A fost dragoste la prima vedere

Ca să vedeţi că nu ştii niciodată când te loveşte, eu eram în cel mai banal loc cu putinţă când mi s-a-ntâmplat. Târam după mine coşul de cumpărături, probabil singurul cu roţi pătrate din tot Mega Image-ul, când am auzit în spatele meu o voce masculină pătrunzătoare: “Pardon!”. Trezită din visare, m-am întors să-i fac omului loc şi… atunci l-am văzut. El era, aşa cum îl visasem toată viaţa mea, ba chiar mai frumos. Am rămas locului, căzută în contemplaţie, cred că, puţin, căscasem şi gura, dar era scuzabil, aproape că nu mai aveam aer. În momentul ăla, în mine a început să se dea o luptă fără precedent…

— Oano, ce faci, ai rămas stană de piatră? Şi închide gura aia odată, că arăţi ca proasta!

— Bine că eşti tu deşteaptă! Acum ai ieşit la iveală! La sfaturi eşti bună, dar altfel nu mi-ai da o mână de ajutor…

— Du-te la el, nu mai sta! Tot timpul laşi ocaziile să-ţi scape printre degete. Toată viaţa ta, care, din păcate, e şi a mea, ai fost o fricoasă, o indolentă, o lipsită de iniţiativă!

— Ei, uite că n-am de gând să mă iau după sfaturile tale, e bine?! De când mă ştiu, m-ai împins numai la tâmpenii şi după aia am regretat. Ani de zile am suferit doar din cauza impulsivităţii tale şi nici nu m-am ales cu nimic… Doar cu suferinţă şi chin!

— Hai că dramatizezi, ca de obicei! Recunosc, am avut şi eu o contribuţie în alegerile tale, dar una mică de tot, că, dacă aş fi preluat eu conducerea, acum ai fi fost departe…

— Departe de ce, de realitate?

— Hai, lasă prostiile şi concentrează-te! Cu aşa o ocazie n-o să te mai întâlneşti curând! Vreau să te văd în acţiune. Al tău e! Nu mai sta, că acum ţi-l ia alta de sub nas! N-ai nimic de pierdut. Nici măcar n-o să te faci de ruşine, nu te cunoaşte nimeni pe aici şi mă îndoiesc că ţi-ar putea reţine careva mutra aia banală.

Am stat puţin pe gânduri, dar, la naiba!, ce aveam de pierdut? N-ar fi fost prima dată când mi-aş fi încălcat principiile, aşa că m-am apropiat, timid, de el. În momentul ăla, ca din senin, am mai auzit un “pardon!”, de data asta înţepat şi… am văzut-o pe ea. O urâtă, o aia! S-a dus ţintă spre el, a naibii nemernică, şi, plină de tupeu, mi l-a furat de sub nas. Cu sufletul frânt, am mai apucat să văd cum îl pune în punga de hârtie şi se îndreaptă spre casă. Doamneeeeee, covrigul meu din foitaj! Frumos, auriu, crocant… Şi mai era şi la vânzare accelerată!