Fashion victim


N-am fost niciodată “fiartă” pe modă, ca să folosesc o expresie în vogă, și nici nu sunt geană pe blogurile de fashion, ca nu cumva să-mi scape cele mai recente trenduri. Ultima oară când am plâns după o găselniță fașionistică a fost prin anii ’90, când credeam că nu există viață fără Adidas Torsion. Și, ce să vezi?, am supraviețuit! De atunci, m-am liniștit și m-am limitat la micile mele obsesii, care n-au nicio legătură cu actualitatea. Ce-i drept, în ultimii 30 de ani am fost de cel puțin trei ori la modă cu dungile mele, de care nu pot să mă las, orice-aș face. Când am văzut că se îngroașă gluma și că am liniuțe verticale până și pe cana de cafea, am acceptat că am o problemă și am spus stop. Acum am devenit dependentă și de buline…

Altfel, industria de gen nu-ți dă de ales, așadar pe piață nu găsești decât ce se poartă în sezonul respectiv și ce s-a purtat cu trei sezoane în urmă la alții. Drept urmare, de vreo doi ani, la mine în șifonier trăiește o persoană pe care nu o cunosc deloc și cu care, sincer, nici n-aș vrea să am de-a face: catifea, paiete, sclipici, perle – poți să juri că, seara, am juma’ de normă pe la un cabaret sau pe la un club de transsexuali… Prin urmare, mă limitez la jeanși și la câteva tricouri unisex, singurele care mă aruncă în anonimat și mă feresc de ridicol, și la niște geci de fâș care o să se poarte și secolul viitor. Recunosc că-mi fac cu ochiul hăinuțele astea lungi de blană artificială, deși au cam început să umble singure pe stradă, dar riscul să mă împuște cineva în mijlocul bulevardului crezând că am evadat din vreo rezervație de urși mă trezește repede la realitate.

Deși mă străduiesc din răsputeri să rămân low profile, cumva trențele astea mass-market se răzbună pe mine zi de zi, demonstrându-mi că, uneori, less is more, dar nu în sensul bun. Cel mai recent exemplu – o pereche de jeanși în trend, cel puțin așa mi s-a spus când i-am cumpărat, deși asta era ultima mea grijă…

—  Oana, ia vino, dragă, încoace!, aud vocea maică-mii și mă trec fiori, fiindcă tonalitatea nu-mi inspiră nimic bun.

—  Da… Mă înființez în pragul ușii, gata să fac stânga-mprejur în caz de calamitate.

—  Intră, dragă, ce stai în ușă?! Vreau să văd ce ai pe tine!

—  Ce să am? Blugi negri…

—  Iar? Tot ăștia? Alte haine nu mai ai?

—  Care, mamă, tot ăștia, că am 20 de perechi!

—  Păăăăăăi, și dacă ai 20 de perechi, de ce îi porți tocmai p-ăștia?

—  Dar ce-au, dragă, că sunt foarte OK?!

Tu nu te vezi în oglindă? Ia apleacă-te!

Am făcut greșeala să execut…

—  Vrei să vadă toată lumea că ai chiloți în dungi sau ce?

—  Lasă că nu se văd, am bluza lungă…

—  Tu nu vezi că mergi cu ei în vine? Sunt strâmți ca ițarii până la genunchi, mai sus sunt largi, iar în talie sunt mai mari cu cinci numere!

—  Hai că exagerezi!

—  Crezi? Dacă stai cu spatele, îți atârna turul! Uffff și cât m-am rugat să nu mai porți blugii ăia rupți! Na, că acum ai găsit unii și mai groaznici…

M-a pufnit râsul și n-a fost bine…

—  Mai și râzi! Parcă ești… ăla! Cum îl chema pe ăla?

—  Care ăla, mama?

—  Era unul, pe vremuri, care cânta. Unul cu niște izmene largi așa, care ziceai că tocmai s-a scăpat pe el. Hai că știi! Ăla cu lanțuri multe la gât, care dansa ca un electrocutat. Tot așa avea nădragii, ca o parașută…

—  Ta, na, na, na, U Can’t Touch This!, m-a apucat pe mine cântatul. MC Hammer, mama, MC Hammer!

—  Da, da, ăla. Urât mai era… Exact ca el arăți!

