Unguri, luavar drak, plekatzi akas la voi!


De vreo două zile, pagina mea de facebook a fost pur şi simplu inundată de un filmuleţ al cărui autor, un brav cetăţean român doritor de mici de la prima oră, a fost tratat cu spatele de o minoritară de origine maghiară din Odorheiu Secuiesc, care a refuzat să-l servească, pentru că nu ştia ungureşte. Evident că totul s-a răspândit ca o băşină trasă în autobuz şi n-a lipsit mult până au preluat-o televiziunile, garanţia seriozităţii şi a imparţialităţii. Mbooon! Prima mea reacţie a fost previzibilă – am înghiţit pe nemestecate informaţia şi m-am revoltat. Mi s-a părut că omul era dubios de calm dată fiind situaţia şi mi-am zis că eu în locul lui i-aş fi zis bozgoriţei de neamu’ adormit şi neadormit până la loc comanda. Atât timp cât suntem în România, plătim în lei şi numele mărfurilor e scris în româneşte, vorbeşte, fă, româneşte, ‘zgura mă-tii! Nu vorbesc din auzite, mi s-a întâmplat să nu mă fac înţeleasă, în Sfântu Gheorghe, de o vânzătoare – eram cu o prietenă şi a trebuit să-i arătăm cu deştu’ nişte banane, ca doi cimpanzei ce eram. Mă rog, în cele din urmă ne-am înţeles, dar nu mi s-a părut OK că nu pricepea româneşte sau, şi mai rău, nu voia să vorbească româneşte. Sincer, chestia asta nu pot s-o înţeleg: cum să trăieşti, nenică, într-o ţară, în care te-ai mai şi născut, şi să nu-i vorbeşti limba? De câte ori am fost prin locuri unde se vorbeau alte limbi decât cele pe care le cunosc, mi s-a părut extrem de frustrant să mă uit ca viţica la poarta nouă în jur, fără să pot citi nimic, fără să dau un “bună ziua”. Acum doi ani, când am fost în Turcia, am vrut să-i mulţumesc cameristei de la hotel. Ştiam să zic, dar nu ştiam exact să scriu. Mi-a luat fix un minut să aflu că “mulţumesc” se scrie “teşekkür ederim” şi i-am lăsat un bileţel cu nişte bănuţi în el. Mi-a mulţumit frumos, tot în limba ei, dar mi-a făcut şi-o inimioară, ca să fie sigură că înţeleg. Mi-a făcut o inimioară, mie, descendenta ghiaurilor care otrăveau fântânile în calea otomanilor… De-aia zic, mi se pare imposibil să stai ani de zile într-o ţară şi să nu-i ştii limba. Mă rog, e posibil şi asta, dacă eşti complet idiot.

Când mi-am revenit din şoc, mi-am adus aminte că am prieteni unguri şi că m-am înţeles întotdeauna bine cu ei. Favorita mea a fost dintotdeauna prietena maică-mii tanti Erji (probabil o chema Erzsébet), care-mi zicea Oncuţa, făcea nişte saleuri fabuloase cu untură şi mă servea invariabil cu ceai cu “lamuie”. Aşadar, până şi eu, om cu capul pe umeri, o dădui pe parti-pris şi era cât pe ce să bag nişte comentarii usturătoare la acel filmuleţ. Noroc că am avut răbdarea să citesc ce-au scris cei dinaintea mea, nu de alta, dar măcar să nu mă repet. Şi ce-mi văzură ochii, frăţioare? Românaşii noştri verzi, născuţi şi crescuţi cu cartea de limba română sub pernă, o înfierau pe proastă (citez): “Benzină peste iei puşi foc jegurile dracu! Autorităţile dorm pe iei în bănci”; “Ducetiva dreak de bozgori”; Să moară măta de jegoasă în românia vb tu ungureşte? Nu te prinz io să ţio trag?”. O pot ţine aşa la nesfârşit, că s-a comentat mult… Ce concluzii tragem noi de aici?

