Dacă mă mai suni în zori, o să mori!


Ce bine dormeam, Doamne ce bine mai dormeam, şi asta se-ntâmpla doar de vreo trei ore… când m-a trezit mobilul. Am sperat că, la un moment dat, se va opri, însă apelantul nu avea deloc de gând să renunţe. Am deschis ochii cu greu şi m-am uitat la ceas. Era 88. Mi-a mai luat ceva până am realizat că vedeam dublu… La naiba, cine o fi la ora asta şi ce-o vrea?! La gândul că putea fi totuşi o urgenţă, m-am târât spre telefon şi, într-un târziu, am horcăit un alo care ar fi descurajat pe oricine. Rectific, aproape pe oricine, pentru că interlocutoarea mea deborda de energie.

Oana? Ce faci, drăguţă?

Mmmmm…

Bine? Mă bucur! Ştii de ce te-am sunat la ora asta?!

Mă tem că tocmai o să aflu… A început Al Treilea Război Mondial? S-a terminat criza? S-au ieftinit ţigările? Te iert doar dacă ţi-a fugit bărbatu’ cu alta.

Hai că eşti nostimă! Nu, drăguţă… Te-am sunat să te întreb dacă nu cumva vrei pui de ţară, curcani…

Şi ce, puii aia erau aşa de nerăbdători?

Nuuu, da’ m-am gândit că poate vrei acum, de Crăciun, ceva bio.

Da, chiar aveam în plan o supă de găină d’aia aţoasă pentru ziua de Crăciun…

Hai, mă, că le dă ieftin! Găina – 25 de lei, raţa – 50, şi curcanu’ – 170 de lei.

Bine, m-ai convins! Vreau o găină, da’ să fie neagră!

Păi de unde să ştiu eu ce culoare avea găina?

O să ştii, pentru că te rog să mi-o livrezi cu fulgi cu tot!

Strângi fulgi pentru perne? Atunci ţi-ar trebui unii albi…

Nu, drăguţă. Recent m-am apucat de voodoo şi am neapărată nevoie de fulgi de la o găină neagră.

Aoleu! Ce să faci cu ei?

Am eu o vrăjitorie infailibilă pentru ăia care mă deranjează du-mi-ni-ca la ora opt dimineaţa.

Adică ce…

Adică… ăstora care mă sună în zori de zi, în weekend, pentru toate prostiile mai întâi o să li se usuce mâinile şi o să le cadă, iar pe urmă o să surzească şi o să şi amuţească. După câte vezi, sunt pregătită şi pentru situaţia în care au comandă vocală la telefon…

A închis brusc. Peste 30 de minute, primesc un SMS: “Onuţa, îmi pare rău, te-aş fi servit cu plăcere, dar tanti Mimi n-are decât găini albe…”

 

 

11 comentarii

  1. Bine ai facut! Cred ca o sa adopt si eu tactica asta… Eu daca raspund risc sa mor de batranete la telefon. Fereasca Dumnezeu sa intrerup pe cineva sau sa-i ranesc sentimentele punand capat convorbirii! :)))

    Apreciază

  2. Mă bag şi eu la nişte voodoo. Realizez vrăji cu cea mai mare plăcere. Şi aranjez păpuşelele acestor specimene cu cea mai mare viteză.
    Chiar când este somnul foooarte dulce se găseşte unu’ care să îţi buşească sfârşitul de weekend. Cu ce greşim noi ăştia care vrem să dormim puţin mai mult?

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu