Eşti bătrân şi n-ai servici(u)? Intră aici!

Oameni buni, voi, ăştia mai purii, trebuie că vă mai amintiţi hitul anilor de glorie ai socialismului multilateral dezvoltat, acel cântecel de mare angajament, crezul oricărui pionier destoinic: “Noi în anul 2000/Când nu vom mai fi copii/Vom face ce-am văzut cândva/Toate visele îndrăzneţe/În fapte le vom preschimba”. Acu’ trebuie să recunosc că de făcut ce-am văzut cândva fac, adică mai nimic, da’ pe bune dacă am visat vreodată că o să mor de foame! Nici prin cap nu mi-a trecut că s-ar putea să nu ies niciodată la pensie şi că, în loc să-mi planific croazierele pe Mediterana, la bătrâneţe va trebui să caut biserici cu vad bun în faţa cărora să mă instalez cu mâna întinsă înainte să apară şi ceilalţi nehaliţi. Sigur, există un scenariu şi mai halucinant, cel în care pot rămâne şi fără bruma de job pe care o am, la o vârstă la care, paradoxal, sunt mult prea tânără ca să ies la pensie, dar mult prea bătrână ca să mă angajeze cineva.

Ai între 35 şi 55 de ani? Nu te îngrijora, acum există o mie de site-uri care-ţi pot oferi jobul de vis, totul e să-ţi depui CV-ul şi chiar de mâine poţi deveni: specialist în sexul puilor de găină, kidnapper de mirese, moş Crăciun la Zilele Cocârlaţiului, testator de saltele la mall sau îndesător de persoane în metrou. La vârsta ta, nu e cazul să faci figuri, că, dacă erai eschimos, acum pluteai în derivă pe un gheţar, ca toţi bătrânii care nu mai sunt de folos comunităţii… Mă rog, la noi există o practică mai degrabă asemănătoare cu cea a sciţilor, care-şi îngropau de vii bătrânii, doar că ai noştri sunt zidiţi în sufragerie, în fotoliu, cu telecomanda în mână, atâta vreme cât le mai vine pensia.

Dar să revin la ale mele… Deci, dacă ai “o vârstă”, nu eşti deloc în postura de a-ţi permite să refuzi vreun job. Totul e să ajungi până în faza aia. Dacă speri să fii fericitul câştigător al marelui pot – respectiv salariul minim + bonuri de masă şi telefon mobil pe care ţi-l plăteşti singur – într-o companie care promite un mediu tânăr, dinamic şi condiţii de lucru occidentale, trebuie să urmezi cu mare atenţie sfaturile mele:

1. Nu-ţi scrie niciodată vârsta în CV, va fi ultimul lucru pe care îl va citi angajatorul. Dacă eşti întrebat la telefon câţi ani ai, minţi cu neruşinare! Când veţi fi faţă în faţă, poţi motiva că ai avut o viaţă grea…

2. În CV pune-ţi o poză de acum 10 ani, fotoşopată, în care să ţi se vadă neapărat ţinuta business. Asta va atrage atenţia şi vei face cu siguranţă o impresie bună, chiar dacă tu, de fapt, ai rahat în cap, şi ăla era costumu’ de înmormântare al lu‘ tactu-mare sau deux-pieces-ul tău de la divorţ.

3. Nu contează ce ştii să faci cu adevărat, contează să ai un CV cât mai stufos, deci alege-l pe ăla stil european şi trece în el inclusiv materiile studiate în generală, premiile câştigate la olimpiadele de traforaj şi sudoku, eventual şi prima decepţie amoroasă. Nu uita de limbile străine (menţionează că eşti vorbitor nativ a cel puţin trei, după tată), de “skill-urile” computeristice, dar şi de hobby-uri (să nu te pună naiba să scrii telenovele sau fotbal, ca toţi mârlanii!), care trebuie să fie de la golf în sus.

4. Nu uita să arăţi că eşti o persoană deprinsă cu limbajul corporatist atunci când îţi enumeri calităţile: orientat spre succes, team player, flexibil, empatic, constructiv, asertiv, proactiv… Pe-aia cu procrastinarea să n-o bagi, că nu e de bine!

Dacă urmezi toate cele patru puncte cu sfinţenie, la un moment dat o să te cheme cineva la interviu, aşa bătrân/ă cum eşti. Nu te ambala! Am zis doar că o să te cheme… După ce intervievatorul tău va depăşi şocul iniţial, o să-ţi spună, cu politically correctness-ul obişnuit: “Dumneavoastră sunteţi muuuult prea pregătit/ă pentru postul la care aţi aplicat, dar vă păstrăm CV-ul în baza noastră de date şi vă vom contacta cu siguranţă în momentul în care va apărea un job potrivit. Vă mulţumim mult că aţi venit!”. În traducere, asta înseamnă: “Băi boşorogule (după caz, boşoroago) care eşti, fugi nene de-aici, că ne goneşti clienţii din firmă cu faciesu’ tău şifonat! Păi putem noi să te trimitem pe tine cu mecla asta să ne cumperi cafele şi mâncare sau să ne iei hainele de la curăţătorie? Nu vezi că abia-ţi târâi băşinile? Hai pa!”.

Asta e, n-o să ai încotro, o să-ţi iei asertivitatea şi proactivitatea şi o să ţi le bagi în cur, acolo unde îţi ţii şi diplomele cu care n-ai ce face. Cu puţin noroc şi prin intervenţii ale unei mătuşi de gradul şase, care e bufetieră la Senat, o să ţi se ofere un post de bodigard/ă la Mega cu juma’ de normă. De cealaltă jumătate va trebui să speli pe jos şi să aranjezi marfă în rafturi, dar măcar o să ai o brumă de salariu. Cu banii ăştia îl vei întreţine şi pe fiu-tău, care tocmai a terminat facultatea şi care nici măcar un post de bodigard nu-şi găseşte, că ai naibii boşorogii ăştia sunt peste tot, dom’le!

Să ştiţi că, recent, a fost cât pe ce să înhaţ şi eu o sinecură de-asta – primăria noastră de sector a scos la bătaie, printre altele, postul de grădinar al blocului. La mustaţă l-am pierdut în favoarea femeii de serviciu de la scara A, care, în afara faptului că avea pile la administrator şi s-a prezentat cu recomandare, avea şi un portofoliu de invidiat. Pe mine m-a descalificat faptul că am la activ doar un singur ghiveci cu lalele, dar şi o spondiloză lombară rebelă de la care m-am cocoşat, iar asta mă recomandă doar pentru spălatul scărilor… Dar azi mi-am depus din nou CV-ul.