Am fost 29!


Am aşteptat ziua asta cu atâta nerăbdare, încât, când a venit, am încercat s-o lungesc cât de mult am putut, fiindcă n-aş fi vrut să se mai termine… E a treia oară când (na, mi-au murit lăudătorii!) reuşesc să scot din bârlogul confortabil al online-ului nişte bloggeri, dar şi cititori dragi mie şi, credeţi-mă, nu mi-a fost uşor! Cei mai mulţi suferim de ciudăţenii, fixaţii, timiditate, manii, chestii obsesiv-compulsive, complexe, suntem nişte asociali bine mascaţi de expunerea de pe bloguri, iar eu mai sufăr şi de mania persecuţiei din când în când, aşa că a durat ceva până am prins curaj să ne aşezăm cu toţii la o masă. Şi am fost cea mai stranie, dar şi cea mai simpatică şi veselă adunare cu putinţă – de la 8 ani la 60+, de la 45 de kile la 100+, elevi, studenţi, profesori, ingineri, jurnalişti, psihologi şi contabili, blonzi, bruneţi, cu părul alb, grizonant, roz, dar şi portocaliu, pe toţi ne-a adus împreună pasiunea pentru scris, dar şi pentru citit, şi ne-am simţit, fără excepţie, extrem de bine. Şi pentru că ştiu că o poză face cât o mie de cuvinte, o să las imaginile să vorbească, ca să puteţi asocia “vocile” din blogosferă cu chipurile posesorilor. La final, mi-ar plăcea să-mi spuneţi dacă suntem aşa cum v-aţi imaginat. Înainte de asta însă, vreau să le mulţumesc prietenilor mei speciali care au participat la întâlnire şi să vă invit pe blogurile lor (vă las vouă plăcerea de a le descoperi dacă nu aţi făcut-o deja):

Renata Carageani

Laurenţiu Nicolau (aka Kranz)

Adrian Manea

Dragoş Vasilescu

Olivia Duţu

Ramona Barbu

Fabiola Ion

Mihaela Şuşman

Aluniţa Voiculescu

Mishuk

Ştefan Trepăduş

Mai vreau, de asemenea, să le mulţumesc pentru prezenţă dragilor mei prieteni: Gabi şi Shani, Meri, Monica, Dana, Roxana, Laurenţiu, Ana, Ismail, dar şi celorlalţi prieteni ai lui Dragoş, cărora, cu jenă recunosc, nu le-am reţinut numele… Din păcate, nu am nicio poză nici cu prietena lui Mishuk, care a venit mai târziu (poate remediezi asta, poetule!). Nu în ultimul rând, trebuie să-i mulţumesc Lunei, fiica (şi inspiraţia) Aluniţei, o dulceaţă de fetiţă! Şi acum… enjoy!

Ramona, Oana şi Olivia
Ramona, Oana şi Olivia
21687510_1157360671063922_791337163546512772_n
Fabiola îmi pune coarne… ca de obicei. 🙂
21687735_1157360437730612_3223298285720396176_n
Tot eu şi două frumuseţi creatoare de frumos.
21687834_1157359847730671_5931206144565416795_n
După pizza, ne-a mai venit inima la loc. 🙂
21687951_1157360351063954_5753597731591733715_n
Gaşca veselă
21761941_1157360304397292_3197783800199934866_n
Luna, Aluniţa, Gabi, Mihaela, Roxana, Merişor, Laurenţiu, Monica, eu, Adrian, Mishuk, Ismail, Dragoş şi Ana
21762045_1448540205182609_8686231996004755635_n
Eu şi Mihaela
21762126_1157359704397352_498123920455999750_n
Renata şi eu… nelipsita!

21762133_1157359644397358_2594417921227896306_n

21762157_1157518717714784_7257500694698689863_n
La soare te poţi uita… 😀
21764740_1157360784397244_7149270550052255359_n
Dana şi Oana. Alcoolemia mea e în limite, jur! Soarele e de vină… 😀
21766297_1157360254397297_74258090981825271_n
Ştefan, Dragoş, Fabiola, eu, Mishuk, Renata, Laurenţiu şi Adrian. Doamna de pe bicicletă e bonus… 🙂
21766404_1157360594397263_727523674279895543_n
Şi bloggeriţele de beauty mănâncă!
21766437_1157360857730570_3058907239511943031_n
Aşa cevaaaaa… Respectiv Pantazi şi Vasilescu! 😀
21766633_1157518761048113_371753478446216080_n
Cei trei fantastici (Renata, Laurenţiu şi subsemnata). Al patrulea facea poza!
21768299_1157360897730566_3710390523870545251_n
Meri, eu, Roxana şi Gabi
21981835_1704540689596094_627636547_o
Shani, Gabi (e, dar nu se vede :))), Fabiola, Roxana, eu (cu telefonul deja cablat la bateria externă) în dialog cu draga noastră Potecuţa, Adrian şi Monica.
22008148_1157518811048108_8349781279478691842_n
Trei, Doamne, şi toţi trei!
22014656_1828532134143325_1962088946_n
Fata Veselă şi o tipă oarecare…
22015374_1704540626262767_1169655_o
Vremea a ţinut cu noi
22016623_1828532130809992_1981021483_n
Aşa se zâmbeşte când ţi-ai pierdut premolarul într-un biscuit…
22045598_1157360821063907_5693111047879772857_n
Eu şi poetul nepereche (Mishuk)
22046633_1157360177730638_569420424813441495_n
Cum ziceam, am fost 29…
Selfie
Un selfie de final (cu Diana, fiica Fabiolei) ❤

 

 

 

 

 

55 de comentarii

  1. Ce frumoși oameni sunteți, ce veselie se citește pe chipurile voastre zâmbitoare și ce superbe poze ați reușit să faceți! Felicitări călduroase și mulțumiri pentru emoțiile pe care le-ați transmis celor care vă apreciază, dar n-au reușit să ajungă la întâlnire! Cum sunt eu.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Sunt convins ca aceste momente superbe pe care le-ati trait real , va vor ramâne mult timp una dintre cele mai frumoase amintiri ale vietii. Ce poate fi mai frumos decât ca oamenii sa se iubeasca neconditionat,dincolo de aparente, diferente si nivele socio-profesionale.
    Sa fiti iubiti si fericiti !

    Apreciat de 1 persoană

  3. Te cam lauzi, doamna! Nu au fost „de la 7 ani la 60+”, ci de la 8 ani in sus. Nu i-am aratat Lunei si paragraful cu pricina, altfel era de rau; ea deja se lauda ca are 9 ani, cu trei luni inainte, si vii tu acum si ii zici ca are doar 7… :-))))
    In rest, confirm tot. Eu sunt greu de scos din casa, dar am petrecut cateva ore placute si iti multumesc pentru asta. Si iti multumesc si pentru linkuri, eu chiar nu stiam pe nimeni de acolo.

    Apreciat de 3 persoane

    • Să știi, Alunița, că am ezitat puțin, o să rectific. 😊 Aș fi avut mai multe de povestit, dar m-am gândit că lumea vrea să vadă pozele și, cum era 2.30 noaptea când am produs chestia asta și-mi pierdusem de mult coerența, mi-am zis că nu e cazul să risc. 🙂 Mă bucur mult că ți-a plăcut, e un motiv în plus să băgăm un vis sau chiar mai multe!
      Îți mulțumesc mult că ai venit! Spune-i Lunei că o iubesc! ❤

      Apreciat de 2 persoane

  4. A fost rău, tare rău. Nu mi-a plăcut deloc. Înghesuială mare, toată lumea vorbea cu toată lumea, complet dezorganizat. Păi io nu mai vin la de-aldea d-astea. N-am avut timp să vorbesc cu toată lumea şi am rămas nevorbită. :)))) Acu’, sper că n-ai fugit la cutia cu medicamente, pardon bomboane. ;)))) …. A fost superrrrr! Şi ca de obicei ai adunat gaşca veselă, cum bine ai zis, iar atmosfera a fost minunată. Te pup draga mea şi sper să ne revedem cât mai curând.

    Apreciat de 3 persoane

  5. Ce întâlnire frumoasă! Îmi pare așa de rău că n-am reușit să ajung nici de data asta… Uf! Așa sunt eu „norocos”, să mi se întâmple tot felul de neprevăzute supărătoare. Dar tot sper că voi sparge ghinionul odată și odată și voi ajunge la viitoarea întâlnire. Pentru că sper că vor mai fi și altele, negreșit, nu?
    Felicitări, dragă Oana, pentru aceste minunate inițiative. Bine ai zis că mai „scoți din bârlog” pe cei ce stau grămadă pe calculator, navigând pe meleagurile internetului, din casă în casă, de la prieten la prieten. Întâlnirea față-n față este cea mai frumoasă!
    Numai bine tuturor și o zi minunată de început de săptămână! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Mulțumim, Alex! Îmi pare tare rău că nu ai venit! Și apucasem să le spun prietenilor noștri că vii… O să se spargă ghinionul, te asigur. Eu sunt excepția care confirmă regula, dar, cu toate astea, până și pe strada mea mai iese soarele din când în când.
      O săptămână faină și ție!