—  Așa, și? Toată lumea în jur arată fix la fel…

—  De-aia se duce planeta asta naibii, nu mai știi care-i femeie și care-i bărbat, a conchis maică-mea, inutil, de altfel, fiindcă m-am încălțat și m-am îndreptat spre ușă.

—  Bine, hai că am plecat, am treabă!, am mai zis, dar tot ea a avut ultimul cuvânt.

—  Em Si, înainte să pleci, du și gunoiul! Ești în ținuta potrivită.

66 de comentarii

  1. Sifonierul meu e majoritar black, chiar si cand aveam 45 de kg, tot asa era. :))) Nu tin pasul cu moda pentru ca nu am aptitudini de shopping, in general imi plac cam aceleasi chestii si ai mei nici nu remarca daca ceva e nou sau nu. :))))

    Apreciat de 2 persoane

  2. “law profile”..!!???? de ce ?? de ce nu un ptofil mulat pe o personalitate cu tenta sport elegant … sau romantic … mmm nu stiu bine ce esti… de ce sa nu iesi in evidenta … nu less ci more.. de ce sa nu fii “femeie” . dupa o femeie toti intorc capul .. chiar si .. femeile👍😘

    Apreciat de 2 persoane

  3. Autoironia ta e prea aspra azi. Sa stii! Iti sade tare bine cu ce iti alegi. Cred ca pentru tine e presiunea imaginilor din revista. Chipuri perfecte, nonsalante, toti la patru ace, fara cute, fara cusur. Not real people, for sure. Eu vreau sa ma simt in largul meu, sa imi faca bine culorile pe care mi le aleg si sa nu ma chinuie pantofii. Mai am o chestie cu bijuurile. Mici, sa nu ma zgarie, necostisitoare si chic. Si asa imi place de mine, ca nici nu-mi mai pasa cine-i pe coperta revistelor. * Sa mai stii ca imi doresc din ce in ce mai mult sa o cunosc pe mama ta. O inteleg. Principiile generatiei dumneaei tineau lumea pe coordonate coerente. Poate mi se pare mie, dar cred ca ne-am alandalit de tot. * Te imbratisez! Ca intotdeauna, mi-a facut bine sa te citesc.

    Apreciat de 3 persoane

    • Liana, îți mulțumesc! Te îmbrățișez!
      Apropo de text, mi s-a mai zis că… n-am fost eu în scriitura de azi, dar cu niște cuvinte puțin mai dure, altfel pe deplin meritate. 😊
      Cât despre perfecțiunea din reviste, particip la procesul de înfrumusețare cap-coadă și știu bine de unde vine… Din Photoshop. 😊
      ❤️❤️❤️ you!

      Apreciat de 2 persoane

  4. Oana, bine ai revenit acasă! M-ai bine-dispus de dimineață, sper să-mi meargă așa azi. La mine în șifonier locuiesc niște chestii care ba-s prea mari, ba prea mici. Cu unele mă am bine, cu altele mai deloc.

    Apreciat de 2 persoane

  5. Bine ai revenit în lumea mastilor multicolore,
    Dimensiunea lumilor multicolor-atragatoare.
    A fash Ion ului paradoxal cu forme aparente,
    Purtate cu emfaza de femei si fete cucuete.

    O duminica plina de mirajul bucuriei Albei ca Zapada si a celor 7 pitici, draga Oana !

    Apreciat de 3 persoane

  6. Bine ai revenit la scris, Oana. Îmi era dor sa mai citesc ce scrii, dar azi și fost cam dura cu tine. Poți să porți și haine cu sclipici la blugii aceia stil MC Hammer, că la ce combinații am văzut eu la tv că sunt agreate și acceptate de designeri, te ia durerea de cap.
    Tu sa te simti bine și nu mai contează că nu arăți îmbrăcată ca în reviste, cred că puțini oameni normali sunt îmbrăcați așa.
    Anul asta sper sa nu mai sari peste întâlnirea cu cititorii și ceilalți bloggeri.
    Te iubim și continuă să scrii.❤️

    Apreciat de 3 persoane

    • Mulțumesc, Roxana! Aș vrea sa zic ca am revenit, dar e doar… în salturi. Haine cu sclipici și nebunii am și eu, dar unele „creații” sunt mult prea îndrăznețe pentru mine. De alea hidoase nu mai zic…
      Cât despre întâlnire, mi-aș dori mult să se întâmple și sper să reușesc! ❤ you too!

      Apreciat de 1 persoană

  7. Bună, draga mea dragă Oana🎧 delicioasă ca-ntotdeauna in scriere si-n mental😊 iar mama e perfectă😎 fashion police scrie la dex😁 insă, cum noi nu suntem trase la xerox, ale naibii haine zici că sunt😬 frumoase, haioase, la modă in reviste si pe umerașe, afurisitele stau pe mine exact „niet niet niet”😱 mama ta zice bine dar mintea noastră zice cand vede hăinuțe :” voi arăta super😎” si când ajungi acasă, oglinda de juma de kilometru zice „ce naiba a fost cu mintea ta???” iar mintea se face că plouă😤 hainele din dulap sunt alegerile noastre bune/proaste pe care trebuie să ni le asumăm purtându-le😂 ca-n bancul ăla cu calul, să te faci de rusine. Si ale naibii majoritatea parcă le place să-si bată joc de mine😂 e bine că ai șters-o iute pe șustache, altfel o pățeai si la bocanci💖 cu mama ta ai o relatie fantastică si totul se spune spumos, haios💖 doar o mamă iți poate spune cu ochiul critic insă sub o formă cum numai o mamă te poate „articula” cu iubire😘 pupicei mamei tale si multe imbrățișări😘😘😘

    Apreciat de 2 persoane

    • Kya, te îmbrățișez și eu! 😘 Ceva se întâmplă, comentariile mele se pierd în eter… E a treia oară când îți răspund. 😵 Telefonul ăsta al meu se răzbună pe mine și jur că nu știu de ce… 🤔 Mai e puțin și se face luna de când mi-ai scris, dar eu eram convinsă că ți-am răspuns. Mi-era dor de comentariile tale, de voi toți… ❤️ 🤗

      Apreciat de 1 persoană

  8. Kya, te îmbrățișez! Iartă-mă, cumva s-a pierdut în eter primul meu răspuns! 😘 Ce să zic? Sunt fix în aceeași situație… Recent mi-am cumpărat o bluză și, când m-am decis s-o port, am constatat că pe etichetă scria „Rochie”. Doar că pentru mine nu era nicidecum! 😄 Noi să fim sănătoase! 😘😘😘

    Apreciat de 1 persoană

  9. Bine te-am regăsit, dragă Oana! Nu știu cum de n-am băgat de seamă că erai pe aici. Mi-a plăcut tare mult ceea ce ne-ai povestit și abia aștept să reiei șirul întâmplărilor povestite de tine cu un umor debordant.
    Și, ca să intru în spiritul de glumă… am să-ți spun așa, nu ca să te superi (Doamne ferește!) că are dreptate mama ta! Decât pantalonii ăia oribili, cu turul lăsat, mai bine ceva pe gustul dumneaei. un taior cu fustă, cu o pălăriuță mică pe cap, broșă în piept, mărgele și pantofi cu toc! Dacă te-ai îmbrăca așa într-o dimineața, ai lăsa-o sigur fără acel…. ultim cuvânt, la care mamele nu renunță niciodată! 😀 Ce zici, riști o asemenea încercare? 😀 😀 😀
    Numai bine îți doresc cu mult drag!

    Apreciat de 2 persoane

    • Ha, ha, Alex, ce drăguț ești! Când am citit comentariul tău, am avut-o în fața ochilor pe simpatica Melania a Rodicăi Ojog-Brașoveanu, jur! 😆
      Cu jenă zic, taiorul cu fustă nu e de mine. E greu să-ți explic de ce, dar arăt ca o controloare RATB. Dar știu ce spui și-ți dau dreptate. ❤️
      Și mie îmi lipsiți voi toți și îmi lipsesc până și mie de când nu mai am timp de nimic. Poate într-o zi se va schimba și asta… 😉

      Apreciat de 2 persoane

  10. Bine te-am regasit, Oana, cu acest text super simpatic!
    Tot imi propun sa-mi diminuez drastic continutul dulapului de haine, pentru ca oricat mi-ar placea niste lucruri, daca nu le port cu anii, trebuie sa iau o decizie! 😀 Este ca sa spun asa, musai. Unitatea de timp mi-e cam neclara…, dar am zis ca acest an este de cotitura. Oricum, eu cred ca trebuie sa purtam numai haine in care ne simtim in elementul nostru, oricare ar fi asta! 🙂
    Mi-a placut dialogul vostru, sunteti delicioase! Imbratisari de la mine pentru voi! Pupici! ❤

    Apreciat de 2 persoane

    • ❤ Nici nu știi ce bucurie îmi faci de fiecare dată… Offff, nu am trecut pe Facebook, în sensul că nici acolo nu sunt prea activă. Mai mult, recent blogul meu a fost raportat de niște cetățeni pentru că încălca standardele comunității 😀 😀 😀 și oricum nu puteam posta pe Facebook.
      Și voi îmi lipsiți mie, nici nu știi cât! Sufăr că nici măcar nu mai apuc să vă citesc, ce să mai zic de scris! Cândva, poate… Sper!