1. Internetul e cel mai periculos instrument de manipulare (şi asta nu o ştim de ieri, de azi). A avut cineva curiozitatea să se informeze mai mult pe tema asta? Nuuuuu! A văzut cineva şi articolele în care se menţionează că omul ăla venise acolo deja a treia oară în dimineaţa aia (nu întâmplător a filmat), deşi programul încă nu începuse, iar femeia nu deschisese casa de marcat? Câţi dintre voi ştiţi ungureşte şi puteţi afirma cu certitudine că vânzătoarea a înjurat? Vedeţi?

2. Pe un teren extrem de fragil, extremiştii maghiari şi cei români au tulburat apele mai mult decât e cazul şi, în timp ce noi ne certăm ca chiorii şi ne scoatem ochii pentru nişte “mititeluri”, în Parlament trec pe muteşte cine ştie ce amendamente dubioase şi se iau decizii care ne vor ustura pe toţi la buzunar (facem pariu?). Până la urmă, vina cui e că acestor oameni li s-au dat prea multe drepturi, că am permis să existe partide ale minorităţilor, care au fost în toate guvernele existente şi, contra voturilor, au primit recompense, ha?!

3. Ar trebui să fim mai puţin indignaţi că ungurii nu ştiu româneşte, dar mult mai îngrijoraţi că analfabeţii funcţional ne-au depăşit numeric. Fraţilor, mai bine de jumătate din populaţia României nu ştie să vorbească şi să scrie corect româneşte! Cine ne permite, în condiţiile astea, să ne declarăm indignaţi?

4. Ce le reproşăm? Că sunt naţionalişti? Românii care merg în vacanţă în străinătate se dau de altă naţionalitate, nici măcar cerşetorii ţigani nu mai sunt români… În comuna copilăriei mele, joia, la târg, toţi tinerii (care muncesc în străinătate) veniţi în vacanţă vorbesc spaniolă şi italiană printre tarabele cu ceapă şi roşii. La fel de incorect ca şi limba natală, dar asta e, le e ruşine cu neamurile lor proaste, români sadea. Noi suntem români doar când bate naţionala de fotbal echipa din Burkina Faso şi doar când nu pierde Halep Wimbledonu’. Câţi dintre voi ştiţi măcar prima strofă din imnul României, câţi aţi arborat un steag în balcon de ziua naţională? Purtaţi tricouri cu steagul SUA sau cu cel românesc, cu Che Guevara sau cu Avram Iancu? 🙂 Atunci de ce vă indignaţi? Problema e că, dacă ar trebui să dea acum un examen pentru primirea cetăţeniei, nu l-ar lua nici ungurii, dar nici românii…

5. E adevărat, nu suntem respectaţi, dar ne-am câştigat cumva respectul ăsta? Ca să fim respectaţi de alţii, ar trebui să ne respectăm întâi pe noi înşine, şi asta, din păcate, nu se întâmplă. La naiba, eu cel puţin aş fi înjurat-o pe individa aia (nu conta naţionalitatea, nu fac discriminări) pe româneşte, cu virgulă, cu subiect şi predicat, cu cratimă şi cu multe semne de exclamare. Jur că “Unguri, luavar drak, plekatzi akas la voi!” parc-ar fi în ungureşte!

Anunțuri

65 de comentarii

  1. De ani de zile calatoresc cu autocarul si sunt nevoita la popas sa merg la restaurant. Din pacate sunt si ei rai, chiar de stiu romaneste, nu vor sa vorbeasca, insa revin la cele scrise de tine, si iti dau perfecta dreptate.
    Vise dulci draga mea!

    Apreciat de 2 persoane

    • Asa cum spuneam, am avut si eu experiente de genul asta, dar, sincer, de multe ori am fost tratata mult mai urat de romani de-ai mei… Repet, faptul ca li s-au dat prea multe drepturi tot noua ni se datoreaza, din pacate…
      O noapte faina si tie, Ileana! 🙂

      Apreciat de 2 persoane

  2. Nici nu stiu cum sa fac; m-a bunit si rasul dar apoi si …Ca un amuzament asa, eu de cate ori vorbesc cu fratele meu, incepem cam asa: micinas ? El imi raspunde : ighen. Facem asta de cand eram copii.Asta nu inseamna ca suntem cumva rasisti sau altceva; e pur si simplu o distractie. Am foarte multi prieteni unguri, persoane deosebite si cu capul pe umeri. In sfarsit…In ceea ce priveste Internetul…. probabil multi nu realizam dar este cel mai eficient mijloc de manipulare si iti dau dreptate. Pe langa asta, e cel mai eficient mijloc de control asupra fiecarui individ din lumea asta, din pacate. Am vazut si eu acel filmulet; e cumva…dar nu mai zic. In ceea ce priveste analfabetii nostri, iar, nu am cuvinte…Anul viitor mi-am propus sa vin acasa; chiar o sa vorbesc printre tarabe engleza. De ce ? Pai tot ne „schimonosim” limba materna si prin presa si pe Facebook, peste tot. Toata lumea spic inglis acasa, asa ca…In rest, toate cele bune si sa auzim de bine. Ma bucur sa te ‘revad’ virtual. Sper ca n-am facut greseli gramaticale. 😇

    Apreciat de 2 persoane

    • Greseli? Tu esti grozav, Catalin! 🙂 Apropo de vorbitul altor limbi, am si eu o prietena care e plecata de douazeci si ceva de ani in State. Jur ca nu se prinde nimeni. Doar cand zice „OK” suna mai altfel decat al nostru si-atunci iti dai seama. 🙂
      P.S. La anul sa-mi dai de veste cand vii, neaparat!

      Apreciat de 2 persoane

  3. N-am văzut filmulețul însă mi se pare pertinentă opinia Luciei Stroilă:
    „V-am zis că am prieten secui şi că-i un om şi jumătate? Mi-a tradus ce zicea vînzătoarea în monolog şi m-am lămurit.
    Femeia s-a speriat de virulenţa individului şi tocmai acuzaţia că nu vrea să-l servească pe motiv că e român a făcut-o să se piardă de tot. Daaa, aşa suntem noi, dăm cu pietre, îi arătăm cu degetul, îi obligăm să înveţe limba română, noi, băştinaşii care ne batem cu pumnul în piept dar habar n-avem unde-i Odorheiu Secuiesc pe hartă.
    Nu mă, femeia înţelesese ce-a cerut românul, doar că ora era prea matinală şi nu avea casa pornită, alea pornesc la oră fixă în hipermarket. Nu putea să-i bată bon şi să-i dea drumul să plece din magazin, dar nu-i aşa că mai frumoasă e povestea cu românul pe care nu l-a înţeles unguroaica şi n-a vrut să-l servească că e român? A dracu e pielea pe unii, ţi se face şi greaţă”

    Adaug că omul e factorul important în orice ecuație. Indiferent de naționalitate.

    Apreciat de 4 persoane

  4. Ai foarte mare dreptate, Oana în tot ceea ce spui. Sunt total de acord cu tine. Da, Internetul este cel mai periculos instrument de manipulare. Da, cei de la televiziuni fac din țânțar armăsar, așa cum ai spus răspândesc așa zisele știri ”ca o băşină trasă în autobuz”. Greu, greu, greu…

    Apreciat de 2 persoane

  5. Și eu am fost unguroaică într-o dimineață. Prima clientă, o duduie foarte grăbită. Calculatorul abia ce-și executa merticurile lui matinale, rula niște actualizări și se conecta la serverul casei. I-am zis „Imediat, să-și facă și el, numărul!” Nu știu la ce fel de număr s-o fi gândit, că s-a uitat la mine cu o scârbă infinită și a continuat să pianoteze în tejghea. A făcut „Phaaai” și a dat ochii peste cap. Plictisită. Eu nu mă plictiseam de fel, îi admiram unghiile lungi – o adevărată pinacotecă. Pierduse un minut din tumultoasa-i viață. O simțeam cum se pregătește să explodeze, așa că i-am zis „Mai durează încă un minut, cel mult.” A mai făcut o dată ”pfuaaai!” și-a zis „Fir-ați ale dracu de proaste! V-a dat calculator ca să vă uitați la el ca curca-n lemne!” S-a răsucit pe tocuri și dusă a fost, lăsându-mi un gol în suflet, că n-apucasem să admir și pictura de pe degetul mic.

