Dilema


Ora 22.45, Pipera. Probabil ultimul metrou. În ultimul vagon, eu. Cu tot cu calabalâc, ocup trei scaune. Am de unde. Suntem cinci în tot trenul, cu bodyguard-ul şase. Mai mult ca sigur îi par suspectă aşa, cu haina desfăcută, cu eşarfa atârnând şi cu privirea rătăcită. Mă priveşte scrutător şi uşor arogant de la înălţimea celor 1.60 ai lui cu tot cu bocanci (cred că aşa-i învaţă ăştia la şcoala de badigarji) şi, după ce se convinge că n-am de gând să vandalizez scaunele sau să scot markerul din sarsana şi să umplu pereţii şi scaunele de măscări, se îndepărtează plin de importanţă. Zâmbesc unui gând fugar. Am trei markere, nu unul, în geantă, artă aş putea să fac dacă…

Am ajuns la Aurel Vlaicu. Se deschid uşile şi dau buzna un el şi-o ea cam la 30 de ani. Abia acum realizez că n-aş putea să fac un portret-robot al celor doi pentru că, pur şi simplu, seamănă cu 80% dintre indivizii de vârsta lor. El arată ca un lumberjack şi ea ca o chelneriţă cu veleităţi de actriţă de la o cârciumă de pe autostradă. Tipa se aşază fix în faţa mea, ceea ce mi se pare ciudat iniţial, pentru că metroul e gol, el o urmează, cu o faţă care nu prevesteşte nimic bun. Mă prind în cele din urmă – se arborase steagul de furtună, iar eu, martorul mut, eram colacul ei de salvare în caz că ieşea urât. Cei doi îşi continuă discuţia pe un ton mai întâi scăzut, apoi, văzând că nu ridic ochii din telefon, lasă jena la o parte.

Am crezut că am încheiat discuţia asta acum juma de oră, dar nu, tu eşti ca necazu’, loveşti când se-aşteaptă omu’ mai puţin!

De ce eşti rău? Hai, pisi, nu fi rău cu mineeeeee!, se alintă ea.

Nu sunt rău, fată, sunt chiar un tip rezonabil, dar de data asta ai întrecut orice măsură!

Ce, ţi-oi fi cerut luna de pe cer?! Ştii că eu nu sunt ca altele, că, dacă eram, acum mă dădeam în bărci cu frate-tău, că ăla are bani să mă ducă la Barcelona în vacanţă, nu ca tine, la epavă, la Costineşti!

Păi cine sau ce te opreşte să te dai la el? Îţi spun eu ce! Ăla nu umblă cu proaste!

Da’ tu de ce umbli cu mine dacă sunt proastă, ha?!

Atât mi-am permis… De fapt, nu ştiu cum se face, dar tu te-ai tâmpit pe parcurs. Până să vii în Bucureşti nu erai aşa.

Cum adică nu eram aşa? Luminează-mă, dacă tot sunt proastă!

Tu te uiţi la tine cum ai ajuns să arăţi? Cine pana mea e modelul tău în viaţă, fato? Ca să te văd la faţă, ar trebui să te dezgrop… de sub farduri.

Ei, hai că exagerezi!

Ba chiar am fost drăguţ. Aveai părul ăla aşa de frumos… Acum arăţi ca o boarfă cu prelungirile alea sau cum le zice.

Extensii, habar n-ai de nimic!

Da? Şi la ghearele alea ascuţite şi oribile cum le zice? De când ţi le-ai pus, nu e noapte să nu visez că-mi iei beregata cu ele… Şi la genele alea penibile cum le zice? Orbu’ găinii?! Mai vezi, dreacu’, ceva de ele?! Şi de sprâncenele tatuate care ţi s-au făcut albastre ce părere ai? Ca să nu mai zic de alea 5 kile pe care le-ai slăbit ca să fii şi tu skinny, de arăţi ca o subnutrită… Jesus!

Hai că exagerezi! Până la urmă, e faţa mea, e corpul meu, fac ce vreau cu ele! Şi nici măcar nu ţi-am cerut permisiunea, te-am rugat doar să-ţi dai cu părerea, fiindcă am o dilemă: silicon sau acid hialuronic?

