nici nu i-a răspuns, doar s-a făcut palidă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu am o prietenă care de multe ori mă folosea ca paravan, fiindcă pentru bărbacsu’ eram total inofensivă și asocială, deci în afara oricărei bănuieli, până într-o zi când m-am întâlnit cu el pe stradă în timp ce ea era cu mine la teatru… Nici măcar nu îl înșela, dar omul era un total control freak. 😬
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce marcă era „Cichi-can” ăsta, exact? Facem o faptă bună pentru şoferii care se plâng că, cu tot cu GPS, au ajuns în vreo fundătură sau pe drum în lucru. Dacă ăsta a mirosit la fix destinaţia minunatei, înseamnă că e ceva de capul lui. La o adică merge şi-n rate, nu-i bai. 😀
În rest, zic Doamne fereşte!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Era minoritar… Deci, paradoxal, se găsește pe toate drumurile. 😄
ApreciazăApreciază
Ceva tot are tiganocul de sta femeia cu el…
Ma bucur ca fac doar 20 de minute pe jos pana la lucru!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu ce are și ce n-are, dar în unele familii bătaia e… normalitate, ba chiar o dovadă de iubire.
Să știi că mie îmi place baia de mulțime, dar cred că asta se datorează faptului că am lucrat trei ani de acasă. Asta = moarte socială! 😊 Fără legătură cu subiectul, n-ar fi bine să mă întrebe cineva ce părere am despre homeschooling. 😄
ApreciazăApreciază
Ia te uite cine se teme că o să fie monitorizată de serviciile secrete! Cine știe ce alte secrete de interes național o fi știind, dacă preferă să fie luată mereu pe sus de același „agent”!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)))))))))))) Mai cunosc multi din astia, Petru, care traiesc astfel de drame, desi, bietii de ei, nu-i cauta nic familia. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mda, nasoala chestia cu noile generatii si cei 20 de ani de-acasa, ca asta nu mai este scoala! La unii dureaza chiar pina la etatea la care s-ar savirsi si studiile superioare. Ba unii, mai ai dracu’ de-au apucat calea politicii mai prelungesc pe cei 18 ani de-acasa si cu doua -trei cicluri doctorale, de 2 ani bucata cu plata garantata si spor de Academie de Jilava! Ca pe urma sa iasa la 2/3 din pedeapsa pe motiv de pensie speciala de parlamentar de RRomanica!
Halal de-asa oameni (na, ca era sa zic „de tara”! Tara saraca’ n-are nimica… doar lacuitorii ei!). AScum sa spun si au una sa vedem daca si de partea asta a scaunului rezervat pentru motiv de batrinete/sarcina/sau boala, se merita. Ma dusai daunazi cu autobuzul la Craiova, la ibntoarcere, din intimplare, nemerii sa gasesc un loc pentru cele cca. 90 de minute cit aveam de parcurs. Cind hop, in Romanesti, la iesire din Craiova si soata primarului. Eu linga sotia unui coleg, contabila la Primarie, pe prima banca. Cum s-a urcat doamna, am si sarit in picioare! I-am oferit locul (si sa fiu al dracului, daca i-l dadea altul, si sf. Paraschiva sa fi fost ea! poate doar o alta doamna, asta nu, nu pun la indoiala!). Cealalta doamna m-a rugat politicos sa-i tina geanta de mina pe care o preloasem odata cu locul in picioare! Am refuzat multumindu-i pentru amabilitate. La care, sotia ditai’ Primarului de ultim bordei de Oltenia natala, a inceput a sughita si ciripi voios „N-are nimic in geanta, de-aia nu ti-o da!” Si „HO, HO, HO!” ,si „HA, HA, HA!” De mi-au menit dracii si-am dat cu geanta de podea, mai, mai, sa sparg flacoanele de „medicamente pentru mam’ mare”, luate cu multa greutate din capitala Baniei… Era cit pe ce s-o arunc pe Cucoana de pe scaun, numai asa, sa-i dau o lectie pentru sfinta ei obraznicie… Doar gindul ca prostia-i nemuritoare m-a mai consolat si mi-am retinut-o pe-a mea….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Blogul tău, terapie pură. Punct.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iti multumesc mult! 🙂 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
eu nu dau scaunul orice s-ar intampla. poa sa fie moart/a lesinata langa mine , ma inmoaie doar gravidele , atat. pe mosi si pe babe imi place chiar sa-i privesc cu superioritate de la inaltimea scaunului meu :))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😄 Recunosc, eu dau locul și mamelor cu copii mici…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
da, corect 🙂 si eu 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană