Să moară duşmanii mei!


Albastrul necuprins al mării îngemănat cu portocaliul de foc al soarelui ce se stinge în valuri… Like! Măreţia munţilor şi delicateţea florilor de colţ… Like! Şoseaua ca un şarpe uriaş ce dă să se ascundă în adâncurile unui lac de câmpie… Like! Gigel şi Maricica pe litoral, în costume de baie, la “împinge tava”, cu beri în mână şi muştar pe barbie… Like! Mare, munte, deal, câmpie, la mamaie în curte sau la grătar pe marginea şanţului, toată lumea îşi aruncă amintirile de vacanţă pe facebook, iar eu, probabil singura cre(ş)tină din lumea virtuală şi reală care n-a pupat concediu încă, sunt acolo să-mi arăt admiraţia faţă de semenii mei ceva mai norocoşi. Stau pe întuneric, cu laptopul în braţe, şi mă uit la alţii cum se distrează. Ah, nu, că altfel am ce face, chiar nu mă plictisesc. Din când în când, aplaud în rafale, mai lungi sau mai scurte. Îngrijorată cu privire la cantitatea de oxigen care îmi populează mansarda, maică-mea mă strigă din dormitor, convinsă că m-am zărghit de tot:

Ce faci, dragă, acolo?

Uite, mă războiesc cu, cu… Ai naibii paraziţi, sufletul mi l-aţi mâncat! Sper să crăpaţi în chinuri, bestiilor!

Eu când ţi-am zis că n-ai votat pe cine trebuia, nu m-ai crezut! Uite că acum ai ajuns la vorba mea…

Mamă, ce tot spui acolo? Despre ce vorbeşti?!

Cum despre ce? Te faci că nu…

Nu aud mai departe, o zbughesc spre bucătărie şi, din trei lovituri, îmi desăvârşesc opera. În palma mea zace ea, molia, parazitul naibii! Cum spuneam, în timp ce toată lumea se relaxează la munte şi la mare, eu, neobosită, strivesc molii. E un job full time. În prima săptămână, nici n-am băgat de seamă, în a doua deja m-am impacientat, chestiile alea se înmulţeau văzând cu ochii, în a treia paranoia a pus stăpânire pe mine şi am început să trăiesc cu impresia că mi le “plantează” cineva în cămară, iar în a patra le-am declarat război total… Am cumpărat toate spreiurile existente pe piaţă – nimic! Am încercat cu aspiratorul – nimic! În ultima fază, mi-am achiziţionat capcane din alea cu lipici, dar chestia asta a început să mă îngrijoreze, fiindcă începusem să stau cu orele, ca o psihopată, să mă uit la ele cum se zbat; eram pe cale să devin un fel de Hanibal Lecter al lepidopterelor… Disperată, mi-am zis că trebuie să elimin cauza, nu efectul, aşa că, încet-încet, am îndepărtat din cămară orice sursă potenţială de hrană.

Cămara mea e goală, iar în frigider am numai conserve. Nu mai gătesc, pentru că nu mai am nici măcar un fir de ceapă şi un bob de orez. Mâncăm doar semipreparate şi duc gunoiul din oră în oră. Cu toate astea, moliile sunt tot acolo. Acum, una din două: astea ori halesc chiştoace de Sobranie, ori mă halesc pe mine… Mă tem că va dura o vreme.

Partea bună e că, de când nu mai am grija gătitului, chiar mă simt ca în vacanţă. Cu ocazia asta, mi-am făcut şi două selfie-uri foarte reuşite pentru facebook, să vadă lumea că şi eu am o viaţă mişto! Luate din unghiul potrivit, se vede atâta clorofilă în fundal, încât poţi să juri că sunt la ţară, nu în spatele perdelei din sufragerie. În fiecare zi, fac câte un picnic în balcon şi mănânc conserve. Când nu se aude tramvaiul, e ca la munte… Mă bate gândul să ridic şi un cort. Azi, de exemplu, mi-am desfăcut o cutie de paté de ficat. O mănânc cu linguriţa şi cu… gretoşag. Pâine n-am, că atrage moliile…

Mă sună o prietenă. Îi povestesc tot coşmarul prin care trec, dar nu pare deloc impresionată.

