Acu vreo oră, mă întorc acasă, rebegită de frig, dar cu misiunea îndeplinită. În sfârşit găsisem nişte portocale decente şi mandarine-mandarine, nu “cherry” de-alea de supermarket, de trebuie să desfaci zece ca să bagi o dată în gură. Când să intru pe aleea blocului, mă trezesc împresurată de nişte ţigănuşi: “Tanti, tanti, ne daţi şi nouă un leu? Vă rugăăăm!”. Îi ştiam, sunt de-ai cartierului, doi băieţei şi o fetiţă, de vârste diferite, probabil fraţi, fiindcă umblă doar împreună. Evident că m-am înmuiat, mai ales când am văzut cum se uitau la sacoşa mea. “Tanti, ne daţi şi o portocală?”. Li le-am dat pe toate şi toţi mărunţii pe care-i mai aveam la mine. Nu mă interesează dacă i-a trimis cineva sau dacă banii aia or să i-i dea lui taică-său să-şi ia ăla băutură, sunt convinsă că măcar fructele le vor mânca. Am ajuns acasă mulţumită că am bucurat nişte copii. Punct! Maică-mea s-a bucurat şi mai tare ca mine şi chiar mi-a zis: “Mamă, ţi-ai făcut pomană cu nişte copii amărâţi.”. Sinceră să fiu, nu m-am gândit nicio clipă la asta, însă cuvintele ei mi-au adus aminte de o altă poveste…
Eram prin cartier, îmbrăcată corespunzător, adică ceva mai prost decât homelessa din capul străzii, care e schizofrenică şi are un mod unic de a-şi asorta hainele (Desigual style), şi mă îndreptam spre piaţă. Fără geantă, cu banii în buzunar şi cu o pungă de plastic pe care o mototolisem complet în mâna dreaptă. Cu stânga fumam. Şi cum bulevardul nostru nu abundă de coşuri de gunoi, când mai aveam un sfert de ţigară, m-am oprit în faţa unei scări de bloc unde rămăsese unul nevandalizat. Ca atare, am mai stat vreo două-trei minute şi am fumat chiar lângă coş. Din păcate, îi lipsea capacul cu partea metalică şi pas de mai stinge ţigara. Pentru că am o fixaţie cu focul, am ezitat foarte mult. M-am uitat cu mare atenţie în interior şi, fiindcă nu era plin, am băgat mâna aproape un sfert în coş, reuşind să vâr restul de ţigară într-o doză de Pepsi. Trebuie să recunosc că a durat ceva până mi-a ieşit scamatoria. De undeva, de la vreo 20 de metri, mă privea cu atenţie o doamnă, aşa, ca la vreo 60 de ani. Când am ajuns în dreptul ei, s-a postat în faţa mea, s-a uitat la mine cu o milă nemărginită, mi-a întins o sacoşică de plastic şi un păhărel de colivă şi mi-a zis: “Of, of, of, ia, mamă, şi zi bogdaproste, să fie de sufletu’ lu’ Vasile Constantin!”.
Dar din dar se face rai, nu? 😁 Ma duceam si eu intr-o zi la un magazin,cu o plasa cu paine in mana. Era un domn care cersea in fata acolo si m-am bucurat ca in loc sa imi ceara bani sau ţigări cum face de obicei,mi-a cerut o paine. I-am dat bineînţeles, mai bine asa decat bani de bãutura. 😝
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Am si eu clientii mei care, tot asa, cer de mancare. Ah, si mai am una care-si face veacul pe la Unirii si cere cu o voce sfasietoare banuti pentru copilasii ei. Ultima data, spre deosebire de mine, era proaspat vopsita. :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Buna dimineata.V-am descoperit la sugestia fratelui meu.Am citit si am ras….M-am regasit in multe din articole.Ati ajuns vreodata cu punga de gunoi la sevici??Si sa mai o zi din aia,speciala in care te vezi fumoasa si desteapta….barbatii intorc capul dupa tine…si esti mandra foc!!!!Ma rog,ii simti cam nespalati,dar asta e!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bună, Lidia, și bine ai venit!
😃😃😃 Îmi închipui că ai creat un moment Kodak. Așa cevaaaa… 😃 Îți mulțumesc că ne-ai povestit! M-ai binedispus pentru tot restul zilei.