      Apreciat de 1 persoană

  11. Oana draga, dungile le iubesc și eu și de câte ori fac câte o sesiune de shopping zic sa ma uit după nouatati și tot pe una cu dungi pun mâna. 😂😂
    Eu sunt foarte minimalista cu hainele și îmi cumpăr ce îmi place mie fără sa fie la moda neaparat. Basicurile și dungile sunt salvarea mea.
    Bijuteriile îmi plac iar cele minimal cât mai micuțe și aici ma refer la cercei. Mi-am dezvoltat stilul personal. Vara se poate ceva mai lung dar iarna sa fie cerceluși in forma de triunghi sau cerc și sa fie minusculi.
    Cu cât ai mai putine haine cu atât Reușești sa le combini mai bine, părerea mea.

    Apreciat de 2 persoane

  12. Am fost la Berlin. In vacanta. Si voi incepe cu sfarsitul. Adica plecarea. Fac check-in-ul, ajung la poarta de imbarcare, imi pun castile pe urechi si ascult Gaga. Cu cover-ul La vie en rose. Incepe imbarcarea si ma prezint la poarta. Doamna de la poarta, imi explica foarte amabila, ca nu pot urca in avion. Am un bagaj suspect si trebuie sa ma duc la punctul de control sa fiu de fata cand imi deschide bagajul. Ce fac? Run Forest! Urc 2 etaje, apoi le cobor, prezint din nou pasaportul, fac controlul invers sa trec prin poarta, ajung la check-in cu limba cravata si intreb printre gafaieli, care i baiul. Doamna imi spune ca totul este ok. Si ca nu era necesar sa alerg atat cu rucsacul in spate. Bagaj de mana de 10 kg…. Run Forest! Poarta de control, pasaport, cobor si urc doua etaje, pasaportul, ajung si la poarta. Toti pasagerii erau in avion. Doamna de la poarta, amabila imi spune ca nu-i ok si trebuie sa ma intorc la control bagaje. Gafaind ca mocanita cand urca valea Ariesului, incercam sa-i explic ca am fost si mi s-a spus ca este ok.
    – Cum arata doamna cu care ati vorbit?
    -????
    – Da! Cum arata?
    – Cu cap, corp, maini, picioare si banuiesc ca sani….. nu m-am uitat ca ma gandeam ca prind avionul si nu m a interesat!
    – Trebuie sa te intorci!
    Neamtul, tot neamt, nu te pui cu el asa ca…. insfac din nou rucsacul si ….run Forest! Urc 2 etaje, cobor 2 etaje, prezint pasaportul, fac controlul la poarta, trec de doamna cu check-in-ul, ma uit cu coada ochiului, frumusica…. Ajung la control bagaje.
    – Aveti in bagaj 3 brichete Zippo! De ce?
    – Pai pentru de dimineata….., le am luat suvenir, cado’!
    – Sunt pline?
    – De unde sa stiu? Le -am luat sa le dau!
    Desfac bagajul, brichetele erau goale,Insfac rucsacul, trec de doamna de la check -in si i trimit o bezea de control, in speranta ca nu voi dormi in aeroport… poarta de control, sus/jos, doua etaje, pasaport, ajung la poarta, doamna imi face semn sa trec si fugi Serbane pe pista, aproape sa decolez pana la avion. Urc! In avion toata lumea se uita la mine cu privirea aia pe care o ai cand descoperi cine ti-a imputit veceul… Gatul uscat, gafaiam a moarte, imi ocup locul si prietenul meu ma intreaba:
    – Auzi, mai! Dar tu fara rucsac nu poti sa alergi?
    La vie en rose….

