Memorialul durerii… în talpă


După două săptămâni cumplite, în care am reprezentat un pericol nu doar pentru mine însămi, ci şi pentru orice fiinţă vie sau entitate artificială, timp în care am bifat pe rând sau în grup toate ghinioanele posibile, a venit şi ziua eliberării. M-am trezit într-o dimineaţă fără să am nimic. Evident, am fost convinsă că am murit. Ulterior, mi-a sunat telefonul şi am luat-o ca pe o izbândă personală. Nu mai mersese de trei zile. Cu teamă, am deschis calculatorul. Ce să vezi? Mergea! N-a sărit nicio siguranţă, n-au pocnit nici becurile. Când am reuşit să închid uşa de la cabina de duş, eram deja alt om. Ştiam că, de data asta, n-o să mă electrocutez nici cu foehnul. Am prins curaj şi m-am dus spre bucătărie. Ca niciodată, nu mi-a dat cafeaua în foc, nu mi-am aprins ţigara invers şi nici nu m-a mai survolat ameninţător vreun gândac din ăla cenuşiu şi puţitor (dacă aţi scăpat de ei, să ştiţi că asta e doar pentru că sunt toţi la mine). Toate semnele erau acolo, se anunţa o zi excelentă, aşa că ce mi-am zis? “Hai s-o marchez cumva!” Şi cum nu mă duce prea mult capul (nu mai bine scriam eu o poezie, un catren, ceva?!), am ales soluţia cel mai la îndemână – “Ia să mă rup eu în figuri cu noii mei sneakerşi argintii!”. Bă, şi m-am rupt!

Când i-am pus în picioare, parcă am simţit ceva, o apăsare neplăcută fix pe unghiile de la degetele mari, dar eram mult prea excited ca să bag de seamă. Pe la jumatea drumului spre metrou însă, postura mea suferise modificări dramatice. Ambele degete mari îmi pulsau şi durerea îmi ajunsese până la creier, pur şi simplu nu mai aveam control asupra picioarelor mele, care se străduiau să supravieţuiască independent de mine. Am constatat repede că, dacă mergeam pe călcâie, presiunea dispărea într-o oarecare măsură, aşa că i-am dat bice. Pentru asta însă trebuia să mă ajut de mâini mai mult ca de obicei, că nu-i uşor să-ţi ţii echilibrul în poziţia aia. Am făcut 245 de paşi într-un sfert de oră. Da, i-am numărat! Cu voce. Şi cu lacrimi în ochi. Arătam ca descinsă de pe platourile de filmare de la Living dead, atâta doar că mergeam mult mai încet… Cumva, din cauza asta, aveam şi un joc de şold interesant (mi-au confirmat-o nişte muncitori de la Apa Nova prin fluierături admirative repetate), dar mie nu îmi mai păsa. Tot ce voiam era să mă văd în metrou, pe scaun. M-am văzut, dar în picioare, atârnată de bară cu ambele mâini. N-am rezistat mult aşa, pentru că am constatat că îmi cădeau blugii. Hmmm, când plecasem de acasă îmi erau numai buni… În Pipera, am reuşit să urc cele două rânduri de scări, dar între timp a mai venit metroul de trei ori.

Ziua aia n-o s-o uit niciodată. Faţa mea desfigurată, cu accente de drama queen, cu ochii exoftalmici şi înlăcrimaţi, şi vocea sfâşietor-ameninţătoare mi-au adus o mulţime de beneficii: pentru prima dată în viaţa mea, toată lumea mi-a răspuns la salut, cineva mi-a dat o cafea de pomană şi, cel mai important, nimeni nu m-a rugat nimic. M-aş fi descălţat, dar după aia cum îmi mai puneam eu chestiile alea la loc? Spre ora plecării, picioarele îmi pulsau atât de tare, încât am fost convinsă că, de fapt, primeam mesaje Morse. La 6 fără 5, deja vorbeam cu un bătrânel cu barbă albă, care îmi zâmbea bonom: “Doamneeeeee, cu ce ţi-am greşit?! Ia-mă acum şi izbăveşte-mă!”. Nu m-a ascultat. Cred ca era Moş Crăciun. Era clar, nu-mi sfârşisem penitenţa.

În metrou, iar n-am prins loc. Aşadar, am stat şase staţii cu mâinile agăţate de bară. Nu puteam să dau drumul strânsorii, fiindcă de la genunchi în jos nu-mi mai simţeam picioarele. Paradoxal, mă dureau! Da, exact ca pe amărâţii aia cu picioare de lemn. În spatele meu, doi puşti jmekeri mimau un film de acţiune, na, cuvintele erau puţine. Şi-ale lor, şi-ale filmului. Se ţineau de glume. Şi de geanta mea. M-am prins că se apropie staţia Unirii când l-am auzit pe unul dintre ei spunând: “Ia vezi, mă, Rambo coboară la prima?”. N-am mai auzit continuarea, fiindcă m-a expulzat valul.

Juma’ de oră mai târziu, intram în Unirii, la parter (ştiţi voi unde). Mi-am ales cea mai mare şi lată pereche de încălţări şi mi-am dat jos sneakerşii… Dumnezeule! A fost un moment Kodak. Pot să spun că sunt bărbaţi care n-au văzut în viaţa lor atâta satisfacţie pe faţa unei femei… Mi-am pus în picioare nişte ghete cu un număr mai mari (aş fi zis ghetuţe, dar nr. 41 nu cred că se califică pentru diminutivare) din antilopă, cu blană inclusiv pe talpă. Afară erau 28 de grade, dar ce mai conta? Tot drumul spre casă am fredonat “I believe I can fly”. Sincer, cred că am şi zburat puţin. Ziua mea oribilă era pe cale să se termine.

Ajunsă acasă, am început să-mi arunc hainele de pe mine încă de la uşă, nu mai rezistam. Blugii mi-au căzut de la sine, aşa, cu fermoarul închis. Şi-atunci am realizat… ce chiloţi frumoşi, kaki, print camuflaj, aveam. Ei bine, da! Rambo a coborât la Unirii.

75 comments

  1. Waw! Și un fluierat admirativ👍 am crezut că sunt singura sadomaso a incălțărilor😂 ești o „divă” și cu dureri infiorătoare…oriunde👸 știi povestea Cenușăresei? „piciorul rău i-l strânge și din pantof curge sânge”… Și capeți așa un mers de piți de care toți bărbații se „sesisează” inafară de suferinda de tine! Eu nu mă invăț minte și de fiecare dată când imi iau „ceva de incălțat”, trebuie să fie „uuuhuuuu” și dacă-s comozi, descoperim ulterior(port 39,5 deeeeci…) dar „blănoasele” sunt un „must have” când nu mai poți de picioare… Aaaa și vara șlapii cât mai „naked”😂 așa că DA ești sora mea într-ale incalțărilor😘 ăăă cu geanta cum e??? Mare, plină cu de toate(dar n-are ce-ți trebuie intr-un moment important), încât toate trolărele plâng in mânere de ciudă când o văd nonșalanță atârnând de umăr???

    Apreciat de 1 persoană

    • Hello, sis! 😀 Geanta, exact asa cum spuneai – gemantan. La ultimul recensamant, am scos nu mai putin de 17 pixuri (toate rosii), 5 brichete, 3 incarcatoare, o baterie externa… de-astea! De chestiile de dame nu mai pomenesc, da?! 😀

      Apreciază

      • Deci jos pălăria draga mea😘ești in trend👍si eu tot cam asa la pixuri(„rechiziționate” desigur! Cred că pentru mine s-au inventat pixurile legate cu sfoară, șnur, elastic😂) si brichete(culmea, nu fumez, dar 3 brichete am intotdeauna la mine și țin la ele ca la creioanele dermatografe adică fff mult😂). Zilele trecute am „pescuit” din geantă o panglică…roșie…m-am bucurat la vederea ei, dar, habar n-am când, cum și de ce a ajuns la mine-n geantă. Dar, am scos-o din geanta mea, deci trebuie sa fie a mea nu? Și să stii ca vine iarna, deci picioarele noastre vor fi infofolite, imblănite și cel mai important, lăbărțate in UGG-uri/bocani( ador bocancii😍)/cizme și alte blănoase si blănoșenii, naturale sau „eco”! Deci sora mea dragă, vei fi megahappy de „achiziția blanoasă”, cât de curând😏

        Apreciat de 1 persoană

      • He, he, he! Sa stii ca le-am incaltat chiar azi. Am zis sa nu risc un drum lung din prima. 😉
        P.S. Eu am o panglica mov in geanta, dar ma fac ca habar n-am ca a fost de la o cutie cu praline, care, bietele, au avut o viata tare scurta…

        Apreciază

  2. Ioooooi, numai tie ti se intampla din-astea :))). Prea tare. Adica no, nu-i fain ca rad de necazul omului, dar cred ca procesul de a trai aceste experiente si procesul de a le povesti, sunt 2 lucruri total diferite. E un mare dar sa gasesti comedia in toate necazurile. Esti tare! 😉

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ti-am simtit lipsa, Oana!
    Auzi, dar cum ar fi să încerci niște pantofi noi dar si cu tocuri, cu sneakers e prea simplu… 🙂
    Cel mai tare mă distrez când văd câte una care nu știeasă meargă pe tocuri dar iese la plimbare pe piatră cubică. Calcă cu genunchii indoiti, parcă-i o găină!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Mie doar ghetele nu îmi creează neplăceri. Poate pentru că mi le iau mereu cu un număr mai mari 😆 . În rest, nu știu ce fel de tălpi am, că nimic nu mi se potrivește, deși port număr mic. Am permanent bătături, deci și dureri. Peste tot. De câte ori îmi cumpăr ceva, primele zile port cu teama că și de data aceasta o să o pățesc. Și de cele mai multe ori chiar o pățesc. 😦 Din aceleași motive nu pot purta tocuri, nici măcar de 7-8 cm. După jumătate de oră de stat pe tocuri am niște dureri în degete de îmi dau lacrimile și nu mai pot păși.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Mmmmmm… Oana, ce tort delicios ne-ai servit tu astazi, la prima aniversare a Blogului tau… Sa-ti traiasca, sa ne traiti si sa ne indulciti zilele si anii, cat mai multi ani! Sa curga sampania si rasetele noastre sa nu se mai opreasca… si sa rasune in lumea larga! Stii tu… Cartea! ❤ you, Rambo!!! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Multumesc! Nici nu-mi vine sa cred ca a trecut un an… Parca ieri eram singura pe-aici (mint, erai si tu!) si ma intrebam de unde se cunosc toti ceilalti bloggeri intre ei. 😀 Spre norocul meu, am aflat! 😉

      Apreciază

  6. Fatăăă, bine că stau leșinată de râs în pat că dacă citeam la serviciu asta, sunau clienții la 112. Că arâtam probabil horror cu rimelul curs de la atâta hăhăit. Uite un pont. Știi de ce eram eu așa zâmbăreață în pozele din plimbarea mea? Exactttt….

    Apreciat de 1 persoană

  7. Păţii şi eu aşa o mică belea înainte de a pleca în concediu. Taman se schimbase vremea şi mi-am pus nişte cizmuliţe şic dar nu noi. Că deh, client cu ştaif.
    Evident, genele mele puternice de politician au uitat să verifice cât am ghearele de la picere.
    Pe la 3 vedeam stele verzi. Aşa că le-am cerut calmă o pereche de foarfeci şi extrem de calmă m-am retezat cu satisfacţie excrescenţele chitinoase.
    În 2 ore tropăiam prin oraş, fericită şi fără probleme.

    Apreciat de 1 persoană

    • Am și eu o amintire cu mine în niște pantofiori roșii, eleganți. Și cu niște bășici sângerânde… M-am descălțat în plin centru, dar tot distrusă am ajuns acasă. Afară erau spre 40 de grade și asfaltul aproape topit. 😄

      Apreciază

  8. Mă gîndeam eu că, oare, chiar atît de distractivă a fost întîlnirea voastră, de nu mai descrii comicele tale suferinţi?
    Da,ne-ai lipsit şi mulţumesc pentru revenire la început de zi de luni!
    Dacă aş fi citit aseară articolul tău, poate îmi veneau şi mie cuvintele pentru a descrie distracţia unui drum de 80 de km în cinci ore.

    Apreciat de 1 persoană

    • Voi mi-ați lipsit mie mai mult, dar va trebui să mă obișnuiesc cu asta… Am început să scriu prin metrou, nu mai am timp nici să respir, dar, dintr-un punct de vedere, e mai bine ca înainte. 😊
      Abia aștept să ne povestești despre călătoria de 5 ore! Mie mi-a trebuit o săptămână să-mi revin și să scriu fără să-mi dea lacrimile… 😄

      Apreciază

      • Am scris despre ea ( călătorie), dar fără să descriu cum am admirat frumoasele păduri montane, frunză cu frunză- că nu-s toate la fel nici ca formă, nici la culoare-cum ne-am bucurat de fiecare maşină care venea din sens opus, în speranţa că vom înainta şi noi, cum am fi putut să ne imprietenim cu o grămadă de oameni-cei din faţa noastră şi cei din spatele nostru- că se mai plimbau unii pe jos, mai făceau poze, mai mîngîiau căţeluşa noastră care nu întelegea de ce nu ieşim afară, dacă nu merge maşina şi…

        Apreciat de 1 persoană

  9. In primul rand, la multi ani blogului tau, in al doilea rand: poate la tine in apartament este un simpozion al insectelor puturoase (mirositoare, ca sa nu se inteleaga altceva) dar congresul este pe scara blocului meu cu prelungire in apartament, iar in al treilea rand esti o eroina, eu intr-o situatie similara mi-as fi cumparat orice papuci de la primul butic intalnit, si chiar asa am facut. Atunci cand m-a intrebat mama mea cum de mi-a venit sa merg asa .. am raspuns ca tinand cont de faptul ca nu pot sa merg in maini aceasta era singura solutie acceptabila.