Aaaaa, păi astea sunt probleme, fetiţă? Toată lumea are molii!

Da, mersi de încurajare! Mă simt mult mai liniştită ştiind că suferă şi alţii!

Auzi, dar în şifoniere ai?

Doamne fereşte! Muscă-ţi limba! Din fericire, le place doar în cămară…

Vezi?! Mai bine să-ţi mănânce orezul decât paltonul… Dar nu de asta te-am sunat, am veşti de veşti! Voiam să-ţi spun că mă mărit cu mi amore ăla al meu mai vechi… Ştii tu, ăla care-mi spunea…

Dacă zici mi moglie, te trăsnesc!

Anunțuri

91 comments

  1. Vezi, căldura asta… dă naştere la monştrii care te chinuie şi te transformă în aplaudacă de meserie. La mine rar apar astfel de specimene pe motiv de lipsă de produse în cămară. Atât de gospodină sunt! :)))))

    Apreciat de 1 persoană

  2. Mama molie cu puiul molie.
    -Puişor, te rog frumos să papi ciorăpel…
    -Nu pap ciorăpel!!!
    -Ba, te rog frumos, îţi spun pentru ultima oară: papă ciorăpel!
    -NU pap ciorăpel!!!
    -Bineee, să ştii că cine nu papă ciorăpel nu papă nici mohair.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Prin dulapuri castane sălbatice-că cele comestibile nu rezistă mult timp pe lîngă noi- şi frunze de nuc.Da ai grijă să nu păţeşti ca noi.După ce am pus frunze de nuc printre haine au dispărut moliile din toată casa, dar chestiile alea s-au uscat şi nici acum, după 5 ani n-am scăpat de bucăţele de frunze.Cum scoatem ceva de prin dulapuri trebuie să dăm cu aspiratorul pe jos, că-i dezastru.
    Acum testăm busuiocul şi lămîia cu cuişoare în ea.Zic atoate ştiutorii că scapi de muşte şi ţînţari.
    La ţînţari li s-a fîlfîit de busuiocul meu şi ne-au luat în rînd cu spirit de răspundere de am făcut sport toată noaptea scărpinîndu-ne şi căutîndu-i prin toată casa să-i lipim pe pereţi în speranţa că merge şi la ei ca la ciorile spînzurate prin pomii roditori.N-a mers, dar avem pereţii cu model.Color.
    După lămîia cu cuişoare am ascăpat şi de ţinţari deşi am văzut unul, de fapt una- că ele pişcă şi sug sîngele omului- azi noapte.Nu s-a atins de noi.

    Apreciat de 1 persoană

      • Dacă numai grija aparatelor o ai, nici nu-i aşa de rău.
        Tai o felie de cam un cm grosime şi înfigi în ea cîte cuişoare încap.Normal, toate pe o farfurioară.După ce se cam uscă pui alta.
        N-are miros neplăcut şi e clar că la zburătoare nu le place.

        Apreciat de 1 persoană

      • Pfuaaaa! Abia astept sa incerc asta. Chiar daca sunt curioasa, abia diseara o sa ies dupa cuisoare, pe aici e atat de cald, incat trebuie sa fii nebun sa iesi pe vipia asta din casa daca n-ai treaba.

        Apreciază

  4. Ha, ha! Ai un umor teribil, dragă Oana! Uite, mi-a venit și mie o idee, că doar numai oameni cu idei ne strângem pe aici! 😀 Cred că moliile te-au aslatat ca să-ți spună să pleci mai repede în vacanță. La munte, la mare, nu contează unde, vacanță să fie. Și ai să vezi, când te vei întoarce, nu vei mai găsi niciuna! 😀
    Îți doresc o vară frumoasă în continuare și numai bucurii! 🙂

    PS. M-a amuzat teribil cum ai spus: pate de ficat cu grețoșag! Trebuie să sunăm la cei cu pate Ardealul.
    Cât despre complimente…. eu cred că sunt bune oricând, dacă vin din suflet. Păi la 20 de ani, un compliment sună oarecum…pleonastic, căci la vârsta aia totul e frumos. La maturitatea deplină, un compliment este mult mai prețios. Bunăoară mie mi-a zis un puști acum câteva zile, în parc… „tataie”!! 😀 Mi-a rămas în gât „complimentul!

    Apreciat de 1 persoană

    • Multumesc mult, draga Alex!
      Sper sa ajung sa plec si in vacanta aia candva. Deocamdata traiesc doar cu gandul, ala ma mai tine pe linia de plutire. 😉
      Hai ca „tataie” din gura unui pusti nu e atat de rau. Sa ma vezi pe mine cand ma „sarumaneste” vanzatoarea de la buticul de langa blocul meu! Vanzatoare care are vreo 30 de ani si doi copii pe-acasa! WTF!, ca sa ma exprim eufemistic. 😀

      Apreciază

  5. A, mi-am amintit.
    De cîte ori văd ( aud) reclama cu pateul mă enervez.
    Nu există cuvîntul Fainoşag, e o aberaţie.
    În plus, au pălării de sibieni şi cîntă ( bat ritmul) oşeneşte.
    Asta înseamnă să facă bucureştenii reclame ardeleneşti…

    Apreciat de 1 persoană

    • Exact de-aia am scris si eu… Dobitocenie mai mare decat reclama aia, mai rar. De fiecare data cand o vad, ma gandesc ca publicitarii lu’ peste ar trebui sa-si ia fainosagul ala si sa si-l bage undeva. Dimpreuna cu zgarciurile, copitele si resturile alea mizerabile din care fac ei pateul!

      Apreciază

  6. Mi-a fost dor de tine si de stilul tau delicios!! Am de recuperat. In vreo saptamana ma pun si eu la zi cu tot ce ai scris cat am lipsit. Cat mai lipsesc. Din fericire, cateva zile am acces la net mai mult. Pana acum, doar in cafenele mi s-a dat cate o portie mica…

    Apreciat de 1 persoană

  7. 😀 Oana, m-ai amuzat teribil. Sa stii ca suntem surori in suferinta dupa un concediu, fie el si mai mititel. Stai sa-ti spun ce fac io cateodata… dau fuga la Kaufland, imi cumpar mici cu mustar, o berica, vin acasa si le savurez stand turceste pe un covoras… Verdeeee!, timp in care moliile zburda fericite pe langa mine, vrand sa-mi intre in ochi si-n nas. 😀 Iar eu dau disperata din maini, exact ca la gratar la iarba verde cand te mai agreseaza bazdaganiile. 😀 Cu aplaudatu’ n-am succes, pentru ca astea din sifonier sunt mai mici si mai zglobii. 😉
    Vezi cum faci si pune de-un concediu… si cand o sa te intorci nu o sa mai gasesti molii, pentru ca o sa plece… de plictiseala. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  8. 😀 Foarte tare! Si la mama aveam probleme cu moliile…avea de-a face cu o punga de malai si niste blanuri…apoi in facultate mobila veche a casei in care stateam in chirie era mancata de carii de lemn. Nu le-am vazut niciodata, dar le auzeai toata noaptea rontaind…groaznic! Acum ne luptam cu gandacii de canalizare. La inceput ma cocotam in pat si tipam ca o descreierata. Acum intind mana relaxata catre cel mai apropiat spray de gandaci si tintesc lipsita de mila. Da, avem spray in fiecare camera, ca sa fim eficienti…pana fugi dupa spray…pana refaci traseul…nu, nu, nu…suntem profesionisti. Am astupat toate gaurile catre canalizare, jumatate de apartament de tras in scotch (un decor foarte exotic pentru prietenii care ne viziteaza), deci ne-am impacat cu ideea ca probabil sunt teleportati dintr-o alta dimensiune. Refuz sa cred ca mai exista vreun loc in casa prin care pot intra…e singura explicatie.

    Apreciat de 1 persoană

    • Aaaaai, Ioana, o stiu si pe aia cu gandacii. Din fericire, am scapat de ei, dar cand au vrut ei, nu cand am vrut eu… Oricum, de curand am aflat ca cica la una bucata gandac iesit la vedere sunt alti 800 ascunsi (da, opt sute). Deci… da, astia vin dintr-o alta dimensiune. 😀 Nu pot sa va urez decat sa aveti nervii tari.

      Apreciat de 1 persoană

  9. Asta cu moliile e smulsa din cosmarurile mele (multe haine, hrana din plin pentru ele). Gran Canaria este o insula plina de molii si inainte de a pleca spre casa am spalat toate hainele si cum am ajuns acasa, le-am mai spalat o data. Uite ca un an mai tarziu am o casa tot fara molii, dar plina de levantica pusa preventiv. Eu deja am cedat nervos la gandacii aia putitori care au invadat Bucurestiul de vara trecuta. Este imposibil sa mai scot uscatorul pe balcon, pentru ca nenorocitii sunt acolo si se catara pe hainele meleeeeeeeee. Bleah! 😦
    P.S. Mie imi place cand pun altii poze de vacanta, pentru ca stau si ma uit la ele si ma relaxez, ca si cum as sta eu pe sezlong cu burta la soare. Pana la mini concediul meu, am fost plecata pe toate insulele grecesti, desi nu am ajuns vreodata acolo 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • Teo, la spaimele tale eu mai adaug una – usile culisante ale sifonierului meu nu se mai inchid cum trebuie de cand l-am mutat din loc cand am zugravit… Ceva mai horror nu exista!
      Daaaa, si eu am fost cam peste tot… virtual. Recent, chiar si in China. Doar pozele cu mancare ma deranjeaza, alea ma agita prea tare. 😀

      Apreciat de 1 persoană

      • Oana, daca visez urat la noapte, nu stiu ce fac… :))
        Pozele si emisiunile culinare nu imi cauzeaza o secretie de acid gastric, ci doar admir ce vad si sunt atenta la detalii. I’m a weirdo, I know! Atunci cand gatesc eu, ma ia cu toate poftele posibile si imposibile, caci stiu ca pregatesc ceva ce imi doresc 😀

        Apreciat de 1 persoană

  10. Eu combat căldura și lipsa concediului stând pe balcon. La o țigară, după asfințit. Acum îmi permit! M-am mutat la etajul 1. Anul trecut locuiam la parter, dar combăteam identic… Parter din acela înalt, unde dacă ai pe cineva sub fereastră și nu te apleci peste geam, nici nu poți bănui ce se petrece sub fereastra ta… La 4 metri de fereastră, începe un teren viran imens plin de vegetație (buruieni). Ce să și faci? Cartier rezidențial… Format din două blocuri. A și B.
    Și cum spuneam, obișnuiam să fumez la fereastră. Din două motive. La fel ca blocurile din mărețul cartier rezidențial: A) nu mai miroasea în casă; B) puteam să-mi văd „odraslele” (Șoricel, Gogoașă, Elli, Carpet și Cola) și să le invit la masă. Toți cățeii cartierului rezidențial. Șoricel, lipsea de câteva zile bune. Se zvonea în cartier, că se speriase de zgomotul bormașinilor lucrătorilor de la cablu. Și cum fumam eu, apare Șoricel, cu coadă facută elice de bucuria revederii. N-am rezistat să nu-l alint și strig tare pe fereastră: Ce faci măi prostule? Moment în care, un lucrător de la cablu, se ridică de sub fereastra mea și spune: Da’ nimic domnu’, m-a pus șefu să leg cablurile pe perete!
    Când este să ai ghinion, nici pe Dorel nu-l mai cheamă la fel…

    Apreciat de 2 persoane

    • :)))))) Serban, tu-ti dai seama ca eu i-ai fi zis: Ce face Soricelu’ lu’ mamica iubit? Doamne, bine ca stau la etajul 2 si nu mai am caini. Imi amintesc de unul pe care il chema Duiosu’. Ma si vad strigandu-l dupa acelasi model… Noi avem la bloc un om de serviciu „de culoare”, pe cat de inalt tot pe atat de lat, zis si domnu’ nea Ilie. Duiosu’ lu’ mama! 😀
      P.S. Sunt curioasa de la ce i se trage numele odraslei Cola. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  11. Vezi? Încă un beneficiu că ai cămara goală…, mănânci mai puţiiiiin…, mai şi slabeeeeşti… Am râs în hohote Oana. Revenind la lucruri serioase, da, trebuie eliminată cauza. De la grâu de colivă, făină, griş…, până la orez şi fasole. Tot ce înseamnă „făinoase”. Eu am păţit-o toamna trecută de la nişte nuci. Au ieşit la fluturi din ele… şi cum nu m-am îndurat să le arunc şi nici timp să le sparg nu am avut, am izolat nucile într-un sac de plastic legat zdravăn. După o vreme, „arătările” au intrat în alt stadiu de dezvoltare.