    Zi frumoasă și inspirată, Oana!

    Apreciat de 4 persoane

  6. Mie nu mi s-a întîmplat, dar li s-a întîmplat unor prieteni, care, culmea, sînt şi pe jumătate unguri şi cunosc limba, dar le-a fost mai la îndemînă să vorbească româneşte.Si asta tot la Odorhei.
    Pe de altă parte, o fi zis fata ” băga-mi-aş” ( bassam),iar a venit ăsta şi nu-l pot servi!In schimb tatăl fetei n-are nici o scuză.
    Si nimeni n-are nici o scuză dacă este vînzător într-un magazin.
    Odorheiul este oraş de tranzit rutier.Opreşte omul maşina, îşi ia o porţie de mici şi-şi mai dezmorţeşte picioarele,după care îşi continuă drumul.
    Pe de altă parte, cînd lor, UDMR-iştilor li se pare că o nuanţă poate fi speculată fac tamtam, interviuri, televiziuni, procese etc.Iar dacă îmi pun tricolorul la maşină mă acuză că fac provocări.
    Adică cum?
    Să mai fie şi invers.
    Interesant este faptul că foarte mulţi secui sînt şi în judeţul Cluj, dar nu există astfel de probleme.

    Apreciat de 1 persoană

    • Perfect de acord! Că nu știu sau nu vor să vorbească românește e la fel de rău. Prima dată am luat contact cu chestia asta în copilărie. Eram cu ai mei și am rămas în pană cu mașina într-un sat. Era prima oară când auzeam o limbă străină. Deși copil, am fost siderată că nu știau românește… Altfel, au fost foarte amabili. Ne-au spus (unul din ei rupea vreo două cuvinte) să așteptăm să vină nepoții de la școală, să ne înțelegem cu ei.
      În altă ordine de idei, unguru’ ăl bătrân m-a enervat rău și pe mine. Nu zic mai multe, că mă ambalez iar. 😃

      Apreciază

      • N-ai pierde nimic dacă ai şti şi ungureşte.
        Nu zic că ştiu, dar mă descurc.Cu toate astea, cînd sînt prin zonă, vorbesc numai româneşte. Un fel de, hai să fac şi eu ca ei.
        Depinde, totuşi, cum procedezi.La supermarket îţi alegi marfa, iar la casă poţi vedea suma pe care trebuie să o plăteşti, dar în magazinele mici trebuie să vorbeşti.
        Eu zic că politeţea impune răspuns pe măsură.Am fost mult prin zonele locuite de secui, dar nu s-a întîmplat să nu mi se răspundă la salut, sau să nu mă mai poftească pe la ei ( magazine, buticuri, restaurante), în urma micilor amabilităţi, normale de altfel, cred eu.
        Ne plimbam cu căţelul prin Odorhei.Lîngă un parc amenajat pentru plimbarea şi joaca căţeilor, am salutat pe toată lumea ( româneşte) şi mi-au răspuns toţi ( şi româneşte şi ungureşte).Ziceam de proprietarii căţeilor.Căţeii au venit la mîngîiat, fără probleme .

        Apreciat de 2 persoane

  7. Toate problemele omenirii,sunt cauzate de …”LIMBA”,iat acestea au radacini milenare care au fost (sunt si azi amplificate de înmultirea oamenilor pe Terra),rezultatul mândriei,arogantei si trufiei lui Nimrod,primul rege care a construit Turnul Babel,crezându-se egalul Creatorului sau si care dorea o dictatura mondiala sub conducerea sa unica,ceea ce nu era conform planului lui Dumnezeu,care pentru a împiedica acest mare rau,le-a încurcat limbile constructorilor „maçoni”neputându-si duce planul diabolic la îndeplinire.
    Azi,istoria se repeta în secret,iar „Nimrod” (Lucifer) încearca muuult mai subtil sa uniformizeze multiculturalismul,provocând acte de terorism si lupte interconfesionale,ura rasiala,sovinism,dezbinari de tot felul,separând si formând grupuri cât mai mici,combatante,utilizând mijloacele cele mai sofisticate a tehnologiei informaticii,provocând panica si teroare cu scopuri precise,calculate si gândite de milenii,de o mâna de tradatori si vânzatori de neam si tara,lipsiti de scrupule,si iubire de ADEVAR ELIBERATOR,condusi doar de instincele primare ale celor cinci simturi,lipsiti de valorile autentice ale IUBIRII NECONDITIONATE SACRIFICATOARE,FARA PREJUDECATI,prezentate de Dumnezeu prin Fiul sau HRISTOS,dat la moarte si crucificat tocmai de neamul si poporul caruia a venit sa le aduca ELIBERAREA de sub LEGEA si CULTUL MORTII …în care traiesc si azi,înselati de religia mozaica,moarta,lipsita de ADEVAR,scrisa pe pietre moarte,^din care vor sa construiasca din nou un al treilea Templu,orbiti de materialismul ucigas de suflete,inconstienti,surzi la strigatele Dumnezeului Cel Adevarat,Tatal lui Avraam,Isaac si Iacov… 🙂

    „Limba este si ea un foc,este o lume de nelegiuiri.Ea este aceea dintre madularele noastre care întineaza tot trupul si aprinde roata vietii,când este aprinsa de focul gheenei.”
    https://biblia.resursecrestine.ro/iacov/3

    O zi superba,draga Oana !

    Apreciat de 2 persoane


  8. https://polldaddy.com/js/rating/rating.jsEu m-am oprit să beau o cafea la o terasă dintr-un orăşel vechi din Germania. Stresată şi nervoasă pe mine că n-am învăţat limba asta la şcoală, la timpul ei, şi că nu pricepeam decât câteva cuvinte. Şi a venit o tipă mişto, bronzată şi aranjată şi a „şprehăit” ceva cu amicul vorbitor de germană, luând comanda în timp ce eu am ardelenit ceva cu ceilalţi de la masă. Şi atunci am auzit cel mai dulce grai „rârâit”: „aa, vohrbiţi româneşte!, ce fhrumos, eu sunt din Bucureşti dar sunt aici de mulţi ani!”. N-a vrut să ne ia bani, că suntem de-ai ei. Nici noi n-am vrut să acceptăm, tocmai că eram de-ai ei.
    N-are legătură cu ce-ai scris tu dar am vrut să povestesc asta. Sau poate că pe undeva are. 😉
    M-a uns pe suflet postarea ta. Şi comentariile.

    Apreciat de 3 persoane

  9. Cea mai bună dovadă că nu te lași manipulat este să nu bagi în seamă astfel de „știri”. Să le ignori cu seninătate. De vină nu este pipița de la tejghea ci angajatorul. În orice țară cu dovezi de civilizație, ceea ce nu este cazul, o persoană angajată într-un serviciul public trebuie să îndeplinească una din condițiile obligatorii la angajare, cea legată de cunoașterea corectă a limbii oficiale. Cum ar fi să se angajeze unu din minoritarii ăștia în armată și în loc de „Am onoarea să vă salut” să-i zică dimineața domnului locotenent… bassam?!!

    Apreciat de 2 persoane

    • Nick, asa cum ziceam, n-am niciun pic de respect pentru oamenii care nu invata limba tarii lor de adoptie. Mi se pare o dovada de rea-vointa si de imbecilitate. In orice alta tara nu si-ar fi gasit job nici ca gunoieri, dar noi suntem mai cu mot. Daca indivizii astia imi sunt indiferenti, ei bine, mor de rusine cand vad ca romanii nostri violeaza grav limba materna. Astora nu le gasesc scuza. La naiba, orice individ care a absolvit 8 clase ar trebui sa stie sa vorbeasca si sa scrie corect! Hai ca delirez… 😀
      Cat despre ala care ar zice „bassam”, sunt convinsa ca ar face flotari pana si-ar aduce aminte cum se spune pe romaneste…
      In alta ordine de idei, fara sa-i iau vanzatoarei apararea (ca sa nu mai zic ca taica-sau m-a enervat mai rau ca ea cand a zis: „Da’ tu de ce nu inveti ungureste, ca esti in secuime?” Atunci mi-a crescut tensiunea), e clar ca filmuletul a fost de la cap la coada o facatura, menita sa tulbure iar apele si sa ne asmuta iar unii asupra altora. 😦