    Apreciat de 1 persoană

  10. Groaznică pățanie, dragă Oana! După așa chin…. îți vine să arunci păcătoșii „strângători”. Am pățin ceva asemănător, cu niște pantofi tare frumoși și eleganți. Când am reușit să ajung acasă, parcă eram bătut cu ciocanul peste picioare. I-am aruncat cât colo pe pantofi și nu m-am mai uitat la ei o lună! De-asta iubesc pantofii „cu experiență”. Pot să arate ca bărcile, dacă sunt confortabili nici nu-mi mai pasă.
    Îți doresc zile frumoase și…. mai puțin ploioase, că prea ne „bucurăm” de o atmosferă… lacustră! 😀
    Numai bune, dragă Oana!

    Apreciat de 1 persoană

    • Alex, pe mine și pantofii vechi de când lumea mă chinuie, dacă a trecut un sezon de când nu i-am purtat devin din nou virgini. 😄 Poate să se mai lase acum de la (vorba ta) atmosfera asta lacustră. 😄
      O săptămână faină și ție, dragă Alex!

      Apreciază

  11. Buna seara Oana !
    ” Mai bine mai tarziu decat niciodata ” ! 🙂
    La Multi Ani BLOGULUI personal !!! 🙂 ❤ 🙂
    Tine-o tot asa, ca o tii bine ! 🙂
    Cat priveste suferintele provocate de incaltamintea folosita, sincer, imi pare rau 😦
    dar, parafrazandu-l pe STII tu cine 🙂 , ai avut " GHINION " !!! 🙂 😦 🙂
    In rest, tu sa fii sanatoasa ca ai o ❤ generoasa ! 🙂
    Seara faina,
    Aliosa ❤

    Apreciat de 1 persoană

  12. Dragă Oana, mă bucur că am aterizat, printr-un bun prieten, pe blogul tău. Mi-ai făcut cafeaua de dimineață mult mai frumoasă. Neuronii mei zburdă mai vesel și, crede-mă, puține lucruri îi mai fac atât de sprințari și de șotioși. Postarea asta m-a făcut chiar să nu mă mai simt atât de singură în ipostaza de posesoare de picioare ”with a mind of their own” și în continuă opoziție cu aspirațiile mele de șoperiță online. De obicei, aventurile pe care le-am avut în materie de încălțăminte se sfârșeau ca ale tale: ce Werther, ce Goethe, erau mult prea-pământene și prea-sângeroase! Acum vreo lună însă, am trăit o experiență inedită: mi-am comandat, desigur ”pe net”, o pereche de pantofi de vis, după mai noul meu standard în materie de încălțări – ”elegantul sportiv”. Închide ochii și lasă-ți dorințele să zburde: lucrați manual de echipa unui domn anume, Cristian Anghel pe numele său (ooo, deliciul de a ști cine, în carne și oase, se ocupă de tine personal sau, și mai și, de picioarele tale!), îmbinare subtilă de piele fină și lac, formă suplă, aerodinamică de-a dreptul, stil Oxford, închiși cu șireturi, interior de piele moale,toc comod de vreo doi centimetri, ultra-flexibili și ușori și, culmea, la un preț mai mult decât uman, adică 140 de lei. Am zis în sinea mea că, ha, de data asta o să am și eu parte de adevărați conduri fermecați, mai ales că, deși port un consolidat număr 39, de data asta am putut să înving orice pericol de nepotrivire de caracter și am comandat numărul 40. Care n-a fost dezamăgirea mea când i-am primit și probat: mai era loc de un deget între călcâiele mele și marginea pantofilor de vis. Nu, nici măcar șireturile nu mi-ar fi permis să merg cu ei pe stradă fără să-i pierd din picior. Deci, nici prea marea prudență nu ne poate scuti de surprize dramatice. Acum îmi mângâi condurii, din când în când, cu amară resemnare. Dacă ție ți-ar face trebuință, ți i-as dărui gratis, numai să știu că și-au îndeplinit menirea de a face niște picioare dificile să se simtă ca două aripi! Aștept mesaj privat dacă îi dorești pe orfani… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Draga Anca, ma bucur ca ai aterizat aici! Nici nu stii cu ce placere am citit postarea ta, e absolut savuroasa si a picat la tanc – e momentul ala al zilei cand incep sa ma uit dupa franghie si sapun. 🙂
      Si eu am daruit pantofii mei cei argintii, iar la scurt timp am primit, tot de pomana, o pereche de UGG, ca, na, la barza chioara-i face Dumnezeu cuib. Arat spectaculos cu ele, poti sa juri ca sunt nevasta lui Yeti, dar nu mai conteaza, tin de cald.
      Cat despre pantofii tai, ce sa mai zic? Sunt exact, dar exact stilul meu, insa nu indraznesc sa te vaduvesc de ei asa, din prima… Poate ti-ar mai trebui un ragaz, sa te obisnuiesti cu gandul, asa ar fi despartirea mai usoara. 😀
      P.S. Multumiri prietenului tau! 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s