    Apreciat de 1 persoană

    • Aoleu, stiu ce zici, Nina… Am experimentat-o si pe asta cu nucile. Acum, camara mea arata ca un laborator unde se izoleaza virusurile mortale si cu toate astea… Cum spuneam, cred ca astea au inceput sa ma manance pe mine. 😉

      Apreciază

  12. Eu m-am luptat câteva luni cu niște musculițe afurisite care ieșeau din ghivecele cu flori. Am ajuns până la a părăsi plantele atacate pe scara blocului, pentru că nu reacționat nici măcar la insecticid. Numai musculițe minuscule zburau peste tot. Acum au dispărut, se pare că nu le place căldura din balcon. 🙂 Cât despre concediu, îl aștept de o viață 😆 . Între timp, am cam făcut bătături la degete de la like-uri. Ca de

    Apreciat de 1 persoană

      • Mai sunt și unii care au grijă să te anunțe telefonic când pleacă în Dubai sau la Veneția, să se asigure că știi . De fapt, numai când pleacă sau când se întorc de undeva te caută. Sau alții care te întreabă cu prima ocazie de ce nu le-ai dat like. Ba îți trimit și poze pe Whatsapp, ca dovezi incontestabile și de neignorat ale plimbărilor de neimaginat.

        Apreciat de 1 persoană

    • :)) Musculite de-alea n-am, Fata Verde. Ce-i drept, am doar un busuioc intr-un ghiveci si ma iluzionez sa cred ca e in viata. Nu vrea nimeni sa ma dezamageasca…
      Exact, asta-i cuvantul cand vine vorba despre concediu – il astept de-o viata! Mai ceva ca pe Fat-Frumos! 😀

      Apreciat de 1 persoană

  13. Cred că am văzut și eu ceva zburătoare de-astea prin casă da’ mie mi-e milă de ele. În afară de muște și țânțari, orice are aripi e binevenit – mai ales că am și câțiva păianjeni prin colțuri, de-ăia cu picioare lungi, cred că se numesc „daddy-longlegs” (Holocnemus Pluchei) care, atunci când fac și pui, sunt înduioșători – mama duce ouăle în spate și apoi ai 30-40 de păianjeni mititei și drăguți, așa că tre’ să mânce și ei, nu?
    Pe păianjeni îi cheamă Vasile… da, și pe ei.

    Apreciat de 1 persoană

    • He, he, he! Am avut si eu un paianjen, sinistrat in urma unei furtuni de vara. L-am ingrijit cu mult devotament, cat l-am avut in foster. Il chema Iliuta. 🙂
      Cu moliile am o relatie mult mai nasoala, de cand mi-au facut niste haine ciur… 😉

      Apreciază

      • În situatia alarmanta în care te gasesti,eu te-as îndemna sa faci appel la specialistii în domeniu ! În acest context mi-am amintit de o ‘firma’ cunoscuta în virtual care se cheama „FLUTURI SI MOLII”,iar patronul „Ivy”,se pare ca e o persoana amabila si simpatica.:)

        Apreciat de 1 persoană

      • :))))))))))) Tare asta, Iosif! Cunosc „Fluturimolii”, evident. Nu „se pare”… Ivy chiar este o tipa faina de tot, asa ca sunt convinsa ca o sa-mi sara in ajutor. 🙂

        Apreciază

  14. Am citit cu aceeaşi plăcere ca de fiecare dată… Îmi place efervescenţa din spatele rândurilor/gândurilor…
    Un concediu? Perspectiva este îmbucurătoare, chiar şi în ceea ce ne priveşte pe noi, numai că încă nu a sosit vremea. Abia la sfârşitul lui august… Strângem din dinţi, răbdăm, mai punem de-un plan sau două…Cât despre molii, or avea şi ele viaţa lor, însă interacţiunea este exclusă. Sau combătută corespunzător. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s