Sunt o distrusă

Probabil că sunt una dintre cele mai previzibile persoane pe care le cunosc. Conformistă şi principială, din când în când rup lanţul şi devin uşor isterică şi obsesiv-compulsivă, dar doar din când în când, deci asta n-ar trebui să le ridice prea multe probleme celor din jurul meu. Sunt genul ăla enervant care se ţine întotdeauna de cuvânt, nu întârzie, nu minte (când nu e cazul), nu bârfeşte (mai mult decât trebuie) şi, cel mai nasol, nu poate să spună nu. Evident, din cauza asta în interiorul meu colcăie o mie şi una de frustrări şi de scenarii revanşarde, iar cel mai tare mă tem că, la un moment dat, vor defula urât de tot. Cred cu tărie că ăla care a inventat expresia “mutu’ fute pământu’” a avut de-a face cu cineva ca mine… Dacă o s-o ţin tot aşa, probabil că, într-o zi, o să devin criminală în serie sau o să mă detonez în incinta ANAF-ului din sectorul 4, ori, cine ştie?, poate o să fug în lume cu vreun văr de-al doilea sau cu… nevastă-sa. Perspectiva asta nu mă bucură deloc, aşa că m-am decis să fac ceva, să mai dau drumul puţin la supapă înainte de a se produce implozia. Soluţia am găsit-o mai repede decât credeam şi absolut întâmplător, iar chestia asta mi-a dat garanţia că, în cel mai scurt timp, nu voi mai reprezenta un pericol pentru nimeni…

Din motive independente de voinţa mea bineînţeles, întârziasem un sfert de oră la întâlnirea cu amicele mele, iar chestia asta deja începuse să-mi strice ziua. Când am ajuns, într-un final, m-au şi luat la rost:

— Alooo, păi ce faci, mă? Tu, aia care nu întârzie niciodată… Ce s-a întâmplat? S-a stricat stopul în intersecţie la Budapesta şi ai stat să se repare?

— O dată am întârziat şi eu şi mă crucificaţi! Da’ voi care…

— Gata, Oano, stop! Hai că eşti prea stresată, dar am descoperit cauza, să ştii.

Brusc, am devenit interesată.

— Adică?

— Adică în curând n-o să mai fii deloc, că n-o să te mai ajute capu’.

Acestea fiind zise, amica mea mi-a pus un articol în faţă şi m-a lăsat să-l citesc. Era vorba despre cele zece obiceiuri care, se pare, distrug creierul.

— Ei, ia zi! Te recunoşti acolo în totalitate?

— Stai să vedem… 1. Nu mănânc niciodată micul dejul. 2. În schimb, mănânc la ore nepotrivite. 3. Fumez. 4. Consum zahăr în exces, ciocolata cu alune şi stafide e viaţa mea. 5. Mediu poluat… Aici ce să mai zic, că îmi fac siesta pe băncile de pe magistrală cu faţa la şosea? 6. Lipsa somnului. Şi pe asta o bifez, că, mai nou, dorm trei ore pe noapte. 7. Narcotice şi alcool. Aici nu prea m-au nimerit. Nu sunt băutoare şi, în plus, când beau nu iau Xanax şi invers. 8. Lucrul în timpul bolii. Păi tu de unde ai luat, soro, gripă întotdeauna, nu de la serviciu? 9. Lipsa de stimulare şi de dezvoltare. Dacă citesc trei cărţi deodată şi n-am terminat niciuna, se pune? 10. Lipsa discuţiilor. Ahhhhh, de vorbit vorbesc enorm, în fiecare zi. Singură… Nu e bine, nu?

— Deci, QED! Creierul tău e pe cale să clacheze, iar stresul ăsta continuu e doar începutul…

În timp ce ele râdeau, am căzut pe gânduri. Deci, orice chestie nasoală aduce şi un lucru bun. Dacă n-o să mă mai ajute capul şi o să devin o legumă, măcar n-o s-o mai iau razna şi cel puţin n-o să bag cuţitul în tanti de la întreţinere, aşa cum visez, şi nici în casierul ăla de la Mega, şi nici n-o să…

— Hei! Trezeşte-te, fetiţă, că am glumit! Să ştii că tu compensezi pe partea ailaltă.

— Adică?, am întrebat eu suspicioasă.

– Ia uită-te la tine ce faţă luminoasă ai şi ce privire senină! Şi n-ai nici riduri prea multe pe frunte.

— Păi cred şi eu! Conform articolului, se pare că deja nu mă mai mir de nimic, de la ce să am riduri?

— Hai, mă, n-o lua şi tu aşa… Eu îţi fac un compliment sincer, şi tu… Pe bune că, în momentul asta, pari mai tânără ca noi cu cel puţin zece ani, pot să-ţi confirme şi fetele, nu-i aşa, fetelor?

— Daaaaaaa!, s-a auzit corul amicelor mele îmbătrânite înainte de vreme.

— Trebuie să ne spui şi nouă cum faci să arăţi de 35 de ani. Trebuie să ai tu un secret…

— N-am niciun secret, mă ajută mama-natură. Trebuia să compensez şi eu cumva. Tu nu ştii că idioţii n-au nicio apăsare?!