Mai vrea cineva o aventură cu mine?


Are şi insomnia avantajele ei… Ce poate fi mai mişto decât să stai, în creierii nopţii, într-o linişte deplină, în faţa calculatorului şi să te pui la curent cu nebunia de peste zi? Poate doar să stai în faţa calculatorului, în creierii nopţii, într-o linişte deplină, şi să nu te doară stomacul îngrozitor. “Ai nervi la stomac, mamaie”, ar fi zis bunică-mea, şi acum tind să-i dau dreptate, fiindcă pumnii ăştia pe care-i iau din interior mă fac să mă cocoşez, şi-mi descopăr, cu îngrijorare, o atitudine neobişnuită: combativitatea. Asta eufemistic vorbind, fiindcă, de fapt, am draci pe mine şi-mi vine să sar la beregată. Ca să nu sar la beregata proprie, mi-am găsit de lucru cu gâţii altora. “Ia să mă mai uit pe facebook, poate mai fac niţică ordine pe aici!”. Şi cum sunt o persoană extrem de riguroasă, i-am luat pe rând la unfollow:

• Amorezii care-şi caută, neconsolaţi, sufletul-pereche. Le-am zis “adio” lui Mahmud, Sayet, Josef, Amwar, Raied, Omar şi unui oarecare Mobutu Sese Seko Koko Ngbendu Wa Za Banga sau cam aşa ceva. De ultimul chiar mi-a părut rău, că era văduv prin divorţ…

• Narcisiştii – respectiv ăia care mi-au cerut prietenia doar ca să le dau like-uri la postările lor de cacao şi la miile de selfie-uri. Consider că relaţia devenise adictivă şi nesănătoasă, cu atât mai mult cu cât implica variaţiuni pe aceeaşi temă: Natură moartă cu… popândăi.

• Comercianţii de… de toate. Aici chiar mi-a părut rău c-a trebuit să ne despărţim, că vreo câţiva mi-erau simpatici. Interesul unora m-a flatat, ce să zic?, iar faptul că, în momentul în care prietenia noastră se consolidase cam de 30 de secunde, mi-au cerut să le apreciez pagina, blogul sau să le cumpăr “bullshit-urile” m-a câştigat pe loc.

• Grupurile. Nici nu ştiam că fac parte din atâtea grupuri, majoritatea închise. Culmea, fără invitaţie şi fără acordul meu. Sunt două care mi-au plăcut însă în mod special: Îngeraşii te iubesc şi Bucuria dragostei. Băi frate, e o bucurie să-ţi clăteşti ochii pe acolo, pe bune! E aşa un Babilon, ceva de nedescris. Buci, ţâţe, craci, muşchi, tauri care coţăie motociclete, veveriţe care cântă la muzicuţă (da, iar am dat peste ele!), citate motivaţionale adânci şi, din când în când, câte un îndemn la smerenie din partea Domnului Nostru Iisus Cristos. Pe scurt, sunt într-o companie selectă şi chiar mă bate gândul să postez ceva pe-acolo, asta dacă primesc undă verde de la unul dintre admini, care mi se pare destul de pretenţios. Domnul Angels se descrie pe sine ca “Futăcios la Taur comunal” şi sigur n-aş vrea să-l supăr… Recunosc, există şi un grup în care m-am băgat singură, fără să ştiu că unica lui legătură cu limba română e numele paginii. Băăăă, acolo e şi mai mişto! O gaşcă de intelectuali fini vânează postări de-ale unor nefericiţi care au cu două clase mai mult ca trenu’, le postează şi pe urmă se pişă cu toţii pe ei de râs. Sau pe ceilalţi, depinde. E un fel de “băh, noi suntem culţi în cap, nouă nu ne plac manelele. Ia ascultaţi şi voi aici vreo cinci ore ce naşpa sunt!”. E şi ăsta un mod de a da frenetic din buric având o scuză-beton pentru asta. Ca atare, o să zic pas!

Când credeam că m-am răcorit şi mi s-au mai dus puţin nervii de la stomac, surprizăăăă! Un mesaj privat mi-a atras atenţia. Era deja al treilea pe anul ăsta. Pe celelalte două le-am ignorat cu desăvârşire, gândindu-mă că o să renunţe. Dar, na, asta înseamnă să dai accept aproape tuturor pe facebook… La un moment dat, îţi vine şi nota de plată. Omu’ mă ia cu “bună”, deci ne-am tras din start de brăcinari. Înainte să-i răspund, zic să mă uit întâi pe profilul lui. 27 de anişori. Ar fi putut să fie copilul meu fără nicio problemă. Acum trebuie să zic că cine-mi parcurge profilul se prinde imediat cu cine are de-a face. Sunt câteva poze cu mine (neretuşate şi nu toate flatante), anul naşterii şi alte câteva chestii care îţi permit să-ţi faci o vagă idee. Unii însă au concluzionat cred că mă cheamă… Cordelia şi că sunt disperată, altfel nu le înţeleg asaltul. Poate la situaţia amoroasă ar fi trebuit să scriu… “Într-o relaţie cu Cordel” sau măcar “It’s complicated”. Nu ştiu, zic şi eu.

În fine… Îi răspund juniorului. Trec vreo câteva minute, mă şi gândeam că-mi scrie un roman, şi apare şi replica lui: “Cf”. Îi scriu că fac senzaţional, iar asta îl mai blochează o vreme. Mă întreabă apoi dacă sunt măritată. Îl anunţ că nu e treaba lui. Continuă… Numai el înţelege ce-mi scrie. Eu pot doar să bănuiesc… “Poate te cot unde va daia tem în trebat dacă ai”. Îl rog să facă un efort şi să scrie într-o limbă cunoscută mie. Nu se supără, o ţine pe-a lui. Îi trântesc să cut the crap, că n-am timp de prostii. În momentul ăla reuşeşte să-mi spună ce vrea: o aventură! Aventura

Auziţi şi voi! Aşa, fără cununie, în picioare-n magazie?! Nu vreţi să ştiţi care a fost răspunsul meu… Recunosc, am fost mârlancă şi i-am spus verde-n faţă că nu e de nasul meu. Mă rog, asta ca să cosmetizez puţin lucrurile. A urmat o pauză destul de lungă, în care mi-am imaginat că face mari eforturi să scrie urări de-alea neaoşe, dar nu, frăţioare… Răspunsul m-a lăsat mască: “Vrei, zi”. Acum, una din două: ori sunt eu exagerat de frumoasă şi de deşteaptă, ori junioru’ e gerontofil. Ştiu, cândva s-ar putea să regret…

P.S. Vă rog să nu înţelegeţi greşit! Nu fac discriminări. Aceasta nu e o invitaţie la chat nici pentru domnii săriţi de patruj’ de anişori care nu mai împart dormitorul cu consoarta şi nici pentru pensionarii cărora le pleacă nevestele la tratament bianual. 🙂

P.P.S. Dacă mă mai bagă careva într-un grup fără să mă întrebe, o să fie tăguit de mine câte zile va avea, promit! Automat, fiecare postare îl va obliga la o distribuire, urmată de un Amin şi cinci mătănii! Vă garantez că, după aia, singurul grup din care va mai face parte va fi unul de terapie. 😉

Ah, şi încă ceva, fiindcă presimt că voi fi întrebată. Da, dau like la poze, la selfie-uri, dar deja cei mai mulţi ştiu asta. Îmi place să-mi văd/cunosc prietenii, să le admir copiii şi animalele de companie. Atât timp cât poza sau textul ăla îmi transmite ceva, primeşte o apreciere. Chiar dacă nu ne cunoaştem personal şi chiar dacă tu nu mă bagi în seamă. În schimb, suficienţa, impertinenţa, agresivitatea şi grobianismul mă dezgustă. Prefer pozele cu câini şi pisici…

Anunțuri

90 de comentarii

  1. Buna dimineata !
    Felicitari pentru postare si atitudine ! 🙂
    Foarte bine faci,
    baga-i pe toti in draci,
    mai ales pe cei,
    care-s niste derbedei ! 🙂
    Weekend placut si NU uita
    ca in casuta-mi virtuala ai mereu ce vedea
    si la GRUP nu te voi adauga
    ca nici mie nu mi-ar ” placea”
    sa fiu bagat undeva
    fara vrerea MEA
    dar la un VALS, sigur te-as INVITA !!! 🙂 🙂 🙂

    Aliosa.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Vaaaaai :)))))
    Așa pățești dacă dai oricui accept pe facebook. La început și eu procedam așa, și să nu-ți spun de câți admiratori am avut parte și de câte invitații, care de care mai ”tentante”! :)) Dar acum m-am lecuit, chiar nu mai am timp de pierdut!

    Apreciat de 1 persoană

    • Offff, April! Sa stii ca ma uit intotdeauna pe profilurile oamenilor inainte de a le da accept. Baietasul asta nu parea deloc periculos. Postari putine, poze decente… dar uite ca se confirma din nou vorba aia cu pe afara-i vopsit gardul… M-am invatat minte! 😉

      Apreciază

    • Vai de mine, Cris! Intre timp, s-a imputit treaba… Unii sunt asa de disperati, incat sunt in stare sa accepte orice, doar ca sa-si atinga scopul. Asta m-ar fi transformat intr-o a doua Israela. 😀

      Apreciază

  3. :))) Eu am ras desi nu prea e.
    Sa stii ca nu m-am lovit de asta pana acum desi constat ca nu esti singura. Recunosc, nu accept orice cerere de prietenie si nici nu caut sa ma imprietenesc. Daca observi, vorba prietenei mele: bai, tu ai putini prieteni pe fb! Pai cam da, sunt extrem de selectiva si suspicioasa ca fire… Cu greu si dula vreme buna am acceptat vreo 3 de carr nu am habar. Am facut cerecetari, am vazut ca avem prieteni comuni de incredere si am acceptat intr-un final. E instinctul de conservare cred. Ca nu as sti sa reactionez daca as fi contactata de curiosi de gen.

    Apreciat de 1 persoană

    • Monik, sa stii ca nici eu nu am foarte multi si, in general, am mers pe aceeasi linie – prieteni de-ai prietenilor, studiat profilul inainte. Cu toate astea, mi-au mai scapat vreo cativa. Trebuie sa-ti spun ca am devenit mai permisiva in privinta asta in momentul in care i-am cerut prietenia unui jurnalist si nu m-a bagat in seama. Desi avem prieteni comuni si am o pagina cat se poate de decenta (doar nu-i ceruse prietenia Dulkika Tha!), nu m-a bagat in seama. Recunosc, am fost foarte dezamagita. Cu toate astea, imi place la fel de mult, nu mi-am schimbat impresia. 🙂 Dar acum pot intelege cum se simt toti cei care sunt tratati cu spatele (desi unii merita).
      Cat despre abordarile astea dubioase, reactionezi simplu: ii blochezi! Eu i-am raspuns pentru ca i-am simtit „potentialul” si am mirosit ca-mi va furniza marfa pentru azi… Urat din partea mea, dar si din a lui, deci suntem chit. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • Inteleg ce spui, Oana. Am fost in aceeasi situatie. Am incercat ca elogiu sa cer prietenia unei persoane ce a devenit o voce prin scrierile ei, tocmai pt ca o admiram si in plus aveam in cercul meu de prieteni pe unii comuni si „bazati” ca sa zic asa, chiar mai tare ca ea, unul chiar indragit de ea (asa se lauda, habar nu are ca mi-e ruda) si totusi m-a ingorat. Nu mi-a priit, ca se vede ce persoana sunt dupa profil. Si nici nu as fi incomodat-o, nu ma omor dupa comentarii si sunt decenta oricum. Ca si tine am zis sa nu cad in acelasi pacat, si de aceea nu resping o cerere imediat, o tin acolo facand studii ce caz. 🙂 Dar nu am prea multe cereri, de genul care mi-ar da material pentru o luna sa tot scriu :))) . Pe cei cu „nume de scena” ii ignor, cum spuneam, din prima daca nu cumva sunt deja din lista mea de bloggeri si atunci ii recunosc. Nu am energie sa filtrez altfel. Asa sunt si in viata reala. De aceea poate am prieteni de ii numar pe degetele de la o mana si mai raman cateva disponibile.
        Eu ma bucur ca i-ai raspuns, cum mai scriai tu asa savuros daca nu aveai materialul?! 🙂
        Apropo, m-ai omorat cu grupurile :)))

        Apreciat de 1 persoană

      • :))) Si pe mine m-au omorat grupurile, dar mai ales aia care m-au varat in ele. Pana de curand, n-am realizat ca pot sa si ies de acolo, asa ca zilnic a trebuit sa suport zeci de anunturi de genul: Gigel Amoroso si Geta Bioenergeta au postat in grupul Ingerasii… La ceva tot mi-a folosit – asa am aflat si eu ce fauna misuna pe fb. Am dat, de exemplu, de o duduita care posteaza doar selfie-uri cu ea in tinuta sumara si in pozitii care necesita o anumita flexibilitate (you know wht I mean). Ei bine, donsoara are 22.000 de urmaritori! Eu am 83. Poate ar trebui sa-mi schimb abordarea… 😀

        Apreciat de 1 persoană

      • :)) Si eu ma mir de ce exista. traim oarecum protejati in cercurile noastre si ramanem cu gura cascata cand dam de Gigel Amoroso & co.
        Si eu incep sa imi spun ca abordarea mea e proasta fata de urmaritori. In ritmul actual, eu ii pierd si pe astia care ii am, ca sunt prea boring. :))

        Apreciat de 1 persoană

      • Oi fi boring pentru d-astia gen Tyty Forza si Tantzika Dulcika, la fel sunt si eu… Ei sa fie singura noastra pierdere! Dar blogul tau e wow! Le recomand prietenilor mei care citesc comentariile pe aici si nu te cunosc inca sa te viziteze. La fel ca mine, o sa fie vrajiti… Azi iar am fost in vacanta la tine pe blog. Cred ca una dintre pozele alea o sa-mi devina desktop screen. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      • Pai pentru ei, pentru ei. Dar nu-mi fac griji 😉!
        Multumesc Oana, nici nu stii cat iti multumesc pentru cuvintele tale frumoase! E prea marunt cuvantul ca sa exprime recunostinta mea. Admiratia e reciproca. Si eu te prezint amicilor doar doar se opresc din alergatura zilnica de corporatisti ocupati si mai citesc si ei ceva ce i-ar destinde si le-ar aduce un zambet luminos pe chip si mai mult, i-ar reconecta pe nostalgici cu atmosfera bucuresteana ce ne lipseste uneori. Sper ca te citesc. Nu mi-e clar desi am incercat si cu un share 😊.
        Aaa, cu Sardinia am devenit eu nostalgica. In curand revenim acolo (alte locuri nedescoperite) si nu mai am stare. Intre timp, scotocesc in sertarul cu amintiri 😄.
        Care poza? Vezi ca vreo 3 nu-mi apartin. Am specificat la sfarsitul postului. Am impresia ca stiu care tousi 😊.
        Ps. Eu ca desktop screen am intotdeauna o poza cu mare/soare/nisip/atmosfera de vacanta altfel ma urc pe peretii reci belgieni de disperare 😬

        Apreciat de 1 persoană

      • Monik, stii tu ca ti-am mai zis ca trebuie sa aduni toate scrierile alea grozave intr-o carte de calatorie. Pozele nu mai spun cum sunt… M-as duce peste tot pe unde m-ai plimbat, in clipa asta as pleca. 🙂 Sincer, nu stiu exact de ce, dar primul loc ar fi Portugalia. 🙂 Deci mi-am gasit screen saver-ul, pana una-alta. 😉

        Apreciat de 1 persoană

      • Mi-ai zis Oana draga, nu am uitat ☺️. Multam mult! ❤️
        Si daca ar fi sa iti recomand, tot cu Portugalia as incepe. Nu are cum sa nu ti se prinda de suflet 😊. Care?
        Hai ca aici unde discutam daca vrem sau nu aventuri cu titulara postului, am ajuns la screen saver 😄! Nu mai intelege nimeni ce are una cu alta 😁.
        Seara faina! 😘

        Apreciat de 1 persoană

    • Pai zi tu ca nu-i asa, Nina! Desi donjuanii astia sunt cea mai mica problema a mea, e clar ca atat ii duce capul. Sa vezi ce experienta misto am avut cand un nene scriitor mi-a cerut prietenia, dupa care, la cinci minute distanta, mi-a scris pe messenger si m-a intrebat daca nu vreau sa-i cumpar cartea, cu doar… 80 de lei. Dupa o vreme, m-a aruncat din lista de prieteni. In caz ca te abordeaza careva si-ti propune cartea-cartilor, pe numele ei „Scrisori despre Rita”, sa fii pregatita! 😀

      Apreciază

    • Nautilus, in pofida a ceea ce am scris eu aici, un cont de facebook are si avantaje. Daca stii sa-l gestionezi cum trebuie, esti oarecum ferit de partea mizerabila. Gasesti acolo nu numai informatii, ci si oameni grozavi (eu am avut bucuria si onoarea sa cunosc cativa). Si nu in ultimul rand, cea mai mare parte a cititorilor mei vine de pe facebook. Lor trebuie sa le multumesc ca ma viziteaza zilnic, ca-mi distribuie postarile, dar si ca m-au incurajat sa scriu. Datorita lor mi-am facut blogul. Nu in ultimul rand, cei mai multi dintre bloggeri imi sunt acum prieteni si pe facebook. Nu numai ca vad mult mai repede cand posteaza, dar cu cei mai multi dintre ei port discutii faine si pe chat. Din punctul meu de vedere, asta e un castig, asa ca poate te mai gandesti. 🙂

      Apreciază

      • Îmi pare rău că ați scris atâtea rânduri degeaba 🙂
        Pur și simplu e un produs care nu îmi place și pe care nu îl cumpăr, chiar dacă pare gratis. În plus e aberant cât de mult s-a extins, mă întreb când va deveni obligatoriu să ai cont acolo.

        Apreciat de 2 persoane

      • In momentul in care fb va deveni obligatoriu, eu o sa intru cu siguranta in ilegalitate. 🙂
        P.S. Imi cer scuze ca nu am folosit pluralul de politete, dar asa sunt obisnuita din online cu prietenii… Acum ma simt ciudat. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      • Ba sa avem pardon, eu va plac! Mie nu mi-e greu sa folosesc pluralul de politete, dimpotriva, asa am fost crescuta! Toate discutiile mele in familie se poarta la persoana a doua plural, de aici poate si nevoia limbajului colocvial. 🙂 Varsta „sarumanitului” o am de mult, asa ca nu mi se pare nefiresc. Singura exceptie e o persoana de sex feminin de la care-mi cumpar tigarile si care insista sa-mi zica asa…
        Ce sa mai zic decat ca va doresc o seara buna si va mai astept pe la mine, va apreciez mult comentariile. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  4. ‘Roxanao’, pai sa stii ca te inteleg destul de bine. Da’ ce zici tu aici :”Recunosc, am fost mârlancă şi i-am spus verde-n faţă că nu e de nasul meu”, cu asa delicat raspuns tu zici ca e marlanie:))))), pai sa fi vazut ala marlanie la mine:))))), de nu-i mai trebuiau o perioada nici cele de varsta lui :)))). Nu prea cred ca-o sa te bucuri mult timp de curatenia de vara:)))) Fb-ul nu doarme:))) Te pupa „sora ta geamana”. Ps: pentru lectii de marlanie, pe privat, te rog :)))))

    Apreciat de 1 persoană

    • He, he, sis, i-am mai zis eu si altele… Am ales insa un ton civilizat fiindca, in pofida lipsurilor, nu mi-a vorbit totusi porcos. 😉 Acu, ca sa fiu sincera, trebuie sa spun ca lectiile deja le-am luat. N-am apucat sa-ti spun ce m-am distrat pe pagina ta cu „Sotia perfecta”. Femeia aia e dusa cu pluta, dar trebuie sa recunosc ca stie exact pe ce butoane sa apese. Nu e de mirare ca si-a zis „Zazania”. Da’ mi-a placut ca i-ai dat replica. 😀

      Apreciază

  5. Daca erati baieti, discutia ar fi fost cea mai clara proba de misoginism. Sunteti fete si operez cu prezumtia de nevinovatie considerand ca opiniile sunt libere. Nu obligatorii. Si nici nu cunosc termenul echivalent misoginismului. Cum ziceai ca o cheama pe gagica care se dezbraca pe fb si are jdemii de urmaritori? :))

    Apreciat de 1 persoană

    • Echivalentul misoginismului este misandria. 🙂
      Hai ca puteam sa fiu mult mai rea, recunoaste! N-am facut print screen cu numele si am fost destul de selectiva, in favoarea lui, crede-ma.
      Cu domnisoara in cauza n-am nimic… O fi fata de treaba, eu stiu? Poate o sa-mi spui tu de ce are atatia urmaritori Cristina Antofie, respectiv 22.937. 😀 Astept cu maxima curiozitate.

      Apreciază

  6. „Aceasta nu e o invitaţie la chat nici pentru domnii săriţi de patruj’ de anişori care nu mai împart dormitorul cu consoarta şi nici pentru pensionarii cărora le pleacă nevestele la tratament bianual.:)” Ce face Catalin la 06:00 AM? Citeste blogul unei tipe oarecare. Chestia cu dormitorul si cu aia sariti de…ma rog,de oriunde,e chiar misto. Chiar nu m-am gandit la asta. In ceea ce priveste prieteniile de pe Facebook,cu fel de fel de nazdravanii,wow. In privinta mea,in proportie de aproximativ 96%, ce-i care imi sunt prieteni, am vorbit cu ei personal candva,de-a lungul traseului meu prin viata. Dar de aici si pana la a face propuneri aventuroase,e cale lunga. Oricum,sunt fel de fel de indivizi pe lumea asta. Dimineata, placerea mea cea mai mare este sa deschid „posta” de pe telefon sa vad ce „vraji” a mai facut Oana si Marian Pucheanu. Apropo,sa stii ca nu m-am uitat pe profilul tau de pe Facebook,hahahahahahaha. Prin ceea ce scrii,cred ca te cunosc indeajuns si chiar ma simt onorat sa te cunosc.(Chiar daca uneori eu mai am unele probleme cu englezismele. Sorry. 🙂 ) Poate ne vom intalni candva, in Bucuresti. Ooooooopppppsssss. 🙂 Si chiar o sa-i propun consoartei sa dormim separat ; de prin ’85 tot dormim impreuna. 🙂 🙂 si suntem sariti de 50 de ani…:) O zi buna si toate cele bune. Abia astept dimineata urmatoare,hahahahahahahahaha

    Apreciat de 1 persoană

    • Catalin, cu tine as vorbi oricand cu mare drag. La fel vorbesc si cu Opti, si cu cei mai multi prieteni ai mei pe care nu-i cunosc personal. Asa cum am mai spus, Facebookul mi-a adus o multime de oameni a caror prietenie ma onoreaza, iar tu esti unul dintre ei. Din pacate, nu exista padure fara uscaturi, si una dintre ele mi-a intrat in ochi chiar ieri. Totusi, una peste alta, experienta asta numita Facebook imi da cu plus, e clar ca am avut mai mult de castigat decat de pierdut de pe urma ei…
      Chiar m-as bucura mult sa ma cauti cand vii in Bucuresti, mi-ar face mare placere sa stau la o tacla si o cafea cu tine si cu doamna ta.
      O zi buna si tie! 🙂
      P.S. Asta cu dormitul separat e tardiva, daca n-ai facut-o acum douaj’ de ani… Vine o varsta la care dormitul de unul singur nu mai are niciun farmec. 😉
      P.P.S. De cate ori scriu englezisme, ma gandesc la tine… „Sa vezi acum ce-o zice Catalin cand o vedea c-am scris bullshit-uri”. 😀

      Apreciază

  7. Vezi câte bll îţi poate aduce fb?! Mai bine i-ai acorda un pic de atenţie durerii tale de stomac.
    Trebuie să recunosc faptul că m-ai făcut să râd ca la piesele cu Birlic, doar că mai e de făcut o precizare. Dacă blogul ar avea un CNA a-i cam merita o avertizare, ca să nu fiu afurisit… Păi e posibil să ne dai aşa detalii despre abilităţile Domnului Angels ori ce „necazuri finale” are gaşca de intelectuali fini? 
    Sunt ferm convins că nu vei lua comentariul meu ca observaţie, fiindcă am renunţat de mult la sportul ăsta!
    O seară cu multă linişte,

    Apreciat de 1 persoană

    • Nick, chiar daca mi-ai fi facut observatie, nu m-as fi suparat, stii bine. Recunosc, pe ici, pe colo, am sarit putin calul, dar am o scuza, nervii la stomac. 😀 Pe de alta parte, trebuie sa admiti totusi ca eu sunt mic copil in privinta asta, dar poate tocmai de-aia a fost socant, lumea nu e obisnuita sa vada asemenea exprimari la mine pe blog. Ca sa-mi intelegi putin indignarea, ar trebui sa vezi pagina despre care vorbesc (se numeste Tu-i mama ei de limba romana)… Am inteles ca nu ai fb, asa ca va trebui sa ma crezi pe cuvant. Cat despre celelalte doua, cuvintele sunt sarace… Iar domnul Angels chiar asa se caracterizeaza, nu sunt cuvintele mele (am preferat sa nu-i pun poza). Si ca sa fiu corecta pana la capat, o sa te numesc seful CNA-ului blogului meu – declar public ca ma las trasa de urechi din cand in cand! 😀
      P.S. Ce inseamna „bll” din prima propozitie? Ma dau de ceasul mortii ca n-am reusit sa-l decriptez. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • Înseamnă simplu: be – le -le, adică aşa cum se pronunţă bll! Scuze pentru prescurtare.
        Chestia cu şeful nu mai ţine fiindcă îmi ajunge cât am fost şef… Oricum mulţumesc frumos şi să mai ştii că tu nu meriţi să fii trasă de urechi pentru ceea ce scrii! Poate pentru altele posibil, dar nu am „info”. Numai că nici la asta (tras de urechi) nu cred că e nimerit să mă… angajez.