      Apreciat de 2 persoane

  10. As fi vrut sa spun ca dobrogenii sunt mai putin nationalisti si discriminatorii, dar noi am inventat expresia,,Vorbesc turceste de nu intelegi”, mai este una, mai urata, pe care nu o voi scrie aici. Filmuletul pare o provocare nationalista si cum ai spus, la cati analfabeti functionali avem, a devenit viral.

    Apreciat de 2 persoane

  11. „Ceai cu lamuie”?! ❤ O iubesc pe tanti Erji! Si pe tine, "Oncuta", mult de tot. Cat de bine stii tu sa vorbesti despre lucruri serioase, intorcandu-le pe toate partile, cu obiectivitate si ratiune si, bineinteles, cu umorul mereu la tine… 🙂
    Stii ce le-as recomanda eu tuturor extremistilor de-o parte sau de alta? Cate un ceai cu "lamuie"… ca sa devina mai buni, mai toleranti, mai intelepti. Iar conducatorilor nostri, indiferent de orientare (ce orientare?, aceeasi, spre obtinerea puterii, cu orice pret, in scopuri personale si de gasca), le-as recomanda tone de ceai cu "lamuie"… 😉

    Apreciat de 1 persoană

  12. Bună seara ,Oana ! 🙂
    Ai pus punctul pe ^ I ^ ! 🙂
    Sincere felicitări ! 🙂
    Dacă vei INTRA pe
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2017/09/03/
    vei găsi la COMENTARII DOUĂ videoclipuri ce au strânsă legătură cu postarea de față
    iar de vei CITI articolul de fond de pe
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2017/08/17/
    vei constata că zicala românească
    ^ NU iese FUM fără FOC ^ este tare actuală !!! 🙂 😦 🙂
    Seară faină ,
    Alioșa ! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  13. După revoluție la un an , am fost cu o prietenă în stațiune la Covasna. Nu știam mai nimic de comportamentul ungurilor…dar am pățit și eu : Întrebam care este hotel Covasna? pe toți care i-am întrebat, dădeau din cap a negație, sau răspundeau „nu ințeleg domna” După vreo câteva minute …de confuzie , o persoană mi-a arătat cu mâna clădirea mare pe care scria H.Covasna…care era în fața parcului unde eu întrebam de zor… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Elena, până am trăit momentele alea halucinante, sincer, eu am crezut că unii, alții exagerează… Ei bine, nu! Din păcate, nu cunosc pe nimeni, român, care trăiește printre ei. Ar fi interesant de aflat cum e să fii minoritar etnic la tine în țară 😊