      Apreciază

  6. Tare frumosi si frumos! Am vazut aseara si pe facebook, mi-a placut tare mult, as fi vrut sa ma aflu si eu printre voi, poate Dumnezeu ma va ajuta ca anul ce vine sa fiu prezenta, imi doresc tare mult sa cunosc asa oameni minunati ca voi! Va pup si va imbratisez cu drag!

    Apreciat de 2 persoane

  7. […] La locul cu pricina, (Cafeneaua Actorilor) o masă maaare, pe care erau doar scrumiere, ca la şedinţele de UTC de pe vremuri. Mâna Oanei, care probabil le-a atras atenția ospătarilor ca majoritatea bloggerilor fumează (urât obicei, da?) și că de restu’… mai vedem. Spre capătul mesei, la “prezidiu” Pantazi cu vreo câteva fete, care ajunseseră şi se instalaseră. Cu toate că, doamna sus amintită, declara în scris: “Cei mai mulţi suferim de ciudăţenii, fixaţii, timiditate, mânii, chestii obsesiv compulsive,… […]

    Apreciat de 3 persoane

  8. Un articol plin de energie asa cum sunt sigura ca a fost si intalnirea!
    Regret din suflet ca nu am reusit sa ajung si eu, cu atat mai mult vazand acum pozele, dar ma bucur ca m-am simtit si eu prezenta citindu-ti relatarea… Data viitoare, poa’ sa se rupa cerul ca nu mai lipsesc!!
    Imbratisari pentru toti cei prezenti, cunoscuti sau necunoscuti. Si o saptamana frumoasa. 😘

    Apreciat de 1 persoană

  9. ” Am fost 29 ” . Ati fost cu zece mai multi decat au fost aia din filmul , regizat de Mircea George Cornea prin ’71 in care-au prestat Sebastian Papaiani , Ion Caramitru , Iurie Darie , Stefan Sileanu etc . Doresc din toata inima ca , la urmatoarea reuniune sa fiti 39 sau chiar { de ce nu ? } 😉 69 , iar reuniunea sa aiva loc la Seini , acasa la nea Petre ! 😀 😀 😀 Asi da o mana si un picior , doar ca sa-l vad ce fatza va face atunci cand se va trezi ca-i intra in batatura 69 de bloggari , care mai de care mai bazat . Merg la pariu ca , va fi mintenas ales primarul localitatii dupa o figura d’asta ! In foto 4 , vad ca-ti numeri banii asa incat te-ntreb c-asa sunt eu curios din fire : au venit , ca de obicei mai devreme decat era cazul , aia cu nota de plata ? 😡 Una peste alta , sper c-ati avut parte de o distractie ca la carte caci , si Dumnezeu a tinut cu voi deoarece , s-a milostivit si-a lasat vreme frumoasa Duminica de parca stia ca va veti intalni voi , iar pentru faptul ca , dumneata esti cea care-a dat ideea si deci , tonul acestei distractii , meriti din plin toate felicitarile cu putinta : FELICITARI OANA PANTAZI , VREMEA TRECE , AMINTIRILE RAMAN !!!

    Apreciat de 3 persoane

    • Marian, a fost frumos și am avut surpriza să văd că au venit mai mulți decât am anticipat, iar asta nu a putut decât să mă bucure. Mă gândeam că o să vii și tu…
      În poza aia nu sunt eu cea care își numără banii (trebuie să recunosc totuși că ai ceva spirit de observație!), lumea a cerut nota pe rand… Ar fi fost complicat sa facem o singura notă la atâtția oameni, așa a fost mai simplu.
      Chiar că vremea a fost frumoasă, așa, după sufletul nostru. 🙂
      E adevărat că eu am dat tonul, dar toți ceilalți au făcut muzica, fără ei n-aș fi reușit nimic. Sper din suflet să ne vedem și la anul și să fim și mai mulți!