În momentul ăla, am crezut că până aici i-a fost fetii. Dată fiind situaţia, pot să spun că omul şi-a păstrat cumpătul în mod admirabil…

FĂ, uită-te bine în ochii mei! În clipa în care îmi vii la uşă cu un cur de macac pe faţă, îţi fac bocceluţa şi te trimit pachet la mă-ta în Teleorman, să desfunzi budele cu botul, ai înţeles?

Cred că a înţeles, că n-a mai zis nici pâs. El însă era prea pornit, aşa că a continuat:

Auzi, fă?! Ia zi-mi şi mie… La ce-ţi trebuie ţie buzele aşa de mari? Ce vrei tu să faci cu ele, ha?!

68 comments

  1. Oana ce ma bucur ca ai revenit! Chiar ma gandeam la tine 🙂 cat despre cei doi, ce sa spun, ma incearca asa un soi de tristete.. Sincer, chiar imi pare rau de fatutele astea, au ajuns sa semene atat de mult una cu alta, trase la indigou, evident in variante mai mai mult sau mai putin ” costisitoare „. Pacat, pacat, dar de ras am ras cu pofta!

    Apreciat de 1 persoană

    • Bine v-am regasit! Probabil o sa aflu din raspunsul urmator cu cine ma conversez… 🙂 Din pacate, e o revenire mai cu sincope, dar o sa ma straduiesc sa fiu mai prezenta pe-aici, vad ca imi prinde bine si mie! 🙂

      Apreciază

  2. Ia te uita, iar nu mi-a aparut comentariul…am facut eu ceva aiurea, precis 😦 . In fine, nu o mai iau de capat, important este ca ai revenit si ma bucur foarte mult Oana! Cat despre cei 2, recunosc ca am ras, dar oricum e tragic ce isi fac fatutele astea… si stii ceva pana la urma, ma bucur ca nu am fata … :)))

    Apreciat de 1 persoană

  3. ”…pentru că, pur şi simplu, seamănă cu 80% dintre indivizii de vârsta lor. El arată ca un lumberjack şi ea ca o chelneriţă cu veleităţi de actriţă de la o cârciumă de pe autostradă.”

    Bună, bună asta! bias, intoleranță, me gusta!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Ha, ha! Ai un umor teribil, dragă Oana! Dintr-atâtea subiecte amuzante și interesante pe care ți le oferă călătoriile cu metroul, tu știi să alegi pe cele mai „suculente”. Ai putea să reeditezi capodopera balzaciană – „Comedia umană”, într-o versiune autohtonă, numai din ceea ce vezi zi de zi la metrou! 😀
    Fain portret ai făcut acelei perechi. Una dintre nenumăratele care se confruntă cu asemenea probleme.
    Numai bine îți doresc cu drag și zile cât mai frumoase! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Îți mulțumesc, Renata! Evident, am și eu o umilă intervenție, dar în mare asta e povestea. 😊
      Vineri-noaptea, m-am întors acasă de la job cu taxiul, stoarsă de oboseală. Eram cu o colegă, la fel de terminată ca mine. Am dat peste un șofer de taxi care, 30 de minute, ne-a făcut să râdem în hohote. Stand-up a făcut omu’. Fără oprire. Cu poante mișto, cu rime… Ăla chiar părea neadevărat și merita să scriu despre el. Din păcate, m-am dezmeticit târziu și am înregistrat doar vreo două minute…

      Apreciază

  5. Pe mine m-a luat rasul de la descrierea gardianului, nu stiu de ce dar cei mai multi din metrou sunt asa. Prima oara cand am vazut unul ma si gandeam ca in caz de pericol pot sa il iau sub brat si sa fug cu el. De pereche ce sa spun…. pana la urma sa stii ca el o sa o ierte indiferent de ce isi pune ea pe fata, asa este viata…

    Apreciat de 1 persoană

    • Îți foarte mulțumesc! M-a ajutat și „scama”. Chestia aia are un loc fruntaș în topul celor mai ciudate chestii care mi s-au întâmplat. Alta ar fi când un domn m-a oprit siderat pe stradă și m-a întrebat dacă n-am un frate geamăn. 😄

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s