        Apreciat de 1 persoană

  8. Bun,cu meciul…..A fost in regula. M-a chemat cineva si mi-a zis scorul,apoi am vazut si golurile,la servici. Dar nu asta e problema; pentru stomac, eu iau Zantac 150.Poate se gaseste si pe la farmaciile din Bucuresti. Si eu am probleme cu stomacul;daca-l gasesti,e un medicament foarte eficient.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ele, eu deja am ac de cojocul tuturor. E clar că, în cazuri de-astea, cea mai bună apărare e atacul. Un amorez care a vrut să ne împrietenim pe fb (cunoști probabil genul: obligatoriu american, văduv, intelectual rasat, posesor de Ferrari, iaht și, bașca, chihuahua cu ochi lăcrimoși) și-a închis contul din cauza mea. Ultimele lui cuvinte, scrise într-o engleză „perfectă”, au fost: „Why not let me go?”. Mi-a părut rău… Tocmai când intrasem adânc în chestii de geopolitică… 😃

      Apreciat de 1 persoană

  9. Ha, ha! Ai un umor teribil, dragă Oana! Când am citit titlul, am știut că va fi ceva… „fierbinte”, care se lasă cu hohote multe. Îmi place că vezi partea amuzantă a lucrurilor, iar asta face tare bine la starea de spirit. Vorba unui prieten, la fel de „dolofan” ca mine: ”ne-am îngrășat de-atâta râs!” 😀
    Oricât ar fi feisbuciukul ăsta un izvor de amuzament și tot felul de întâmplăci caraghioase, pe mine n-a reușit să mă prindă. Blogul îmi e de-ajuns. și nici pentru el n-am suficient timp. Știu că Fb este mare mâncător de timp, așa că…. pas! Am râs cu lacrimi cum ai zis despre „faimoasele” grupuri, în care dragostea plutește în aer, sub toate aspectele ei. Despre junele „cuceritor”…. ce să zic? Să nu cumva să fie vreun „mucea” de 11-13 ani, dornic să „încerce marea cu degetul”, cum am mai citit și la altcineva că a pățit. M-au dat pe spate numele „eroilor fesbuciști”: Geta Bioenergeta și Gigel Amoroso!! 😀 Au unii niște idei…. de comă! Dar tocmai de aceea e faină „grădina lui Dumnezeu”!
    Îți doresc o seară minunată!

    Apreciat de 1 persoană

    • Draga Alex, asa e, facebook-ul e mare consumator de timp si energie, si produce adictie, eu sunt cel mai bun exemplu. Culmea e ca eu mi-am facut cont oarecum de nevoie – disertatia mea a tratat, printre altele, impactul social media si chiar nu aveam cum sa abordez subiectul in necunostinta de cauza. Uite-asa m-a prins si am ramas… Acum, vreau, nu vreau, trebuie sa fac fata si unora ca juniorul. N-are 12 ani, are 27, dar pentru mine e totuna, nu agreez tipul asta de abordare. 🙂 Pe de alta parte, vezi si tu, personaje de genul asta imi furnizeaza marfa, asa ca nu pot sa ma plang. 🙂
      Ma bucur daca te-ai amuzat, stiu ca azi e o zi trista pentru tine. Bietul Lulu, si-acum ma uit la mutrita lui de catelandru… Snoopy al meu a trait 16 ani si jumatate si l-am pierdut acum 6 ani. Ma crezi ca sunt momente in care eu inca vorbesc cu el prin casa? Asa cum ziceam, poate o sa vina o zi in care…
      Dar, pana atunci, trebuie sa mergem mai departe zambind amintirilor frumoase. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • Mulțumesc mult, dragă Oana, pentru gândurile frumoase. M-a emoționat mult când mi-ai spus că încă mai vorbești cu câțelul tău, după atâția ani de când a plecat…. Da, ne intră în suflet și rămân „lipiți” acolo și avem atâta nevoie de ei, de dragostea lor simplă și sinceră, așa cum oamenii nu se pricep, de multe ori…
        Mi-am mai amintit ceva despre Lulu meu. Când veneam la părinți, el se bucura primul, de cum intram în curte. Și chiar dacă nu mă vedea multă vreme, așa ce mă simțea și se bucura… Iar când plecam după câteva zile, mă uitam la el ce trist era și aștepta să-mi iau rămas bun și de la el, după care intra mâhnit în fundul cuștii și ofta. Ai văzut cum oftează câinii? Și cum stau triști cu botul pe labe, așteptând să-i bucuri cu o mângâiere și o vorbă bună… Suflete minunate!
        Numai bine și o noapte liniștită!