      Apreciat de 1 persoană

  14. Da’ ce ma ‘ … Pantazi , este nume romanesc ?? 😀 😀 😀 1.” Internetul e cel mai periculos instrument de manipulare „. Mare dreptate ai si ca dovada , oamenii obisnuiti { chiar si cei din Bucuresti si sectorul agricol Ilfov 😉 } n-au pus botu la respectiva savarina si ca atare , nimeni n-a iesit cu furca pe ulitza sa-i beleasca pe bozgori . Asi mai adauga eu ca , nu doar internetul este foarte periculos si manipulator ci , tot ceea ce oamenii nu incearca sa inteleaga folosindu-se si de mintea din creierul lor si , luand de buna orice galushca le este servita . ” Câţi dintre voi ştiţi ungureşte şi puteţi afirma cu certitudine că vânzătoarea a înjurat? ” Eu stiu { am invatat de la nevasta-mea 😉 } insa , din filmuletzul respectiv..chiar nu s-a auzit nici macar un sunet care sa semene cu … „fosso ” 😎 . Te pot asigura ca , doar noi , italienii si ungurii avem cele mai svuroase injuraturi din cate exista pe lume . Gasesti aceasta constatare in ” Bravul soldat Svejk ” al lui Hasek . Filmuletzul postat de ala si care-a facut atatea valuri in media romaneasca , era in mod evident o chestie facuta cu un anume scop si , asa cum am observat , nu s-a iesit in fatza la Victoria de oftica ca aia de la ” Kaufland ” n-au dat-o p ‘aia afara instantaneu . Daca era vorba despre o taraba oarecare , unde vindea careva hot dog’s , hamburgeri sau mici…puteai avea oarece pretentii dar asa…” Kaufland ” nu are program non stop iar ala s-a razbunat pur si simplu pentru faptul ca n-a fost servit atunci cand a solicitat el . 2. ” Pe un teren extrem de fragil, extremiştii maghiari şi cei români au tulburat apele mai mult decât e cazul ” . Mai mult romanii decat maghiarii trebuie s-o recunoastem . 3″Fraţilor, mai bine de jumătate din populaţia României nu ştie să vorbească şi să scrie corect româneşte! Cine ne permite, în condiţiile astea, să ne declarăm indignaţi? ” Pai…nimeni caci , nimeni n-a spus nimic …inca . Asta-i una iar a doua : chiar crezi ca daca-ti zice careva ” ceva ” …asa , ca pe Ferentari sau pe groapa Colentina , ala sta sa formuleze corect din punct de vedere gramatical si stilistic….”zicerea ” ? 4 ” Ce le reproşăm? Că sunt naţionalişti? ” DA , ASTA !!! Nationalismul poate ca este bun sau rau dar , este bun sau rau doar acolo unde este tara ta de origine { adica unde te-a fatat ma-ta 😡 } , iar magiarii din Romania isi au originea aici in Romania …din pacate asi adauga eu cu-n nationalism exacerbat 😉 . ” În comuna copilăriei mele, joia, la târg, toţi tinerii (care muncesc în străinătate) veniţi în vacanţă vorbesc spaniolă şi italiană printre tarabele cu ceapă şi roşii. La fel de incorect ca şi limba natală, dar asta e, le e ruşine cu neamurile lor proaste, români sadea. ” Insa… vorbesc si spaniola si italiana si franceza si engleza iar asta , spre deosebire de aia a caror limba ei o vorbesc si care nu stiu boaba de romana sau alta limba in afara limbii lor materne . „câţi aţi arborat un steag în balcon de ziua naţională? ” Asta nu insemneaza patriotism ci doar o etalare a…ceva , fara suparare . ” E adevărat, nu suntem respectaţi, dar ne-am câştigat cumva respectul ăsta?” Da , ne-am castigat dreptul la respect insa , acest drept castigat….recastigat , a fost foarte rapid diminuat , distrus de catre unii mai ” elitisti ” , de catre acele ” elite ” ce-au condus si inainte si ” dupa ” , destinele poporului roman si nu ma refer nici la Petre Roman si nici macar la Adrian Nastase . „La naiba, eu cel puţin aş fi înjurat-o pe individa aia (nu conta naţionalitatea, nu fac discriminări) pe româneşte, cu virgulă, cu subiect şi predicat, cu cratimă şi cu multe semne de exclamare. ” N-ai fi facut-o deoarece , dumneata esti o doamna pe cand ailalta … este doar o bozgaroaica . 😎 Respect Oana Pantazi !

    Apreciat de 2 persoane

    • Ei, Marian, uite ca suntem de acord si de data asta, in mare masura. 🙂 Vorbeai despre „o etalare a ceva” mai sus. Pe mine alt gen de etalare ma deranjeaza. De exemplu, aia care isi etaleaza banii, masinile, vilele, amantele si burtile nesimtite. 🙂 Cat despre romanii care vorbesc nu stiu cate limbi, spre deosebire de cei in tarile carora muncesc, mi se pare normal. Te anunt ca toti strainii care lucreaza aici in multinationale sau sunt casatoriti cu romani/romance vorbesc romaneste. In plus, romana nu e limba de circulatie internationala, de ce ar vorbi-o cineva din afara tarii? Iar aia care nu-si vorbesc decat limba natala, (si ma refer aici la engleza, franceza, germana) nu cred ca si-au pus vreodata problema sa invete alta din moment ce se inteleg cu toti ceilalti in limba lor. In plus, nu ma incalzeste cu nimic un roman care vorbeste execrabil o limba straina, dar la fel de prost limba materna…
      Cum adica ne-am castigat dreptul la respect, dar ni l-au luat altii? Asta spune multe despre resemnare, ca, nah, doar suntem urmasi de-ai ciobanasului lu’ Miorita. Stam asaaaa si asteptam se ne infiga toata lumea cutitul intre omoplati…
      Cat despre numele meu, e clar unul grecesc, dar n-as putea sa-ti spun daca stramosii mei au fost greci sau se datoreaza faptului ca in comuna de unde provine tata, si unde un sfert din populatie poarta acelasi nume :), a fost un grec care a botezat o multime de copii. Si acum mai exista Pantazi ca nume, dar si ca prenume. Din sapaturile pe care le-am facut, am aflat ca strabunicii mei se numeau Mare. Asa ca Stefan cel Mare. 🙂 Cum s-a pierdut pe drum nu mai stiu. Cert e ca m-am straduit sa nu-i fac de ras. Chiar daca nu arborez steagul in balcon, cel putin vorbesc si scriu corect romaneste. 🙂
      Sa traiesti! Iti multumesc ca ai scris atat! 🙂

      Apreciat de 2 persoane

      • ” Asta spune multe despre resemnare, ca, nah, doar suntem urmasi de-ai ciobanasului lu’ Miorita. Stam asaaaa si asteptam se ne infiga toata lumea cutitul intre omoplati…” Excelent punctat , excelenta observatia Oana !!! Banuiesc ca ti-ai dat seama de faptul ca…era vorba de-o gluma , atunci cand am facut acel ” reprosh ” referitor la numele dumitale insa…ma declar mai mult decat onorat sa cunosc { chiar daca doar virtual } o urmasa directa a lui Stefan cel Mare 😉 .

        Apreciat de 1 persoană

  15. Deși cu întârziere, vin și eu cu o povestioară pe care simt nevoia să o las aici,
    Cândva, pe la mijlocul anilor ’90, am trecut prin pasul Oituz și am făcut un mic popas în satul cu același nume. Am intrat într-o „Alimentara”, să cumpărăm câte ceva. La intrarea noastră, toată lumea adunată acolo (căci ploua afară), vorbea ungurește. În clipa în care ne-au auzit pe noi vorbind românește, toți, dar absolut toți, au început să vorbească tot în română, ca și cum nici până atunci nu ar fi folosit altă limbă.
    Cred că orice comentariu este de prisos.

    Dar, am avut si eu experiențe mai puțin plăcute, însă le las uitării.

    Apreciat de 2 persoane

  16. Oana, personal cred ca avem o reala problema. Pana nu decent aveam un deosebit respect fata de un profesor maghiar. Il vizitam cu placere, pana cand m-a mancat in fund sa-l intreb pentru ce naiba sunt pin-urile de pe harta tarii si numerele. Pin-urile rosii erau maghiarii, iar albastrii romanii. Facea un recensamant ca sa vada cati studenti romani si cati maghiari vin din diferitele regiuni, ca sa poata sa faca o universitate din Romania cu predare exclusiv in maghiara! Profesori… nu mosi spalati pe creier care pun steagul de doliu de 1 Decembrie… Am aflat ulterior ca atunci cand sunt alegeri pentru Rector, este un intreg razboi ca sa iasa un Rector roman, altfel toti profesorii romani au supt-o, pe romaneste. Iarta-mi franceza!

    O alta problema ce o vad constant… O mare parte dintre noi calatorim in tarile mai putin bananiere si vedem cat de organizati si civilizitati sunt oamenii aia. Bai cand ne intoarcem acasa, tot la vechile obiceiuri ramanem.
    Mai trist este cand imbecilii de primari care ne conduc nu se inspira de la altii si raman tot in prostia lor.
    In fine, poate nu-i cel mai bun comentariu al meu, deoarece atinge o coarda sensibila.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s