      Apreciază

      • Ai dreptate , dungile de pe tricoul dumitale sant mai subtiri ! Este vorba despre Ramona sau Olivia caci nu-mi este prea clar care-i una si care-i cealalta insa, am crezut ca-i vorba despre dumneata vazand portmoneul ala plin cu hartii de 50 😉 . Intrebare : cand vei renunta sa mai traiesti din amintiri { 24 Septembrie va revenii…sigur la anul } si vei reincepe sa scrii , PE BLOGUL DUMITALE Oana Pantazi mai ales ca ai niste postari de exceptie ???

        Apreciat de 1 persoană

  10. Cu exceptia doamnei Carageani pe care de bine de rau o stiu { nu ma stie dansa dar eu.. } , ma bucura faptul ca in sfarsit , pot asocia nik-urile de pe bloguri , cu figurile detinatorilor , unele dintre ele { DETINATOARELE FIRESTE 😉 😀 😀 😀 } depasind cam tot ceea ce , mintea mea de tip sovieto-stalinist isi putea imagina , despre cum arata in realitate respectivele bloggaritze . Pentru asta , multe multumiri Oana Pantazi !

    Apreciat de 2 persoane

    • Mă bucur că ți-am satisfăcut curiozitatea, Marian! sinceră să fiu, și eu am fost curioasă la prima întâlnire și nu numai și trebuie să recunosc că imaginea făcută pe baza prestației scriitoricești nu a coincis în toate cazurile, dar a depășit așteptările.

      Apreciază

  11. Superfrumosi!!!!! Recunosc, o lacrima invidioasa mi s-a rostogolit din ochiul stâng când am citit și v-am privit! Și daca „premonițiile” domnului Marian se vor adeveri și 69 vor fi, voi face orice pt a nu lipsi! În altă ordine de idei, organizatoarea e fantastică, că trebuie să ai un „dar” să reușești să aduni atâtea persoane împreună…. Felicitări, doamnă! Și la cat mai multe! Persoane și întâlniri! Va pup pe toți cu drag!

    Apreciat de 1 persoană

  12. Chiar atît de grea a fost întîlnirea aceea, că nu mai poţi veni pe aici?
    Ne lipseşti.
    În plus, „O zi în care nu ai râs este o zi pierdută” ( asta este moto-ul tău), îţi dai seama cîte zile am pierdut pînă acum?
    Săru’ mîna! Sper că eşti bine.

    Apreciat de 1 persoană

    • Și voi îmi lipsiți mie… Nici nu știi cât de mult. Îți mulțumesc de grijă! Sunt binișor, din păcate nu mai am timp să scriu (n-aș fi crezut că o să ajung să spun vreodată asta). A trecut de mult vremea când stăteam cu pagina de blog deschisă permanent… Mă doare enorm că nu mai scriu, dar și că nu mai am timp nici măcar să vă citesc pe voi, dar sper, în secret :), să vină din nou ziua aia!
      Mă bucur mult că mi-ai scris și-ți transmit toate gândurile mele bune! În pofida vremii, îți urez o săptămână minunată (la noi plouă îngrozitor)!

      Apreciază

  13. Cioc, cioc! Te așteptăm pe aici, dragă Oana! Căci ne lipsești mult. Și sperăm cu toți să se mai relaxeze programul tău prea încărcat și să mai stăm și noi puțin la „taclale” prin lumea virtuală…. și reală! 😀
    O săptămână cât mai frumoasă!

    Apreciat de 1 persoană

  14. De cîte, amar de zile, n-am mai rîs, plus că plouă, cred că intru în depresie.
    Mai că îmi vine să mă retrag de pe-aici.
    Mai hai, Oana, măcar cu un rînd, o poză ( ca mine), un cuvînt.
    Sper că eşti bine, chiar dacă n-ai timp de ecran!
    Săru’ mîna!

    Apreciat de 1 persoană

    • Domnul meu, nici nu știi ce bine a picat comentariul tău! Și eu sunt foarte aproape de depresia despre care pomeneai și m-am bucurat să văd că încă nu m-a uitat toată lumea… 🙂 Scriu zilnic, dar din păcate nu pentru mine și nici cu plăcere. Nu-ți imaginezi cât de bine mi-ar face să mai intru pe-aici, dar singurele mele momente libere, și alea mult după miezul nopții, sunt unele în care nu mă mai pot gândi la nimic…
      Dar nu-mi revin eu ca pasărea Phoenix? Îmi revin! 😀
      Toate cele bune și să știi că mă gândesc zilnic la voi. Măcar atât mai pot să fac… 🙂

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un comentariu