ApreciazăApreciază
Mmm…delicatese :))) Acum stiu procedeul de lucru pentru coliva.:))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu ti-as recomanda! Pe tine cand te-or vedea de 1.90 o sa te trimita direct la munca. :))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
cand fac „puppy-eyes” inmoi orice acritura. pentru coliva…. mmm :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Atunci, sa ma anunti cand vrei. Stiu eu un vad bun. :))
ApreciazăApreciază
Nu fumez niciodată pe stradă dar să ştii că mă apuc dacă-i treabă de colivă. Că şi eu, când mai stăteam pe câte o bancă prin parc, tot aşa aproape mă băgam în coş să sting bine ţigara. Dar pe acolo nu erau băbuţe cu pomeni. Ce-am putut rata….
ApreciazăApreciat de 2 persoane
P.S Sunt juma de om şi mai mult de 49 de kile n-am. Se pune, sunt în grafic? 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
stai la coada. cosul e luat:)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Niste firimituri tot pică. Sunt eu mică da’ nu mă las 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu primește chiar oricine colivă, să știi. Trebuie să ai și față… Să stârnești compasiune. 😃
ApreciazăApreciază
Data viitoare când ai veşti din astea, spune mai pe ocolite, nu aşa de brutal că suport greu…. 😛
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Băbuţa te-a văzut fumând? Că dacă te-ar fi văzut, nu ţi-ar fi dat de pomană.
Oricum, amuzantă povestioară şi cu morală! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu dacă m-a văzut, dar mă încadram prea bine în target… Amărâtă, deh! 😃
ApreciazăApreciază
Da… când coborâm repede la pâine, la magazinul din colţi, toţi arătăm ca nişte amărâţi- sau cel puţin unii dintre noi. :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sa-i fie lui Vasile Constantin ! Am si eu pe bunica, am si eu o portie de mancare pentru tine :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bogdaproste! Mănânc orice. 😃
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Imi inchipui ca batranica te-a „citit” cătând prin gunoaie haleala, desi nu mi-e greu sa-mi imaginez ca in mintea ei s-a conturat si ideea ca fumai chistoace. Noroc ca pomana se lasa numai cu mancare si lumanari, nu de alta, dar riscai sa te faci si cu un pachet de „feştile” (asa obisnuim sa le zicem la tigari prin zona de unde-s eu). 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))))) Ha, ha ha!, la asta cu chiștoacele nu m-am gândit. Așa-i, iarba dracului e exclusă, da’ o bere tot am primit. 😁
ApreciazăApreciază
Imaginea unui om cautand in cosul de gunoi e cat se poate de impresionanta. 😦 Eeeei, dar mi-am imaginat scena cu tine, cosu’ si babuta… si ma tavalesc de ras! 😀 Aoleu, am zis babuta, chiar si eu?! Apropo, astia care mi-au adus aminte ca sunt babuta… acritura… batranica… n-o sa vada coliva de la mine!!! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa-i, e dureros să știi că sunt oameni care n-au ce mânca, dar presupun că foarte curând vom afla și noi cum e. La ce pensii ne așteaptă, o să ne batem pe locurile bune de la poarta cimitirelor…
ApreciazăApreciază
🙂 ce pot sa spun?! Norocoasa! Si pentru ca intr-un final ti-a iesit scamatoria, si ca te-a cadorisit babuta! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Unde mai pui că avea și stafide coliva. 😃
ApreciazăApreciază
Eu cred ca a citit râvna din ochii tai, cu care scobeai în coșul de gunoi, ca altfel nu-mi explic 😂. Frati-miu a pățit-o, o aștepta pe cumnata-mea într o seară sa iasă dea muncă și a căpătat un cozonac 😂😂😂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Moamăăă, un cozonac întreg! Pe unde se întâmpla asta? Întrebam și eu așa… 😃
ApreciazăApreciază
Ai apucat sa zici ,,Bogdaproste” lu tanti cea miloasa? :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am zis, am zis! Am mâncat și coliva cu plăcere, deci a fost primită. 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E clar, vin la tine. Știi cât de mult îmi place coliva??? Da, sunt dusă, da’ mănânc din asta și-un platou întreg, cu tot cu crucea de pe ea. Mă-nveți și pe mine arta fumatului și-mi fac pofta. :))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
He, he, aia s-a dus de mult… Da’ dacă spui că vii, fac! Ar fi prima oară, dar nu mă dau în lături. 😁
ApreciazăApreciază
:))) deci eu la toate pomenile colivă musai să mănânc. Restu’…neinteresant.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Amin! 😉 Sa fie primită !
Eu coliva nu mănânc decat de la mamaie, dar de fiecare data m-a impresionat gestul cu care e oferită coliva. Ma rog, asa e in amintiri, pe cand ma aciuiam pe lânga bunica ce ma trăgea dupa ea pe la toate pomenile…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta inseamna talent, sa stii sa inspiri oamenii si sa citeasca si sa le faci pofta de o coliva :))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte dragut! Unde e scara asta de bloc? E bine sa stim, in caz de nevoie…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uf, sa stii ca de atunci am trecut de nenumarate ori pe acolo si… nimic. Dar de sarbatori mari nu strica sa treci pe langa un cimitir, sunt sanse mari sa te alegi cu un paharel de coliva. :))
ApreciazăApreciază
Ce e asa de greu sa tragi un bobarnac peste jarul tigarii, sa cada si sa arunci in cos doar filtrul, fara sa mai cauti sursa de umezeala sa-l stingi? Sau stingeai tigara de asfalt ori pamant si plasai filtrul in cos. E similar. Sigur, bodgaproste are la origini bulgarescul ,,bogudaprosti,, care inseamna ,,multumesc,, . Da’ asa a intrat in traditia ortodoxa romana. Iar coliva e gustoasa si cand o mananci, formula de multumire isi pierde importanta. Sa-ti fie de bine si sa fie primit! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa e, bogdaproste e de provenienta slava, provine din bulgara, dar Bogŭ da prostitĭ inseamna Dumnezeu sa ierte (pacatele, mortii), nu multumesc. Iar eu cand zic bogdaproste, din respect pentru persoana care imi imparte, dar si pentru decedat, zic din suflet.
Cat despre chestia aia cu bobarnacul peste jar… sorry, dar e tipic masculina. Sa-mi zici si mie daca ai vazut vreo femeie facand gestul asta, mai ales una cu manichiura impecabila. Si-apoi, daca il faceam, nu mai primeam coliva si nici despre ce sa scriu acum nu mai aveam… 😀
ApreciazăApreciază
*bogdaproste* (erata din graba) 🙂
ApreciazăApreciază
Mă bucur că ai primit colivă. Tu chiar o meritai, tocmai fiindcă ai suflet bun. Eu i-am și uitat gustul de când n-am mai gustat așa ceva.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sa stii, Petru, ca si eu m-am bucurat. Indiferent care a fost motivul pentru care doamna respectiva m-a ales pe mine, am simtit ca mi-a fost data din suflet si am primit-o cu placere.
Pe de alta parte, oricat mi-ar placea coliva, nu-mi doresc nimic mai mult decat sa-i uit gustul… Cred ca intelegi de ce.
ApreciazăApreciază
Odata , acu vreo 3 decenii, am cersit si eu in strada o fisa, ca trebuia sa dau un telefon urgent de la o cabina stradala si n-aveam nici o fisa. Mi-a dat cineva, da’ nu mi-a zis de sufletul cui sa fie. 🙂
Daca s-ar gasi coliva la cofetarie eu mi-as scoate abonament!
Cand eram mica nu pricepeam care-i faza cu „bogdaproste”, asa ca ziceam simplu: badea prostu’!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ahahahaha! Asta cu badea prostu e mortalaaaa!
Pai exista cofetarii unde se face coliva la comanda. In Bucuresti e una chiar vizavi de Cimitirul Bellu, asta in caza ca iti vine pofta. 😀
ApreciazăApreciază
Cand plec de la serviciu,dacă nu uit(vârstă…scleroză e în floare) să îți povestesc fază cu merdenelele biserică și lucrătorii aflați la pândă 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adi, păi să nu uiți, că mor pe-aici de curiozitate! 😁
ApreciazăApreciază