    Apreciat de 2 persoane

  13. Anul acesta, dupa sarbatorile catolice de Pasti, urma sarbatoarea „concurentei” si desi urasc aglomeratiile, plec la cumparaturi, in eventualitatea unor musafiri. Cumpar branzeturi si oua pe langa clasicele legume, in ideea sa satur carnivorii, posibili musafiri,Ajung la casa, pun produsele pe banda si caserita se uita la produse, se uita la mine si zice:
    – Ai pierdut lista de cumparaturi! Sigur te trimite inapoi ca n-ai luat deloc, carne!
    – N-am luat nici prezervative, dar asta nu inseamna ca nu fac sex,,,
    Imi arunca o privire ucigasa si in toata sila posibila, imi scaneaza produsele. Platesc, iau plasa si plec. Ajung la scarile rulante si grabit, urc banda. La jumatatea distantei, dop! Doua Pisi, cu unghiile ca pumnalele, ocupau toata banda si conversau:
    – Uite fa!, Acum arata a telefon, fa! Vezi fa?, aici era zgariat fa!, acum nici nu se mai vede!
    – Ma scuzati sunt grabit si as vrea sa trec, spun eu incercand sa gasesc o bresa in zidul format de cele doua.
    – Si husa, fa! Ce culoare are, fa. Cum vroiam eu, fa.
    – Imi cer scuze!, sunt grabit si…
    – Fa! si folia de sticla…
    Plin de spume, nu mai rezist si spun rastit:
    – Auzi, fa?, io vreau sa trec!
    – Da’ treci domnu’ de ce nu spui asa?
    Trec in viteza pe langa ele in timp ce-mi spuneam in gand:
    – Iarta-ma mama!, stiu ca n-am voie sa vorbesc asa, dar le-am spus „fa” cu ph…

    Apreciat de 2 persoane

    • 😄😄😄 Aș fi avut fix aceeași reacție! Și tot cu „ph”, că și eu sunt o doamnă. În plus, „mă dau în vânt” după unghiile-sabie. Nu pot să nu mă gândesc cum fac tănticile astea anumite chestii ce țin de igiena personală cu ele… 😄

      Apreciat de 1 persoană

    • Bună dimineața! Ce mă bucur! M-am gândit mult zilele astea la voi toți! Îți mulțumesc! O „dezertoare” ca mine nu prea merită… Sper să vină și ziua aia în care…
      🤗🤗🤗
      O săptămână minunată, domnule drag, și toate cele bune minunatei tale domnițe!

      Apreciat de 1 persoană

    • Simt asta în fiecare por… S-a umplut metroul și ne-au invadat reclamele la șamponul împotriva păduchilor. 😄
      Mai întâi trebuie să mă recompun, sunt pe rezervă… Poate după ce vin din vacanță în octombrie.
      Salutări din suflet! ❤️

      Apreciat de 2 persoane

  14. Exodus… 🙂 🙂 )))

    Fii binecuvântata, cu liniste, bucurie, pace si întelepciunea Cuvântului AAAE, pe Calea pri pustiul pandemiei, alaturi de toti cei apropiati, draga Oana !
    P.S. Sper din toata inima ca esti bine, sanatoasa, mereu la fel de voiasa !

    Apreciat de 1 persoană

  15. Sarbatori magice, minunate, binecuvântate cu bucurii în Suflet, pace, dragoste si multa LIBERTATE, draga Oana ! Sper din toata inima ca esti bine, sanatoasa si voioasa, iar Mosul va veni la tine chiar daca vremea este cam ploioasa si cetoasa ! 🙂

    (999)Noi unA îti dorim din tot Sufletul un calduros, prietenos si plin de dragoste… La Multi Ani !

    Apreciat de 1 persoană

  16. Niciodata nu-i prea târziu, câta vreme Sufletul traieste si e viu ! 🙂 Slava Domnului ca esti bine ! Mi s-a luat o piatra de pe inima ! Multumesc pentru prezenta si mai ales pentru îmbratisarea virtuala, care nu tine cont de distantare sociala ! Încrederea în oameni este un etern blestem, încrederea în Dumnezeu e binecuvântare, pace, bucurie si har suprem, etern ! Va fi bine în scurta vreme, covidul va rezolva multe probleme, ascunse-n subterane labirintice de întunecatele sisteme carteziene !
    Zile senine, minunate, binecuvântate cu bucurie, pace, fericire si muuulta sanatate, draga Oana !

    Apreciază

Lasă un comentariu