Dezorientare


Acum ceva vreme, va povesteam cum m-am ratacit eu prin Ikea si mai ales cat mi-a luat pana am iesit din dedalicul labirint suedez, care mi s-a parut culmea intortocherii, de altfel o intortochere bine gandita, fiindca in atatea ore, daca tot am invatat pe dinafara intreaga oferta, mi-am umplut si cosul… Azi insa, a fost si mai rau, pentru ca m-am ratacit in talciocul Bucur Obor, zis si centru comercial. Naiba m-a pus sa ma duc sa caut acolo perdele. Prima oara a fost OK, fiindca am mers cu o prietena care parea sa fi facut cursuri de orientare, dar a trebuit sa le si ridic… Initial, nu mi-am facut probleme, avusesem prezenta de spirit sa pozez locul faptei, asa ca am pornit catinel printre tejghele. La a treia tura, am renuntat si, sincera sa fiu, cam uitasem scopul incursiunii mele acolo, asa ca am probat inele, palarii de soare, sandale, mi-a fost prezentata toata colectia de lustre si de mochete 2015 si am scapat la mustata de insistentele unui domn care tinea mortis sa-mi vanda niste labe de scafandru si un cort de opt persoane. Am fost salvata de clopotel… Vocea maica-mii m-a trezit la realitate: “Ai luat perdelele?” “Erau in pauza de masa si… am mai asteptat putin.” Mint ca o cizma, dar, pentru ca nimeni nu ma crede in stare, de cele mai multe ori sunt credibila. Mi-a mers si de data asta. Dar mica minciuna nu mi-a rezolvat problema. Am bagat viteza si am luat iar la rand toate raioanele. Cand deja incepusem sa ma salut cu vanzatorii, absolut intamplator, am ajuns la perdele. Cand m-au vazut, vanzatoarele mi-au reprosat: “Va asteptam de ieri!”. Le-am raspuns sincer: “Pai am plecat de acasa imediat ce m-ati sunat…” In fine, am luat marfa si am dat sa ies. Astia n-au sageti ca in Ikea, deci e si mai rau. Vreun sfert de ora, am inganat obsesiv: Follow the light, follow the light! Am ajuns iar la veioze… Tocmai cand ma decisesem sa ma intorc la raionul de articole sportive si sa-mi iau un scaunel pliant, pe care sa astept linistita inchiderea magazinului si evacuarea cu bodyguarzi, m-am trezit in strada. Noroc cu copilasul din fata mea, care urla la ma-sa ca vrea la McDonald’s. Am mers toti trei la McDonald’s. Peste alt sfert de ora, bananaiam prin Pasajul Obor. Am urcat si coborat trei randuri de scari pana am tras lozul castigator. In cele din urma, am ajuns la metrou. M-am instalat confortabil, s-au inchis usile si atunci m-a trecut un fior: “Prea am avut noroc, am gasit si loc pe scaun… Ia sa intreb in ce directie merge!” Raspunsul e previzibil… Peste alte 10 minute, schimbam din nou metroul. Cand sa ma urc, o fatuca ma intreaba: “Nu va suparati, aici e peronul pentru Piata Unirii?” I-am raspuns pe loc: “I’m sorry, I don’t speak romanian!”.

Anunțuri

7 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s