        Apreciat de 1 persoană

  10. A scris precum Ainştain – „Teai supărat”. ☺☺☺ Dar Ainştain, spre deosebire de obsedații ăştia care considera spatiul online un fel de tractir, îşi vede de treaba lui şi chiar încearcă să se upgradeze – adică trece de la trei țuici la patru. Mă rog, disperații dau buzna şi vor aventuri. Sictirul este răspunsul cel mai bun. ☺☺☺

    Apreciat de 1 persoană

  11. mwahahahahaha! Profilul personal este blocat si dau accept doar persoanelor pe care le cunosc si mai nou, fetelor din blogging. De aceea, mesajele primite de la necunoscuti dornici de aventura se duc in folderul de spam or something. Nu banuiesti cat de funny a fost cand am descoperit acel folder si am vazut ce zace in el =))) In doua cuvinte: sexy balamuc!

    Apreciat de 1 persoană

    • Ehe, Maria! Si eu era cat pe ce sa devin milionareasa prin State. Am avut chiar vreo trei oferte. Nu mi-a fost prea clar insa de ce toti aveau aceeasi masina. Altfel, cred ca m-au iubit mult, ca unul dintre ei mi-a cerut prietenia de doua ori. O data ca John, o data ca James… 😉

      Apreciat de 1 persoană

  12. Am revenit la această postare, recunosc, din maximă curiozitate după ce am citit cel mai recent comment la noua postare. Și pentru-că nu mă pot abține, am și eu o mică poveste. Primesc un telefon de la un cunoscut, pentru ceva sfaturi. Pisica lui era în călduri iar el era îngrozit de modul în care se manifesta. Îi dau câtva sfaturi și-l asigur că ținem legătura. Peste 2 zile, îl văd online și-i scriu rapid un mesaj: „Ce face mata? Tot la bagabonteala prin boscheti? Pentru linistea ta, cel mai simplu ar fi sa o castrezi altfel nu-i scoti …. din cap!” Răspunsul primit m-a convins să-mi pun pe laptop fonturi cu diacritice iar substantivul mâță să nu-l mai folosesc nici în somn…

    Apreciat de 1 persoană

    • 😃😃😃 Șerbane, ești cevaaaa! M-am înecat cu cafeaua… Nici eu n-am diacritice pe computer decât pe documentele în Quark, de-aia și răspunsurile mele fără căciulițe și virgulițe. Textele mi le transform însă, ca să nu existe confuzii. 😊 Recent, m-a întrebat cineva pe fb de ce țin eu morțiș să anunț lumea că mă rad… De atunci, evit să scriu cuvinte care pot crea confuzii.
      Totuși, pe tine te-ar fi salvat o cratimă – ma-ta. Deși, dat fiind că, după câte văd eu, cam semeni cu mine, aia s-ar fi așezat cu siguranță la capăt de rând. 😃

      Apreciază

  13. Eu cele mai tari confuzii am început să le am odată cu primul job. Proaspăt absolvent, cu ambiția de a mă evidentia, ajung la primul meu tratament. Tuși Ildiko avea „doua capru” (capre). Cu câteva zile înainte, tușa spălase și făcuse un fel de soluție/substanță de apretat, din apă și făină. Întrucât la final s-a dovedit că producția de apret era în exces față de consumul normat, surplusul a fost oferit ca și variație în meniul celor „doua capru”. După care una din cele două capru, ” nu au mai ieșit afară”. Fidelă cunoștințelor medicale populare, tuși Ildiko, i-a aplicat „lu’ capru” un tratament oral cu o suspensie de uei și borș.Doi litri… Suspensie ce în scurt timp, cu viteza acceleratului ce trece prin haltă, și-a început evacuarea…
    După ce-i termin tratamentul bietului animal, încep să-i vorbesc tușicii despre tratamentul „igieno-dietetic” ce urma să-l aplice ea: Tuși nu-i mai dai apă, în loc de apă îi pui ceai de mentă. Am! Și îi dai fân bun, bine uscat. Am! Iar porumbul uscat îl coci pe plită și îl dai așa. Și-l cur? Nu tuși, nu pe cur, lasă să mănânce ea cu gura… Nu domnu’, boabele le cur de pe știulet?

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s