Sunt maniacă. Şi ce dacă?


Blogul unei tipe oarecare

Metrou, via Piaţa Unirii, ora 22.45. Mai am două staţii şi ajung la destinaţie. E târziu, dar n-am nicio apăsare. Telefonia mobilă va apărea abia peste doi ani, însă eu n-am de unde să ştiu asta, aşa cum nu realizez încă nici ce mişto e să dispui cum vrei de timpul tău şi să nu te frece nimeni la cap în orice clipă (“Când ajungi acasă? Mai stai mult? Unde naiba eşti?”). Mă ţin de bara din mijloc şi visez la cai verzi pe pereţi. În spatele meu, deşi suntem cinci oameni în tot vagonul, cineva se frichineşte (nici de frotteurism n-am auzit încă), şi până la urmă mă scoate din sărite. Cu o uitătură fioroasă, mă întorc pregătită să-l fac onanist (că labagiu nu-mi permit), dar văd un domn elegant şi grizonant, şi, jenată, îmi vine să-i cer scuze pe loc că am o minte atât de perversă…

Ajung…

Vezi articol original 595 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s